Elena Vacarescu - "bestia de la Geneva" si magia literara

Astazi am primit o provocare, referitor la un material publicat acum ceva vreme care avea ca personaj principal pe Elena Vacarescu. In articolul respectiv vorbeam despre frumoasa poveste de dragoste dintre Elena si regele Ferdinand, fara sa insist foarte mult pe calitatile sale diplomatice sau aportul sau la cultura romana, despre prietenia care a legat-o de multe personalitati ale culturii franceze. Fara a avea pretentia ca voi prezenta informatii inedite despre aceste aspecte din viata Elenei Văcărescu, voi incerca sa povestesc despre rolul si importanta acestei femei in istoria si cultura romana. Presupunand ca ati citit primul material, voi insista pe cele doua directii care mi-au fost sugerate. Iubesc provocarile, dar am inocenta de a raspunde la ele. Sper sa nu dezamagesc (foarte tare!).

Prietenii sai francezi ii spuneau Hé­­lène Vacarésco si trebuie spus faptul ca a fost una dintre femeile cele mai admirate şi mai influente din capitala franceza. Manifestandu-si talentul poetic din frageda tinerete, scrierile sale sunt apreciate de Titu Maiorescu si Vasile Alecsandri. Incurajata de acestia, isi continua studiile la Paris si Sorbona, urmand cursuri de literatura, filosofie, istorie, estetica. Participa la seminariile sustinute de Gaston Paris, Paul Janet, Gaston Boissier si Emest Renan. Isi perfectioneaza talentul in preajma poetilor parnasieni Sully Prudhomme, Leconte de Lisie şi Jose-Maria de Heredia. Primul sau volum, publicat la Paris in 1886, “ Chants d'Aurore“ , a primit cronici favorabile. Leconte de Lisie a fost acela care a recomandat-o pentru Premiul „Archon Desperouses" al Academiei Franceze. Publica o superba culegere de cântece folclorice « Le Rhapsode de la Dimbovitza », lucrare care va fi premiata cu „Jules Fabre" in 1900. Paris-ul a avut o influenta foarte bnefica pentru Elena Vacarescu, deoarece a publicat romane si piese de teatru, volume de versuri, studii referitoare la folclorul roman. A scris libretul operei “Le Cobzar”, a prefatat antologii de poezie românească, iar succesul sau literar s-a facut auzit inclusiv in tara din care fusese obligata sa plece.Elena Vacarescu era o personalitate de exceptie: poeta si prozatoare talentata, autoare dramatica si de memorialistica, de două ori laureată a Academiei Franceze, o traducătoare excep­­ţională a operelor lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Adrian Maniu, Lucian Blaga, Ion Minulescu, Ion Vinea, Octavian Goga, George Topârceanu din limba romana in limba franceza. Ea a creat Premiul "Femina Vacaresco", premiu care e decernat şi astăzi femeilor scriitoare si a fost preşedintă de onoare a Academiei Feminine de Litere din Paris. In 1913 a infiintat la Bucuresti „Cercul Analelor”, Societate de Conferinte în cadrul cãrora ia- avut ca invitati pe Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Octavian Goga, Cincinat Pavelescu si altii. In 1928 revista „Universul literar" îi dedica un spatiu generos, iar Camil Petrescu scria despre ea in articolul de deschidere: „Avem, acolo, în capitala Franţei, o româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care [...] îşi afirmă cu orgoliu şi originea, şi sufletul românesc [...]. O asemenea personalitate onorează două literaturi". Succesul ei parizian a fost recunoscut, tardiv, ce-i drept, si de Academia Româna, care a primit-o între membrii sai de onoare. A fost decorata cu Legiunea de Onoare, fiind „cea mai celebrã dintre scriitorii strãini de expresie francezã” , si cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofiţer. In 1898 a deschis un salon literar în apartamentul său, pe Rue de Chailot nr. 7, frecventat de toate numele importante ale culturii franceze din epocă. Salonul sau literar este frecventat de nume de mare rezonanta ale vieţii literare şi artistice precum Victor Hugo, Marcel Proust, Anatole France, Miguel de Unamuno, Aristide Briand, Sarah Bernhardt. In 1912 a fondat împreună cu N. Iorga, Dimitrie Guşti, O. Goga “Cercul Analelor din Bucureşti” , a participat, impreuna cu Nicolae Iorga, la întemeierea Ligii Culturale, a infiintat „Biblioteca universala pentru sprijinirea traducerilor". Incepand din anul 1922 a făcut parte din comitetul de conducere al Comisiei de Cooperare Intelectuală de la Geneva şi din 1930 din Comitetul Internaţional pentru Difuzarea Artelor prin Cinematograf. A sustinut rolul educativ al cinematografului comparându-l cu „a doua productie mondialã, dupã aceea a grâului /.../ un esperanto mut, care întrece cuvântul si îl dominã”, si a intuit influenta pe care cinematograful urma sa o aiba asupra tineretului.

