Madam Pompadour - regina inimii unui rege rasfatat

Al meu imi zice azi: “Auzi, mai citesti cateva luni la cartea aia? Tu nu poti sa citesti o carte de la cap la coada?” NU, nu pot, raspund in gand furioasa. Rar mi se intampla sa reusesc asemenea performanta pentru ca o carte inceputa nu ma conduce catre un final, ci catre alte carti. Ca in Decameronul lui Boccaccio, povestea care te trage de par intr-o alta poveste. Am lasat iar pret de cateva zile cartea frumos desfacuta pe masa si m-am luat de alta, care si aceea mi-a deschis alte povesti prinse intre coperti cartonate. “Se poate sa fii si tu o femeie normala sau vrei sa fii tu de fiecare data exceptia?” continua al meu sa arunce sageti! Ia sa ridice mana sus aia care fac la fel ca mine! Sa vada ca nu sunt singura! “La ce iti foloseste sa stii in detaliu ce facea Madam asta  acum nu stiu cate secole?” Imi potoleste curiozitatea si mai invat ceva, zic eu in sinea mea! Ma uit cu coada ochiului la el; ne studiem reciproc si ne asezam gata de atac ca pe o tabla de sah. El face o miscare, ma repozitionez si fac si eu una, ne pregatim de atac prin invaluire si dansam un dans periculos, din reprosuri si taceri! El ar vrea sa mergem sa ne plimbam, eu ma agat de coperta cartii si ma incapatanez sa il ignor! 

Citesc despre Madam de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea, iar istoria ei mi se pare absolut fascinanta. Fara sa vreau ma gandesc cate incertitudini au trasat destine, au zavorat inimi, au spulberat familii. Ce viata complicata in care nici mamele nu stiau ai cui erau copiii pe care ii purtau in pantece si pe care ii cresteau incercand sa ghiceasca sau sa tainuiasca paternitatea lor. Jeanne-Antoinette Poisson, fiica valetului Francois Poisson si al unei femei cu narazuri usoare, Madelainei de La Motte, ar fi fost in realitate copilul stapanului, Charles Francois Paul Le Normant de Tourneheim. Suspiciunea exista deoarece mama acesteia a avut resursele financiare ca sa ii dea o educatie aleasa, transformand-o intr-o tanara inteligenta si rafinata. Stia sa cante la clavecin, sa cante vocal si sa danseze, sa recite versuri si sa picteze, sa intretina conversatie de salon. La 9 ani, mama ei a dus-o la o ghicitoare care i-ar fi prezis ca va domni peste inima unui rege. Nu se stie daca aceasta chiar a crezut profetia, dar si-a pus toata ambitia si existenta la bataia ca sa isi vada fiica in randul lumii bune. Din acea zi a strigat-o “Reinette”, adica “mica regina”, si s-a straduit sa o transforme intr-una. Copila de odinioara a devenit o tanara frumoasa, cu fata ovala si gura mica, inteligenta si bine educata. 

Jeanne s-a maritat un un barbat scapatat, devenind Madame d’Etiolles, caruia i-a facut 2 copii. In salonul de pe mosia Etiolles veneau oameni de litere renumiti, printre care si Voltaire, si se facea conversatie de salon, citindu-se poezie si interpretand arii de opereta. Lumea buna pariziana vorbea despre calitatile ei de gazda si despre oaspetii care ii frecventau salonul. 

La Paris, regele deplangea moartea metresei sale oficiale, ducesa de Chateauroux care se pierdea in numarul destul de mare de amante. Desi s-a casatorit la 15 ani cu printesa poloneza Maria Leszczynska in varsta de 21 de ani, Ludovic al XV-lea era un mare fustangiu despre care istoria spune ca ar fi avut peste 90 de copii din flori. Imaginati-va cate iubite! Ce memorie!!! Ce inima incapatoare! Auzise despre tanara burgheza care strangea lumea buna pe canapelele din salonul de la mosie si murea de curiozitate sa o vada. Si n-a pierdut vremea! I-a trimis invitatia pentru  balul mascat organizat la Palatul Versailles in luna februarie 1745 prin care se celebra casatoria Delfinului Ludovic de Franta cu Infanta Maria Teresa a Spaniei. Jeanne a venit la Curte imbracata in straiele zeitei Diana, iar regele, costumat in cerb, a invitat-o prima data la dans. In martie, deja era metresa lui si fusese instalata in apartamentul de la etajul doi al palatului, in care Madame de Montespan locuise timp de 8 ani inaintea ei, amplasat deasupra celui pe care il ocupa regele care obisnuia sa urce destul de des scara secreta ce lega cele doua apartamente. Intre cele doua, Ludovic mai avusese si alte amante, mai putin cunoscute astazi: Madame de Fontanges si Madame de Maintenon. In luna mai, Jeanne si-a anuntat separarea oficiala de fostul barbat. 

