Cimitirul Bellu - istoria unei eternitati decimate

Fiecare capitala a lumii are cel putin un cimitir renumit datorita “locatarilor” care isi dorm somnul de veci sub criptele ciobite de vreme si planse de ploi. Bucurestiul are cimitirul Bellu, cu renumitele sale alei ale actorilor si personalitatilor, care a fost creat in 1850, cand baronul Barbu Bellu, pe vremea aceea ministru al Cultelor si Justitiei avea sa cedeze Sfatului Orasenesc o gradina de 17 ha, aflata in vecinatatea Manastirii Vacaresti.  Familia Bellu detinea multe terenuri si cladiri in Bucuresti, de la Piata Chirigii pana pe Soseaua Viilor, dar si langa Podul Mogosoaia. 

Una dintre casele detinute de familia Bellu este cea de pe Calea Victoriei unde astazi se afla sediul Academiei Romane. Daca pana la jumatatea sec 19 exista obiceiul ca bucurestenii sa-si ingroape mortii in jurul bisericilor,  in 1831 se daduse legea care obliga rudele sa isi deshumeze si reinmormanteze mortii in cimitirele noi amplasate la marginea orasului. Trei ani dupa cedarea terenului, arhitectul Alexandru Orescu avea sa inceapa lucrarile la capela zugravita pe interior de pictorul Lecca. In 1855 au inceput lucrarile de amenajare a terenului care au durat 3 ani, cand au inceput sa fie stramutate lesurile din cimitirele existente in interiorul orasului. Marea majoritate a familiilor instarite si-au mutat osemintele stramosesti aici in mausoleele familiale sau sub lespezile de piatra: Cantacuzino, Ghica, Rosetti, Vacarescu si multi altii. Un an mai tarziu, C.A Rosetti a cumparat un loc pentru inmormantarea fiicei sale, Elena, moarta prematur.

Familia Bellu are o istorie absolut fascinanta. Ei se trageau din vita marilor domnitori Cantacuzino, fusesera innobilati la Viena cu titlul nobiliar de baron si detineau multe proprietati in tara si in Europa. Averea lor era uriasa, rezultata nu numai din domenii si case, ci si mobilier de valoare, obiecte de arta si bisericesti, costume populare. 

Cand comunistii au venit la putere, ultimul descendent al familiei, George Bellu, a cedat statului averea, obtinand privilegiul de a locui impreuna cu sotia lui, Odette, in camera servitorilor din vila pe care o detinuse pana atunci. George Bellu fusese un personaj charmant, cu mult lipici la femei, iar Odette n-a avut o viata tocmai linistita alaturi de el.  In 1972 acesta a murit, iar sotia lui, o frantuzoaica frumoasa care ii statuse alaturi o viata, s-a sinucis  in saracia si disperarea unor timpuri pe care nu putea sa le mai inteleaga. Gurile rele spun ca spiritul ei bantuie resedinta lor de vara, parca in mod intentionat ca sa ne aduca aminte de lumea celor sfinte. Desi averea lor  uriasa a intrat in posesia statului, numele baronilor Bellu a ramas in memoria istorica datorita cimitirului care ii poarta si astazi numele. Curiosii ar putea vizita fosta lor resedinta de vara de la Urlati, in judetul Prahova, donata in 1930 de Eliza Bellu,  nascuta Stirbei, tot Academiei Romane, conacul ridicat la marginea orasului, care inca mai pastreaza urmele unui fast si a unei elegante apuse. 

Casa a fost ridicat intr-o padurice, mai exact intr-o poienita de tufani. Intrarea se face  pe sub foisorul usor aplecat intr-o rana, recent renovat. 

Aleea lunga care traverseaza parcul duce catre o cladire care nu are grandoarea la care te-ai astepta.  

Din maretia fostului ansamblu arhitectural a rezistat doar casuta alba, strajuita de stalpi din lemn care pun in valoare un cerdac frumos aranjat, cu pardoseala mozaicata din pietre de rau organizate in motive florale  si un beci generos, astazi transformata in muzeu.  Restul cladirilor sunt doar ruine care au datoria sa reaminteasca de fastul si gloria uneia dintre cele mai bogate familii din Romania. 