Elena Vãcãrescu, împreunã cu Nicolae Pillat, a infiintat la Paris, Comitetul International pentru Difuzarea Artisticã si Literarã prin Cinematograf, care-si propunea „sã patroneze orice film cu caracter stiinþific, social, economic, istoric, artistic, instructiv, literar sau documentar, permitând prin difuzarea sa în diferite tãri, întelegerea si apropierea între popoare”. Ca orator, s-a remarcat în asa numitele „Entretiens”, organizate de Comitetul Permanent al Literelor si Artelor, între 1932-1938. A sustinut conferinte în Belgia, Olanda, Italia, Spania, Elvetia, Polonia, dar si in Romania. In 1934, vorbind despre Societatea Natiunilor intr-o emisiune roadiofonica, Elena Vãcãrescu afirma: „tara noastrã se afla în stadiul înaintat de evolutie în care participarea ei la miscarea internationalã a ideilor si rãspândirea în medii strãine a creatiilor nationale au devenit o adevãratã si sfântã obligatie”. A fost una dintre fondatorii Casei Româneşti din Paris, în 1937 a inaugurat Catedra „Mihai Eminescu" la Nisa, a tinut conferinte in mai multe tari prin Centrul Mediteranean aflat sub directoratul lui Paul Valery; care a introdus-o si in Institutul Internaţional de Cooperare Intelectuală. A condus Casa României în Franţa, reuşind să se faca auzita in elita pariziana: „Declaraţiile domnişoarei Elena Văcărescu, preşedinta nouei instituţii de propagandă românească“ sunt relatate de ziarul „Curierul“ din 31 decembrie 1934, in care afirma că „Vom ţine conferinţe despre România privită sub diferite raporturi, istoric, literar, etnografic, economic etc. Conferenţiarii noştri vor fi oameni cu reputaţie stabilită (...) Conferinţele noastre vor beneficia de o largă publicitate căci avem presa de partea noastră (...) Ne gândim la organizarea periodică de expoziţii de artă românească sau de produse naţionale (...) Mi se pare că asta e datoria fiecărei ţări: să se facă ştiută de străini, dovedindu-şi astfel vitalitatea“. A publicat in multe reviste literare din Europa: „Les Armales", „Revue de Paris", „LTlIustration", „Conferencia", „Echos de France", „Revue des deux mondes", „Le Figaro", „The Contemporary review", „Lumea nouă literară", „Convorbiri literare", „Revista literară", „Gândirea", „Făt-Frumos", „Luceafărul", „Noua revistă română", „Flacăra", „Rampa", „Dimineaţa", „Năzuinţa", “Viaţa românească", „Boabe de grâu", „Adevărul literar şi artistic", „Universul literar" si alte publicatii romanesti. Poeta Elena Vacarescu s-a impus prin sinceritate, acoperind un repertoriu variat: lirică de dragoste, meditaţii asupra vieţii şi morţii, incursiuni in filonul folcloric romanesc .Proza dezvaluie sensibilitate si se doreste o incursiune in profunzimea sufletului feminin , marcat de miturile si credintele poporului roman in romanele "Amor vincit" şi "Le Sortilege". Scrierile dramatice sunt reprezentate de două piese: “Stana”, “ Pe urma dragostei” şi de libretul de operă “Le Cobzar”. In lucrarile sale memorialistice a inregistrat evenimente, a evocat personalităţi pe care le-a cunoscut de-a lungul vietii sale: “ Memorial sur le mode mineur”, “Le Roman de ma vie”, iar ultima, publicata postum “Din amintirile Elencuţei Văcărescu”. Criticii literari afirma faptul ca talentul sau memorialistic le depaseste pe celelalte. În memoriile sale a povestit despre Victor Hugo, Mistral, Alecsandri, Blaga, Nicolae Iorga si Caragiale, Leconte de Lisle, Sully Proudhomme, Heredia, Marcel Proust, si Tagore. Ea a atacat subiecte dureroase pentru sufletul sau povestind despre iubirea sa cu regele Ferdinand, despre casa regala, despre Carol I si Carmen Sylva. Dincolo de succesele sale literare, ea a legat prietenii durabile cu Victor Hugo, Marcel Proust,. Anatole France, Pierre Loti, Paul Valery, Jean Giraudoux, Andre Maurois. L-a cunoscut inclusiv pe Nietzsche in perioada de nebunie a acestuia si povestea ca l-a confundat cu portarul, deoarece era foarte atasat de un manunchi de chei.

