Cand zeii se joaca cu cuburile!

Imi plac orasele cu arhitectura veche care au maretia afirmarii valorilor unei civilizatii apuse. Imi plac orasele cu istorie, cu povesti si personaje fascinante, dar la fel imi plac si orasele cu arhitectura futurista, orasele in care ti se pare ca esti proiectat intr-o poveste HI-Tech. Inca nu stiu care dintre cele doua ma atrage mai tare, dar in mod clar voi scrie despre fiecare. Imaginati-va un arhitect curajos care a avut indrazneala de a proiecta un oras suspendat desupra zonelor congestionate de trafic si sufocate de poluare. El se numeste Hrama, iar proiectul “City in the sky” este un concept despre o oaza de liniste amplasata seasupra oraselor supradezvoltate. El a avut inspiratia de a demara un poriect pretentios in jurul caruia a strans multe firme de design si multi arhitecti talentati care sa prezinte un oras al viitorului, rezolvand astfel problema poluarii.

Proiectul s-a transformat in “Megatropolis”, a fost demarat la Londra si continuat la New York. Conceptul n-a fost finalizat, dar s-a transformat intr-o frumoasa utopie arhitecturala. Scepticii spun ca sansele sa devina o realitate sunt destul de scazute, dar nu e de neglijat faptul acesta se va tranforma candva in ceva palpabil. 

Proiectul este fundamentat pe solutii viabile in ceea ce priveste structura avand la baza solutiile ingineresti revolutionare si creeaza o puternica impresie artistica. Proiectantii au gandit o gradina aruncata in soare in care fiecare sa poata respira aerul curat, sa se bucure de culori si mirosuri imbietoare. designul a fost inspirat de floarea de lotus, cunoscuta pentru abilitatea ei de a creste deasupra apelor in general murdare, ca un simbol al puritatii si al curateniei absolute. In cultura orientala, floarea de lotus reprezinta simbolul capacitatii de a ne ridica deasupra grijilor si necazurilor in speranta de mai bine. Sursa de inspiratie a fost un poem haiku scris de catre poetul japonez Issa Kobayashi care transmite mesajul: “this world/full of needless/and thorns…/yet lotus bloom” adica “in aceasta lume/plina de ace si spini…/inca infloresc flori de lotus”

Parcuri urbane amplasate in stratosfera sunt azvarlite in inaltul albastru si proptite pe turnuri enorme desfasurate catre nori care inteapa cerul. Orasul suspendat in zenit este construit pe structuri de sticla si otel care sustin peluze intinse de verdeata si iazuri reflectorizante. Copacii coloreaza zonele de odihna, iar horticultorii sustin ca merii si ciresii ar putea inflori pe toata durata anului, iar nuferii ar imbraca luciul apelor. Peretii de sticla protejeaza de vant si frig, iar lumea s-ar putea bucura de o noua dimensiune a frumosului. Costurile sunt enorme, iar investitorii locali ar fi primii care s-ar dori sa fie cooptati. 

Un alt proiect utopic este un restaurant construit intr-un copac, proiectat de Pacific Medii Architects Ltd. “Whimsical Yellow Treehaose restaurant” se afla in Noua Zeelanda in mijlocul unei paduri de rasinoase. El a fost ridicat din lamele de plop asezate intr-o anumita logica in jurul trunchiului, beneficiind de iluminat naturalpe toata durata zilei. “Conceptul de casa in copac este o reminiscenta a viselor copilariei, a perioadei ludice, a povestilor de basm” spune PEL. “E o casa in copac, cum toti am visat in copilarie, doar o fantezie pentru adulti”. Proiectul este magic, cladirea fiind amplasata la marginea unei paduri cu vedere spre un curs de apa. Restaurantul detine 18 scaune asezate la 12 metri inaltime si pe o latime de 10 metri, fiind dotat cu toalete si bucatarie proprie. Este un proiect ecologic care se integreaza perfect in peisaj si reprezinta o atractie si o experienta inedita. Proiectul a fost comandat de Pagini Aurii ca un exercitiu de marketing pentru a-si promova intr-o maniera inedita servicile. Campania se bazeaza pe un site de promovare, un blog, live webcam, concursuri, premii si multe altele. Desi s-a folosit in campanie de un proiect ecologist, in fiecare an in SUA sunt tiparite peste 500 de milioane de carti, aproximativ 2 carti /persoana. Iamginati-va cu ce costuri de tipar. Specialistii aproximeaza ca numai pentru producerea hartiei sunt taiati annual 9 milioane de copaci care apoi sunt prelucrati in hartie care ar fi evaluata la 1.6 miliarde de lire sterline si pentru care s-au folosit circa 7.2 milioane de barili de petrol. Marketingul spala fata, dar nu si constiinta.

Ciudate obiceiuri si traditii de nunta de pe intreg mapamondul

Din mosi-stramosi exista doua definitii despre casatorie, exprimate prin doua metafore, una mai picanta ca cealalta. Una spune ca o casnicie e ca o fortareata: cei de dinauntru vor cu orice pret sa iasa, in vreme ce cei de din afara ei vor cu tot dinadinsul sa intre. Cea de-a doua compara casnicia cu un butoi plin cu rahat, dar care are printre doage si niscaiva stropi de miere. Eu cred ca fiecare cuplu isi construieste casnicia dupa chipul si asemanarea membrilor, ca trebuie sa existe si niscaiva noroc, asta este indiscutabil, doar in masura in care nu uitam ca norocul ni-l mai facem si singuri. Dar gata cu filozofia de duzina si sa purcedem la lucruri serioase. 
Traditiile de nunta au rolul de a invoca viata indelungata, fertilitatea si prosperitatea tinerilor casatoriti, Aproape peste tot in lume rochia miresei are culoarea alba, simbolizand puritatea si virtutea. Daca mireasa nu este la prima casatorie, rochia ei va fi realizata in tonuri deschise de gri, roz, crem sau lila. Din vremuri stravechi, rochia alba a mireselor avea aplicatii cu broderii argintii sau aurii si era insotita mereu de prezenta inelului inca din perioada lui Pliniu (secolil I d.Hr.) cand verighetele erau facute din fier si impodobite cu un diamant ca simbol al trainiciei nuntirii sau cu un magnet, ca simbol al atractiei dintre cei doi soti. Mult mai tarziu fierul a fost inlocuit cu un metal pretios precum aurul sau platina si decorat tot cu o piatra pretioasa. 

Povestea inelului de aur dateaza din anul 860 e.n. cand Papa Nicolae I, primul Papa al Romei,  a decretat ca la pecetluirea unei casatorii, mirele sa daruiasca miresei un inel pretios din aur ca dovada a suportului financiar pe care barbatul il ofera viitoarei sotii. Acest lucru a devenit traditie mult mai tarziu, prin sec 15, mai exact in anul 1477, odata cu nunta fiicei lui Carol Temerarul. Atunci regele Maximilian i-a daruit logodnicei sale, Maria de Burgundia, un inel de logodna din aur impodobit cu un diamant superb. In Franta, traditia cere ca inelul sa aiba obligatoriu piatra alba, fie ca era vorba de diamant, safir sau piatra lunii. Astazi, bogatii se intrec in karatele diamantului, in vreme ce oamenii modesti recurg la zirconiu. Astazi obligativitatea pietrei albe a disparut, fapt pentru care inelele de logodna au rubine, smaralde si alte pietre colorate care pana acum vreo 40 de ani erau interzise. Grecii sunt de parere ca de la inelarul stang porneste vena amoris, vena dragostei, care duce direct la inima, de aceea purtarea verighetei pe inelarul stang s-a transformat in obicei obligatoriu. In realitate, traditia crestina se face vinovata de acest obicei deoarece preotul care oficia casatoria, dupa ce atingea pe rand primele degete ale mainii stangi, degetul mare (in numele Tatalui), aratatorul (in numele Fiului) si degetul mijlociu (al Sfantului Duh), punea verigheta pe cel de-al patrulea, inelarul, spunand “Amin”, obicei pastrat pana in zilele noastre. In Rusia, mirii purtau inele din argint, in Anglia, la fel, insa aici le decorau cu elemente din aur. In Italia sec 15, inelele erau impodobite cu diamante pentru ca se zice ca au puterea de a mentine dragostea intre parteneri.

Sa ne intoarcem putin in Franta, caci de aici provine traditia prin care mirii impart in timpul nuntii un minunat pahar cu doua toarte din care acestia beau in timpul petrecerii de nunta. Paharul se lasa mostenire din generatie in generatie si are o incarcatura emotionala deosebita.

