La 110 km de Timisoara se afla comuna Dognecea, asezata cu
migala intre doua lacuri de acumulare:
Lacul Mare si
Lacul Mic. Pana acum 2 ani,
Lacul mic era plin de nuferi, astazi ei sunt o amintire sau un prilej de ironie
amara atunci cand citesti indicatoarele catre lac sau pur si simplu panourile
prin care esti atentionat sa nu ii rupi.
Evident, umorul nu ne lipseste: NU rupe-ti nuferi!
Lacurile sunt inconjurate de munti
inverziti care isi oglindesc vegetatia in apele aflate la poalele lor.
Satenii
spun ca, aici, aerul rarefiat datorita numarului mare de ioni din atmosfera este
identic cu cel din statiunile balneoclimaterice.
Asezarea este inconjurata de
Muntii Dodnecei unde cel mai inalt este Varful Culmea Mare cu o inaltime de
671m. Denumirea comunei se trage din cuvantul de origine slava “dugaeske” care
inseamna “lung”, fapt explicabil prin casele sunt frumos insiruite de-a lungul
vaii pe o lungime de 7 km, unele dintre datand din perioada Imperiului Austro-ungar,
din vremea Imparatesei Maria Tereza.
Legenda spuna ca Imparateasa ar fi vizitat zona, dar eu nu am gasit nici
un fel de document care sa ateste acest lucru. In 1740, aici s-a inceput
exploatarea minei de cupru „Simon & Juda“. Davis Hubner, om de afaceri din Timisoara, a
strans o avere estimata atunci la fabuloasa suma de 2.548.000 de guldeni in
perioada ocupatiei austro-ungare. Topitoria a functionat pana la sfarsitul sec
19, de aici fiint extrase zacaminte de cupru, argint, zinc si plumb.
La intrarea in comuna, de-o parte si de alta a soselei, sunt doua
platouri pe care turistii le folosesc pentru campare. Corturile multicolore
sunt ridicate aproape de buza lacului ingradit din motive necunoscute.
Parca
special sa sperie turistii rataciti in zona.
La 10 minute de mers pe jos prin
padure dai de barajul de la Lacul Mic. Ce minunatie ar fi fost sa fie plini de
nuferi. Soseaua este perfecta, atat pentru masini, cat si pentru biciclete. Comuna
nu are multe obiective turiatice, dar peisajul este absolut incantator.
Singura
cladire reprezentativa din comuna este Biserica Romano-Catolica si dateaza din
1789.
In satul din vale, cum treci de
baraj,
se afla un birt, “La Fitze”, dar va spun eu, fitzele lipsesc. Mancarea,
in schimb, e buna.
Vis-à-vis, peste lac, a fost ridicat un complex turistic, “Colt de
rai”.
Comuna este formata din doua parti: prima, „la zid“- zona in care au locuit odinioara etnicii germani
si cea de-a doua „la vale“ sau „la izvor“ unde traiesc astazi tiganii. Daca v-ati asteptat sa vedeti case in paragina, ei bine, nu e deloc asa.
Intrarea se taxeaza cu 3 lei, treci barajul, inconjori jumatate de lac,
dar locul este departe de ceea ce ar trebui sa fie raiul pe pamant. In zare, cateva
peturi razlete sunt leganate de ape.
In schimb poti face plaja pe debarcader,
te poti plimba cu barca pe lac, poti face baie, plaja, te poti caza peste
noapte sau poti sa urci pe munte. Uneori stau si ma gandesc ca ceea ce ne
lipseste sunt investitorii adevarati, sa vada potentialul locului si sa isi construiasca
afaceri durabile pe termen lung.
Dincolo de complex, ascunsi sub salciile
pletoase, sunt pescarii, tacuti si cuminti, cu unditele aruncate departe de
lac, care stau in asteptare.
Am vazut crapi si la 3 kg unul.
Nu-s pescar, deci nu
mint.
Cei care urmeaza soseaua serpuita dau de ruinele vechii topitorii.
Dincolo de ea, aproape gata, o superba casa pe culmea altui deal. Sper sa fie o
pensiune. Zona are nevoie de capital. Frumusete si potential are!
De comuna
Dognecea apartine si satul Calina, renumit pentru Biserica din lemn ridicata in
anul 1780
si pentru cea mai buna apa plata din Romania, Apa Perena. Organizatia
Mondiala a Apelor spune ca apa imbuteliata din izvorul de la Calina se afla pe
locul doi in topul mondial, dupa celebra apa minerala naturala Evian. Ciudat
este faptul ca, desi are aceste proprietati indiscutabile, petul de 1l costa
doar 2.5 ron. Prin Calina puteti ajunge cu usurinta la Cheile Nerei, caci
distanta este mica, doar 63 de km. Evident, drum nemarcat, dar soseaua buna. Pe
tot acest traseu peisajele sunt spectaculoase. Nu stiu cu ce-am gresit noi,
romanii, sa avem atata frumusete in natura si sa nu stim ce sa facem cu ea!
Am fost ieri sa revedem lacul cu nuferi. Am ajuns dupa amiaza tarziu,abatandu-ne un pic din drum, special ca sa admiram nuferii. Nu am mai vazut niciunul, ii rupseseara pe toti. Am admirat, in schimb, spectacolul cirezii de homo sapiens, vulgari, zgomotosi, care isi faceau bagajele, aruncand peturi si resturi in lac.
RăspundețiȘtergereAm plecat intunecati, cu inimile stranse, dintr-un loc care odinioara ne-a fermecat si unde, in mod sigur, nu o sa ne mai intoarcem niciodata.
Da, asa este, nu mai sunt nuferi la Lacul Mic. Nu sunteti singura dezamagita. Si intr-adevar, oamenii ar trebui sa sfinteasca locul. Intre timp, noi ne-am cumparat o casuta aici. Problema deseurilor este o problema generala in Romania, nu numai pe cursul apelor, ci si in localitati. Dognecea nu face exceptie, cu atat mai mult cu cat viata acolo este bulversata nu numai de catre locuitorii care n-au unde sa isi arunce gunoaiele menajere (dar asta este o problema ignorata de catre autoritati, pentru ca solutii ar fi. Nu ar trebui decat sa amplaseze containere , sa contracteze servicii de ridicare a gunoiului cu o firma de salubritate si sa amendeze populatia care arunca gunoiul in alte locuri decat cele amenajate!), dar si de catre turistii care nu au nici un fel de respect pentru locurile in care campeaza. Eu sper ca lucrurile sa se schimbe in viitor si sa reveniti, totusi, aici cand frumusetea locului va fi protejata in primul rand de catre oamenii comunei.
ȘtergereDa, adevar în ceea ce este spus și sper din suflet sa redevina ce a fost odinioară!
RăspundețiȘtergere