Renee Pearl si Jacques Henri Lartigue

Paris 1930. O tanara si frumoasa evreica, nascuta in Romania, era una dintre cele mai dorite femei din capitala Frantei. Se numea Renee Perle si era modelul creatorului de moda Georges Doeuillet. 

Cel care a iubit-o si i-a aratat frumusetea intregii lumi a fost Jacques Henri Lartigue, unul dintre cei mai mari fotografi ai secolului 20. Renee l-a intalnit pe Jacques in timp ce se plimba pe strada, intr-o seara, in Paris. Ea avea 26 de ani, iar el, cu 10 ani mai mult. 

Lartigue rememora acest moment in jurnalul personal: “Plimbandu-ma pe Rue de la Pompe, vad doua femei stand in umbra unui stalp de iluminat. Asteapta, oare, pe cineva sau..ceva? Una dintre ele este inalta si subtire, cealalta, micuta. O umbrela asezata langa o vaza cu flori. Mai tarziu, in Bois, umbrela e in masina mea, intre mine si flori. Ii privesc profilul: un gat lung, un nas foarte drept si foarte mic. O suvita stralucitoare, ratacita, ii mangaie gura. Poarta manusi…Sper sa ii pot vedea mainile. Mainile sunt atat de importante!” (…)

”E cinci si jumatate, o astept. Am nevoie de un pahar de whisky pentru ca sunt timid si m-as infuria daca nu apare. Curiozitatea mea ar fi dezamagita…E  cinci si 35. Iat-o. Chiar ea o fi? E ravasitoare, inalta, subtire, are o gura mica si buze pline si ochi negri de portelan. Isi strange pe corp haina de plana si raspandeste o boare de parfum cald. (…)Capul ei mic sta pe un gat lung, iar gura ei ajunge la barbia mea. Cand dansam, gurile noastre aproape se ating. Parul ei se incurca in trupurile noastre. E delicioasa. Isi scoate manusile albe si imi spune sunt romanca. Ma cheama Renee Perle si am fost model la Doeuillet. Are maini lungi si micute, ca o fetita. Ceva in mintea mea incepe sa danseze la gandul ca intr-o zi ar fi de acord sa ii pictez acele maini…”. 

Jacques inca era casatorit cu Madeleine, alintata Bibi, fata compozitorului Andre Messager, cu care a avut un fiu, Dani. Cei doi aveau sa divorteze in 1931. 

Spirit latin prin definitie, Renee era exploziva atat vocal, cat si gestual, in contrast total cu Jacques care era tacut si introvertit: “Imi face mereu scene. O fi gelozie sau nebunie? O fi nevoia ei de a fi asaltata, de a fi facuta nefericita si de a plange – toate de dragul unei impacari? Sunt prea cu picioarele pe pamant pentru a ramane doar spectator si prea slab pentru a juca teatru. Nu pot intra in capcana pe care mi-o intinde, in jocul acesta pe care si-l doreste”. 

Contrariile se atrag chiar si atunci cand comunicarea se transforma intr-un proces mistuitor si nu  gasesc intotdeauna forta sa ramana impreuna. Jacques era deja un nume consacrat in arta fotografica, gratie lucrarilor sale cu instantanee din cadrul curselor auto Coupe Gordon Bennet si Grand Prix, portretelor pionierilor aviatiei precum Gabriel Voisin, Louis Bleriot, Louis Paulhan, instantaneelor de la turneele de tenis Roland Garros si prezentarilor modei pariziene. 

S-a nascut in 1894, in Courbevoie, in sanul unei familii bogate. 

Primul aparat foto l-a primit de la tatal lui cand avea 7 ani si totul a pornit, dintr-o joaca de copil, fotografiind membrii familiei si prietenii. 

Era un model vechi, cu trepied din lemn, cu care :” voi putea face poze cu orice…cu orice! Stiu bine ca sunt foarte, foarte multe lucruri de fotografiat si le voi fotografia pe toate”.  