Contele Dufort de Cheverny o descria: “Orice barbat in viata a avut o amanta, daca si-a permis. Inalta, dar nu foarte tare; cu o fata frumoasa, rotunda, cu trasaturi regulate; tenul, mainile si bratele minunate; ochii nu prea mari, dar cei mai stralucitori si jucausi pe care i-am vazut vreodata. Totul se invartea in jurul ei, inclusiv gesturile ei. Eclipsa toate femeile de la Curte, desi unele erau foarte frumoase” . Respira tinerete, frumusete si prospetime. Avea pielea alba si catifelata, parul castaniu si ochi de-un caprui inchis. Rochiile simple in culori pastelate erau puse in valoare de bijuterii scumpe. Se zice ca intr-o seara a aparut la un dineu purtand un medalion care valora 22.500 de livre, adica atat cat costa un domeniu.  Frigiditatea ei era trecuta cu vederea pentru ca avea calitati care o faceau indispensabila: gustul desavarsit pentru frumos, educatia, rafinamentul conversatiei, buna dispozitie, surprizele pe care i le pregatea regelui care urca scara ca un copil in asteptarea unei acadele. In plus, subcontracta servicii sexuale prestate de tinerele angajate ale unui bordel pe care le conducea la conacul "Le Parc aux Cerfs" unde erau gata oricand sa se zbenguie in apa plina de baloane de sapun alaturi de rege."All these little uneducated girls would never take him from me" ar fi zis ea cu referire directa la aceste curtezane. Era ca o floare superba care inflorea in atmosfera otravitoare a Versailles-ului macinat de intrigi, barfe si invidii. Desi recunoscuta ca amanta preferata a regelui, Madame d'Estrades a incercat in disperare sa il ademeneasca pe rege in patul nepoatei sale de 19 ani, Charlotte-Rosalie de Choiseul- Romanet , dar madame de Pompadour i-a aranjat in mare graba tinerei un mariaj stralucitor care ii garanta si o pozitie sociala nesperata.  Cu toate astea, matusa ei nu a renuntat la batalie si a incercat din rasputeri sa i-o bage pe gat suveranului, pana cand, in urma unor barfe considerate mai mult decat jignitoare, regele i-a interzis accesul la curte. Cateva luni mai tarziu, suveranul avea sa o innobileze pe Madame de Pompadour cu titlul de ducesa!  In micul ei apartament, Jeanne organiza mesele pentru rege la care invita oaspeti de seama, fara sa tina seama de eticheta si reguli, iar Ludovic se simtea minunat in prezenta femeii care ii asigura intimitatea,  linistea, tandretea, inteligenta si rafinamentul personal, straduindu-se intotdeauna sa ii fie pe plac. Probabil ca a fost cea mai renumita amanta regala. Desi pare greu de crezut, ea l-a iubit si apreciat pe Ludovic, iar acesta i-a acordat titlul de marchiza de Pompadour ca sa poata sa se prezinte la Curte si sa intre in suita reginei ca doamna de onoare. Ea a fost introdusa de catre verisoara regelui, Printesa de Conti. Se zice ca atunci cand s-a prezentat la curte, Abatele d'Uzerches ai fi intrebat dispretuitor cu voce tare in plina adunare: "Care tarfa va indrazni sa prezinte o asemenea femeie Reginei?" Printesa de Conti ar fi sarit ca arsa si-ar fi strigat sa auda fiecare: "Nici o vorba mai mult, abate! Eu o voi face!"

Marchiza de Pompadour a promovat arta, in toata complexitatea ei: pictura, arhitectura, designul interior, sculptura, muzica. Ea a strans in micul sau apartament piese valoroase de mobilier si obiecte de arta, a promovat artistii carora le-a cumparat operele si le-a expus in saloanele personale. Ea a fost aceea care a insistat pe langa ministrul de finante Henri Bertin sa sprijine investitiile in fabrica de portelanuri franceze, astfel incat portelanul autohton sa concureze cu portelanul de Saxonia sau cel adus din China. Datorita ei, mica manufactura din Vincennes s-a mutat la Sevre si a devenit una dintre cele mai renumite din Europa si asa a ramas pana in zilele noastre.   

Pe vremea aceea fabrica se numea “Manufacture royale de porcelaine de Sevre”.  Tot ea l-a incurajat pe Ludovic sa construiasca Piata Ludovic al XV-lea, actuala Piata Concorde, si Scoala Militara, angajandu-l pe unul dintre protejatii ei, Ange-Jacques Gabriel. De asemenea a venit cu idei in proiectele construirii celor doua palate: Elysee si Petit Trianon. S-a ocupat de amenajarea gradinilor din Petit Trianon unde a plantat capsuni pentru prima data in Franta, special pentru regele inimii ei. Totodata a construit sere in care a plantat portocali si lamai, astfel incat regele avea posibilitatea sa manance citrice indiferent de anotimp. A ridicat o ferma in care a crescut animale pentru consumul de lapte.  

