PIATA OPEREI - cartier Cetate

Dupa incheierea pacii din 1718, Banatul a fost organizat ca o provincie autonoma a Imperiului Habsburgic cu capitala la Timisoara, fiind supusa direct Curtii Imperiale din Austria. O data cu inceperea actiunii de colonizare cu populatie de confesiune catolica, in special de origine germana, acestia au format marea majoritate a populatiei orasului. In acea vreme s-a realizat reteaua stradala principala si s-au construit numeroase cladiri in Cetate. Cartierul era organizat in jurul a 3 piete: Unirii, Libertatii si partial Sf. Gheorghe. Din aceasta perioada dateaza cladirea “Generalului” din Piata Libertatii, Biserica Episcopala Romano-Catolica careia timisorenii ii spun Domul din Piata Unirii si Biserica Franciscanilor, actuala biserica parohiala romano-catolica de pe strada Bolyai. Cladirile au fost construite din caramida ca sa reziste in caz de incendiu. In marea lor majoritate, ele erau formate din parter si un etaj. Parterul era acoperit cu bolti din caramida in care proprietarii isi deschideau pravalii, iar etajul avea plansee din lemn si spatiul era destinat locuirii. Anexele (grajdurile, remizele unde erau garate trasurile, depozitele de lemn, soproanele) erau amplasate in curtile interioare. Casele formau fronturi continue la strada si erau construite in stil baroc provincial. Cartierul Cetate reprezenta centrul politic, administrativ si cultural al orasului si era aparat de un lant de fortificatii care aveau o latime de circa 500 de metri si formau 3 inele de fortificare concentrice, asemanatoare unui plan in forma de stea, construit in jurul orasului. Doar un singur bastion (bastionul cetatii) dintre toate cele 9 a trecut examenul timpului. Pana in anul 1860, au fost ridicate tot mai multe cladiri organizate cu parter si 1, 2 sau 3 etaje. In 1868 esplanada din jurul Cetatii s-a redus din ce in ce mai mult incat dupa 20 de ani s-a impus trecerea la demolarea fortificatiilor care limitau dezvoltarea urbei. Industria, comertul si activitatile bancare au explodat si au prosperat pana prin 1913. S-au intocmit proiecte de urbanism prin care se urmarea unirea cartierului central, Cetate, cu cele din jurul ei prin proiectarea unor bulevarde largi. Primele doua bulevarde legau centrul de Fabric, Elisabetin si Iosefin. In Elisabetin s-au construit 3 fronturi ale Pietei Plevna, iar pe locul unor vechi fortificatii au demarat lucrarile la Complexul Liceului Piarist. Tot atunci a aparut marea majoritate a cladirilor caracterizate prin volume mari, acoperisuri inalte si fatade bogat decorate, realizate in stil Art Nouveau, din Piata Victoriei, de la Opera pana la Catedrala. Totodata au fost amenajate parcurile amplasate de-a lungul canalului Bega.

                                  Piata Operei inainte de construirea Catedralei

Piata Victoriei reprezinta kilometrul zero pentru timisoreni si a fost proiectata la inceputul sec 20 pe locul unde odinioara se aflau zidurile vechii cetati care era in curs de demolare. Amplasamentul a permis ca locul sa fie proiectat astfel incat sa tina seama de planurile de dezvoltare urbana ulterioara a orasului. A fost ridicat Teatrul National in 1872, fapt care a dat o alta importanta pietei si a adus in discutie necesitatea amenajarii unei esplanade. Aici a fost locul preferat de promenada al burgheziei locale, loc de socializare si gazda pentru intalniri de afaceri. Dupa slujba de duminica, lumea buna iesea la plimbare pe Corso, aleea situata in dreapta pietei dinspre Opera spre Catedrala. Pe aleea rezervata promenadei burgheziei se insirau majestuos cladirea veche a actualului Hotel Timisoara si Palatele: Weiss, Lloyd, Neuhausz, Merbl, Deuerbach, Hilt si Szechenyi. Pe partea stanga, adica pe Surogatul, o prelungire a strazii Alba Iulia pe care se aflau Palatele Loffer si Camera de Comert, latura incheindu-se, spre Catedrala, cu blocurile de locuinte ridicate in anii ’60. Pe Surogat se plimbau tinerii, muncitoarele si servitorii. Elevilor nu le era permis accesul decat cu permisiunea scolii, iar soldatilor cu dovada ca se aflau in permisie.