Pentru ca fotografia nu avea puterea de a stoca si amintiri, Jacques a inceput sa scrie intr-un jurnal in care povestea toate episoadele care ii marcasera viata. Era fascinat de masini, avioane si sport, participa la cursele de masini, construia zmee, planoare si avioane, ba chiar a practicat alpinismul escaladand Turnul Eiffel.  

Cand i-a vazut chipul ascuns sub o palarie eleganta si i-a zarit ochii melancolici, Renee i-a cazut draga imediat. 

Au urmat 2 ani de pasiune si arta, caci ochiul lui de artist nu vedea doar tanara inalta, frumoasa si eleganta, ci misterul si seductia pe care aceasta le exercita.

Renee a devenit deopotriva muza si iubita  de care se indragostise nu numai Jacques, ci si obiectivul aparatului foto si pensula pictorului portretist. El o alinta numind-o”umbreluta de soare”. 

Era atat de fascinat de frumusetea ei delicata incat, atunci cand nu o fotografia, o picta: “Dimineata merg in gradina ca sa pictez…Ea e sus, asteptandu-ma in camera ei. Isi face coafura, se imbraca, isi vopseste genele, mananca dulciuri…Pierde vremea?...Conteaza prea putin. Tot ce conteaza este ca o stiu acolo, ca ma asteapta si ca trebuie sa raspund chemarii iubirii mele!Ea! Cine este ea? Renee. Dincolo de toate, o femeie. O femeie! Probabil prima femeie pe care o intalnesc(sunt coplesit ca un explorator care descopera intr-o padure virgina, exemplarul inca in viata al unei specii disparute…)”. 

“Sunt toate frumoase, dar Renee e unica. Parul ei dat cu lac, silueta ei supla, T-shirturile moderne, mainile pline de bratari si unghiile ca niste ghiare lucitoare o fac fermecatoare. Alaturi de ea, vad un halo magic! E un inger.” 

Din aceasta relatie au ramas fotografii extraordinare atat din cadrul sedintelor foto, cat si din concediile pe care cei doi le-au petrecut la Cannes, Juan-les-Pins si Biarritz, dar si portrete in ulei care surprind acea latura ascunsa si acea magie pe care o emana Renee. 

Muzele lui Lartigue au fost cele 3 sotii: Bibi, adica Madeleine Messager,

Simone,

Florette 

si amanta lui, romanca Renee Perle. 

Pana la varsta de 92 de ani cand a inchis ochii, Lartigue a realizat peste 100.000 de fotografii care au fost atent organizate in 116 albume, donate statului francez, 7000 de pagini de jurnal si peste 500 de tablouri. 

Un lucru ramane cert: Jacques nu a uitat-o niciodata pe Renee: “Anumite insecte mor dupa ce fac dragoste. Cu toate astea, ele continua sa faca dragoste. Fiecare secunda a prezentului conteaza. Am sa ma gandesc la viitor mai tarziu…ramane insa un gand care ma urmareste:cu cine voi putea vorbi despre dragoste dupa ce Renee a plecat?” 

Bibliografie:

http://www.lartigue.org/

http://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Henri_Lartigue

http://theredlist.com/wiki-2-24-525-770-942-view-1930s-4-profile-renee-perle.html

http://www.artnet.com/artists/jacques-henri-lartigue/biography

Femeia din umbra lui Charles Dickens

In 1858, Charles Dickens avea 46 de ani, era un autor consacrat si iubit, era casatorit si avea 10 copii.  Insa pastra un mare secret: era extrem de indragostit! Brusc, un scandal fara margini a cutremurat deopotriva familia, cercul de prieteni si lumea literara atunci cand  scriitorul s-a separat pe nepusa masa de sotia lui, Catherine, dupa 26 de ani de casatorie. 