Intr-o societate in care accesul femeilor la educatie era extrem de limitat, ea le-a instruit pe sotiile ministrilor Choiseul si Bernis, a aplanat conflictele dintre Biserica si Parlamnet, a incurajat acordarea unor titluri nobiliare, a spirjinit Iluminismul, a militat pentru publicarea Enciclopediei alaturi de Diderot si d’Alembert, a sprijinit pictori de valoare precum Francois Boucher si Carl Van Loo, dar si filozofi, literati, muzicieni, actori. L-a recomandat pe arhitectul Germain Soufflot sa proiecteze Biserica Sfintei Genoveva, cunoscuta astazi ca Pantheonul.  A sponsorizat Institutul de fete din Saint-Cry in care erau educate  fetele din randul nobilimii saracite in urma razboiului. Se dadea de ceasul mortii sa obtina misive care contineau detalii intime despre viata unor importante personaje de la Curte, pe care i le citea regelui spre amuzament in momentele in care acesta era obosit sau suparat. Si-a construit chiar un mic teatru in care erau invitati doar cativa oaspeti de seama, alesi pe spranceana, unde ea insasi interpreta roluri ca sa isi distreze iubitul.Pe scena ei, lunea era program de teatru, miercurea de opera, iar curtea toata tragea sfori ca sa fie invitata. Pe vremea aceea era interzis sa aplauzi in prezenta regelui, dar asta n-a impiedicat-o niciodata sa isi manifeste zgomotos bucuria. Jeanne nu s-a sfiit sa isi impuna propria moda. Deoarece nu suporta rochiile somptuoase, ea si-a comandat altele usoare si gratioase, care sa ii puna trupul in valoare si sa ii asigure libertatea in miscare. Stilul ei personal s-a impus inclusiv in designul interioarelor saloanelor sale, cunoscut si astazi drept stilul Pompadour, gratios, simplu si luminos. A revolutionat inclusiv arta culinara, impunand mancaruri pastrate si astazi in meniurile restaurantelor luxoase: stomac de pescarus cu sos de arpagis, supa-crema de ceapa, porumbite si testoase a l'imprompru si multe altele. Toate astea l-au facut pe Ludovic sa exclame intr-o zi plin de admiratie: “ You are the most charming woman in France!”  Regele mergea deseori de vanatoare si ii placeau povestile sumbre despre boli sau moarte, iar Madame Pompadour poza in buna dispozitie si veselie ocolind subiectele triste. Devotiunea ei mergea pana acolo incat il insotea pe rege inclusiv la vanatoare, calare pe cal sau in trasura, indiferent de vremea de afara.  Intr-o astfel de imprejurare a facut pneumonie si in final a capitulat. Asta nu inseamna ca regele nu a cochetat in toata aceasta perioada cu alte femei. Ar fi si greu de crezut o astfel de afirmatie, de vreme ce se cunoaste numarul impresionant de bastarzi pe care il consemneaza istoria. Madam de Pompadour avea o confidenta, pe Madame de Mirapoix, care i-ar fi zis frumoasei amante regale: " It is your staircase that the king loves; he has grown accustomed to going up and down. But if he found another woman to whom he could takl of hunting and business, it would all be the same to him after three days".  Nici rujul cu care isi colora pometii, nici pudra pusa in exces nu mai acopereau semnele bolii. Intr-o seara a fost nevoita sa trimita veste regelui ca una dintre migrenele care o torturau  a culcat-o la pat si este incapabila sa vina la cina. Regele nu a crezut-o si i-a raspuns ca o asteapta sa coboare. Si a coborat! Madam de Pompadour avea si ea pasiunile ei putine, doar 4 la numar: regele, lectura, ciocolata si sampania. Din 1750, desi cei doi nu au mai avut nici un fel de relatie sexuala, Jeanne a ramas pana la moartea ei confidenta, sfatuitoarea si prietena regelui. S-a straduit sa priveasca detasata relatiile amoroase ale regelui, tratandu-si rivalele cu decenta si simpatie. Acesta a avut multe amante, dar relatiile sale se consumau departe de palat, in micul

conac Parc-aux-Cerfs, in care fusese instalata Marie-Louise O’Murphy de Boisfaily. Aceasta a facut odata imprudenta de a se adresa regelui numind-o pe  Jeanne  "old woman". Regele a fost de-a dreptul socat, iar Madame de Pompadour n-a ezitat nici o secunda sa ii interzica accesul la Curte, desi aceasta purta in pantece bastardul regelui. Din acel moment, regele ii facea vizite rare, costumat in nobil polonez, pana cand identitatea lui a fost data in vileag, iar amanta sloboda la gura trimisa in exil la tara. 

Nu dupa mult timp, regele a cazut iarasi in ispita cu Anne Coupier de Romanss care si aceasta i-a nascut un fiu, dar nici una dintre ele nu a putut sa o detroneze din inima regelui. In 1755, ministrul austriac de externe, contele Anton Wenzel Kaunitz, constient de rolul si influenta ei asupra regelui, i-a solicitat ajutorul in negocierile care au dus la semnarea Tratatului de la Versailes un an mai tarziu. A murit la 43 de ani de tuberculoza, iar regelui i-au trebuit 4 ani pana a uitat-o si a inlocuit-o cu o alta metresa, madame du Barry.

Numele ei a traversat secole datorita celor care s-au inspirat din viata ei si au transformat-o intr-un personaj fascinant:

opereta in 3 acte “madame de Pompadour” care ii apartine lui Rudolph Schanzer si Ernst Welisch, cele doua filme care ii poarta numele, primul ecranizat in 1927 care ii avea ca actori pe Herbert Wilcox, Dorothy Gish si Antonio Moreno , iar celalalt,  in 1931, cu Anny Ahlers, Walter Jankuhn si Kurt Gerron.

Si voi care credeati ca e usor sa fii amanta! Dar nici amantii nu mai sunt ce-au fost odinioara! Ha,ha,ha!!!!