Dar succesul sau literar nu a umbrit aportul sau la construirea unei Romanii moderne. Elena Vacarescu e desfasurat o activitate diplomatica sustinuta in promovarea Romaniei dincolo de granitele sale. In perioada primului război mondial a fost o susţinătoare inversunată a independenţei României, motiv pentru care, in 1919, e numită membră în delegaţia pentru Conferinţa de Pace de la Paris, iar în 1920 a fost desemnata sa reprezinte tara în delegaţia la Societatea Naţiunilor.

Timp de 20 de ani a participat la misiuni culturale şi diplomatice, ocupandu-se de problemele culturale si social-umanitare, străduindu-se prin discursurile sale să atraga atentia asupra României. Jurnalistul N. Raicoviceanu scria in ziarul „Adevărul“editia din 3 octombrie 1925, despre „Elena Văcărescu la Geneva: „Când un român, departe de ţară, lucrează pentru patria lui, pe orice tărâm şi atât cât puterile-i permit, este de datoria noastră să-i închinăm toată recunoştinţa. Când un cetăţean al nostru capătă, întrâo adunare internaţională, o distincţiune pentru munca sa pe tărâmul naţional, cinstea ce-i se face se revarsă asupra ţărei şi trebuie să fim mândri (...) De curând la Geneva, comisiunea de cooperare intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor a ales pe domnişoara Elena Văcărescu să facă parte din comisiunea ce se va ocupa de organizarea institutului de cooperare intelectuală de la Paris (...) Am urmărit activitatea delegaţiunilor noastre la Societeatea Naţiunilor de la întemeierea acesteia până azi. De şase ani, singură domnişoara Văcărescu, ori care a fost guvernul ţării, a făcut parte din toate delegaţiunile. Nici un guvern, nici un ministru al afacerilor străine nu a avut a se plânge de felul cum delegata României şi-a îndeplinit misiunea“ si continua „de câte ori sâ discutat o chestiune privitoare la refugiaţi, la combaterea epidemiilor, la asistenţa copiilor şi femeilor sau la combatarea alcoolismului şi opiumului, cuvântul României a fost spus de domnişoara Văcărescu şi toate propunerile sale au fost încoronate de succes“. Aprecierea de care s-a bucurat din partea publicului francez a determinat integrarea ei in Delegaţia româna care a participat la Conferinţa de Pace de la Paris (1919). Guvernul României a numit-o secretar general al Asociaţiei române de pe lângă Societatea Naţiunilor. In 1946 a participat ca membră a delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris. Preşedintele Republicii Franceze i-a acordat in 1927 ordinul „Legiunea de Onoare” , devenind o prezentã vie a diplomatiei culturale europene. Pe parcursul carierei sale diplomatice, a avut mai multe functii: atasat de presã, consilier cultural pe lângã Legatia României la Paris, secretar general al României la Societatea Natiunilor Unite, membru al Comisiei Internationale pentru Cooperare Intelectualã, al Comitetului Permanent al Literelor si Artelor, membru-adjunct în Subcomisia de Litere si Arte, reprezentant al statului român la Institutul International al Cooperãrii Intelectuale de la Paris. Intr-un Raport întocmit pentru Ministerul de Externe, din 1937, Elena Vacarescu scria: „A trecut multã vreme de când guvernul român mi-a încreditþat misiunea – în acelasi timp frumoasã si dificilã – de a reprezenta, atât în Franta, cât si în Geneva, idealul românesc de pace si colaborare între natiuni. M-am achitat de aceastã misiune cu un entuziasm dictat nu numai de datorie, ci si de convingerile mele cele mai intime. În acest fel as vrea sã fie interpretatã activitatea ea dintotdeauna”. A militat pentru triumful solidaritãtii intelectuale si a participat la al treilea Congres al Confederatiei Internationale a Muncitorilor Intelectuali, din 1925, la Paris. A fãcut parte din delegatia romana, împreunã cu Dragomir Hurmuzescu si Ion Atanasiu, din miscarea sindicalismului intelectual, în perioada 1923 si 1926. La a opta sesiune a Adunãrii Ligii, in urma discursului sustinut de ea, ziarele precum: „Gazette de Lausanne” sau „Paix ” afirmau ca ideile sustinute de intelectuala româncã sunt valabile si in prezent. „Când Elena Vãcãrescu vorbeste în Adunarea Generalã a Societãtii Natiunilor, hotelurile se golesc si sala de conferinte se umple”. A militat pentru Oficiul International al Muzeelor, pentru popularizarea tezaurelor spirituale, prin organizarea de expozitii, pentru editarea de materiale documentare.