Buchetul miresei dateaza din vremea Cruciatilor, ei fiind cei care au implementat traditia jerbei de nunta. In ziua nuntii, femeile aveau sarcina sa realizeze buchetul din flori de portocal. Obiceiul a fort preluat de englezi, dar acestia foloseau doar flori albe. Mireasa trebuia sa tina buchetul in mana stanga si asa s-a pastrat pana azi. Francezii i-au gasit si o utilitate, de la ei tragandu-se ritualul aruncarii buchetului fetelor nemaritate, aducandu-i noroc si speranta de maritis tinerei care reusea sa-l prinda. Pana atunci, mireasa nu arunca buchetul, ci fugea cu el, iar barbatii trebuiau sa o alerge pana reuseau sa i-l ia.  Astazi, acest obicei are o adevarata simbolistica in spate deoarece culorile florilor folosite in buchet au rolul de a transmite un mesaj subminal: albul-virginitatea; albastrul – fidelitatea, galbenul – adulterul, verdele – pudoarea, negru-refuzul. Sa te fereasca Cel de Sus sa confunzi florile, simbolurile si culorile. Nuntasii nu vor mai petrece , ci-si vor bate capul sa descifreze mesajul tinerei mirese, compatimindu-l pe mire si tot neamul. Iedera este folosita adesea datorita frunzelor ei verzi si bogate. Ea simbolizeaza atasamentul reciproc si iubirea vesnica. Astazi, cuplurile isi impartasesc poezia respectarii propriei identitati si a propriei libertati. Oare se mai foloseste iedera??? Sigur ca da.

Taierea tortului de nunta isi are originea in primul secol i.e.n., in Italia unde se obisnuia ca o prajitura sau o paine sa fie rupta deasupra capului viitoarei mirese pentru ca aceasta sa fie fertila.

Tot aici, cravata mirelui era taiata bucatele dupa nunta si vandute invitatilor. Banii obtinuti erau folositi pentru luna de miere. Italienii decoreaza capota masinii cu flori pentru ca mirii sa fie fericiti in calatoria lor impreuna prin viata.

In tarile scandinave, la nunta denumita “Quan Fang” sau “Prinderea miresei”, coronita are un rol foarte important in ritualul casatoriei. Fiecare parohie are propria coronita care ii este daruita miresei doar daca aceasta are un caracter ireprosabil! A sta in fata altarului cu capul descoperit inseamna ca mireasa nu este vrednica de ritualul unirii. Tot la scandinavi, rochia de mireasa e musai sa fie rosie, dotata cu corset stramt si maneci largi, iar poalele tivite cu catifea neagra. Obligatorii din tinuta ei sunt ciorapii de culoare inchisa si pantofii negri cu catarama argintie.

Cununiile dateaza din vremuri pagane:”Cand vine ziua nuntii, mireasa poarta o cununa de flori pe cap si o centura din blana de oaie la brau, bine innodata, pe care o va deznoda numai barbatul ei”. De aici si vorba “a desfacut centura Virginei facand-o astfel femeie”.

Voalul apartine grecilor antici care binecuvantau legatura mirilor sub o bucata patrata de material textil care era tinuta la fiecare capat de catre un barbat astfel incat sa acopere pe cei doi miri. Obiceiul ca mireasa sa mearga la altar cu fata acoperita provine din perioada in care barbatul isi rapea aleasa aruncandu-i un cearsaf pe cap. In perioada casatoriilor aranjate, voalul devenise instrumentul sub care viitoarea mireasa era ascunsa de privirile curioase ale viitorului sot. Voalul era folosit doar de catre fecioare, vaduvele neavand dreptul de a-l folosi cand se recasatoreau. Miresele poarta voaluri colorate in galben, sau rosu, existand credinta ca astfel sunt indepartate duhurile rele. La petrecere se sparg pahare si farfurii avand convingerea ca astfel se sparge si ghinionul. In Roma antica mireasa era purtata pe brate catre noul ei camin. Nici macar hainele ei n-aveau voie sa atinga pragul sau usa. Conform aceleiasi traditii, daca mireasa se impiedica atunci cand intra prima data in casa ei, ghinionul avea sa se abata asupra caminului si familiei ei. Obiceiul inca este pastrat in japonia, China, Persia, Turcia si in multe tari din Europa. Pentru romani era o impietate ca mireasa sa mearga de bunavoie in casa viitorului sot. Tot in spiritul acestei traditii, sotia trebuia sa stea in stanga viitorului ei sot ca acesta sa o poata apara cu spada in caz de nevoie cu dreapta. Obiceiul este pastrat inca in Italia, desi nici un mire nu mai are spada.

In Cehia, prietenele miresei sadesc un copac in gradina casei, copac pe care il decoreaza cu coji de oua colorate, acesta fiind simbolul unei vieti lungi. Daca socrii isi doresc rapid nepoti, ei asaza un prunc in patul viitorului cuplu. Dupa ceremonie, tinerii casatoriti sunt obligati sa sparga cateva farfurii, iar numarul cioburilor decid daca mirii vor fi fericiti sau nu. Cu cat mai multe cioburi sunt , cu atat mai multe momente fericite ii asteapta in viitor. 

In Olanda si Elvetia se pastreaza obiceiul plantatului unui pin in curtea casei unde urmeaza sa locuiasca mirii, caci pinul reprezinta simbolul fertilitatii si al norocului.

In Ungaria, miresele daruiesc mirilor un napron negru brodat ca simbol al logodnei. Intr-o noapte stiuta doar de el, mirele trebuie sa se plimbe singur purtand aceste podoabe fara sa il vada nimeni. Coafezele se imbogatesc cand prind o viitoare mireasa in saloane deoarece oricarei mirese i se fac coafuri elaborate in care sunt ascunse cat mai multe boabe de grau care sunt semnele fertilitatii si ocrotesc sanatatea viitoarei familii. daca fata are parul scurt, atunci ascundeti un ou in timpul ceremoniei si spargeti-l dupa.

In Polonia, mirii sunt intampinati cu vin si paine a carei coaja este presarata cu sare. Painea simbolizeaza bunastarea, sarea le aminteste ca viata uneori e grea, iar vinul- bucuria, sanatatea si fericirea.

In Bulgaria, mireasa arunca inainte de nunta peste cap o farfurie in care sunt puse faina, oua si bani. Daca farfuria se sparge inseamna ca va avea noroc la casa ei. Altii prefera varianta in care mirii pasesc cu dreptul in biserica. Soacra mica presara flori in calea mirilor ca sa le aduca sanatate si fericire, in vreme ce soacra mare ii imbie cu prajituri facute cu miere, astfel ca viata sa le fie lunga si dulce. Invitatii care vor sa danseze cu mireasa trebuie sa plateasca, iar banii stransi sunt folositi in luna de miere.

Nici Croatia nu se lasa mai prejos, caci obiceiul cere ca alaiul de nuntasi sa inconjoare de 3 ori o fantana  si fiecare sa arunce cate un mar in fantana pentru fertilitatea cuplului.

Miresele din Anglia purtau rochii de matase sau satin decorat cu fire de argint. Prima care a purtat rochia alba la nunta a fost Maria Stuart, dar cea care a lansat moda rochiei alba a fost Regina Victoria atunci cand s-a casatorit cu varul ei, Printul Albert. Rochia alba era decorata cu flori de portocal si nimeni  nu vazuse pana atunci o mireasa atat de frumoasa. prezenta ei uluitoare a fost suficienta ca sa inspire generatiile viitoare  de mirese din lumea intreaga. Noi spunem ca albul este simbolul puritatii, dar in trecut era considerat simbolul bucuriei, in vreme ce albastrul semnifica puritatea. Inainte de acest moment, miresele imbracau la nunta rochia cea mai buna din dulap, indiferent de culoarea sau croiul ei. Unei mirese nu i se permitea sa ii spuna pe nume sotului inainte de nunta deoarece se credea ca aduce ghinion. Faimoasa jartiera tot de la englezi se trage si are o semnificatie oarecum erotica. Mirele trebuie sa scoata cu dintii jartiera miresei si sa o arunce apoi catre ceilalti burlaci. Cel care o prinde se va casatori primul. ma intreb daca si barbatii se inghesuie la prinsul jartierei cum se ingramadesc fetele la prinsul buchetului. Nu va speriati, si aruncatul buchetului tot de-aici se trage. Folclorul se jura ca fetele nemaritate sfasiau in bucati rochia si florile miresei pana cand o mireasa desteapta s-a gandit sa-si arunce buchetul, scapand cu rochia intreaga si ramanand astfel imbracata. Mireasa trebuie sa poarte “something old, something new, something borrowed and something blue” care erau menite sa aduca noroc si prosperitate in viitorul camin. obiectul vechi era primit de la mama sau bunica si simboliza ruperea de familie, cel nou simboliza viata pe care o incepe alaturi de sot si exprima speranta unui nou inceput fericit. Cel imprumutat trebuia sa provina de la o femeie casatorita care avea o casnicie fericita, transmitand din experienta ei tinerei neveste, iar cel albastru reprezenta suma calitatilor viitoarei sotii: credinta, loialitate si puritate, dar fiind un simbol al masculinitatii, acest obiect trebuia sa exprime si legatura cu cel ales, un simbol al linistii, sigurantei, al regasirii starii de bine. Desi toti credem ca legarea cutiilor de conserve goale de spatele masinii cu care tinerii casatoriti isi incep luna de miere provine de la americani, ei bine, nu-i asa, caci si acesta se trage din perioada dinastiei Tudor cand tinerii erau dusi nu cu masina, ci cu caleasca. Dupa ce acestia urcau in caleasca, invitatii se descaltau si aruncau cu papucii in caleasca sa sporeasca mirilor norocul. As vrea sa vad eu invitatul care arunca cu pantofii intr-un Lamborghini sau Ferrari sau macar intr-un Audi sau BMV. probabil ca solutia cutiilor de conserve goale atarnate a fost rezultatul unei sesiuni de brainstorming in care nuntasi si miri au cazut la pace si au decis formele unui compromis unanim acceptat. In sec 18, tot in Anglia, a existat traditia pregatirii unor prajituri impresionante , pe mai multe etaje, iar Franta a venit cu varianta tortului supraetajat. Mireasa taie prima felie de tort, semn al fertilitatii. Inainte se credea ca doar femeia poate fi sterila, motiv pentru care doar ei ii revenea sarcina taierii primei felii. Intre timp lumea s-a mai scuturat de superstitii si prejudecati si i-a indemnat sa taie felia primordiala impreuna, semn ca intre timp femeia a devenit egala cu barbatul, desi tot ea naste inca. Dar sa vedem de unde se trage superstitia ca mirele n-are voie sa isi vada mireasa inainte de nunta. Acum cateva sute de ani casatoriile erau aranjate de catre tatii fetelor si familia baietilor prin care se urmareau anumite avantaje: sporirea averilor si puterii, obtinerea titlurilor nobiliare. Tinerii insuratei nu prea aveau mare lucru de spus, desi tinerii erau si atunci curiosi si nabadaiosi, astfel incat ii obligau pe tatii fetelor sa isi ia masuri sporite de precautie, nepermitandu-le sa-si vada nevasta inainte de nunta. tatal vroia sa pastreze “taina frumusetii “ ficei sale acoperind-o in nenumarate voaluri pana la casatorie, caci nu de putine ori se intampla ca fata sa fie sluta si bogata, iar casatoria pecetluia la pachet intregul angajament. Probabil ca de aici si vorba ca aduce ghinion sa vezi mireasa inainte de nunta. Ghinionist putea sa fie chiar de o vedea si inainte. 