Maria Cantemir si Tarul Petru cel Mare

Daca mi-ar fi spus cineva ca am sa ajung cu rascolitul istoriei pana in perioada lui Dimitrie Cantemir as fi zis ca e nebun! Intamplator, in cartea “Sex with kings” se facea referire inclusiv la amantele Tarului Petru cel Mare si uite-asa m-am trezit intorcand cu fundu-n sus atat netul, cat si biblioteca. Despre Cantemir si sotia lui Casandra mai stiam cate una-alta, dar despre cei sase copii ai lor, zau daca stiam ceva. Cantemir a fost una dintre cele mai importante personalitati ale culturii romanesti, iar activitatea sa ca filozof, lingvist, carturar, muzicolog, etnograf, istoric, geograf, om politic si scriitor il aseaza in galeria personalitatilor enciclopedice romanesti. Daca mai adaugam si faptul ca a fost primul roman ales membru al Academiei din Berlin in anul 1714, cred ca am spus cam tot. Nascut in 1673 in satul Silisteni din comuna Falciu, jud Vaslui, a fost dat zalog turcilor de catre tatal sau, Constantin Cantemir – Domn al Moldovei, cand acesta nu avea mai mult de de 15 ani. El l-a inlocuit pe Ahtion, fratele lui mai mare, care avea sa devina Domnul Moldovei dupa moartea tatalui. Cantemir si-a desavarsit educatia departe de tara si a trait in Constantinopole timp de 17 ani. In timpul razboiului turco-austriac, Dimitrie a ajuns inclusiv la Timisoara, convingandu-se astfel ca si in Banat romanii vorbeau aceeasi limba ca si fratii lor din celelalte regiuni. S-a casatorit cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, cu care a avut 6 copii: Maria – cea despre care se spune ca a fost amanta Tarului Petru cel Mare, Smaranda care a murit de tanara, Matei – cel pus pe capatuiala, Constantin, Serban – fustangii si chflii – toti trei ajunsi ofiteri in Garda Imperiala Rusa si Ahtion – care avea sa se afirme ca poet, scriitor si diplomat rus la ambasadele din Londra si Paris. 

Dintre toti cei 6, doar Maria s-a nascut la Iasi, restul au fost nascuti in Constantinopol. Dupa moartea Casandrei, Cantemir s-a insurat cu Anastasia Ivanovna Trubetkoi cu care a mai avut inca o fiica, Smaragda Ecaterina. Turcii l-au inscaunat Domn pe Cantemir la Iasi in 1710, dar acesta a incheiat aliante secrete cu Petru cel Mare in incercarea de a scoate Moldova de sub dominatia turca si alipirea ei la Imperiul Rus! (ca sa stiti de unde vi se trage!!!) Din pacate, alianta cu Petru cel Mare nu i-a adus noroc,amandoi fiind infranti de turci in lupta de la Stanilesti, tinutul Falciu, pe Prut. In conditiile date, Cantemir a fost obligat sa ramana in exil in Rusia, devenind consilierul lui Petru I, fiind investit ca Principe Serenissim al Rusiei in 1711.

Inainte de moartea lui, Maria fusese pentru o perioada de un an amanta Tarului Petru cel Mare intre 1721-1722.  Acesta a ramas in istoria Rusiei drept unul dintre cei mai importanti oameni de stat si reformatori. 

Era un barbat frumos, inalt, bine facut, care toata viata s-a luptat cu diferite boli: de la epilepsia din tinerete, pana la bronsite, boli renale, sifilis si alcoolism in perioada adulta. Cand s-a urcat pe tron, Rusia era un stat arhaic, lipsit de importanta pe harta Europei. Cand a inchis ochii, tara avea o armata profesionista formata din peste 200.000 de soldati si o flota de nave moderne si puternice. In 1722, zvonurile care circulau la curte sustineau ca Maria era insarcinata. Tarina Katerina s-ar fi temut ca nasterea unui mostenitor i-ar fi clatinat tronul si ar fi putut pierde privilegiile pe care le detinea.Barfele spun ca Maria l-ar fi urmat pe Petru I in Astrakhan unde ar fi nascut un fiu, iar un an mai tarziu copilul ar fi fost otravit de catre Polikala, medicul Imparatesei Ecaterina. Aceleasi surse spun ca Maria a fost extrem de afectata de aceasta pierdere, motiv pentru care, desi era o femeie curtata si dorita, ea nu s-a maritat niciodata. Desi Cantemir spera ca Tarul sa divorteze de Ekaterina si sa se insoare cu fiica lui cea mare, acest lucru nu s-a intamplat. In 1724, Tarul, dezgustat de uneltirile Tarinei, s-ar fi intors la Maria, dar un an mai tarziu,  a murit subit, iar povestea lor s-a sfarsit. Dupa moartea Tarului, Maria a fost obligata sa paraseasca Curtea. Ea a fost doamna de onoare a Marii Ducese Natalia si a Imparatesei Ana a Rusiei, iar in Sankt Petersburg, orasul ridicat din temelii in timpul domniei lui Petru cel Mare, Maria ar fi gazduit unul dintre cele mai la moda saloane literare.  Cam pe-atunci Cantemir a murit si el, rolul de liant in familia numeroasa a Cantemirilor fiind preluat tot de catre Maria. Aceasta nu numai ca era cea mai mare dintre frati, dar era o femeie constienta de rolul si importanta familiei. Frumoasa, desteapta, considerata cea mai culta femeie din Rusia contemporana, dedicata si ancorata in viata de la curte, s-a straduit sa asigure fratilor ei pozitii sociale convenabile si sa imparta echitabil averea mostenita de la tatal lor. Maria a avut o relatie speciala cu fratele ei, Ahtion, dar i-a protejat si pe ceilalti, chiar daca fratele  Constantin era condus doar de interese si castiguri pecuniare, iar Matei si Serban erau mai degraba interesati de petreceri, scandaluri si femei, decat de cariera militara. Maria a ramas in Rusia, desi fratele ei preferat a fost numit ambasador la Londra, iar mai apoi in Paris. Desi si-au scris regulat, ei nu s-au mai vazut dupa ce acesta a parasit Rusia.