                                                            Lupoaica

In spatiul verde din centrul pietei, strajuita de-o parte de Corso si pe cealalta de Surogat, se afla Lupa Capitolina – lupoaica impreuna cu Romulus si Remus, amplasata pe o coloana inalta de 5m, daruita de catre municipalitatea orasului Roma in 1926 Timisoarei. Configuratia pietei este considerata a fi creatia arhitectului orasului, Szekely Laszlo, caruia ii revenise sarcina de a o proiecta, iar multe dintre cladirile existente aici au fost construite dupa planurile concepute de el (palatele Neuhausz, Dauerbach, Hilt & Vogel, Szechenyi, Camera de Comert si Industrie). Actuala Piata Operei este azi delimitata la cele doua capete de 2 embleme arhitecturale: catedrala Mitropolitana si teatrul National.

                                                   Catedrala Mitropolitana

In cladirea teatrului functioneaza deopotriva Opera Nationala, Teatrul National “Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat si teatrul Maghiar “Csiki Gergely”. In spatiul central al pietei se afla o frumoasa fantana arteziana carora localnicii ii spun “La pesti”. Fantana a fost construita in 1957 si bazinul initial a fost construit in forma de stea cu 5 colturi.

                                                              Teatrul National

Fantana La pesti

Piata Victoriei deschide calea de acces catre zone importante ale cartierului. In dreapta teatrului incepe strada Alba Iulia, o importanta artera pietonala care face legatura intre Piata Victoria si Piata Libertatii. 

                                                        Palatul Szechenyi

Daca intrati in Piata pe Corso, chiar in capatul Pietei Victoria la nr 8 se afla Palatul Societatii pe Actiuni Szechenyi care a fost construit intre 1911 si 1913 dupa planurile lui Szekely, comanditar fiind Antal Vogel & Co. Stilul arhitectural apartine curentului Art Nouveau, iar arhitectura de natura compozita, cu trimiteri la ecletism, secession si Art Nouveau maghiar. Cladirea functiona ca si casa de raport cu birouri la etaj si magazine la parter. In aceasta cladire isi avea biroul Szekely, loc in care si-a efectuat perioada de practica profesionala arhitectul Michael Wolf – unul dintre cei mai marcanti arhitecti ai Timisoarei. Reprezentarile feminine de la parter sunt inspirate de asa numitele cariatide care sustin rezalitul principal al cladirii care se termina cu un mare fronton triunghiular. Relieful de pe fronton este reprezentarea alegorica a unui inger surprins intr-o stare contemplativa, menita sa impresioneze privirile celor care isi ridica privirea catre una dintre cele mai inalte cladiri din oras. Palatul a  fost construit din caramida, beton armat, fier, lemn, tencuieli, tigla si tabla. Tehnicile folosite au fost zidarie portanta, plansee de beton armat pe grinzi metalice, sarpanta din lemn acoperita cu tigla, fatade tencuite, decoratie in stuc, parapeti la unele balcoane din arama. La inceputul sec 20, cladirile situate la colturi de cvartale aveau aproape fara exceptie colturile taiate. Unghiurile drepte erau evitate in incercarea de a crea fronturi frumoase cu perspectiva  indiferent de directia de mers. Intre corpurile de cladire care urmaresc directiile arterelor alaturate se interpun doua segmente pe colt, pozitionate la unghiuri diferite fata de celelalte. Acestea devin fatade principale, unul dintre ele fiind cap de perspectiva pentru pietonii care vin dinspre Iosefin, iar celalalt pentru cei care vin dinspre Elisabetin. Szekely s-a inspirat din arhitectura vieneza care isi construise un faimos “ring” marcat sub forma unui bulevard amplu, ridicat pe locul fostelor fortificatii, flancat de cladiri impresionante de dimensiuni mari, realizate in stil istoric si eclectic. Szekely a proiectat un bulevard de anvergura, dar gusturile arhitecturale s-au schimbat, caracteristica istorica n-a mai fost in trend, in vreme ce secession-ul castiga teren tot mai mare. Un arhitect priceput n-avea cum sa treaca cu vederea aceste tendinte, dar nici n-a putut sa ignore cerintele comanditarilor locali bogati care isi manifestau exigentele provinciale de falosenie banateana. Orasul cosmopolit s-a nascut tocmai din suma acestor contradictii la care s-au adaugat personalitatea si talentul arhitectului Szekely. Artistii de la sfarsitul sec 19 cautau forme noi de expresie dorindu-si sa evadeze din stilurile clasice care se inspirau din arta greaca si romana. Ei si-au asumat directii indraznete, iar acest lucru a fost lesne de sesizat in fatadele pretios si extravagant decorate care nu semanau cu nimic din tot ceea ce se crease pana atunci. In arhitectura Europei aparea stilul Art Nouveau, iar Timisoara a fost inzestrata cu unul dintre cele mai reusite sit-uri urbane cu secession original din lume care concura cu cartiere asemanatoare din Viena sau Riga. Catedrala Mitropolitana a fost construita in 1936, iar pana atunci in acel loc a fost un spatiu gol pe unde trecea trenul. In fata Palatului Szekely se afla bariera la care asteptau deopotriva masini si tramvaiul.