Traditia cosului cu flori presarate in calea mirilor se trage din Evul Mediu. Cand era ceruta de soata, ea trebuia sa poarte cununa de flori pe cap, de regula din trandafiri sau margarete. Astfel ea transmitea mesajul ca va reflecta la cerere daca sa accepte sau sa refuze. Daca accepta, obiceiul cerea ca logodnicul sa-i trimita in ziua nuntii o jerba cu flori albe sau pastel alesei sale. Cosul era impodobit cu panglici si umplut cu flori si cadouri in bijuterii, dantele si alte obiecte pretioase. Mireasa purta rochie rosie si nu trebuia sa fie vazuta de mire inainte sa fie adusa la altar.

In Spania, obiceiul cere ca mana mirelui sa confectioneze rochia viitoarei nurori.

Trebuie spus ca exista un ritual al nuntii care cere ca invitatii sa intre in biserica inaintea mirilor. Cei ai miresei ocupa locurile din stanga, cei ai mirelui pe cele din dreapta. Cand mirele intra la bratul mamei sale, toata lumea trebuie sa se ridice in picioare. cei doi sunt urmati de frati, surori, bunici. Tatal mirelui isi va prelua sotia si se vor aseza in primul rand, iar mirele se opreste in picioare langa altar in asteptarea miresei. Mireasa intra ultima la bratul tatalui ei, urmata fiind de domnisoarele de onoare si parcurge culoarul central pana ajunge langa logodnicul ei. Nu saluta si nu vorbeste cu invitatii. Cand intra in biserica, mireasa nu poarta nici un inel. La finalul ceremoniei, primii ies mirii, urmati de tatal miresei la bratul careia sta mama mirelui, urmati de tatal mirelui la brat cu mama miresei, simbolizand astfel contopirea familiilor.

Logodna armeana medievala presupunea ca barbatul sa trimita viitoarei sotii haine noi, iar ea ii intorcea darul cu zahar, lapte si miere.

In Rusia de dinainte de comunism, mirele ardea fusul si fuiorul miresei, semn ca aceasta nu va ramane fata batrana. Dupa logodna, rusoaicele erau scutite de la treburile zilnice si-si imbracau straie de bocet. Prietenii miresei organizau sesiuni de bocete carora ei le spuneau petreceri in care cantau cantece despre inocenta pierduta a viitoarei mirese si prevestind persecutiile ce urma sa le gaseasca in familia viitorului mire.

In Serbia, socrul mare umple plosca frumos decorata cu cel mai bun coniac si porneste prin sat sa invite mesenii la nunta. Cine bea din plosca sigur vine la nunta.

In Norvegia nunta tine o saptamana, iar mireasa poarta aceeasi tinuta. In ziua a saptea, ea isi scoate coronita, semn ca petrecerea s-a sfarsit.

In Irlanda, alaiul kilturilor celtice e insotit de cimpoaie. Mirii poarta inele Claddagh, transmis din generatie in generatie, de la mama la fiica, simbol al logodnei si casatoriei. Cand tinerii sunt logoditi el este purtat catre incheietura mainii, iar dupa nunta este orientat catre baza unghiei. Daca in drum spre biserica le ies in cale 3 cotofene, acestea simbolizeaza norocul.  Daca prima urare e facuta de-un barbat, casnicia va fi una fericita. Pe masa nuntasilor troneaza painea, preparatele din carne de vita, varza si tortul de nunta preparat din fructe, migdale, si stafide si stropit din abundenta cu lichior. In timpul dansului, picioarele miresei trebuie sa stea cat mai putin pe podea. Nici un popor nu crede in zane si spiridusi mai tare ca irlandezii. Superstitia zice ca zanelor le plac lucrurile frumoase, iar mireasa este cel mai frumos personaj din alaiul de nunta, iar ele nu pot rapi mireasa decat daca se opreste din dans. Supertitia e valabila si pentru mire, doar ca functioneaza invers, adica el trebuie sa isi tina cat mai mult timp picioarele pe podea. In cazul in care sentimentele lui pentru mireasa nu-s reale, zanele ii vor rapi mireasa.

Germania se mandreste cu obiceiul de nunta numit Polterband, adica indepartarea strigoilor. Prietenii si rudele mirilor sparg tot ce prind, iar mirii sunt obligati sa stranga cioburile. Gestul in sine simbolizeaza ruperea de vietile anterioare si pregatirea terenului pentru un nou inceput. Cavalerul de onoare a fost inventat tot de germani, desi menirea lui era la inceput cu totul alta. Odinioara, daca mirele nu cadea la intelegere cu socrul mic sa ii dea fata, acesta isi rapea mireasa, lasand cavalerul sa-i salveze onoarea. Rolul acestuia era sa tina toate rudele miresei departe de cei doi tineri pana la consumarea ceremoniei nuptiale. Rolul domnisoarei de onoare nu era la fel de relevant, dar nici tocmai de neglijat. Domnisoarele de onoare aveau un rol mai degraba estetic, deoarece prezenta lor trebuia sa puna in valoarea frumusetea si costumatia miresei. Ma intreb dupa ce criterii erau atunci alese. Inca de la nasterea fetitei, germanii se pregatesc de nunta: planteaza pomi in cinstea ei, iar cand se apropie de maritis, pomii sunt vanduti si banii folositi pentru alcatuirea trusoului. Parintii alcatuiesc o carte de nunta in care sunt stranse toate articolele si pozele, cu povesti din perioada de prietenie si logodna a celor doi miri. In timpul nuntii, cartea este scoasa la licitatie , iar banii sunt oferiti pentru luna de miere celor doi protagonisti.

Daca ne mutam in statul vecin, in sec 19 in Austria rurala, fetele nemaritate ieseau la dans purtand cate o bucata de mar la subtiori. La sfarsitul noptii, fata oferea bucatile de mar baiatului pe care il alegea. Daca baiatul o placea, trebuia sa manance marul. Bleah! Sper ca i-a picat bine! Ma intreb daca nu cumva de aici se trage obiceiul banatean in care mireasa nu arunca buchetul, ci un mar “garnisit” cu monede. Domnisoarele de onoare austriece poarta rochii identice cu mireasa ca sa pacaleasca spiritele rele. Sau ca sa incurce mirele! J) Orice ar fi, niciodata miresele austriece nu folosesc combinatia de alb cu rosu, fiindca, zic ele, seamana cu bandajele insangerate si ar aduce ghinion.

Scotienii innegresc mireasa, mai exact o ung cu cele mai lipicioase si imputite amestecuri de oua batute si amestecate cu alte sosuri dezagreabile, branza fermentata, resturi de peste si alte minunatii. Dupa ce mireasa este astfel “parfumata”, e plimbata prin toate pub-urile si barurile.  Aproape ca mi se face mila, zau!