Transformata in muzeu, cladirea alba gazduieste piese de arta decorativa: mobilier din lemn masiv sculptat,  jilturi si fotolii de Cordoba, ceasuri din argint masiv, calimari din cristal, tesaturi, covoare romanesti, obiecte de arta, o colectie numismatica, icoane, portelanuri si maolica, candelabre, lampi olandeze  si sfetnice, o biblioteca valoroasa alcatuita din carti rare in editii de lux, litografii, vase orientale si stampe japoneze si o frumoasa colectie de arme din sec 18 si 19. Doar atat a ramas din conacul in care Odette Ruffier, frumoasa frantuzoiaca maritata cu George Bellu, si-ar fi trait viata de sotie inselata si-ar fi umplut batiste fara numar cu lacrimi dupa fiecare infidelitate a barbatului ei.

Presura si Radu Bellu

Arborele genealogic al familiei se trage din Macedonia, mai exact din Moscopole,iar primul care a venit in Tara Romaneasca a fost Bostache Bellio, bancher si negustor, care l-a insotit pe Caragea Voda, dar care a plecat apoi la curtea lui Francisc I la Viena, unde a fost investit cu titlul nobiliar de baron. Cu toate astea, cum el nu a fost casatorit niciodata, nu urmasii sai aveau sa duca numele mai departe, ci aceia ai fratelui sau, Stefan, care ajunsese in tara la scurt timp dupa fratele lui. Acesta si-a schimbat numele in Bellu si s-a insurat cu Elena Balcescu, impreuna cu care a avut 3 fii: Constantin , Dumitru si Alexandru. Toti au ocupat functii importante si s-au casatorit cu romance de vita nobila. Mezinul s-a insurat cu Irina, descendenta familiei Vacarescu, si au avut impreuna 4 baieti: Stefan, Barbu, Gheorghe si Constantin – ultimii doi morti la Paris. Barbu Bellu a detinut prima masina din Romania si a sfidat timp de 7 ani pe toata lumea buna de la volanul singurului autoturism care ridica praful pe ulitele capitalei. Si tot el a donat terenul municipalitatii pentru construirea cimitirului care ii poarta numele.  Fiul lui, Alexandru, a fost un redutabil fotograf interbelic si mare colectionar de fotografie. 

 Fotografiile realizate de catre Alexandru Bellu

In 1900, Alexandru detinea o uzina electrica, masini si garaje, un atelier foto, un cinematograf si un telefon Ericsson, dar avea case la Nisa, la Venetia, Paris si Viena – aici construind chiar si un spital imens. Unchiul lui, Stefan de Bello ridicase Muzeul Marmotant in Paris, dedicat artistilor impresionisti. Cu toate astea, casele lui aveau tavane cu barne si pereti spoiti cu var alb, iar odaile erau decorate cu scoarte tesute la razboi. In jurul caselor se intindeau parcurile, cu alei pietruite, strajuite de magnolii si liliac sub care se intindeau  randuri nesfarsite de bujori si trandafiri. Despre el se stie ca a fost initiatorul colectiilor cu obiecte de valoare, cu respect pentru conditia taranului roman. 

Presura si Radu Bellu

Toti cei care au lucrat pe mosiile lor au fost improprietariti, iar lumea i-a respectat si i-a iubit. Gurile rele spun ca toti ar fi fost iubareti din fire si au avut ibovnice femei frumoase din popor, care le-au nascut copii si pe care i-au asezat la casele lor. Astazi lumea inca mai vorbeste despre George, ultimul descendent al baronilor Bellu, unul dintre cei sapte copii pe care i-a avut Alexandru. Fratii lui,  Bibi, Cocos si Radu s-au incurcat cu femei simple si au renuntat la titlul nobiliar. Doar George s-a insurat cu Odette, frumoasa frantuzoaica , si a ramas sa se-ngrijeasca de mosie si avere. Surorile lui, Liza si Maria, n-au avut o soarta mai buna: prima a murit incercand sa-si aduca barbatul din lagar acasa, iar cea de-a doua a luat foc. Nici macar nevasta-sa n-a fost fericita, caci a tanjit dupa Paris pana a inchis ochii, la 92 de ani.

Conacul inainte de demolare

Alt conac aflat intr-o puternica stare de degradare se afla la nici 40 km de capitala, in comuna Gostinari, judetul Giurgiu. 