                                                           Palatul Hilt & Vogel

Tot Laszlo Szekely a proiectat si Palatul Hilt&Vogel de la nr 6 in perioada 1912-1913, lipit de Palatul Szechenyi. Si acesta a fost casa de raport cu magazine la parter, iar materialele si tehnicile de realizare folosite au fost identice cu cel de langa el. 

                                                              Palatul Dauerbach

Palatul Dauerbach a fost construit intre 1911-1913 tot dupa proiectele sale pentru omul de afaceri Georg Dauerbach. Deoarece cladirea trebuia sa aiba un volum lung, Szekely a impartit fatada pe orizontala in 5 parti: una centrala, suprainaltata impreuna cu acoperisul, care se incheie in partea superioara cu 3 frontoane de forma unei acolade ogivate. De-o parte si de alta sunt amplasate cele 2 parti laterale, marcate fiecare de cate 2 pilastri impozanti, care se termina cu cate un fronton care mascheaza partial acoperisul masiv, similare celor laterale corpului central. Intre corpul central si laterale se afla 2 zone mai putin elaborate, terminate cu un acoperis mai scund, care leaga acoperisurile celorlalte 3 corpuri. Ornamentele apartin curentului secession, in vreme ce linia atticului tradeaza influenta lui Lechner. Georg Dauernbach, proprietarul cladirii, cumparase in 1911 terenul de aproximativ 1240 mp la pretul de 250.000 de coroane de la Primarie cu intentia sa construiasca o casa cu apartamente de inchiriat la etaj si o cafenea si un restaurant la parter. Numele localului a fost Palace si asa i-a ramas numele pana acum cativa ani, desi dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial restaurantul a fost inchis si transformat in depozit. Desi materialele si tehnicile folosite de catre Szekely erau aceleasi, el a amestecat stilurile ecletism, secession si Art Nouveau maghiar. Cladirea ocupa perimetrul dintre strazile Goethe si Macesilor, strazi perpendiculare pe axul longitudinal al pietei si este una dintre cele mai scumpe monumente arhitecturale din oras, fiind evaluata la suma de 6 milioane de euro.

Palatul Marbl a fost construit de renumitul arhitect Arnold Marbl al carui renume trecuse deja granita orasului.  Desi este una dintre cele mai frumoase cladiri din oras, sunt extrem de putine informatiile care se cunosc despre istoria ei. Imobilul este impartit in 24 de apartamente organizate pe 3 etaje, iar la parter sunt magazine. Aceasta ar valora 3.5 milioane de euro pe piata imobiliara. 