Daca schimbam continentul si ne ducem in Asia, iaca se schimba si perspectiva. Aruncatul cu orezul in miri se trage de fapt din India, insa obiceiul originar presupunea prepararea unor bulgari din orez fiert care erau aruncati in mire de catre prietenii miresei drept razbunare ca acesta le lua prietena. Drept recompensa, mirele ofera daruri domnisoarelor de onoare. Traditia indiana spune ca mireasa trebuie sa arunce ceva de mancare pe usa casei ei si n-are voie sa priveasca inapoi cand iese din casa. ca sa isi poata vedea mireasa, mirele plateste o taxa in bani si n-are voie sa o priveasca decat in oglinda. Daca e intrebat “ce vezi?”, mirele n-are voie sa raspunda altceva decat “O zana”. In timpul ceremoniei n-are voie sa-si atinga aleasa pana in momentul in care ii pune inelul pe deget. Pe toata durata nuntii ei impart dulciuri si bauturi dulci ca viata sa le fie intocmai. India asta este asa de mare ca ar fi cam greu sa fie peste tot aceleasi traditii. De exemplu, femeile Manglik Dosh (adica femeile nascute cand Marte si Saturn se afla in casa a 7-a) sunt blestemata sa ramana vaduve si atunci ele simuleaza ritualul nuntii in care mirele este inlocuit cu un copac pe care apoi il distruge, avand credinta ca au omorat moartea viitorului partener. Abia apoi se marita cu alesul ei, salvat astfel de la o moarte prematura. India traditionala apeleaza la petitori care au datoria sa gaseasca fata potrivita. Ei iau in calcul tehnicile astrologice, analizeaza zodiile, fac sedinte cu parintii ca sa poata alcatui profilul femeii perfecte. DACA o gasesc, incep negocierile intre parinti si dupa/daca acestia ajung la un consens, le este permis tinerilor sa formeze un cuplu. Saraca inima mea!

In alte tari asiatice, nunta nu e tocmai prilej de bucurie, motiv pentru care mireasa e imbracata in rochie neagra, iar pe cap panglici pe care sunt fixate perle si alte pietre care simbolizeaza lacrimile. Mariajul este privit ca o experienta pe care trebuie sa o incerci atunci cand esti pregatit si cu maxima responsabilitate. Mireasa poarta fusta neagra , camasa de dantela, iar peste ele o mantie cu gluga. In maini are un rozariu si un voal. La intrarea in in biserica, mirele trebuie sa se descalte, fapt care divide nuntasii in doua tabere: unii care vor sa fure pantofii (nuntasii miresei), altii care ii pazesc ca pe ochii din cap (nuntasii mirelui). Toata lumea prefera sa castige hotii caci lumea n-ar mai avea de ce sa rada, iar mirele nu si-ar plati scump incaltarile.

In China fetele sunt “cantate” in jurul unui foc de tabara de tineri infasurati in paturi rosii, care canta la instrumente. Fiecare isi alege o fata si ii canta cate o serenada. Daca fata il place, imparte scaunul cu el, in vreme ce acesta o acopera cu patura. Acesta era ritualul cererii si acceptarii in casatorie. Exista odinioara un ritual al ceaiului, singurul de altfel in care mireasa era rasfatata, cand barbatii purtau pana la altar scaunul pe care statea mireasa. Daca nu stiti, in China fata se marita atat cu baiatul, cat si cu familia lui caci legatura dintre baiat si familia lui este atat de puternica incat nici o nora nu o poate rupe. Sa fim seriosi, astia n-au auzit de Romania??? Chinezii adora rosul! La logodna, mirele daruieste cercei legati cu snur rosu; in timpul ceremonialului, mirii beau vin rosu din pahare legate cu snur rosu; voalul si rochia miresei sunt obligatoriu rosii, mirii sunt legati de glezne cu sfoara rosie s.a.m.d. Miresele si femeile Tujia practica “plansul de nunta” cu o luna inainte de inceperea nuntii inarmandu-se cu tot arsenalul de lacrimi si batiste.

In Japonia se schimba macazul. Mireasa se picteaza din cap pana-n picioare cu vopsea alba ca semn al puritatii si virginitatii. In timpul ceremoniei, mirii trebuie sa bea 9 cupe cu sake (si apoi merg sa se culce). Nu, nu e o greseala, caci asta fac, caci abia dupa consumarea casatoriei acestia sunt si considerati ca atare. Doua rate sau o gasca si-un gascan fac parte musai din ritual, fiind considerate perechi pe viata si exemplu de fidelitate. Japonezii nu se imbata, nici nu danseaza pana pica, ci se intrec in jocuri in care isi testeaza inteligenta J) sau canta karaoke.

In Cambogia, in tribul Kreung, femeile isi aleg barbatii. Cand fata ajunge la varsta adolescentei, parintii ii construiesc o coliba a dragostei in care fata cheama in fiecare seara cate un barbat sau mai multi pana cand isi alege unul cu care decide sa se marite! dar n-o poate da la-ntors, caci cale de divort nu exista!

In Africa! in unele sate, tinerii casatoriti isi petrec noaptea nuntii in prezenta soacrei fetei sau a uneia din batranele satului care are sarcina sa certifice faptul ca fata a fost virgina! Ba mai mult, ea este responsabila sa o si initieze in arta amorului, detaliindu-i ce are de facut astfel incat sa isi satisfaca sotul. Pe bune? Oare bate baba si toba sa imprime ritmul??? Atentie mare! Daca in timpul procesiunii constata ca mireasa este prea experimentata!, ea poate cere anularea casatoriei! Pai daca o fi premianta??? Fetitele sunt invatate de mici cum sa se poarte cu barbatii. Acest cult a fost extrapolat pana acolo incat femeile au dezvoltat un limbaj codat intre ele astfel incat sa nu fie inteles de catre parteneri. Fetele sunt cumparate cu oi si vite de la parinti, cea mai frumoasa mireasa fiind evaluata cam la 30 de vite!

In Maroc, mireasa e adusa la casa mirelui in lumina lunii, intr-o cutie din lemn alb montata pe spinarea unui magar care e tras de o negresa. Doar negresa vede mireasa atunci cand intra in cutie. ea este urmata de sute de oameni, iar prietenii si rudele miresei arunca pe cutie haine si cadouri. Cand ajung la casa mirelui, tot negresa scoate mireasa din cutie, o machiaza, o imbraca in straie alese, ii aranjeaza trusoul si o lasa singura sa-si astepte iubitul. Cum nimeni nu ne spune ce se intampla cand vine, fiecare isi imagineaza ce vrea. Mireasa nu-si alege sotul, caci el a fost ales de tatal ei cand fata era mica dupa indelungi negocieri intre cele doua familii. Abia dupa 2 zile cutia e urcata pe acoperis, semn ca tinerii primesc musafiri.

In Fiji, mirele isi cumpara de la tata socru cu daruri mireasa, dar nu daruri de orice fel, ci un dinte de balena – simbolul suprem al bogatiei. Daca ii da fata, el isi duce aleasa la tatuat si tot mirele pregateste masa pentru rudele miresei. Ai lui raman flamanzi, ca doar stau si se uita J.

In Malaiezia, in Sabah, tinerii n-au voie sa mearga la buda 72 de ore!!! neamurile in tot acest timp le da sa manance si sa bea cate putina apa. daca nu reusesc sa se tina, se duce naibii nunta, ca i-ar astepta o casnicie blestemata si le-ar muri copiii! Tulai, Doamne!!!

Eschimosii sunt mai pragmatici. Ei nu se casatoresc din dragoste, ci se studiaza daca sunt sanatosi, apti de munca si vanjosi. Cand tanarul a pus ochii pe o fata, merge la iglu-ul ei, o ia de par si-o trage pana la al lui. daca are fata par bogat, mai ia vreo 2-3 prieteni sa-l ajute sa o tarasca mai cu putere prin zapada. Eschimosii nu sunt darnici cu informatiile, nu prea stim nimic despre ritualul de casatorie, e frig tare! Ce sa zici cand tot ei cica se pupa frecandu-si nasurile!

Zic sa nu inchei pana nu trecem in istorie ce se intampla si pe la noi. Ziua nuntii e lunga si incepe cam asa: spalatul miresei cu apa neinceputa, strigarile de nunta, petitul, imbracatul miresei, furatul miresei, aruncatul buchetului si cate si mai cate, in functie de zona.  Mie cel mai mult imi plac superstitiile la nuntile romanesti de care mirii trebuie sa se fereasca: In timpul ceremoniei, daca una din lumanari arde mai mult ca cealalta, inseamna ca unul dintre miri va muri primul (rar se imtampla sa moara simultan, zau asa), daca se stinge, mariajul nu dureaza mult. daca ploua in timpul nuntii e semn de belsug. Mireasa sa nu poarte perle caci perla inseamna lacrima. daca mirilor le iese-n drum cocosul sau pisica neagra e semn ca relatia va fi de lunga durata. daca nu va iese nici unul, nici alta, poate vedeti curcubeul, caci si el semnifica acelasi lucru. feriti-va de maicute si calugari, de galetile goale, de intalnirea cu lata mireasa pentru ca toate sunt ghinioane. Nu te marita de ziua ta sau in luna mai, niciodata in amurg. Mireasa care-si schimba incaltarile se va lepada de barbat. Alegeti-va pantofi fara decupaj ca va fuge norocul in alta parte tocmai pe langa degetele de la picioare. Nuntasii sa nu daruiasca tacamuri deoarece aduc cu ele certuri si necazuri. sa nu vina cu flori galbene sau ceasuri de perete caci astea prevestesc despartirea. Ce sa mai zic??? Cam greu sa tii cont de toate. Sper sa nu fie adevarate.