Cladirea a fost ridicata la comanda logofatului Stefan Bellu, la sfarsitul sec 18 si lasata mostenire fiului lui, Alexandru, iar mai apoi lui Stefan si Barbu.  Fiul lui Stefan, Alexandru, a ridicat conacul de la Urlati, la Gostinari ramanand mosia in grija lui Barbu.

Astazi, cimitirul Bellu este marturia unui act de generozitate al acestei vite nobile. Denumit “gradina odihnei eterne”, el poate deveni un obiectiv turistic pentru strainii care ne viziteaza tara! Uneori cred ca mortii “vorbesc” in taceri semnificative, mai expresiv decat cuvintele rostite de cei vii.  Aleile sale adapostesc monumente sub care dorm somnul etern personaje cu istorii fascinante.

“Lasati randunica sa isi faca cuibul” este scris in jurul craniului asezat sub globul pamantesc sustinut de cei doi sfincsi pe templul Iuliei Hasdeu. Tatal ei, Bogdan petriceicu Hasdeu, sustinea dupa moartea fiicei sale ca ar fi primit indicatii post-mortem de la ea ca partea de sus a criptei sa fie realizata din sticla, astfel incat cei care vin sa se reculeaga aici sa ii vada fata imbalsamata. In 1930, capul Iuliei Hasdeu a fost furat si nu a mai fost gasit nici pana astazi.

Pe aleile sale se lasa descoperite, una cate una, statuia Elenei Rosetti, fiica lui C.A Rosetti, prima persoana ingropata oficial in cimitirul Bellu in 1856. 
Pe frontispiciul cavoului “doamna cu umbrela”  scria pana nu demult cu litere de alama: “Acest animal de medic m-a ucis”. Povestea spune ca tanarul medic Andrei Popovici, ramas neconsolat de moartea tinerei sale sotii, a cautat o guvernanta pentru cei doi copii orfani de mama. Astfel, tanara Katalina Boschott ajungea bona in casa tanarului medic care s-a indragostit fulgerator de frantuzoaica tanara si desteapta. Plecati la Herculane intr-o escapada amoroasa, Katalina a facut peritonita, dar a murit pe masa de operatie din spitalul local. Iubitul ei a ingropat-o in cimitir, tainuind povestea lor de amor. Sculptorul Raffaelo Romanelli, antamat sa realizeze o statuie, a infatisat-o in marime naturala, tinand in mana o umbrela.

Monumentul familiei Porroinianu ascunde o alta stranie poveste de amor: fiul unui avut boier din Oltenia , aflat la studii in capitala Frantei, a cunoscut o frumoasa parizianca impreuna cu care a impartit o noapte de amor, dupa care aceasta a ramas insarcinata. Baiatul, amenintat ca ar fi dezmostenit in caz ca ar lua-o ia de nevasta, a parasit-o si s-a intors in tara, devenind un personaj important care a prosperat in afaceri si respectat pentru actele sale de caritate. S-a insurat, a avut un fiu pe care l-a trimis la tot la Paris la studii, la aceeasi scoala unde el absolvise cu ani buni inainte. Ca si tatal lui, acesta a cunoscut o alta tanara de care s-a indragostit si cu care s-a casatorit in secret. Cand s-au intors in tara ca sa isi prezinte tanara sotie, doica a pus cap la cap lucrurile din care a dedus ca cei doi erau frati. Cand au aflat adevarul, cei doi tineri s-au sinucis, iar a doua zi, dupa ce si-a donat averea primariei din Caracal, s-a omorat inclusiv  mosierul Porroinianu, doborat de suferinta si regrete. Raffaelo Romanelli, artistul venetian, a realizat un superb monument care imortalizeaza durerea celor doi tineri indragostiti.

Cimitirul Bellu a fost martorul unor furturi care au socat populatia capitalei si nu numai. In 1992, ziua in amiaza mare, hotii aveau sa fure cu macaraua cei patru sfincsi de pe monumentul ridicat de autoritati soldatului Victor Ioachimovici, mort in Primul Razboi Mondial. 