Departe de a epuiza povestea despre viata incununata de succes a unei personalitati care si-a jucat rolul in cultura si istoaria romaneasca cu mult har si devotament. Regretul meu este ca foarte putini dintre noi isi mai amintesc de personalitatile feminine de origine romana care sunt consemnate in istoria universala. Dar si acest material este un inceput. Depinde si cati il citesc.

Catedrala Milenium si Biserica Ordinul Calugaritelor de Notre Dame

Voi continua prezentarea lacaselor de cult ale Timisoarei si voi povesti despre cea mai draga biserica mie din oras: Catedrala romano-catolica Millenium.

Ea este amplasata in Piata Romanilor, fosta Piata Coronini, Piata Mussolini sau Piata Roosevelt. Tinand drumul drept de pe Podul Decebal, inainte de a ajunge in Piata Traian, in dreapta se afla Piata Romanilor,  dominata de Catedrala Milenium. Constructia sa este datata recent, 1896-1901, pentru a aniversa un mileniu de la formarea statului maghiar în 996, fiind cea mai mare biserică catolică din oraşul Timişoara. Este al doilea lăcaş de cult romano-catolic al Parohiei din cartierul Fabric, prima fiind  vechea biserică, construită în jurul anului 1726, în apropierea Fabricii de bere. Este cea mai mare biserică catolică din oraşul Timişoara. Piatra de temelie a fost pusa la data de 4 octombrie 1896 de catre episcopul de Cenad, Alexander Dessewffy. Intregul edificiu este construit din zidarie bruta, netencuita fiind acoperită in exterior cu cărămidă crudă. Pereţii bisericii au o grosime de  1m - 3,64 m. Nava, sanctuarul şi cupola sunt realizate din ciment din Portland. Deasupra porţii sunt amplasate  trei statui in mărime naturală: apostolii Petru şi Pavel, iar la mijloc Mântuitorul Cristos cu crucea. Pardoseala bisericii este alcauita din plăci mozaicate colorate, montate in beton. În turnul din dreapta se află capela Sf. Anton de Padova. Cand biserica noua a fost inaugurata, cea veche a fost predată comunităţii parohiei greco-catolice, comunitate care atunci nu avea o biserică demnă acestui cult in oras. 