Ca sa fiu sincera, eu nu prea cred povestea asta! Si, chiar daca a fost ceva intre cele doua personaje, ma gandesc ca Maria nu a insemnat foarte mult pentru Petru cel Mare care a avut multe amante. De exemplu, mult mai multe se cunosc despre o alta metresa a sa, Anna Mons, decat despre Maria Cantemir! Si cum sa nu mergi cu rationamentul mai departe cand tot barfele din cronici spun ca insasi Tarina Ecaterina ar fi avut un iubit, nimeni altul decat fratele Annei Mons, amanta Tarului. Cand a aflat de aventura nevestei, Petru i-a taiat capul rivalului si a obligat-o pe Tarina sa-i pastreze scafarlia intr-un borcan in dormitor!  

In plus, istoria chiar consemneaza faptul ca tarul isi iubea imparateasa, care, constienta de sentimentele sotului ei, lua in deradele escapadele lui amoroase. Multi istorici sustin ipoteza ca aceasta ar fi fost singura si adevarata sa dragoste. Ecaterina il insotea pretutindeni, inclusiv in razboaiele pe care acesta le ducea, prin urmare, am oarecare dubii cand e vorba de pasiuni care se distribuie in felii intre numeroasele amante si nevasta. In plus, in anii in care se presupune ca Maria era amanta Tarului, acesta avea 52 de ani, era deja batran si bolnav. Avea pietre la vezica urinara si starea lui de sanatate se agrava cu fiecare zi. Lasase in urma betiile si treburile administrative si traia fiecare zi in parte ca si cand era ultima. Dupa ce a fost operat, starea sanatatii sale s-a deteriorat si a si decedat la scurt timp. Un lucru este cert: Maria a existat in carne si oase, a fost o femeie frumoasa si desteapta, care nu s-a maritat niciodata. Gurile rele spun ca era atat de desteapta incat nu a fost in stare sa accepte un barbat sub nivelul ei intelectual. Unii istorici sustin ipoteza ca, la moartea lui, Cantemir ar fi lasat cu limba de moarte ca imparateasa sa se ingrijeasca de Maria, sa o ocroteasca si sa vegheze asupra ei. Prin urmare, pe cine dracu sa mai crezi????

Daca sunteti curiosi, puneti-va si voi pe citit! Poate ma lamuriti si pe mine: a fost Maria Cantemir amanta lui Petru cel Mare sau doar fiica lui Dimitrie Cantemir?

http://www.filmedocumentare.com/mari-cuceritori-petru-cel-mare/

Tarul Alexandru al II-lea si frumoasa Printesa Ecaterina Mihailovna Dolgorukova

Dupa o saptamana turbata, in care pur si simplu am fost tandari de oboseala si stress cat casa, mi-a picat in mana o carte. Am dat de ea pur si simplu intamplator, aranjand niste carti rebele in biblioteca, iar titlul acesteia si faptul ca era in engleza, m-a determinat sa o scot din sirul suratelor ei si sa o rasfoiesc in treacat. Am fost surprinsa sa gasesc pe prima pagina dedicatia scrisa de autoare si numele unei doamne, Lazy, careia ii era daruita, pesemne. Numele acesteia nu-mi spunea nimic, dar sunt convinsa ca fiica mea a primit-o in dar si mi-a lasat-o in custodie o data cu plecarea ei de-acasa.