Tot dupa 1989, monumentul bancherilor bulgari, Evloghie si Hvisto Gheorghieff,  care sprijinisera implicarea trupelor romanesti in Razboiul de Independenta pe vremea lui Carol I si se refugiasera in Romania in 1870, a fost vandalizat, riscand sa tensioneze relatiile diplomatice dintre Romania si Bulgaria. Arhitectul Ioan Mincu a construit mausoleul si l-a decorat cu opt sfesnice inalte de 4m, iar sculptorul Fritz Storck i-a realizat pe cei patru evanghelisti asezati in coltuile mausoleului. Au rezistat aproape 100 de ani, ca dupa Revolutie, ele sa fie furate, iar statul roman obligat sa plateasca Bulgariei daune de 2 milioane de dolari, bani cu care ambasada bulgara a realizat si montat sfesnicele la loc! 

Tot Ion Mincu a realizat si mausoleele familiilor Ghica 

si Cantacuzino.

Istoria acestei familii este fascinanta in detalii si, desi pare curios, din toata povestea unor destine, nu a ramas decat numele. Unui cimitir! Peste restul s-a lasat tacerea. Dar mai cu seama uitarea!

http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2010/istoria-romanilor-prin-familii-6-familia-bellu-vizita-la-conac/

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/libertatea-a-aflat-povestea-celor-mai-batrane-monumente-din-cimitirul-bellu-483841.html

https://arhivadegeografie.wordpress.com/tag/barbu-bellu/

http://arhitectura-romaneasca.blogspot.com/2009/06/conacul-bellu-un-exemplu-de-conservare.html
http://ro.altermedia.info/cultura/fericirea-cereasca-gloria-pamanteasca_4005.html
http://www.expresmagazin.ro/exclusiv-povestea-familiei-baronului-bellu-spusa-de-o-nepoata-galerie-foto/

http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/bellu-istoria-unei-familii-cu-nume-de-cimitir

Atena si amintiri asortate

Eram tineri si nebuni. Doar ma angajasem la o multinationala cand barbata-miu, atunci lector la medicina, a trebuit sa plece la un congres la Atena. M-am rugat de al meu sa ma ia si pe mine, dar si de sefi sa ma lase sa plec. Am facut economii drastice si am pus ceva banuti de-o parte, cat sa ne ajunga de un hotel modest si ceva bani de mancare. Fiica mea era mica, eleva in clasa a doua si innebunita dupa Pocahontas, celebra eroina din desenele animate. Exercita un soi de santaj sentimental amenintand ca nu ramane cu bunicii decat daca ii aduceam jucaria. Am sarit din trenul care ma aducea de la training direct in masina cu care plecam spre Grecia. Cu doua zile inainte de plecare, unul dintre studentii sotului meu, grec nativ din Atena, ne-a rugat sa il luam cu noi cu masina sa il ducem acasa. Am facut 26 de ore drum intins. Obositor pentru ei, al meu a condus aproape non stop, Ahileas i-a tinut companie. Eu am dormit tot drumul sau am citit.

Am ajuns dimineata devreme tare, cand locuitorii capitalei mergeau la lucru. In centrul Atenei, o mare de motociclete a flancat masina din toate partile. Nu l-am dus acasa, pe vremea aceea nu exista GPS, ci el ne-a dus pe noi la hotel. Dupa nici 2 ore avea sa vina dupa noi, insotit de parintii lui, si sa ne ia pe sus la ei acasa. Grecia este superba cand are cine sa ti-o arate si mai cu seama sa te invete cum sa vezi si ce sa vezi intr-o tara straina in care doar ai "aterizat". Am invatat ca in tara lor cafeaua “se vorbeste” si abia apoi se bea. Ca aici este cea mai mare concentratie de barbati frumosi pe metru patrat din toata Europa, motiv pentru care al meu nu m-a mai adus in veci inapoi. Ca grecii stiu sa se distreze pana sparg toate paharele de pe masa, sa manance bine si sa se respecte si mai bine. Ca indiferent daca autobuzul este aproape gol, iar doi nativi stau pe 2 scaune si urca un strain, iar acesta se gandeste el, asa-ntr-o doara, sa stea in picioare, amandoi ii ofera scaunul si insista sa ia loc pana o si face. Ahileas avea sa ne arate Atena, parintii lui, peninsula Peloponez. 