Catedrala Millenium este construita in stil neo-roman dupa planurile arhitectului Ludwig Ritter von Ybl, de catre timisoreanul Josef Kremer. Lucrarile de constructie au durat cinci ani.
Edificiul este impresionant prin dimensiunea sa : lungimea exteriora - 71,12m., iar lăţimea fetei catedralei - 27,5m. Turnurile au o inaltime de 43.53m si o latime de 7,5m. Înălţimea turnului de la sol până la vârful crucii este de 65,7 m, in vreme ce lățimea plăcii orologiului este de 1,76m. In interior avem 1170,15m² si un număr de 48 de bănci. Crucile amplasate pe turnuri au o inaltime de  4m., in vreme ce diametrul sferelor de pe cruci este de 1m. Cupola centrala are o inaltime de  45 de metri. Clopotul mare a fost realizat in  turnatoria lui Anton Novotny si are o greutate de 2420 de kilograme. Biserica detine niste vitralii de o deosebita frumusete, acestea fiind platite din donatii publice. La slujbele bisericii pot participa deodata cca. 3000 de credincioşi. Tabloul din altarul principal este creatia pictorului Georg Vastagh. Corul Bisericii Millennium din Timisoara este dominat de o orgă impunătoare construită în anul 1901 de maestrul timisorean Carl Leopold Wegenstein. Orga a fost daruita de catre  episcopul diecezan Alexander Dessewffy (1834-1907), care a dorit să dea sa-si exprime afectiunea faţă de credincioşii parohiei. Orga dispune de trei manuale (în pedalier 30 de taste dintre care 27 efective), iar dulapul (bufetul) este sculptat bogat şi ornamentat cu aur , fiind realizat in stil neo-romanic din lemn tare de stejar de culoare naturală. In 1902 a fost ridicata si o casa parohiala langa biserica, astfel incat parohul s-a putut muta aici din vechea lui casa de pe "insula parohilor".

 

Biserica Ordinul Calugaritelor de Notre Dame "Nasterea sfintei Fecioare Maria" a fost ridicata între 1881-1894. Cladirea reprezentativa a complexului este Şcoala de Fete. Episcopul catolic Alexander Bonaz  a finantat aproape integral realizarea acestui edificiu, folosindu-si intreaga averea personală pentru acte de caritate.

Complexul include o biserică cu două turnuri, realizata in stil neoromanic. Slujbele se tineau în limba bulgară, pentru comunitatea bulgarilor din Banat. Cladirea cea mai frumoasa este corpul vechi, retras de la stradă, amplasat in fata unei curţi de onoare, unde astazi se afla Liceul Dositei Obradovici, liceu cu predare in limba sârbă. In 1864 s-a infiintat la Timisoara ordinul Sorores Pauperes de Nostra Domina.

Calugaritele se ocupau de procesul de educatie al elevilor, iar diversitatea limbilor studiate au facut ca scoala de la Notre Dame din Iosefin sa devina o scoala renumita in Banat. Constructia complexului Notre Dame a durat din 1880 pana in 1894. Biserica Catolică Parohială din Cartierului Iosefin a fost ridicata in stil baroc cu elemente rococo. Biserica are o silueta zvelta, atipica constructiilor baroce, fapt care se datoreaza turnului suprainaltat. În curtea bisericii se află cel mai vechi monument de artă din oraş: statuia Sf. Nepomuk. În perioada interbelică, în cadrul Ordinului Notre-Dame, la Timişoara, funcţionau: o grădiniţă, o şcoală primară, gimnaziul şi liceul de fete.

Cand comunistii au inchis institutia, aici erau inregistrate: 716 eleve de naţionalităţile maghiară, română, germană, bulgară, slovacă, evreiască şi italiană. Tot atunci au fost confiscate toate proprietăţile, printre care clădirile: Colegiul Bănăţean, Liceul Sârbesc şi Casa Studenţilor.

Cinema Arhipelagul - festivalul de film de pe Yao Noi Rocks

Cand oamenii se gandesc la Thailanda, ei o percep ca o destinatie de calatorie catre plaje intinse cu nisip alb si apa limpede ca si cristalul.  Aici, in luna martie a acestui an, a avut loc prima editie a festivalului de film de pe Yao Noi Rocks, in perioada 9-13  martie 2012 la Six Senses Yao Noi. Tema acestui festival a fost „PRIMORDIAL” si s-a desfasurat sub sloganul:“Arriving to a place of origin where roots and nature are embraced.” (in traducere “ Intoarcerea la origini, acolo unde radacinile si natura se imbratiseaza”).

Festivalul de filmul de la Yao Rocks NOi aspira sa devina o platforma de comunicare alternativa a mediului, in care umanul se reintegreaza in natura, asumandu-si rolul de  pionier al eco-turismului cultural. Evenimenul s-a dorit un schimb de idei creatoare intre culturile popoarelor .