Cartea se numeste “Sex with kings” si este scrisa de Eleanor Herman. Daca n-ati citit-o pana acum, va sfatuiesc sa o faceti pentru ca veti fi teleportati intr-o lume a frivolitatilor si intereselor care au guvernat regate, au manipulat minti luminate, au nascut pasiuni si-au generat dureri sfasietoare. Au culcat orgolii sau le-au inaltat dincolo de zari si-au adus suspine, au cazut capete sau au condus in exil suflete nevinovate. S-au rasturnat destine, s-au construit civilizatii si lumea s-a schimbat intr-o succesiune de fapte care au incununat istorii. Autoarea aduce la lumina relatiile amoroase ale regilor pe parcursul a 500 de ani de adulter, putere, rivalitati si razbunari, intr-o forma absolut fascinanta. Ca sa citez din New York Times, cartea este deopotriva “sexy, dishy and funny”. Amantele regale si-au scris propria istorie, au fost personaje de care curtile regale s-au temut, le-au invidiat si insultat deopotriva, dar ele au strabilit trenduri si uneori chiar au condus natiuni. Autoarea plimba cititorul atat in budoarele metreselor de lux, dar si in salile de tron stapanite de cei mai puternici monarhi care au scris istoria batranului continent. In fapt, cartea aduce in prim plan personaje exotice, amantele si regii care le-au iubit dincolo de aparente, angajate in povesti pline de pasiune proiectate pe fundalul politic a 500 de ani. Daca aveti impresia cumva ca este o carte in care se vorbeste despre sex, ei bine, va inselati amarnic. Nu este o Kama Sutra in forma moderna, pentru ca amantele regale nu ofereau doar partide de amor si companie regilor. Cartea trebuie citita plecand de la o realitate cunoscuta si asimilata: regii se casatoreau in baza unor aliante politice aranjate din frageda pruncie de catre parintii lor, prin care se urmarea cumul de averi si de putere, iar deseori printesele erau chiar respingatoare. Desigur ca nu aceasta a fost regula, mai de graba exceptia de vreme ce istoria ne da exemplul Doamnei de Pompadour despre care se spune ca era de o frumusete rapitoare, gratioasa, stralucitoare si amabila, ca a sustinut si incurajat artele si literatura, a scris piese de teatru in care a cantat si a jucat, a stimulat si investit in industria franceza, a desenat castele, a cioplit in piatra, a realizat gravuri, a experimentat in horticultura si a insotit armata franceza in timpul Razboiului de Sapte Ani. Pe de alta parte, istoria sustine ca era frigida, dar cu toate astea a avut o relatie timp de 19 ani cu Ludovic al 15-lea si a condus alaturi de el Franta. Sa nu uitam amorul dintre  Printul Charles si Camila Parker, care a distrus casnicia frumoasei Printese de Wales si i-a adus atat de multa durere. Ceea ce este frapant este ca amanta regala de succes a fost aceea care a stiut sa isi construiasca un statut de neinlocuit. Stia sa asculte, sa fie vesela atunci cand regele era obosit, sa faca dragoste chiar si atunci cand n-avea chef, sa ghiceasca dorintele inainte ca ele sa fie exprimate, sa fie loiala si muta in functie de interes, inteligenta si obligatoriu frumoasa. Nu dupa canoanele timpului, ci dupa cele ale monarhului aflat la putere. Sa nu se planga niciodata, sa nu fie obosita sau trista vreodata. Evident ca stapanirea unei asemenea arte a manipularii a fost generos rasplatita in averi greu de imaginat: titluri, rente, bijuterii, resedinte, servitori, calesti. Unii regi le-au permis accesul la putere si au influentat astfel destinul unor regate. Sute de femei s-au straduit sa acceada la acest statut pentru ca puterea este unul dintre cele mai puternice afrodisiace cunoscute si astazi. Autoarea s-a inarmat cu sute de scrisori pastrate in arhive, cu jurnale personale pastrate in arhivele princiare, cu rapoarte ale politiilor secrete sau documente diplomatice. Autoarea stabileste inca de la inceput rolul reginelor si amantelor in contextul istoric, in care regina se limita la datoria ei de a asigura mostenitori la tron, iar amanta ar fi fost aceea care conducea de fapt cadrilul istoriei. Si slava Domnului, cartea face un tur pe la toate tronurile europene din Anglia, Germania, Franta, Belgia, Spania, Polonia pana Rusia tarista. Ea explica inclusiv statutul si rolul sotului “incornorat”, care de cele mai multe ori era la curent cu faptele consoartei sale. Autoarea a continuat aceasta serie si a atacat subiecte similare, in alte doua romane de succes pe care inca nu le-am citit, dar ard de nerabdare!

Una dintre povestile care mie mi-a placut foarte mult este aceea despre frumoasa Printesa Ecaterina Mihailovna Dolgorukova, fiica Printului Mihail Dolgorukov si a Verei Vishnevskaia, stranepoata lui Iuri Dolgoruki, intemeietorul Moscovei. Pozitia privilegiata a acestuia a facilitat urmasilor lui  accesul in randul inaltei noblimi rusesti. 

Aceasta femeie a fost timp de 14 ani amanta si sotia renegata a  Tarului Alexandru al II-lea, cel care a proclamat la 2 martie 1861 egalitatea cetatenilor rusi. Tatal Katiei a fost ruinat de speculatiile financiare in care si-a investit averea si a fost obligat sa isi creasca fetele la curtea tarului, pe cheltuiala acestuia. Desi prima lor intalnire a avut loc pe cand Katia avea 12 ani, iar Tarul 42 de ani, abia dupa 5 ani de la acea data intre cei doi avea sa se aprinda o iubire ca-n povesti. Dupa moartea tatalui, Katia si sora ei au fost internate intr-un pension de fete care proveneau din randul nobilimii rusesti la Institutul Smolnii din St. Petersburg si unde Tarina Maria Alexandrovna se ocupa de actiuni de caritate. 

Cand Tarul a revazut-o, a fost subjugat de frumusetea ei si a vizitat-o de nenumarate ori la pension, plimband-o cu trasura. Katia se simtea atrasa de protectorul ei, dar nu isi dorea sa devina una dintre multele lui amante. In acea perioada a decedat si mama ei, iar Tarul si-a oferit cu generozitate umarul pe care Katia si-a plans durerea, dar tocmai aceasta slabiciune avea sa faciliteze schimbarea decisiva din viata ei! 