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa  sa mergem in Piata Constitutiei (Syntagma) ca sa vedem schimbarea garzii Evzones de la ora 11.00 din

fata Parlamentului (Vouli), care asigura paza 24 din 24 de ore la Mormantul Sodatului Necunoscut, statuia din fata Parlamentului.  

Cladirea Parlamentul a fost finalizata in 1842 si a fost proiectata drept Palat Regal. Regele Otto I a proclamat Constitutia Greciei de la balconul palatului. Schimbarea de garda are loc si in spatele Parlamentului, in fata locuintei presedintelui. Soldatii poarta costume traditionale: vesta frumos decorata , kilt-ul scurt de culoare alba, purtat peste pantalonii stramti de aceeasi culoare, tunica rosie si sabotii din lemn, decorati cu ciucuri mari si negri. Si sunt baietii astia inalti ca brazii! Si ofera un spectacol pe cinste!

La nici un kilometru de Parlament se afla Templul lui Zeus, cunoscut sub numele de Oplympeion. Initial, templul, construit din marmura adusa de pe muntele Pentelus, era format din 104 coloane corintiniene cu o inaltime de 17 metri, dispuse pe un perimetru de 96 de metri lungime si 40 latime. Statuia din aur si fildes care il infasita pe Zeus nu mai exista demult, doar 15 stalpi au rezistat timpului pana in zilele noastre. Intrarea costa 4 euro.

O alta oprire am facut-o la Plaka lui Socrates, o zona pietonala amplasata la baza colinei pe care se afla Acropole. In aceasta piata plina de restaurante si terase, cu buticuri, muzee si biserici, am baut o cafea buna si-am mancat frugal in goana calului! 

Tot aici se afla si Catedrala Metropolitana  care nu trebuie omisa.

Plateia Omonoias (Piata Armoniei) este cea de-a doua piata ca importanta din oras si se afla la intersectia a 6 mari bulevarde. Ce zgomot, ce trafic! Din centrul ei se pot admira ruinele Acropolei. Spre deosebire de Syntagma, cea din urma se apropie de spiritul balcanic, emanand energie si galagie. 

In Piata Centrala (Kentriki Agora)  rumoarea incepe de dimineata si tine pana seara in cladirea din metal si sticla care dateaza din sec 19. Aceasta este piata principala unde se vand produse din carne si peste, branzeturi, masline, fructe si legume, mirodenii, paine si multe tipuri de ouzo.

La Monastiraki, zona comerciala care se intinde intr-un labirint de stradute serpuitoare, exista si un bazar pe strada Hephaestou in care gaseai cam tot ceea ce iti trecea prin minte. Nu stiu cate obiecte am vazut, dar era un curcubeu de culori care iti lua ochii. 

De aici mi-am cumparat doua amfore superbe pe care le mai am si astazi!

Stadionul Panathenaic, construit in sec 4 i.Ch se poate vizita gratis. Daca vreti sa faceti economii, mergeti la Muzeul de Studiu al Teatrului Gresec. Aici se pot vedea manuscrise din sec 18, masti purtate in reprezentatii dramatice, recuzita teatrala.

Un alt Muzeu cu intrare libera este cel al Instrumentelor Muzicale Populare. Acolo sunt expuse peste 1000 de instrumente muzicale, unele dintre ele datand din 1750. Muzeul organizeaza concerte de muzica traditionala greceasca. El este gazduit in vila Lassanis in Agora, centrul activitatilor politice, juridice, sociale, comerciale si administrative din vechea Atena. Taxa de intrare in Agora este de 4 Euro.

Gratuit poate fi vizitat si Teatrul lui Dionysos care a fost primul teatru din lume construit din piatra si reprezinta simbolul nasterii tragediei elene. El are o capacitate de 17.000 de locuri, organizate pe 64 de randuri din care doar 20 mai pot fi vazute.

Intrare libera este si in Muzeul Razboiului in care sunt expuse colectii de sabii antice, coifuri si armuri spartane, dar si echipamente din cadrul celor doua razboaie mondiale.

Athena are multe site-uri care merita vizitate: Agora Greceasca si Agora Roamna, Acropole, Libraria lui Adrian, Kerameikos, Templul Vanturilor si multe altele.

Evident ca obiectivul turistic cel mai important este Dealul Acropole.  Acropole inseamna “orasul de sus”, si a fost considerat cel mai sigur loc din oras pentru locuitori in vremuri de razboi. Pana acolo se merge pe jos, pe drumul Dioysiou Aeropagitou. 