Festivalul a durat timp de 4 zile si 3 nopti, timp in care, pe parcursul zilelor, au fost organizate activitati de promovare a turismului local (vizitarea insulelor din imprejurimi, interactiunea cu localnicii), sesiuni de dezbatere interactiva si comunicare , ateliere de creatie, iar seara au avut loc proiectii de film. Patru zile pline de proiecţii de filme şi ateliere de lucru au adus artişti, actori, designeri, jurnalişti şi împreună la film pe stanci. Waris Ahluwalia a Casei de Waris a sustinut un atelier de vopsitorie Batik. 

Activităţile locale, dezbaterile  şi sesiunile de comunicare au beneficiat de participarea lui Waris Ahluwalia, Jefferson Hack, Saraiva Andre, Olympia Tan Le şi alte personalităţi, împreună cu sătenii locali din Yao Noi.  Actrita Tilda Swinton, activist cultural, producător şi cineast, care a castigat premiul Palme d'Or 2010,  si-a prezentat prima filmul pe Yao Noi Rocks. Printre  numele de referinta prezente in festival au fost: actrita Tilda Swinton, regizorul thailandez Apichatpong Weerasethakul, Lucrecia Martel.

Apichatpong Weerasethakul şi Tilda Swinton au introdus un concept nou numit "Message in a Bottle", menit sa marcheze prima ediţie de Film pe stâncile Yao Noi. Oaspeţii au fost rugaţi să aducă propriul lor "Message in a Bottle", care poate imbraca orice forma de comunicare: un film, o carte, o sculptură, un tablou, sau chiar o performanţă personala.

Festivalul are scopul de a colecta aceste "mesaje" şi a le stoca într-o bibliotecă locală astfel încât locuitorii oraşului sa se poata  bucura de contribuţiile culturale din întreaga lume.

Obiectivul fundaţiei Rocks Yao Noi a fost acela de a sprijini şi promova filmul şi artele vizuale. Fondatorii acestui festival  sunt Apichatpong Weerasethakul, Nat Sarasas şi Chomwan Weeraworawit.

Cinematograful Archipelago a fost  proiectat de arhitectul german Buro Ole Scheeren si reprezinta un exemplu de creativitate. Arhitectul  a construit un teatru plutitor pe care l-a pozitionat în mijlocul unei lagune, in imediata apropiere a unei insule tropicale în provincia Phuket de sud in sudul Thailandei.

Artistic plasat între două pietre, ecranul de film a fost ancorat pe  o punte plutitoare, independenta de platforma pe care urmau sa fie asezati spectatorii. Teatrul a fost amplasat in laguna din Nai Pi Lae, pe Kudu Island. Scheeren a descris proiectul de design ca o modalitate de a experimenta arta cinematografica  ", undeva în mijlocul lagunei, in acest spaţiu incredibil, care iti transmite  un sentiment de temporalitate, de dezordine, confundata cu senzatia de  plutire."

Oaspetii au fost adusi noaptea cu barca cu motor si asezati pe platforma stralucitoare amplasata in mijlocul apelor linistite ale lagunei Nai Pi Lae din insula Kudu, Tailanda. Spectatorii au fost martorii unui act de cultura desfasurat intr-un peisaj dramatic, cu stanci inalte si inguste sfartecatnd apele oceanului. Participantii au experimentat ambianta generata de convergenta naturii cu arta cinematografica, a sunetelor si luminilor cu a povestilor cinematografice  suspendate in intunericul dintre ocean si cer. 

Ecranul enorm a fost amplasat intre stanci , in vreme ce spectatorii si-au ocupat locurile pe platforma plutitoare, conceputa din piese modulare asamblate intre ele, amplasata in mijlocul lagunei.   

Platforma plutitoare , construita din materiale reciclabile, a fost proiectata bazandu-se pe tehnicile thailandeze folosite de catre pescari in construirea fermelor plutitoare de homari. 

Deoarece teatrul a fost construit pe o platforma plutitoare pe apă, ar putea fi, teoretic, remorcat şi mutat în diferite locaţii de apă în funcţie de condiţiile de flux si relux.