Intors din razboiul cu Turcia, Tarul a adus-o la curte si a numit-o doamna de onoare in suita sotiei sale, iar doi ani mai tarziu devenea amanta lui. In noaptea in care Tarul a facut dragoste cu ea i-a spus: ”Acum esti sotia mea secreta. Daca vreodata voi fi liber, ma voi insura cu tine.” Intr-una dintre scrisori, Tarul i-a scris negru pe alb: “Azi, din pacate, nu sunt liber, dar cu prima ocazie ma voi insura cu tine, caci te consider, acum si pentru totdeauna, ca sotia mea in fata lui Dumnezeu”. Alexandru al II-lea isi chema amanta de patru ori pe saptamana la Palatul de iarna, iar in restul zilelor isi scriau scrisori pline de pasiune. Intr-una dintre scrisori, Sasa, asa cum ii spunea Katia in intimitatea iatacului, asternea pe hartie: “Nu uita ca toata viata mea e in fiinta ta, ingerul sufletului meu, si ca singurul scop al acestei vieti este sa te vad fericita atat cat putem fi fericiti in aceasta lume. Cred ca ti-am dovedit, de la 13 iulie, ca, atunci cand iubesc cu adevarat pe cineva, nu stiu sa iubesc intr-un mod egoist… Vei intelege ca nu mai traiesc decat cu speranta de a te revedea joia viitoare in cuibul nostru”. 29 de scrisori stau marturie pasiunii care i-a legat, la acestea adaugandu-se schitele nud pe care Tarul i le-a facut si care sunt pastrate in arhivele statale.  Toate aceste intalniri nu aveau cum sa scape vigilentei politiei secrete si Romanovii au decis sa o trimita in exil la Napoli. Cand Tarul a mers in capitala Frantei sa semneze Tratatul de pace, dupa sfarsitul razboiului cu Crimeea, el a chemat-o in apartamentul de pe Champs Elysee si a adus-o inapoi in Rusia. 

Katia era generoasa, deschisa, cu idei liberale, lipsita de prejudecati si profund indragostita. Niciodata n-a avut pretentii materiale si nici nu se dadea in vant dupa viata de la curte. Cu toate astea, ea a devenit sfatuitoarea lui si a reusit sa isi convinga iubitul sa modernizeze viata la curte si sa implementeze reforme importante pentru tara, care aveau sa schimbe in mod definitiv istoria Rusiei: a fost anulata interdictia de a calatori in strainatate, a fost diminuata cenzura, au fost eliberati detinuti politici, a pus in discutie desfiintarea iobagiei in conditiile in care prestanta nobililor se masura in numarul de iobagi care munceau pe mosie, a sustinut improprietarirea taranilor, in conditiile in care Rusia tarista numara 47 de milioane de serbi dintr-o populatie totala de 61 de milioane. La aceste masuri s-au adaugat si altele: taranii aveau dreptul la o casa, sa isi munceasca terenul ca sa isi plateasca darile. S-a revizuit legea justitiei, a invatamantului, a sanatatii publice, s-au construit drumuri, s-a stimulat dezvoltarea economiei locale, s-au reformat armata si  finantele. Cei doi planuiau sa schimbe constitutia existenta cu una liberala si faceau planuri impreuna sa modernizeze viata imperiului tarist. Tarina Maria Alexandrovna combatea ideile progresiste si nu intelegea de ce trebuie schimbat un sistem care functiona dupa legi cunoscute si respectate de toata lumea. Din pacate, sistemul politic nu a fost reformat, iar rezistenta nobililor fata de aceste schimbari care le diminuau atat puterea, cat si averea, au condus la nasterea formelor de protest, organizate in ample  miscari revolutionare care a zguduit Rusia ani la rand. Dar pana acolo e cale lunga!