Intre cele doua cladiri este amplasat Palatul Neuhausz, construit tot de Laszlo Szekely in aceeasi combinatie de 3 stiluri arhitecturale. Cladirea are un ax de simetrie marcat de un volum in rezalit, situat pe axul fatadei si acoperit cu un acoperis din tabla armata cu reliefuri. deasupra lui se ridica un fronton circular al carui ax este marcat de o fereastra verticala terminata in semicercuri. Si aici sunt resimtite influentele lui Odon Lechner, celebrul arhitect maghiar poreclit “Gaudi in varianta ungara”. Parapetul etajului 2, cat si taietura arcului de deasupra trimit catre stilul arhitectural al acestuia. In tehnica de realizare se resimt influentele ecletismului, secession-ului si Art Nouveau maghiar.

Palatul Lloyd a fost construit in perioada 1910-1912 dupa planurile arhitectului Leopold Baumhorn la cererea mediului de afaceri local care a si finantat investitia. Cladirea este amplasata pe Corso, la colt de NV, avand fatada pe 3 laturi si orientata catre Teatrul National. Fatada este impartita in 3 registre  prin intermediul a 2 profile orizontale. In partea superioara a atticului se afla un acoperis masiv. Aici a functionat Bursa Agricola o buna perioada de timp, pana cand comunistii au donat imobilul Universitatii. Din bogatia de ornamente se mai pastreaza astazi portiuni de lambriuri, oglinzi, ramasite din vitralii si cateva candelabre. 

Palatul Lloy

Cladirea a fost realizata in stil eclectic cu accente din secession, fiind construita pe 3 etaje cu interior luxos. La parter se afla Cafeneaua Lloyd, loc de intalnire pentru burghezia locala. La etajul 1, spatiul era ocupat de Bursa Agricola si Societatea Lloyd, iar la urmatoarele 2 etaje erau amenajate spatii de locuit. La parterul cladirii inca functioneaza restaurantul Lloyd.

Familia Weiss era una dintre cele mai importante din oras, unii dintre ei fiind medici recunoscuti, industriasi respectati, intreprinzatori apreciati. Ei au comandat in 1912 ridicarea unei cladiri cu apartamente de inchiriat la capatul bulevardului Republicii, locul de unde incepea promenada. Afacerea s-a dovedit a fi una profitabila, atat pentru arhitectul Laszlo Szekely, cat si pentru antreprenor. Cladirea era pozitionata pe vechea strada Sf. Ioan, cu frontonul principal orientat spre teatru, la parterul careia au existat spatii comerciale.Palatul Lloy

In unul dintre capetele pietei se afla Teatrul National. El leaga cele doua laturi ale pietei, Corso si Surogat. Acesta dateaza din anul 1753 si a fost construit in stilul Renasterii italiene, dupa planurile arhitectilor vienezi Helmer si Fellner. Planul cladirii cuprindea parterul si 3 etaje si se preconiza inclusiv existenta in incinta lui a unui hotel. Costul constructiei s-a ridicat la impresionanta suma de 1.440.000 de coroane. 

Dar cladirea a avut un parcurs extrem de zbuciumat, fiind prima data mistuit de un incendiu in anul 1880 si reconstruit dupa planurile initiale. Cladirea se caracterizeaza printr-un rezalit in fatada principala care cuprinde la parter 3 usi scunde, deasupra o loggie cu stalpi si arce pe lungimea primelor 2 etaje. Cel de-al 3-lea etaj era despartit de nivelele inferioare printr-o cornisa si ferestre ochi de bou care formau un etaj in attic. Partile laterale, cu ferestre ordonate pe cele 4 nivele ii dadeau maretie. Fatadele laterale erau ocupate de hotel ale carui ferestre erau orientate spre piata. In 1795, cladirea a fost modernizata, la parter deschizandu-se un restaurant si o cafenea. Teatrul a fost din nou avariat in timpul Revolutiei de la 1848, iar lucrarile de restaurare s-au intins pana in 1851. 