Scheeren a creat Cinema Arhipelagul din materiale reciclate, iar la sfârşitul festivalului, platforma a fost donata comunitatii Noi, cu scopul de a fi utilizata ca loc de joacă si predata autoritatilor  Yao. 

In cazul in care comunitatea locala era interesata sa repete experienta cinematografica unica, platformele puteau sa-si pastreze functia de baza careia au fost ele destinate. 

Cinema Arhipelagul a fost cu siguranta neobişnuit şi frumos în felul său propriu, dar vom lăsa publicul să fie judecător.

Aceasta nu a fost prima încercare a lui Scheeren de a crea experiente cinematografice unice. În 2006, el a organizat si a re-creat cadrul clasic de teatru în aer liber, un drive-in teatru, în mijlocul deşertului Texas, inconjurat de lanturi muntoase impresionante. 

 

Podul lui Moise - Halsteren, Olanda

Olanda, superba tara a lalelelor, digurilor si morilor de vant, are un sfert din teritoriul ei sub nivelul marii cu altitudine medie. De fapt, Olanda are cea mai joasa altitudine din lume, fapt care a dus implicit la impresionante solutii ingineresti in lupta lor permanenta cu apa. Pentru cei care ajung aici, se recomanda sa vizitati: Maeslandkering, digul din Oosterschelde, calea ferata funiculara, mai exact marele proiect Delta Werken. Un proiect mult mai mic a fost premiat cu prestigiosul premiu BNA (Uniunea Arhitectilor Olandezi) – Podul lui Moise. Acesta se afla in Halsteren, un orasel situat in centrul tarii, o localitate banala la prima vedere, dar care ascunde o doza de neprevazut atunci cand vine vorba de atractii si valori. Lacasurile de cult: biserica veche ridicata in 1457 si declarata monument istoric si biserica noua construita la inceputul sec 20 erau principalele atractii ale orasului. In 2011, localitatea a atras atentia lumii prin podul neconventional construit in imediata apropiere a fortului medieval. Arhitectii au plecat de la conceptul biblic in care Moise desparte apa Marii Rosii in doua pentru a conduce poporul evreu de pe un mai pe celalalt si au realizat un proiect absolut original semnat RO&AD Architecten. Podul imparte la propriu apa in doua, permitand oamenilor satreaca de pe un mal pe celalalt. Acest proiect a primit titlul de “cea mai buna constructie a anului 2011” si a fost realizat prin canalul ce apara Fortul Roovere din satul Halsteen. Multe dintre vechile forturi medievale ridicate in sec 17 in regiunea Brabant aveau scopul de a proteja populatia de invazia armatelor franceze si spaniole. Pe vremea aceea, Fort de Roovere era inconjurat cu un sant cu apa de mica adancime la care se putea ajunge cu ambarcatiuni mici. Fortul, care era de fapt un sant lat si o ridicatura de pamant a facut parte din linia de aparare a Brabantului de Vest in sec 17 cand imperiul olandez se lupta cu cel spaniol. In sec 18, el a fost folosit in timpul asediilor franceze si spaniole. 

In 2011 autoritatile locale au decis sa aranjeze imprejurimile satului, concentrandu-si atentia asupra ruinelor fostului fort de aparare pe care isi doreau sa il exploateze din punct de vedere turistic. Au adancit canalul si au construit un pod care sa permita accesul catre el. Au organizat o licitatie, iar arhitectii al caror proiect a fost declarat castigator au oferit o solutie originala care se incadra perfect in ideea unui canal care in sitorie avea rol de aparare si au proiectat un pod scufundat. 

Considerat o realizare tehnica de exceptie, Podul lui Moise se incadreaza perfect mediului ambiant, dand plus valoare monumentului istoric Fort-de-Ruwer catre care asigura accesul. Fortareata era legata de tarmul de peste apa prin “podul de apa” care a fost renovat de inginerii olandezi. Acestia au decis sa pastreze forma originala a acestuia, renuntand la ideea de a construi unul nou peste lac. Camuflarea lui si aparenta sa inaccesibilitate induce ideea de protectie si aparare a vestigiului militar. Constructia este realizata din lemn si hidroizolata cu folie. El are aspectului unui sant si se incadreaza perfect in mediul ambiant.