Daca sunteti necasatoriti si nu v-ati speriat inca, ganditi de zece ori inainte sa spuneti: Marry Me! sau "Da!".

Saul Bellow si Romania

Saul Bellow- scriitorul care a-ndraznit sa vorbeasca cu voce tare despre Romania cand noi toti vorbeam in gand. Un autor caruia i s-a acordat de 3 ori National Book Award si caruia guvernul american i-a conferit cel mai inalt titlu – National Medal of Art, castigatorul Premiului Pulitzer pentru romanul “Darul lui Humboldt” in anul 1975, castigatorul premiului Nobel pentru Literatura in 1976 pentru care juriul a motival desemnarea lui drept castigator astfel:”pentru intelegerea umana si analiza subtila a culturii contemporane care sunt imbinate in opera sa”. Bellow, dupa ce i s-a decernat Premiul Nobel, a reactionat intr-o maniera originala:”Dati-mi voie sa va ofer un raspuns anecdotic. Cu ani in urma, ma aflam in Italia, in chip de turist zelos, impreuna cu fiul meu, pe atunci in varsta de 6 ani , pe care il purtam prin biserici si galerii de arta, fara sa-mi dau seama ca il oboseam si-l plictiseam. Cand l-am dus la Roma, la Catedrala Sfantul Petru, i-am spus: Cred ca aceasta e cea mai mare biserica din lume. Mi-a raspuns: Da? Foarte bine. Atunci nu mai e nevoie sa vad altele. Tot asa, si eu am depasit toate onorurile si nu mai e nevoie sa alerg dupa altele.“ 

Adevarul e ca nu i-am citit toate cele 13 romane, nici toate volumele de nuvele, eseuri si povestiri sau recenzii, dar cateva dintre romanele scrise de el si-au castigat un loc in inima mea. Nu am sa va povestesc nimic dintre impactul lor asupra mea, ci as vrea sa va recomand sa cititi “Iarna Decanului” in care scriitorul relateaza experienta sa din Romania comunista. A fost casatorit cu Alexandra Bagdasar, ceade-a patra lui nevasta sintre cele cinci cu care a fost casatorit. Acesta a avut prilejul sa cunoasca Romania personal si sa filtreze informatiile pe baza experientelor sale imediate. El sparge actiunea intre doua orase amplasate la doua capete de lume (Bucuresti si Chicago), aruncandu-si personajul principal, Corde (care deducem ca este insusi naratorul), in doua sisteme politice diferite, cu stiluri, convingeri si valori diametral opuse. Personajul ajunge in capitala Romaniei in anul 1977, imediat dupa cutremurul care devastase orasul, printr-o situatie fortuita, alaturi de sotia lui, Mina, nimeni alta decat Alexandra Ionescu-Tulcea (numele pastrat din prima ei casatorie), renumita matematiciana, cu un doctorat la Yale, nascuta Bagdasar, fiica celebrului neurochirurg Dumitru Bagdasar si a Floricai Bagdasar, prima femeie ministru (al sanatatii) din Romania. Fiica lor se intoarce in tara pentru a fi alaturi de mama ei (Valeria) aflata pe patul de moarte si evident de a se ocupa de incinerarea acesteia dupa deces.

Cartea se bazeaza pe fapte reale: Alexandra era transfuga in acea perioada si a venit in Bucuresti impreuna cu celebrul ei sot, proaspat laureat al Premiului Nobel, pentru a sta la capataiul mamei in Spitalul Elias. Corde (naratorul) nu interfereaza in mod direct cu societatea romaneasca, nu lanseaza nici un fel de judecata cu privire la Bucurestiul inghetat pe strazile caruia oamenii se preling ca niste umbre pe langa zidurile crapate de la cutremur, grabiti si nefericiti, carand in mana sacose goale catre casa. El a venit sa isi sustina sotia, pe Mina, distrusa de faptul ca autoritatile nu-i permiteau accesul in spital sa isi viziteze mama. Mina s-a zbatut sa gaseasca relatiile necesare care sa ii deschida usile salonului spre patul bolnavei care contribuise la formarea sistemului national de sanatate. Colegii mamei ei, medici in clinica, se simteau neputinciosi in fata fiicei “tradatoare” care fugise peste granita, aducand dizgratia sistemului comunist asupra mamei ramasa in tara. Este fascinant modul in care autorul descrie Romania aflata sub dictatura, sugrumata de frig, foame si frica, permitand ca afectiunea fata de sotia disperata sa se preschimbe in compasiune fata de intreaga natie. Maniera in care descrie iarna lui 1977 si Bucurestiul sordid si friguros, cele doua personaje plecate dintr-o tara normala care au aterizat intr-o tara cu un sistem totalitaris, rece si opresiv echivaleaza cu o coborare in Infern. Bellow analizeaza cu mare finete linia care desparte lumea reala de cea personala. Desi Corde a identificat mecanismele puterii din lumea reala, el simte pulmonar controversele, tensiunile, spasmele si durerile personale. El este martorul tacut care asista la ultimele clipe de viata ale soacrei sale, motiv de reflectie asupra propriei sale morti. Tulburarile mentale si intensitatea trairilor la nivel de societate conduc la manifestari exagerate in criminalitate. Cred ca tocmai compasiunea il determina sa ne prezinte pe noi, ca popor, intr-o maniera mult mai umana in comparatie cu modul in care prezinta Chicago, un oras care traieste intr-o societate democratica, dar care este macinat intern de violente, consumul de droguri, violuri si crime. Cartea indeamna la reflectie si nu poti sa nu te gandesti ca oamenii sunt pretutindeni, dar destinul ni-l tinem fiecare in propriile noastre palme si noi decidem ce vrem sa facem cu viata noastra. cartea a vazut tiparul in 1982, iar Bellow a devenit persona non grata in Romania, cartile fiindu-i scoase din librarii si biblioteci.

N-as vrea sa pun puct aici, ci as dori sa va mai atrag atentia asupra unui alt roman de-al sau, “Ravelstein”, un roman care vorbeste despre prietenie, dragoste, moarte, filosofie si evrei. Acesta a fost publicat mult mai tarziu, cred ca dupa vreo 12 ani, aducand la rampa un personaj privit cu mare reticenta din pricina orientarii lui sexuale. El este un filozof gay, pe nume Abe Ravelstein” (reprezentat in viata reala de catre prietenul lui Bellow, Allen Boom, probabil una dintre cele mai controversate si originale personalitati americane la sfarsit de secol 20) ale carui experiente si convingeri sunt puse sub lupa si analizate la sange. Pentru ravelstein, cei mai importanti oameni erau filozofii, urmati de poeti si politicieni. Avea o mare admiratie pentru Tucidide, Cezar-„cel mai mare om care a trait vreodata in fluxul timpului“, Marc Antoniu – personajul istoric care a pus dragostea pentru popor mai presus de politica Imperiului Roman, Machiavelli si Caracalla. Deducem ca filozoful cunostea istoria universala si era fascinat de antichitatea clasica. Aprecia intelectualul si ironiza mondenul. El era renegat de catre colegii de breasla pentru libertinismului sau, inclinatia de a idealiza antichitatea greaca, de a invoca adevaratele valori umane si morale si de a blama superficialitatea prezentului. Traia in planul ideii si respingea banalitatea, conformismul si plictisul. Cu toate astea, era apreciat de catre studentii lui, unii dintre ei devenisera isorici, profesori, cercetatori, experti, ziarist si functionari publici. Naratorul, scriitor evreu, Profesor la Universitatea din Chicago,personalitate cultivata, rafinata, interiorizata, temperata si cu o mare teama de ridicol, este el insusi un perosnaj si se numeste Chick, o alta ipostaza umana a lui Bellow. Acesta este insurat cu Vela, o femeie de o frumuste rapitoare, om de stiinta de succes, nascuta si ea in Romania. Aceasta este o alta intrupare a Alexandrei, pe care o prezinta intr-o ipostaza a unei narcisiste reci, calculata, constienta de farmecele ei si care isi subjuga interlocutorii prin charisma personala. presupunem ca Alexandra a fost aceea care a divortat de Bellow care a invinovatit-o ca si-a pus in prim plan cariera profesionala in detrimentul vietii de cuplu, obligandu-l pe Chick sa traiasca intr-o stare de singuratate asumata, tanjind dupa afectiunea ei. Tot el inoculeaza ideea ca femeia se foloseste de statutul social al sotului din dorinta de a se afisa in societate la bratul unui barbat cult, manierat si rafinat, bun sa o propulseze in sferele intelectualitatii americane si universale, neacceptand prietenia ei cu sotii Grielescu (adica Mircea Eliade si sotia lui). In momentul in care Chick il cunoaste pe profesorul de filozofie politica, Ravelstein, viata lui incepe sa se schimbe. Regaseste in planul spiritual al amicului sau nevoia devoratoare de cultura, intransigenta in analiza societatii in care traiesc. Abe este un tip erotic totodata, un aristocrat cu gusturi rafinate si costisitoare, indragostit pana peste urechi de iubitul lui asiatic, Nikki. Abe Ravelstein fraternizeaza cu Chick si o respinge atat pe Vela , cat si pe prietenii ei, familia Grielescu. Vela il prezentase sotului pe Radu Grielescu, un roman stabilit la Paris in casa caruia avea sa ajunga de mai multe ori. Ravelstein presupune ca prietenii sotiei se folosec de el ca sa treaca in conul de umbra simpatiile naziste al romanului.