In 1880, pe data de 1 mai cand era programata o reprezentatie de gala, teatrul a fost iarasi mistuit de flacari, reusind sa fie salvate o parte din garderoba, un pian si biblioteca.  Atunci a fost declarat falimentul, iar teatrul a fost trecut in posesia municipalitatii. Ultimul spectacol a avut loc in 1920 cand teatrul a trecut a 3-a proba a focului, iar recladirea lui a fost demarata 3 ani mai tarziu sub atenta supraveghere a arhitectului Diuliu Marcu. Atunci s-a marit capacitatea salii de spectacole la un numar de 892 de locuri, diminuandu-se capacitatea Hotelului Ferdinand prin cedarea a 23 de camere. Sala de spectacol este organizata cu un rand de loje in fata carora se afla un rand de fotolii. Balconul din fata scenei are 4 randuri de fotolii, iar celelalte doua sunt amplasate in cele 2 laturi cu cate 2 randuri de fotolii. Lojele sunt sustinute de 4 stalpi de beton armat imbracati in marmura. Scena are dimensiunea de 23 x 13 m, iar frontonul, o inaltime de 41 de metri. Cupola are un diametru de 17 m si este alcatuita din 12 ferestre bizantine. In centrul ei se afla un imens candelabru de alama care cantareste 1200 de kg. Publicul are acces pe cele 6 scari, dintre care 2 conduc spre bulevard. Vestibului principal e imbracat in marmura artificiala si are 2 scari de onoare, lucrate in marmura alba de Ruschita. De aici de intra in vestibulul rotativ din subsol unde sunt garderobele si cele 4 scari care duc la parter, lojele mici si galerii. Teatrul renovat si-a chemat actorii la rampa in ianuarie 1928, la eveniment fiind invitati si membrii Casei Regale, dar adevarata inaugurare ca vector de cultura in limba romana a avut loc in 1945 in seara de Craciun in prezenta Doamnei Lilly Bulandra, intr-un spectacol regizat de catre distinsa actrita in care a si jucat.

Daca traversam Piata Victoria pe cealalta parte, mai exact pe Surogat, prima cladire pe partea stanga la nr 1 este Palatul Loffler, construit intre 1912 -1913, in acelasi mix de 3 stiluri arhitecturale, dupa planurile lui Leopold Loffler. Batranul Leopold Loffler a finantat constructia din banii familiei, cladirea fiind proiectata pe 3 nivele. Ea are 3 etaje, iar la unul dintre ele isi stabilise batranul sediul de firma. Si aceasta constructie fusese conceputa ca si casa de raport cu spatii comerciale la parter si apartamente de locuit pentru cei 3 fii ai lui, dintre care unul era arhitectul care proiectase cladirea si ii purta numele. Familia era una respectabila care se ocupa cu comertul de cereale, membrii ei fiind oameni de vaza in urbea locala. In anul inaugurarii, la parter a avut loc o mare expozitie de flori. In cladire se aflau mai multe birouri, printre care si cele ale Directiei Regionale a MAV (caile ferate maghiare). Cladirea se intindea mult pe lungime, ocupand un cvartal intreg. Latura lunga este realizata cu stil, ritmata de planuri iesite in rezalit. Fatadele sunt scurte, bine puse in valoare cu elemente caracteristice Art Nouveau. Se remarca 2 bowindow-uri bogat decorate cu perechi de statui umane si graffitti-uri florale, terminate cu un fronton triunghiular mare. La acest capat, acoperisul este suprainaltat, menit sa ridice inaltimea palatului. Latura lunga are un aspect sobru si masiv, dar laturile scurte se remarca prin zveltete si decoratiile spectaculoase. Ele se termina cu un fronton triunghiular care se sprijina pe 2 volume iesite in bowindow pe inaltimea a 3 nivele. In partea de sus, sub un motiv cu ferestre ovale, 2 grupuri statuare flancheaza fiecare bowindou. Frontonul din partea nordica inca pastreaza urmele gloantelor trase in timul Revolutiei din decembrie 1989. In fata fostului lacto-bar a fost impuscat Ladislau Csizmarik, cel care dirija cantecele intonate de revolutionari in Piata Operei.