Motivul acestei rupturi era superba actrita de numai 19 ani, Nelly Ternan, putin mai mare decat fiica cea mare a scriitorului.  Lumea s-a scandalizat si s-a lansat in diferite ipoteze, iar scriitorul a incercat sa indulceasca realitatea afirmand ca viata de cuplu se uzase in  ani de nefericire conjugala, iar separarea era un lucru firesc. Presa din intreaga lume a dedus ca scriitorul era prins in mrejele unei alte femei, daca nu chiar ale mai multora. Sapte ani mai tarziu, in vara anului 1865, Dickens se afla in “trenul mareelor”, dupa cum ii spuneau victorienii trenului care aduna pasagerii de pe canalele incrucisate intre Folkestone si Londra. Tocmai in acea zi banala de vara, Dickens se intorcea la Londra si incerca sa nu iasa in evidenta nicicum in timpul calatoriei sale. Dar, dupa 50 de mile de la imbarcare, trenul a deraiat si 6 vagoane au alunecat de pe podul peste care trenul trecea. Un singur vagon a ramas pe sine, cel in care se afla Dickens, Nelly si mama ei. Scriitorul s-a trezit in iuresul unui accident de toata frumusetea. 10 pasageri au fost ucisi si alti 40 raniti. Ziarele au relatat in detaliu stradaniile lui de a oferi ajutor ranitilor in accidentul  feroviar, desi nimeni nu si-a dat seama ca era insotit de o tanara de aproximativ 26 de ani.  Imediat dupa accident, atentia si grija lui au fost canalizate spre  a o ajuta pe aceasta domnisoara si a-i facilita transportul cat mai urgent la Londra impreuna cu o doamna mai in varsta, nimeni alta decat mama ei. Evident, aceasta tanara frumoasa era Nelly Ternan, “marele secret” pastrat cu sfintenie de marele scriitor. Relatia lor a durat 13 ani si in toata aceasta perioada a fost nu numai iubita, confidenta, oaza de liniste, focar de pasiune, ci si muza lui literara. Ea a fost aceea care l-a eliberat de trecut, de amintirile unei copilarii nefericite si i-a daruit toata afectiunea pe care o cautase toata viata. 

Dickens se nascuse intr-o familie de nobili din Portsmouth, iar primii ani ai copilariei sale au fost foarte fericiti.  Petrecea zile intregi citind romanele scrise de Tobias Smollet si Henry Fielding, existand suspiciunea ca tocmai acesti autori au contribuit la formarea sa ulterioara ca romancier. A fost trimis sa invete la scoli private, dar, in scurt timp, tatal a pierdut averea la joc, iar ambii parinti au fost incarcerati la inchisoarea datornicilor. Charles avea 12 ani atunci cand a fost obligat de noua conjunctura sa lucreze cate 12 ore intr-o fabrica de crema de ghete unde castiga 6 silingi pe saptamana ca sa isi poata plati chiria si sa isi intretina familia. Situatia insa s-a schimbat la fel de brusc in momentul in care tatal risipitor  a intrat in posesia unei mosteniri si cei doi parinti au fost pusi in libertate. Mama l-a lasat pe Charles sa lucreze in continuare in fabrica, motiv pentru care el nu a iertat-o niciodata. I-a luat ceva timp pana a fost angajat intr-un birou de avocatura si apoi a avansat pe un post de ziarist. El a publicat reportajele sub titlul de “ Sketches by Boz”, Boz fiind pseudonimul lui literar. 

In 1836 a cunoscut-o pe Catherine Hogarth cu care s-a casatorit si careia i-a trantit, unul dupa altul, 10 copii. Nasterea si educatia acestora a consumat-o si epuizat-o in egala masura. Trecusera 26 de ani si nu prea mai ramasese aproape nimic din tanara care fusese odinioara . In vreme ce ea isi perfectionase statutul de mama si nevasta pana a devenit invizibila, Charles castigase notorietate si se simtea pe val. 

Scria romane, piese de teatru, calatorea in turnee de promovare si se simtea implinit. In 1868 a divortat, iar Catherine a ramas in Gad’s Hill pana a murit. Dickens era de moda veche, nu dorea ca lumea sa stie despre relatia lui cu Nelly. 