“ - Si de ce as cina cu Grielescu si sotia sa? N-am nici o obiectie atata timp cat esti constient de realitate.

-      Si care ar fi in cazul de fata realitatea?Grielescu te foloseste. In vechea lui tara era fascist. Trebuie sa stearga asta cu buretele. Omul a fost hitlerist.

-      Ei, haide…A negat vreodata ca a facut parte din Garda de Fier?

-      Nu am vorbit niciodata despre asta.

-      Pentru ca tu nu ai adus-o niciodata in discutie.

-      Iti aduci cumva aminte de masacrul de la Bucuresti cand au atarnat oamenii de vii in carlige de carne din abator si i-au sfartecat – i-au jupuit de vii? [...] Stii ca Grielescu a fost un discipol al lui nae Ionesco, cel care a infiintat Garda de Fier. Nu pomeneste niciodata despre asta?

-      Din cand in cand vorbeste despre Nae Ionesco, dar cel mai des vorbeste despre zilele lui in Indiasi cum a studiat cu un maestru de yoga.

-      Acesta este ipocritul lui farmec estic. Esti mult prea bland cu oamenii, Chick, si nu in mod complet inocent. Stii prea bine ca se preface. exista un pact tacut intre voi doi…Chiar trebuie sa iti spun eu asta?[…] Ei te folosesc ca acoperire. daca ar fi dupa tine, nu ai fi ajuns niciodata atat de apropiat de acesti dusmani ai evreilor. Dar erau prietenii Velei si ai acceptat sa te pui la dispozitie, dandu-i lui Grielescu exact lucrul de care avea nevoie. Ca nationalis roman in anii ‘30 s-a manifestat violent impotriva evreilor. Nu era un arian, nu, era un dac.”

Natatorul se lasa din ce in ce mai influentat de ideile lui Abe, motiv pentru care Chick ii propune sa ii scrie memoriile, iar volumul devine best-seller. Ravenstein se transforma intr-un personaj renumit si bogat, ramanad in esenta un filozof profund orientat catre iubire. Tocmai aceasta nevoie se a-si gasi jumatatea ideala il conduce catre sfarsitul vietii sale, murind de SIDA. cartea se incheie cu portretul lui Abe Ravelstein si cu replica lui chick “Nu e usor sa cedezi mortii o creatura ca Ravelstein”.

Trebuie sa recunosc faptul ca am fost dezamagita de maniera in care autorul l-a descris pe Eliade. Faptul ca il prezinta in ipostaza unui legionar care a scris despre “sifilisul evreiesc ce infecta inalta civilizatie a Balcanilor”, fapt cu atat mai greu de inteles de vreme ce avusese ragazul necesar sa il cunoasca pe Eliade in perioada in care au fost colegi la Universitatea din Chicago. Cu atat mai ciudat este faptul ca, in perioada in care era casatorit cu Alexandra, scria ca “il admir foarte mult pe rpofesorul Mircea Eliade si am citit multe dintre cartile sale; faptul de a citi cu admiratie duce, fara indoiala, la unele influente, dar nu as putea spune cinstit in ce fel sau in ce masura m-a influentat. Ma simt indatorat lui, dar am posibilitatea de a aprecia masura acestei datorii.”

Cand a publicat acest roman, Bellow era divortat de Alexandra Bagdasar. Sa fie acesta motivul pentru care Mircea Eliade- cel admirat in 1979 si bun prieten al sotiei, sa devina peste noapte legionarul Eliade? Exagerarea merge chiar mai departe decat am exemplificat eu, dar din respect pentru acesti doi oameni de cultura , nu voi dezvolta subiectul si va voi lasa pe voi sa va edificati. Eu prefer sa cred ca acest roman este o forma de protest fata de cei care, mai mult sau mai putin, au adus o ofensa poporului evreu.

Intreaga sa opera se caracterizeaza prin efortul de a descifra sensul existentei umane din perspectiva intelectualului care incearca sa isi gaseasca propriul lor in lume. Romanele sale contin tuse de umor subtil, pudrat cu ironie si malitiozitate. Nu ezita niciodata sa se autopersifleze, pentru ca, de cele mai multe ori, el este unul dintre personaje. El da masura propriei sale luciditatianalizeaza experientele immediate din perspectiva intelectualului plasat fara voie intr-o lume mecanizata si tehnicizata. “Exista, intr-adevar, o imensa si dureroasa nevoie de o explicatie mai larga, mai flexibila, mai completa, mai coerenta a ceea ce suntem noi, fiintele omenesti: cine suntem si care este sensul vietii? In centrul preocuparilor umanitatii sta lupta pe care o duce omul impotriva dezumanizarii, pentru stapanirea deplina a sufletului propriu.” “Demult am adoptat hotararea de a muri de moarte naturala, ca tot omul. La viata mea am vazut multi oameni murin, asa incat sunt pregatit. Poate ca am tesut prea multa fictiune in jurul gropii – frigul si umezeala din maormant. Poate ca am imaginat prea multe detalii legate de moarte si poate ca sunt prea atasat – anormal de atasat- de mortii mei… O persoana rationala nu si-ar da intalnire cu mortii in zona crepusculara…”marturisea intr-una dintre cartile sale autorul. Bellow a decedat in 2005 la venerabila varsta de 89 de ani. A fost un personaj care a iubit viata in toate formele ei plenare si a avut curajul sa se casatoreasca a cincea oara la 75 de ani, la 80 de ani a devenit pentru ultima oara tata, iar la 85 de ani a scris ultimul lui roman. Asta da viata!

Maria Tanase - un brand de tara fara egal

Povestea Mariei Tanase a inceput in satul oltenesc Mierea Birnicii de pe Valea Amaradiei, sat in care, la 17 ani, Ion Coanda Tanase vindea zaharicale prin Craiova. Se decisese sa lase Bania si sa-si faca rost in Bucuresti vanzand rahat cu apa rece la portile Cismigiului. In 1905 s-a angajat ca muncitor la gradina boierului Alexandru Marghiloman unde n-a stat foarte mult, mutandu-se ucenic la vestitul florar Vermeulen. Aici a deprins meseria cultivarii florilor de sera si a zarzavaturilor. In 1907 s0a angajat la Gradina Botanica de pe Dealul Cotrocenilor unde a intalnit-o pe ardeleanca Ana Munteanu din satul Carta, Fagaras cu care s-a insurat. Maria Tanase s-a nascut in capitala, in mahalaua Caramitarii de Jos, pe 25 septembrie 1913, fiind al treilea copil la parinti. Parintii reusisera sa isi cumpere o casa cu acoperis de stuf si o bucata de pamant in ulita Livada cu Duzi din mahala. Casa era asezata la marginea Bucurestiului, astazi inima cartierului Tineretului.  Cei doi soti s-au ocupat cu cultivarea pamantului, folosindu-si cunostintele invatate in perioada uceniciei in gradini.Cand afacerea a inceput sa mearga, si-au adus muncitori din satele natale, iar sotii Tanase au inceput sa prospere. Florile le vindeau in Piata cu Flori de la Hanul lui Maniuc. “Le vindeam angro. Negustorii iti dadeau banii dupa vreo 2-3 zile. Era o rusine sa te duci sa iti vinzi singur marfa. Mergeam pe jos cu cate 200 de buchete de crizanteme“, „Am muncit de mic. Toti copiii se jucau, numai noi nu. Primeam pauza doar atunci cand era prea cald. Pliveam, recoltam ardei iute, apoi culegeam cu galetile. Dupa ora patru dupa-amiaza veneau oltenii si cumparau cate o suta de ardei deodata…Ma intreb si acum cine manca atata ardei…”scria mai tarziu Maria Tanase. Si-a iubit tatal si fascinatia ei pentru scena s-a nascut o data cu povestile olteanului despre lumea pe care o descoperea in Bucuresti: “Acuma imi dau seama de ce mi-am iubit atat de mult pe taica meu! Uite asa facea si el cu muncitorii lui de la gradina cand ii iesea un ban in plus.” Ion Tanase iubea teatrul si opereta si se presupune ca aici vindea o parte de buchetele cu flori daruite artistilor. Tanase tatal stia pe de rost ariile interpretate de tenori, iar cand ajungea acasa se dezlantuia chiar el in propria sa reprezentatie artistica in fata familiei. Canta, dansa, imita, povestea cu lux de amanunte tot ceea ce vazuse in culisele spectacolelor bucurestene.In timpul razboiului, cand barbatii erau plecati pe front, Tanase era deja batran si isi muncea livada cu ajutorul prizonierilor de razboi. Cand Bucurestiul a fost bombardat, o bomba a cazut in gradina lui si i-a omorat doi oameni. Apoi au venit comunistii, iar Tanase n-a scapat de opresiune fiind considerat “taran mijlocas” si i-au dat inclusiv nepotii afara din scoli. Cand a dat sa moara, deja batran si neputincios, dar perfect lucid, si-a rugat un prieten “sa sarute pamantul tarii cand se va elibera de comunisti si din partea lui”.

