Istoria statiunii Moneasa

Sase armasari negri si focosi au intrat in galop pe poarta conacului intorcand capetele tuturor invitatilor veniti la nunta Contelui Wenckheim. Tanara mireasa, in varsta de 22 de ani, era fiica din flori a uneia dintre slujitoarele de la mosie. Pana ce si batranul conte a ridicat surprins sprancenele si si-a pus mana streasina la ochi incercand sa-l vada cat mai bine pe cel care isi facea intrarea atat de spectaculoasa. Toti invitatii si-au intors capetele spre norul acela galopant de praf care crestea pe masura ce se apropia intr-un ritm cadentat de copite. Cand a fost suficient de aproape, vizitiul a tras haturile, iar caii s-au oprit la comanda cambrandu-si spatele si frematandu-si picioarele suple si transpirate. Pret de cateva secunde toata lumea si-a tinut respiratia asteptand ca praful sa se aseze. Dar mirare: in spatele cailor, pe o platforma funerara, trona un sicriu negru si elegant. Damele mai sensibile si-au dus repede la gura mainile ascunse in manusi delicate si parfumate si-au facut ochii mari de mirare. Contele a coborat treptele fara sa se grabeasca in vreme ce vizitiul de-mprumut i-a inmanat un ravas: cadou ne nunta, zicea el. Barbatii au format un semicerc in spatele veteranului mire in varsta de 67 de ani, in asteptarea dezlegarii misterului: cine se afla in sicriul care isi facuse intrarea cu atata fast si zgomot? Contele a despaturit scrisoarea si a citit cu voce tare: “Tie asta iti lipseste, nu femeie!”. Sinistrul ravas era semnat de catre nepotul lui, Carol Weckheim, una dintre numeroasele rude scandalizate de mariajul considerat nepotrivit pentru o varsta atat de inaintata. Incidentul a avut loc in anul 1846 la Moneasa.  Trei ani mai tarziu, tanara sotie avea sa moara la nasterea singurului mostenitor al contelui, Krisztina Anna Maria Regina, in anul 1949. Acesta avusese trei neveste  pe care le dusese la groapa pe rand. In 1852, darul de nunta si-a gasit utilitatea, contele trecand in lumea celor drepti, alaturi de cele 3 neveste ale sale, lasand in urma lui o avere considerabila si o mostenitoare minora. Copila a fost crescuta de bunica din partea mamei, iar mai apoi de preotul parohiei din satul Ujkigyos, Gondocs Benedek. Gurile rele spun ca in anul 1857, Imparatul Franz Joseph ar fi fost impresionat de destinul tragic al “micii contese” si ar fi vizitat-o impreuna cu Imparateasa Sissi cand fetita avea doar 8 ani. Sissi ar fi luat-o la curte si s-ar fi ocupat de educatia ei, iar cand aceasta a crescut a fost una dintre doamnele  ei de companie. In 1872, Krisztina s-a maritat cu contele Friedrich Wenkheim, verisorul ei la Budapesta. Tatal lui Friedrich era Carol Wenckheim, ofiter de husari, sotul fiicei vestitului maresal Radetzky, cel care trimisese sinistrul cadou de nunta tatalui celei ce avea sa ii devina peste ani nora. Friedrich doar isi terminase studiile juridice , iar casatoria cu Krisztina il facea un om foarte bogat. Din casnicia lor au rezultat sapte copii: Friderika, Krisztina, Laszlo, Pal, Maria si Ilona. De numele sotului ei este legat parcursul spectaculos pe care l-a avut statiunea Moneasa pana cand comunistii au venit la putere si au confiscat tot ce se putea.

Desi atestata inca din 1597, o data cu donarea de catre Principele Sigismund Bathory a domeniului Moneasa si a cetatii Deznye lui Kornis Gaspar, statiunea era deja renumita inca din perioada ocupatiei otomane cand turcii au construit primele bai exploatand apele termale de aici. Dar bogatiile acestei zone nu se rezumau doar la apele termale, ci si la exploatarile de marmura rosie si neagra si exploatarea si prelucrarea lemnului. Dupa plecarea turcilor, domeniul a fost cumparat de catre baronul Nevery Alexa de Gyula Varsand si fratele acestuia, Iosif. 