Despartita de o strada ingusta, urmatoarea cladire este Camera de Comert, infiintata in 1850, tot pe partea Surogat a pietei. Constructia ei a inceput in anul 1930 si era prevazuta cu spatii comerciale la parter, la primul etaj fiind birourile si camera de consiliu. Palatul are doua fatade simetrice, una pe Surogat, alta care da in spate, pe strada Lenau, ambele prevazute cu elemente decorative: un fronton triunghiular impunator si 2 statui amplasate in dreptul acoperisului si arhitravei, reprezentand industria metalurgica si industria casnica. Si aceasta apartine arhitectului Laszlo Szekely, proiectata in stilul ecletismului la moda, cu un ax de simetrie si registru bine marcat, incheiata cu un trufas fronton triunghiular.

In timpul ocupatiei Imperiului Austro-Ungar s-a remarcat influenta barocului vienez si aparitia Art Nouveau-ului in arhitectura orasului, dar a lasat loc arhitecturii traditionale romanesti o data cu trecerea orasului in administratia romaneasca. Un exemplu concludent este ridicarea Catedralei Mitropolitane realizata in stil brancovenesc. Ea inchide Piata Victoriei (sau Piata Operei cum i se mai spune), fiind pozitionata fata in fata cu Teatrul National la o distanta considerabila una de alta. Catedrala a fost constrita intre anii 1936 si 1946 si combina elemente de arhitectura bizantina si romaneasca. Catedrala are 11 turnuri acoperite cu tigla smaltuita si colorata cu motive decorative romanesti avand o inaltime de 83 de metri. Cupola cu bolti laterale a fost realizata in stil bizantin, iar pardoseala este facuta din mozaic stilizat dupa modelul covoarelor banatene. Catedrala are 7 clopote care impreuna cantaresc 8 tone. Fiecare clopot corespunde unui ton muzical si are cate o inscriptie din textele sfinte. Clopotele, actionate electric, au fost turnate dintr-un material rar importat din insulele Sumatra si Borneo, acordate de catre compozitorul Sabin Dragoi. Catedrala a fost sfintita in 1946 de catre ctitorul ei, Regele Mihai I al Romaniei, si poarta hramul Sf. Trei Ierarhi si al Sf. Iosif de la Partos. Planul arhitectural a fost conceput in forma de cruce. In interior se afla colectia de Arta veche bisericeasca a Arhiepiscopiei Timisoarei. Tot atunci au fost construite cartiere de vile in jurul centrului unde s-a resimtit influenta acestui stil. 

Cand marele plan de urbanism a fost pus in aplicare, dincolo de fortificatii se intindea esplanada Cetatii, o campie lata de 948m unde nu erau permise ridicarea de locuinte sau cladiri din motive de strategie militara. Din acest motiv celelalte cartiere au fost ridicate la aproximativ 2 km fata de centrul cartierului Cetate. In estul orasului, in actualul cartier Fabric, incepand din anul 1732 au aparut multe manufacturi. Aici a fost ridicat un turn de apa de unde apa potabila era adusa prin conducte de lemn in fantanile din Cetate. Doisprezece ani mai tarziu s-a aprobat construirea cartierelor de locuit: Fabric, Mehala, Maierele Noi sau Germane, denumit astazi Iosefin. Cartierele Mehala, Iosefin si Maierele Vechi (actualul Elisabetin) au aparut ca si cartiere de locuit in a doua jumatatea sec 18. Casele erau asezate perpendicular pe frontul strazii si aveau numai parter. Multe dintre ele erau construite din pamant, impletituri de nuiele cu lut sau caramizi de pamant nears. Dupa ce raul Bega a fost regularizat in amonte (in anul 1728) si a devenit canal navigabil, cartierul Iosefin a cunoscut un avant economic fara precedent. Dar despre cartierele din jur vom povesti alta data.