Templul zeitei Atena, Erehteionul, Partenonul – realizat de arhitectii Kallikrates si Iktinos, fiind cea mai cunoscuta cladire din lume, si multe alte constructii au fost ridicate la comanda lui Pericle in sec 15. Conform mitologiei, in Erehteion s-au confruntat Poseidon si Atena pentru a fi alesi patronii orasului. 

In vreme ce Poseidon a facut sa izvorasca apa din piatra seaca, Athena le-a daruit grecilor arborele de maslin si a fost aleasa. Tot aici se afla Templul lui Apteros Nike. Daca este senin, de sus de pe deal se poate vedea nu doar toata Atena, ci si vasele din portul Pireu sau muntii din peninsula Peloponez. 

La poalele dealului se afla Templul lui Zeus, Stadionul olimpic, Parcul National, Cimitirul si cladirea Zappeion. Intrarea costa 12 euro si biletul este valabil si la alte obiective din zona, timp de o saptamana.

La coborare ar fi bine sa se faca un scurt ocol pana in Anafiotika, un fel de cartier cu stradute strajuite de case albe cu obloane colorate.

Plimbarea in Pireu, cel mai mare port al Greciei si unul dintre cele mai mari din Europa. Aici se afla multe vase ancorate, iar restaurantele cu specific pescaresc sunt pline cu turisti si marinari. Portul a fost construit in vremea lui Temistocle si se intinde pe 8 km. Aici am mancat cei mai buni calamari.

In Atena exista multe muzee, in afara celor deja mentionate: al Cailor Ferate,

Muzeul de arta foloclorica Greaca, Galeria de Arta Municipala, Muzeul National de Arheologie, 

Muzeul Bizantin in care sunt expuse peste 15.000 de icoane si alte obiecte de cult.

Am intrat atat in The Mall, locul unde am gasit papusa minune, dar si in dughenele mici de cartier, in care delicatesele sunt frumos aranjate pe rafturi ticsite de marfa de calitate. Mancarea greceasca este extraordinara, aici am avut ocazia sa mananc musaca adevarata, tzatziki, baclava si alte delicatese. Cat despre ouzo – nu mi-a placut deloc. Am primit o sticla la plecare care a stat aruncata in debara ani buni. Pana la urma a disparut, precis data mai departe cuiva. Grecii sunt oameni extraordinari de primitori, care stiu sa se distreze cum putine alte natii stiu sa o faca. Sunt mari familisti, iar barbatii chiar isi respecta femeile. Cel putin cei cu care noi am interactionat.

Parintii gazdei noastre ne-au dus la fratii lor in peninsula Peloponez, oameni care si-au chemat copiii sa vada musafirii din Romania. S-a strans tot neamul, cu mic, cu mare.

S-au intins mese, s-au spus povesti, s-au vizitat plajele, s-au strans masline din pomii de pe coline. Am mers la prins caracatite pe care le-au lovit de stanci pana s-au fragezit si le-au gatit la cina. 

O alta surpriza a fost canalul Corinth. O splendoare de peisaj.

Apoi Cetatea Corinth si faleza.

Mi-amintesc cu mare drag ca, intr-o zi la pranz, dupa ce am colindat ca nebunii strazile Atenei, Ahileas si barbata-miu s-au culcat la pranz, iar eu am ramas cu parintii lui, in conditiile in care ei nu vorbeau decat greceste, iar eu nu stiam o boaba in limba lor. Imaginati-va ca i-au trezit din somn rasetele noastre zgomotoase. Atata am putut sa vorbim cu mainile si sa ne distram de bine, in conditiile in care vorbeam toti trei si ne intelegeam fiecare, pana am obosit. Am repetat exercitiul acesta inclusiv la intoarcerea in tara la telefon. Numai eu reuseam aceasta performanta, al meu era antitalent. Am pastrat legatura telefonic vreo 3 ani dupa vizita noastra in Grecia. Dupa aceea… stiti cum zice proverbul: ochii care nu se vad, se uita. Un lucru este cert!  In cazul nostru n-a functionat zicala: "fereste-te de greci, chiar si atunci cand iti ofera daruri".