Copilaria Mariei a fost una grea, nevoita sa renunte la scoala in clasa a III-a si pusa sa munceasca in gradina alaturi de ceilalti membrii ai familiei. prima oara a urcat pe scena Caminului Cultural “Caramidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfarsit de an a Scolii Primare nr 11 in anul 1921, apoi pe sena Liceului “Ion Heliade Radulescu”. Cand avea 15 ani, s-a inscris la concursul “Miss Romania”, dar a picat la proba “costumelor de baie”, juriul considerand ca avea picioarele prea groase, iar corpul ei era in formare. In cartea “Maria cea fara de moarte” scrisa de Gaby Michailescu, impresarul artistei, el povesteste  ca frumusetea ei a fost sesizata de un medic tanar de la Spitalul Central care a sedus-o si a lasat-o grea la varsta de 16 ani si care i-a provocat un avort. In urma acestei intervenii, Maria n-a mai putut avea niciodata copii. Multi ani mai tarziu, aflata pe patul spitalului Fundeni, cu cateva zile inainte sa moara, aceasta s-ar fi confesat”o viata intreaga am suferit pentru ca nu las in urma mea copii”. Maria a regretat toata viata acel avort si a cantat cu o pasiune si o deznadejde profunda aceasta experienta miscand pana la lacrimi audienta. Ea canta despre moarte si despre blestemul pentru “cine iubeste si lasa/Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”. Dupa avort, Maria a fugit de-acasa si s-a angajat casiera intr-un birt dintr-una din mahalalele bucurestene. Debutul ei neoficial a avut loc intr-una din carciumi, iar cantecele ei bucurau mesterii care veneau sa o asculte. In 1930 s-a angajat la “Bufet de 7 lei” unde l-a cunoscut pe Sandu Eliad, regizor la Teatrul Baraseum, cel care avea sa o prezinte folcloristului Harry Brauner. In 1934, la 21 de ani, a fost acceptata sa cante la Teatrul de Vara Carabus, condus de marele actor Constantin Tanase. Aici a cantat intr-un grup vocal alaturi de Lia Bogdan, Marcel Emilian, Milica Milian si Stefan Glodariu, Pe 2 iunie a debutat in revista Carabus – Express a lui N. Kiritescu. 

Constantin Tanase i-a propus pseudonimul Mary Atanasiu sau Elise Lame. “Lui m-a recomandat Alfred Paximade care nu mai putea dupa mine:”Ia fata asta; e vesela, dezghetata, plina de talent”. Dupa ce, de forma, m-a intrebat”Fa fata, ce vrei tu sa joci?”, Tanase mi-a dat rolul unei bagatoare de seama intr-un sextet. In a doua scena, dadeam branci celor care stateau…Pe afisele acestui spectacol am fost trecuta subt numele de Elise Lame. In a doua revista, mi s-a pregatit un cache-sexe cu pene de strut, sutien, pantofi de lame si o palarie gen fresh-cancan. Cum sa ma imbrac asa, eu, care veneam dintre razoare si bibilici?! In ajun de premiera, mi-am facut bocceaua si am plecat. Pe afis eram de astadata Mary Atanasiu.“ (Maria Tanase – Interviu de arhiva). A revenit in lumea teatrului cand era deja renumita, jucand alaturi de Ion Manolescu, si in film alaturi de Marcel Anghelescu, Mihai berechet si Florin Piersic in “Ciulinii Baraganului”. In acelasi an a inregistrat romanta “Mansarda” compusa de Nello Manzatti la casa de discuri “Lifa Record”. reusita a fost extraordinara cu toate ca imprimarea a fost de proasta calitate. La scurt timp a imprimat “Nunta tiganeasca”, iar succesul a fost si mai mare. O singura fata de placa a acoperit in 3 luni o pierdere de 80.000 de lei, o suma imensa la acea vreme. Apoi a fost angajata la “Columbia” din Viena, sub directa indrumare a muzicologilor Constantin Brailoiu si Harry Brauner, unde a inregistrat alte discuri cu melodiile “Cine iubeste si lasa” si “M-am jurat de mii de ori” pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului de lautari Costica Vraciu de la Gorj. “Inapoindu-ma, m-am dus si m-am propus sa cant la radio. Am avut succes. Cu 10.000lei pe luna m-a angajat Vladoianu, ca de la el sa trec la primul restaurant la care am cantat, platita cu 2000 lei pe seara. ce a urmat se cunoaste” (Maria Tanase – Interviu de arhiva)  debutul radiofonic a avut loc in 20 februarie 1938 si a fost acompaniata de taraful Ion matache din Arges. 

Ea a cantat in cadrul emisiunii “Ora satului” melodiile: “M-am jurat de mii de ori”, “Marie si Marioara”, “Tiganeasca”, “Cand o fi la moartea mea”. taraful lui Matache era format din 2 violonisti, un basist, un cobzar si-un tambalist. Succesul a fost inimaginabil, continuand sa fie invitata saptamanal la Radio Romania. Toate aceste inregistrari au fost distruse de Garda de Fier in 1940, pe motiv ca distorsionau folclorul autentic romanesc. Adevarul era altul: Maria avea multi prieteni din randul intelectualilor evrei precum harry Brauner si jurnalistul Stephen Roll (Gheorghe Dinu). Maria isi marcase drumul spre celebritate si succesul a fost cu atat mai mare cu cat ea invatase sa cante fara profesor, cantand ca femeile de la tara la sezatoare sau ca lautarii de mahala. Constantin Brailoiu a indrumat-o sa isi aleaga repertoriul “direct de la izvoare”. Pe 17 august 1938 a cantat la incheierea cursurilor de vara ale Universitatii Populare de la Valenii de Munte, prilej cu care istoricul Nicolae Iorga a numit-o “pasare maiastra”. 

In acelasi an figura ca angajata a Teatrului Alhambra condus de Nicolae Vladoianu. In aceeasi toamna a lansat “Mi-am pus busuioc in par” si “habar n-ai tu”, ambele melodii compuse de catre Ion Vasilescu. In 1939 a urcat pe scena Pavilionului Romaniei din cadrul Expozitiei Internationale de la New York impreuna cu orchestra lui Grigoras Dinicu si naistul Fanica Luca la Casa romaneasca unde l-a avut ca spectator pe fostul presedinte american Herbert Hoover , dar si a celui aflat in exercitiu, Franklin Roosvelt, dar si a lui Andre Gide, Yehudi Menuhin, George Enescu, prof. Dimitrie Gusti, Constantin Brancusi. Dupa 1940 cand Miscarea Legionara a fost cooptata la guvernare, a fost interzisa muzica de petreceri si muzica lautareasca pe terasele si-n gradinile de vara. deoarece multi patroni de localuri continuau sa puna inregistrarile ei, legionarii au demarat actiunea de distrugere a discurilor ei. Multi diplomati si oameni de afaceri “ii ingropau cabina cu flori”, printre admiratorii ei numarandu-se si americanul Ben Smith, supranumit si “regele aluminiului” care a cerut-o de nevasta, propunandu-i sa o ia cu el in America. “Era in iunie 1940 si plecarea ar fi insemnat fuga de razboi. Maria a ajuns doar pana in Italia. Acolo, lovita de amorul de tara, cum spunea ea, lasa totul balta si se intoarce in Romania”, povestea impresarul ei. Un an mai tarziu s-a maritat cu Clery Sachelarie, fost mosier si magistrat, asociat la restaurantul Wilson. Dar Sachelarie era jucator inrait la cursele cu cai si viata lor impreuna a fost tare nefericita. Gaby Michailescu zicea: “ El n-a muncit toata viata. Maria il scuza, spunea ca ii e inger pazitor, ca o adora. I-am propus sa il iau cu mine in turneu, sa ma ajute la realizarea afiselor. A refuzat. Nu fac eu d-astea, a spus dansul.”. Constantin Brancusi a povestit cum Garda de Fier lupta impotriva pornografiei, iar Maria Tanase, mare amatoare de sah, protesta impotriva miscarii legionare jucand sah goala. Dupa aproape un an, i-a fost interzisa prezenta in studiourile de inregistrare si cantecele ei scoase din play-list-urile radioului. Cu toate astea, in 1941, a fost inclusa in turneul de promovare a Romaniei in Turcia.