La nasterea primului lor copil, Katia a avut probleme medicale, iar cand s-a pus problema alegerii, Alexandru ar fi ordonat medicilor: “Daca e nevoie, sacrificati copilul, dar pe ea salvati-o cu orice pret!”. Dupa un an, avea sa se nasca Olga, iar acest fapt a dus la o isterie generala a Romanovilor. Doar Tarina, mama celor opt copii ai Tarului, avea sa se retraga in rugaciune, resemnare si-n tacere. Cand Alexandru al II-lea a cunoscut-o pe Katia, Tarina era bolnava de tuberculoza, iar cei doi soti incetasera sa mai aiba relatii amoroase, in urma sfaturilor primite de la doctorii curtii. Katia i-a nascut patru copii: George Alexandrovici, Olga Alexandrovici Iurievski, Ecaterina Alexandrovici Iurievski si Boris Alexandrivici (ultimul a murit la cateva zile de la nastere). Familia Tarului si nobilimea de la curte au dezaprobat relatia de adulter, ba chiar s-au temut ca nu cumva copiii nascuti din relatia intrzisa sa inlocuiasca la succesiune mostenitorii legitimi. Povestea aceasta de dragoste afisata fara perdea a macinat-o pe Tarina bolnava de tuberculoza de cativa ani buni, dar a tolerat-o in tacere cu multa demnitate. Insa copiii lor deja se temeau ca tatal ar putea sa isi recunoasca oficial bastarzii si sa le faciliteze accesul la tron. Dupa 10 ani de relatie, Tarul si-a instalat  amanta la Palatul de iarna, spre disperarea Tarinei, a familiei, ministrilor si nobililor de la curte. Tarul scapase cu viata ca prin minune din cateva atentate si credea cu inversunare ca ii datora viata Katiei. In iunie 1880, cand Tarina era pe patul de moarte, a cerut sa vada copiii amantei sotului ei, George si Olga, pe care i-a binecuvantat. Dupa moartea acesteia, mai exact dupa 40 de zile de doliu, Tarul s-a casatorit cu Katia la 6 iulie 1880, in biserica de la Tarskoe Selo. Desi a fost sfatuit sa mai astepte, raspunsul Tarului a fost categoric: “ Am asteptat destul timp de 14 ani! Acum 14 ani am promis ca, imediat ce voi fi liber, ma voi casatori cu ea. Nu voi mai astepta nici macar o zi”. Tarul a fortat Senatul curtii sa ii acorde titlul de Printesa Iurievskaia si si-a recunoscut copiii nascuti din relatia extraconjugala. Totodata el si-a innobilat copiii cu titulul de altete regale: “Pentru minorii George Alexandrovici si Olga Alexandrovna Iurievski acordam drepturile care apartin nobilimii si ii ridicam la rang de print cu titlul de altete”, desi ei nu aveau dreptul la tron.  Au urmat mai multe atentate ale nihilistilor rusi, dar Alexandru a scapat cu viata de fiecare data. Tarul stia ca multi ii vor moartea si, profund mahnit, acesta ar fi zis la un moment dat: “Ce sunt eu, o fiara salbatica, de ma vaneaza ca sa ma ucida?”  In 1 martie 1881, s-a trezit dis de dimineata, a luat masa cu familia, a mers la biserica, dupa care a plecat la parada garzii care avea loc la Menaj, intentionand ca mai apoi sa faca o vizita de curtoazie Marii Ducese Ecaterina, vaduva Marelui Duce Nicolai. Dupa ce s-a incheiat parada garzilor calare, Tarul s-a urcat in trasura flancata de 6 calareti, indreptandu-se catre palatul Marii Ducese. La intoarcere, desi stabilise impreuna cu Katia sa nu se intoarca la palat pe drumul pe care venise, grabindu-se catre casa, n-a mai schimbat traseul, iar la o cotitura, un tanar a aruncat un pachet sub copitele cailor. Bomba a explodat si multi slujitori au fost raniti. Desi initial a scapat nevatamat, profund ingrijorat de soarta supusilor, Tarul a decis sa coboare din cupeu si sa se intereseze de starea lor de sanatate, in vreme ce multimea l-a impresurat din toate partile.  Viata lui avea sa fie curmata de  o a doua bomba aruncata la picioarele lui de unalt membru al societatii secrete “Narodnaia volia” (Vointa poporului). Corpul i-a fost mutilat, piciorul drept smuls, corpul si fata - ranite de schije. A fost dus la Palat deoarece Alexandru repeta obsesiv aceleasi cuvinte: “La palat, acolo vreau sa mor!”.  Cand trasura a ajuns intr-un final, Katia, ingenunchiata si inlacrimata, l-a sarutat murmurand printre lacrimi: “Sasa…”  Luna urmatoare, Tarul ar fi implinit 63 de ani. La funeralii, Katiei si celor doi copii nu le-a fost permis accesul langa catafalc. Dupa inmormantare, familia Tarului i-a interzis Katiei sa locuiasca in Palatul de iarna, fiind obligata sa se mute impreuna cu copiii intr-o alta resedinta, iar dupa cativa ani, aceasta a parasit Rusia si s-a mutat la Paris. Urmasul lui la tron, Tarul Alexandru al III-lea, a dat ordin politiei secrete sa ii monitorizeze activitatile si sa fie informat prin rapoarte detaliate despre viata ei si a copiilor de la Paris. Desi Romanovii au dispretuit-o intotdeauna, Katia s-a afirmat ca o demna urmasa a familiei tariste, casa ei fiind unul dintre saloanele frecventate de elita pariziana. Cand Olga s-a maritat cu Contele de Merenberg, Tarul Nicolai al II-lea impreuna cu mama lui, Maria Feodorovna, nu au vrut sa sponsorizeze evenimentul, aducand inca un afrond memoriei lui Alexandru al II-lea si urmasilor lui. Katia a mai trait 41 de ani dupa moartea sotului ei si a inchis pentru totdeauna ochii in 15 februarie 1922, la Nisa, chiar in momentul in care situatia ei financiara devenea precara.

Nu aceasta este istoria cea mai frumoasa din aceasta carte, dar cum astazi toata lumea vorbeste mai mult decat de obicei despre Rusia, am incercat sa fiu “in trend” cu prezentul inca zbuciumat al istoriei. Nu va fie teama! Rolul amantelor s-a diminuat! Au ramas fara averi, fara adulatii, doar cu o bruma de putere si oprobiul public! Din plin! Chiar si atunci cand e fundamentat doar pe banuieli! Halal lume, nici naravurile nu s-au schimbat! Doar caracterele! 

Fotograful Nat Farbman - ochiul care te vede

Nat Farbman, fotograful nascut in Polonia anului 1907, care a facut o cariera fulminanta in lumea modei si istoria fotografica mondiala. Stabilit in SUA la varsta de 4 ani, acesta s-a specializat ca artist fotograf independent inca din perioada in care era student la Universitatea din Santa Clara. A  colaborat cu revista Life Magazine timp de 15 ani si s-a impus ca unul dintre cei mai versatili fotografi. A murit in anul 1988, dar imaginile sale inca reprezinta un etalon pentru arta fotografica mondiala.

Imaginile sunt luate de pe  https://www.flickr.com/photos/53035820@N02/sets/72157625428604549/