Sotia lui, Catherine, a fost cea care a suferit cel mai mult. Stia ca o cunoscuse cu un an inainte de separarea lor , pe vremea cand Dickens calatorea foarte mult si scria piese de teatru. Charles si Nelly se intersectasera in trupa de teatru de familiei Ternans, care montase una dintre piesele lui Wilkie Collins sub atenta indrumare a scriitorului, “The Frozen Deep”, in 1857. Din trupa faceau parte parintii  ei, Thomas Lawless Ternan si Frances Eleanor Ternan impreuna cu cele 3 fiice. Catherine era constienta ca cel cu care isi construise o casnicie se simtea prizonier in mariajul lor si ca nu  mai nutrea nici un fel de sentiment pentru ea. Avusese si dovada cand, la un an de la intalnirea celor doi, intr-o zi la fel de banala ca oricare alta, un curier a batut la usa familiei Dickens si i-a inmanat Catherinei o superba bratara de aur frumos ambalata intr-o cutie insotita de un biletel de amor. Bijutierul  care preluase comanda a crezut ca bijuteria era pentru sotia acestuia, desi biletelul atasat mentiona numele unei domnisoare careia sotul ei ii marturisea dragostea profunda. Charles a negat cu vehementa ca ar avea vreo legatura extraconjugala si sentimente de alta natura decat cele paterne fata de tanara  careia ii trimisese superbul cadou , dar Catherine stia ca adevarul era altul. Si-a picat intr-o depresie, motiv pentru care apropiatii aveau sa schimbe priviri si sa ridice din sprancene cand nevasta prietenului lor a inceput sa nu se mai ingrijeasca de silueta si sa se sprijine cam des de paharul cu bautura. Dupa cateva luni de la nefericita intamplare cei doi s-au separat. Asteptarile prea mari ale sotiei si copiilor ii dadusera sentimentul lui Dickens ca nu avea loc in propria lui familie, motiv pentru care s-a mutat intr-o casa in Camden Town, interzicandu-le copiilor orice contact cu mama lor. Aceasta atitudine razbunatoare avea sa atraga oprobiul nu numai al prietenilor, cat si al cititorilor. Scriitorul a continuat sa nege adulterul si sa sustina cu tarie incompatibilitatea de cuplu. In perioada victoriana, o relatie extraconjugala i-ar fi distrus, indiscutabil, reputatia. El a cumparat o casuta in Slough, departe de ochii curiosi ai lumii, si acolo isi intalnea muza. Charles si Nelly  calatoreau rareori impreuna, iar unii sustin chiar ca aveau un cuibusor al lor in Franta unde amanta i-ar fi daruit un copil care ar fi murit la cativa ani dupa nastere.  

In 1860, Nelly s-a retras din teatru si si-a dedicat intreaga atentie iubitului ei. Ea a locuit in mai multe case, sub nume fals, special ca cei curiosi sa nu poata depista relatia lor de amor. Dickens a murit la 58 de ani in urma unui atac de cord. Acesta i-a lasat mostenire doar 1000 de lire sterline la vedere si venituri suficiente spre a se asigura ca nu va trebui sa lucreze din nou. Dupa 6 ani de doliu, in 1876, Nelly s-a casatorit cu un preot, George Wharton Robinson, un barbat mai tanar cu 12 ani decat ea, cu care a avut un fiu, Geoffrey, si o fiica, Gladys. Nelly sustinea ca ar fi avut 24 de ani cand s-au cunoscut, nu 37 cat avea in realitate. Sotul ei a murit in 1910, iar ea si-a petrecut ultimii ani din viata la Southsea, cu sora ei, Frances. Cat  timp a trait, fiul n-a stiut  nimic despre trecutul mamei. Abia dupa ce aceasta a fost inmormantata langa tatal lui, Geoffrey a descoperit anumite documente care dovedeau relatia dintre mama lui si scriitorul Charles Dickens. Revoltat, acesta s-a confruntat cu copiii lui care au confirmat legatura extraconjugala dintre cei mama lui si tatal lor.

Uneori cred ca este mai simplu sa inveti sa accepti decat sa intelegi.  Si sa ascunzi ceea ce devine, evident, incomod. Inclusiv varsta! :)

http://www.dailymail.co.uk/femail/article-1280319/Ellen-Ternan-Teenage-mistress-mesmerised-Charles-Dickens.html