Cincizeci de ani mai tarziu, in 1891, sotia Contelui Friedrich Wenckheim, Krisztina, a cumparat mosiile din Sebis, Moneasa, Ravna si Selejani de la unul dintre proprietarii care tot s-au succedat, de la contele Waldstein Ernest - Francisc. Inceputurile au fost foarte grele, caci drumurile erau intr-o stare jalnica, nu de putine ori trasurile ramaneau fara roti prin hartoapele cat casa, iar in zilele ploioase, carutele intrau in apa pana la butucul rotii. De la Sebis la Moneasa faceai 2 ore cu trasura pe timp frumos, iar pe timp urat doar nebunii se incumetau la drum. In perioada respectiva, Aradul isi juca atu-urile la masa Europei, iar interesul pentru dezvoltarea statiunii se plia perfect pe tendintele europene de descoperire a zonelor virgine si de incurajare a turismului. Multi investitori imperiali batusera drumurile pline de gropi si noroaie in Tara Zarandului pana la poalele Muntilor Codru Moma pentru ca vestea apelor termale si calitatile aerului plin de ozon depasisera granitele si investitorii isi calculau si numarau deja banii. 

I-au luat ceva ani contelui sa schimbe fata domeniilor sale si-a muncit cu drag pentru ca isi construia un camin, iar afacerile se cereau a fi prospere pentru intretinerea unei familii numeroase. 

A construit calea ferata care facea legatura intre Arad-Brad-Moneasa, a reutilat fabrica de topit fier de la Sebis, a modernizat cuptoarele de ars calcar si s-a apucat sa schimbe fata statiunii Moneasa, ridicand stabilimente turistice moderne: a daramat vechile cabine din lemn mostenite din perioada ocupatiei otomane si

a ridicat o baza de tratament moderna intr-o cladire cu etaj, lunga de 80 de metri, care avea la parter 13 de cabine dotate fiecare cu vana placata cu marmura rosie de Moneasa, pat si cuier. A construit un restaurant modern din sticla cu o capacitate de 300 de locuri, bucataria, casa de oaspeti dotata cu 16 camere de cazare, sanatoriul de hidroterapie cu apa rece si numeroase alte vile de cazare. Bazele sale de tratament cu bai acoperite erau deja renumite inclusiv in Viena. Una dintre cele mai frumoase era vila Wenckheim. Tot atunci au fost construite superbe cladiri: 

Vila Nufarul, vila Paradayser, vila Baronului Andrenyi, vila Csiky-Zielinski si vila Mager. 

Tot in aceeasi perioada s-a amenajat parcul statiunii. Contele si-a promovat investitia pentru cura impotriva afectiunilor sistemului nervos, cel locomotor, boli de nutritie si metabolism sau ginecologice, astfel incat, in 1895, a crescut fluxul turistilor in statiune la peste 100 de persoane. Trei ani mai tarziu, Moneasa obtinea statutul de statiune balneara. Statutul castigat a largit potentialul turistic, aici fiind organizate unele intruniri regionale profesionale. Totodata si-a construit o cariera politica respectabila, castigand mai multe mandate de deputat in circumscriptiile Gyula si Chisineu Cris. Contele Friedrich Wenckheim era nepotul contelui Weckheim Jozsef, descendent al familiei Harruckern, a carui ramura genealogica o situa printre cele mai bogate si respectate familii din Imperiul Austro-Ungar. Acesta era un mare iubitor de arta, incurajand orice act de cultura din zona. Joszef  se mutase in Arad unde isi deschisese un birou notarial si avea sa il angajeze ulterior pe nepotul lui, Friedrich, dupa ce acesta a absolvit studiile juridice. Venerabila rubedenie  detinuse o avere colosala, estimata la peste 70.000 de hectare de pamant. Tanarul nepot a preluat administrarea mosiilor unchiului sau de la Socodor, Sebis, Moneasa, Sanmartin, Kigyos si Bekes.  Joszef fusese insurat cu o aradeanca, Regina, vaduva consilierului regal Torok Albert, dar n-a avut noroc la femei pentru ca si-a ingropat prima nevasta cand inca era tanara, la fel s-a intamplat si cu cea de-a doua. La 67 de ani s-a indragostit de alta tanara, fiica din flori a servitoarei sale , mai tanara cu 45 de ani decat el. Familia s-a revoltat, a facut scandal, dar iubirea nu cunoaste varsta. Acesta a fost momentul in care nepotul lui, Carol Wenckheim, tatal lui Friedrich, i-a trimis cadou de nunta un superb sicriu negru asezat pe un car mortuar tras de 6  armasari , insotit de mesajul “Tie asta iti lipseste, nu femeie!”.

Bibliografie: