Povestea califului Harun si a frumoasei Zubayada

In luna februarie a anului 776, in palatul din orasul Rei din regiunea Khorasan, unul dintre mandriile islamului de odinioara, a vazut lumina ochilor Harun, cel care avea sa devina cel mai marinimos si maret print din vremea sa. Era fiul lui al-Mahdi, al 3-lea calif abbasid, si al al-Khayzuran, fosta sclava din Yemen a carei personalitate avea sa influenteze nu numai domnia barbatului ei, ci si pe-a fiului lor. Cand Harun a implinit 3 ani, tatal lui, Califul Mahdi, s-a mutat la Bagdad, in palatul ridicat pe malul Tigrului, pe a carui esplanada aveau loc defilarile si parazile militare in zilele de sarbatoare. Au fost adusi la curte oameni de stiinta, poeti si cantareti care au avut obligatia sa se ocupe de educatia tanarului print, insuflandu-i respect pentru creatia spirituala a Coranului si filosofiei. La 15 ani, acesta si-a preluat primele indatoriri. In anul 786, la doar 23 de ani, Harun a devenit calful Iranului si a mutat curtea si guvernul la Ar Raqqah in nordul Siriei, pe malul Eufratului, din dorinta de a fi mai aproape de granita cu Bizantul si la mijlocul distantei dintre marile orase. Piosenia religioasa i-a adus numele de al-Rashid, cel care urmeaza calea dreapta. Harun era un barbat frumos, cu pielea alba, gura mica, obraji bucalati si parul ondulat, bine facut si inalt, imbracat dupa moda timpului cu straie din brocart cu insertii cu fir de aur si qalansuwa cu turban de matase. Pe umeri purta burda, mantia Profetului, iar in maini tinea toiagul si sabia de lupta. In sala tronului, de-o parte si de alta lui, se aflau vistiernicul si calaul, astfel incat rasplata si pedeapsa erau impartite cu generozitate. In timpul domniei lui, Bagdadul a devenit cel mai frumos oras din lume. Acesta a fost un mare iubitor de arta si cultura, la curtea lui fiind gazduiti numerosi poeti si filosofi renumiti. El insusi era poet, constructor talentat, viteaz comandant de osti si justitiar corect. A cultivat puternice relatii diplomatice cu China si cu Carol cel Mare. Legenda spune ca, intr-un schimb de daruri, Carol cel Mare i-ar fi daruit un ceas care functiona cu apa, iar orele erau aratate prin caderea unor bile de bronz, care declansau mecanismul unor figurine care reprezentau niste cavaleri ce ieseau pe niste usi care se inchideau in urma lor. Harun cel iubitor de intelepciune a fost un priceput strateg militar, fiind in fruntea armatei cand a invadat Imperiul Bizantin sau conducandu-si ostirea pana in apropierea Constantinopolului. Califul a avut 3 sotii legitime: Aziza, fiica lui Ghitrif, fratele mamei sale, Ghadir, fosta concubina a fratelui lui, Hadi, si Zubayada (“bulgaras de unt”), verisoara lui, fiica uneia dintre surorile mamei lui. Zubayada nu numai ca era frumoasa, dar era si extrem de desteapta, iar aceste calitati au ajutat-o sa devina cea mai draga dintre nevestele califului. Ghadir fusese preferata fratele lui, Hadi, caruia Harun ii jurase ca nu o va lua de nevasta niciodata. Dar imediat dupa moartea acestuia, Harun s-a insurat cu Ghadir. Intr-o dimineata, aceasta s-a trezit ingrozita dupa ce il visase pe Hadi care ii reprosa faptul ca s-a maritat cu fratele lui si ca urma sa vina dupa el in lumea spiritelor. La nici o ora, a murit, spre marele regret al Zubayadei care o indragise foarte tare. Califul a avut multe femei care au zadarnicit somnul Zubayadei, pe unele le-a iubit cu pasiune si multe dintre ele i-au daruit copii. Daca e sa tinem seama de cronicile istorice, haremul adapostea peste 2000 de tinere, una mai frumoasa decat cealalta. Cu toate astea, Zubayada a stiut sa pastreze dragostea si respectul lui Harun chiar si dupa ce a imbatranit. Casa ei intotdeauna era cea mai primitoare, iar sclavele citeau zilnic versete din Coran. Zubayadei ii placea luxul si se spune ca n-ar fi acceptat pe masa ei decat cupe si tacamuri din aur, farfurii din faianta chinezeasca si cristal. Carafele erau batute in rubine si diamante, iar oaspetii care ii treceau pragul erau stropiti cu ajutorul unor stropitori de aur batute in nestemate cu apa de trandafir parfumata cu esenta de mosc. Ea insasi purta atatea nestemate la maini, la gat, la glezne si pe vesmintele impodobite cu rubine, perle, diamante si chihlimbar, incat in permanenta era sustinuta de 2 sclave. Zubayada a fost prima femeie care a cerut ca incaltarile sa ii fie bature in pietre pretioase. Lecticile ei erau facute din lemn de abanos si santal, cu intarsii din argint, tapisate cu matase fina si blanuri de zebelina. Straiele cu care era invesmantata erau facute din matase fina, brocart moale si  lana subtire, toate brodate cu perle si fir de aur. Trupul ei era uns cu pudra de mosc amestecata cu apa de trandafir si garoafe si extract de aloe. In saloanele ei, poetilor li se umpleau gurile cu perle in semn de pretuire. Intotdeauna gasea vreme sa isi arate generozitatea prin operele sale de binefacere. Ca orice femeie, nevasta califului avea si unele frustrari care, in cazul ei, aveau si nume: Ulayya, sora vitrega a califului, care o intrecea in frumusete. Dar Ulayya se nascuse cu o pata in frunte, motiv pentru care statea mai mult retrasa in odaile princiare si numai atunci cand iesea isi acoperea fruntea cu bentite batute in pietre scumpe sau cu marama impodobita pe poale cu nestemate. Zubayada a preluat aceste obiceiuri incercand sa isi egaleze rivala in frumusete, lansand un trend nu numai in lumea musulmana, ci la scara mondiala. Caci, desi Ulayya a lansat moda celebrelor bentite de cap, Zubayada a fost promotoarea lor, transformandu-le intr-o moda care se mentine si astazi la putere.

Bibliografie:

Civilizatia araba in vremea celor 1001 de nopti- Andre Clot