A cantat in revista Melody Revue de la Istanbul si a sustinut recitaluri la Rediodifuziunea din Ankara, Sulfikidar, unde guvernatorul capitalei i-a propus un angajament permanent la Radio Ankara si i-a oferit o vila pe insula Buyuk- Adaiar. Presedintele tarii, Iamet Inonu, i-a oferit un post de cercetator la Institutul Etnografic si cetatenia de onoare a Turciei, dar Maria le-a refuzat. Se pare ca Turcia era locul de intalnire a tuturor serviciilor de spionaj din lume, motiv pentru care, la intoarcerea in tara, maria tanase a devenit tinta serviciului secret al armatei germane Abwehr, care a incercat sa o recruteze, dar ea a refuzat colaborarea. In 1941, Maria s-a intors cu alt turneu in Turcia cantand in istanbul si Ankara. A fost vazuta frecvent in compania lui Alfred de Chastelain, ofiter in serciviile secrete britanice care lucrase vreme de 14 ani in Romania si unde fusese directorul companiei petroliere Unirea. Acesta parasise tara cand Romania a intrat in razboi alaturi de Germania nazista. Intre 1943 si 1946 a cantat pe scena mai multor teatre din capitala si a participat la multe turnee de mare succes in Franta, Bulagia, Iugoslavia, Ungaria si Polonia, fiind invitata inclusiv la serbarea Pomului de Craciun de la regimentul de Garda Calare unde a cantat piese folclorice si colinde. La eveniment au participat Regele Mihai I si Regina Mama Elena, Maresalul Ion Antonescu, profesorul Mihai Antonescu si alti membrii ai guvernului. A cantat in spitalele umplute la refuz de raniti de pe front impreuna cu George Enescu, George Vraca si Constantin Tanase unde a recitat cuplete la capul tinerilor tarani raniti pe frontul de lupta. A avut o relatie amoroasa cu premierul Armand Calinescu, ucis de un comando legionar. A interpetat roluri in drama tolstoiana “Cadavrul viu” avandu-l ca partener pe maestrul Ion Manolescu, profesorul ei de la Conservatorul Regal de Muzica si Arta Dramatica. A primit rolul principal feminin in “Sfinxul de la Hollywood” de Nicolae Kiritescu. Cronicile vremii mentionau: “ In teatrul nostru de dive cu atitudine, intonatii si gesturi confectionate, arta spontana a Mariei este un indreptar. cand intrupeaza personaje din repertoriul clasic , actorii casca ochii mari si exclama: “Ce-i asta, ce-nsemneaza, cum se poate?” ” A jucat rolul Jenny Spelunca din “Opera de trei parale” a lui Brecht. In decembrie 1950 s-a casatorit cu jurnalistul Clearch raul Victor Pappadopulo-Sachelarie (Clery Sachelarie), iar doi ani mai tarziu a acceptat sa profeseze la Scoala Medie de Muzica nr.1 din capitala unde le-a avut ca eleve pe Victoria darvai, Ileana Constantinescu si Natalia serbanescu la catedra de canto popular. A lansat melodiile “Dragi mi-s cantecele mele” si “Aseara vantul batea”. In decembrie 1955 i s-a decernat Premiul de Stat, iar in octombrie 1957 a primit titlul de Artista Emerita, an in care a primit rolul Ancai din coproductia romano-franceza “Ciulinii Baraganului”. In 1958 a inregistrat la Casa de Discuri Electrecord 4 cantece populare traduse si adaptate in franceza: “Doina de Dolj”, “La meladiction d’amour” (Cine iubeste si lasa), “danse montagnarde” (Uhai, bade), “Tiens, tiens, tiens et na” (Iac-asa) pe un singur disc editat in colaborare cu casa frantuzeasca “Le Chant du Monde”, disc care a fost premiat in 1965 cu “Grande Prix du Disque” (marele premiu al discului) decernat de Academia “Charles Cros” din Paris. in 1963 a cantat impreuna cu taraful Gorjului, perioada in care a descoperit ca sufera de cancer la san si ca trebuie sa se opereze de urgenta, dar a refuzat sa intrerupa turneul in care se afla, iar boala s-a extins rapid la plamani. “Isi administra seara de seara, in cabina, injectii anesteziante ca sa poata rezista durerilor ce-i imobilizau gatul” (lucrarea “Maria Tanase” – Maria Rosca). La ultimul spectacol de la Hunedoara, ea le-a spus spectatorilor din sala: “ Fratilor, eu nu mai pot. Am cancer la san si o sa mor in curand. De acum nu mai veti mai vedea”. Se apucase de fumat la 16 ani si a continuat sa fumeze toata viata. Rapusa de boala, Maria Tanase moare cateva zile mai tarziu, la nici 50 de ani, pe 22 iunie 1963, in casa natala, in prezenta tatalui si a sotului ei. Pe 22 iunie 1963, in casa natala, Maria Tanase fiind pe patul de moarte, si-a redactat testamentul care a fost incredintat lui Temistocle Popa. Ea a precizat ca nu dorea ca inmormantarea sa se transforme in “mascarada si panoram” si ca nu dorea decat sa se construiasca o fantana la drum secetos, sa fie ajutati studentii saraci si sa fie inmormantata pe un pat de flori. Slujba a fost tinuta de parintele Vasile, cel care o botezase, cununase si tot el a si inmormantat-o. Dupa decesul ei, sub perna, a fost gasita o scrisoare adresata lui Clery Sachelarie, sotul ei: :”Plec inainte sa-ti incalzesc pamantul. Culege-mi visurile pe care le-am avut langa tine si imparte-le oamenilor. iar voua, cele 49 de frunze verzi din primavara si galbene in toamna pe care mi-am plimbat anii va las cate o lacrima de emotie: Adio, frunza verde, frunza galbena, tu ma salta, tu ma leagana…”, “le doresc viata lunga si sanatate tuturor, celor pe care i-am cunoscut, chiar daca unora le-am stat greu in drum si au considerat sa ma cunoasca dupa placul lor si nu dupa caracterul si firea mea. Imbratisez pe toti si doresc sa le fie viata imbelsugata.” “Cu limba de moarte ii rog sa nu aduca nimanui la cunostinta despre moartea mea cu exceptia oficialitatilor si in orice caz inmormantarea sa fie anuntata cu o ora mai tarziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascarada. Sa nu mi se faca parastas decat la sase saptamani. sa-mi care apa cu cofa si sa se inchine cineva la cimitir in fiecare zi timp de sase saptamani”. A fost condusa pe ultimul drum de mai bine de jumatate dintre locuitorii Bucurestiului. In testamentul lasat posteritatii si-a exprimat dorinta ca fantana sa fie sapata in Fagaras, unde romanii sa se opreasca sa bea apa si sa-si aminteasca de ea, dar dorinta nu i-a fost indeplinita niciodata din lupsa fondurilor. “Pe un drum secetos, sa se scobeasca o fantana pentru drumetii insetosati. As vrea ca mama sa nu afle de moartea mea, sa i se spuna ca sunt plecata undeva pentru tratament si din cand in cand sa i se citeasca o carte postala de la mine.”  A avut un repertoriu format din aproape 400 de cantece populare din toate regiunile tarii. A performat in localurile: Neptun, café Wilson, Parcul Aro, Luxandra, Luther, Continental, Prispa-nalta si multe altele. A avut o prumoasa poveste de dragoste cu generalul englez Greer, fost sef al Misiunii Militare de la Bucuresti, dar si cu sculptorul Constantin Brancusi. Unii spun ca ar fi fost agenta Serviciului Special De Informatii (SSI) condus de catre Eugen Cristescu. Arghezi spunea despre ea: “Cine calca silaba romaneasca, stihul si cantarea, ca subtila maria Tanase? Diavolul. Nici el”, iar Eugen Barbu completa: “Nestinsa sa-i fie amintirea, sa nu plangem, asa cum a dorit, sa ne inchipuim ca a plecat undeva prin tara si, ori de cate ori o auzim, sa ne bucuram ca fapturilor asemenea ei le e dat sa traiasca vesnic…”. “Fiecare trantura are ritm, desen si culoare melodica proprie”, spunea Maria Tanase, ar George Enescu afirma: “Nu stiu de unde vine fata asta, va rog sa o lasati in pace, daca a rasarit din vreo ghinda sanatoasa, samanta va incolti si va creste. Stejarul va umbri curand toate buruienile”. Ea era de parere ca “versul mahalalelor ingemaneaza surprinzator elementul citadin cu cel rural rezultand un efect de neasteptata forta ironico-satirica”. Brancusi o indemna;”Zi-mi, Marie, cantecele noastre numai pentru mine” si se intorcea cu fata la perete, sa nu-l vada ca plange, “cand te aud as fi in stare sa daltuiesc pentru fiecare cantec de-al nostru o “pasare maiastra” “ mentiona ea in jurnalul ei “ A fost invitata de onoare, nu lautareasa. Mi-a aruncat banii, desi era plina de datorii…Nesocotitule, cum de ai luat banii omului! Sa n-am paine si nu cant la nunta” scria Gaby Michailescu, Maria dadea studentilor saraci bilete gratuite la concertele ei pe care le scria in cabina cu rujul. Colectiona vase de ceramica din toate regiunile tarii cu care isi impodobea apoi casa”. Aceasta a fost Maria Tanase, agent secret sau nu, on om haruit de Dumnezeu sa dea alinare oamenilor. sa-i invete sa se bucure si, bucurandu-se, sa traiasca.