Cine se apropie de fort va ramane surprins atunci cand va da cu ochii de pod, caci acesta ii apare ca o pauza in apa, Zidurile sale inclinate au culoarea pamantului si coboara adanc in apa. de pat, peretii sunt captusiti cu panouri de lemn pe peretii laterali, astfel incat turistii sunt obligati sa urce si sa coboare seturile de scari  pozitionate la capetele sale, si dupa ce face o plimbare pe puntea podului ce traverseaza apa care se intinde intre cele doua laterale pana la nivelul ochilor.Podul lui Moise ofera vizitatorului oportunitatea unica de a trece prin apele despartite si a vizita cetatea istorica. Podul se afla pur si simplu ingropat in apa care o traverseaza, iar expunerea prelungita la umiditate ai crede ca ii intretine o vulnerabilitate maxima.De fapt, esenta lemnului de Accoya este un lemn durabil, de esenta tare, care a fost in prealalbil tratat cu produse non-toxice si anti-fungice de acoperire, crescandu-si durabilitatea si elasticitatea si fiind materialul ideal pentru constructiile in apa. Vazut de departe, ai strania senzatie ca trecatorii chiar merg prin apa. Canalul este prevazut cu scurgeri in cazul cresterii nivelului apei in urma ploilor, astfel incat podul nu este niciodata inundat. Firma care l-a proiectat a primit premiul pentru excelenta in design in anul 2011. Eu cred ca a meritat.

Balcic

La 60 de km de Vama Veche, chiar pe tarmul Marii Negre, trecand granita in Bulgaria, se afla localitatea Balcic sau Balchik in limba bulgara. Zona de tarm cu climat mediteraneean se intinde peste dealuri.de culoarea cretei , formand coline cu terase pe care se insiruie case cu acoperisuri de tigla cu olane rosii. Un amfiteatru spectaculos este creat de turnurile moscheelor si minaretelor care inteapa cerul. Apa isi face loc  prin falezele de calcar, imbracand valea cu cascade care se revarsa intr-o perdea de apa prin vegetatia bogata. In perioada interbelica, turismul luase mare avant in acest loc unde tinerii veneau si practicau sportul sau pur si simplu se distrau pe plajele albite de soare. Comertul era in floare, motiv pentru care aici se aflau cladiri administrative si comerciale. Dar bijuteria locului era considerat cartierul turcesc, cu Ghemigi Mahle (adica mahalaua corabierilor).  Strazile inguste taiau colinele in lung si-n lat pe care urcau si coborau, leganandu-se agale, magarusii incarcati cu samare. Turcoaicele imbracate in salvari si acoperite in voaluri delicate infasurate in jurul capului, purtau papuci turcesti frumos colorati. Asta in vreme ce barbatii, costumati in strai specific, umpleau cafenelele turcesti fumand narghilea cu tutun aromat si beau cafea preparata la nisip. Traditia orientala se simtea la nivelul tuturor simturilor. Doar larma copiilor  galagiosi, care faceau tumbe, rasturnau totul in cale in goana lor nebuna, tipau si cereau bacsis, curma linistea din jur. Mai sus, se contura in zare, cartierul de vile apartinand artistilor de teatru, pictorilor si oamenilor politici refugiati din capitala intr-o lume boema care traia la o alta viteza. In perioada 1913 – 1940 teritoriul a apartinut Romaniei, dar, dupa 1940, Cadrilaterul a fost anexat Bulgariei, impreuna cu Balcic. Pentru o perioada, oraselul a fost cunoscut sub denumirea de Orasul Alb, datorita dealurilor albe care imprejmuiesc orasul, fapt de unde se trage si numele de Coasta de Argint a tarmului bulgaresc. Daca urmarim linia falezei spre sud, tinand drumul cimitirului, cu pietre cioplite simplu, imprejmuite cu gard pitic, din piatra, se ajunge la intrarea Palatului Reginei Maria, denumit de turci Tenha Iuvah (cuibul izolat).

La intrarea principala, flancand poarta, strajuiesc doua mine marine dezarmosate, care par a proteja domeniului regal. Aici se afla Castel “Cuibul linistit”, resedinta preferata a Reginei Maria a Romaniei. O alee pietruita se deseaza printre copacii umbrosi si vegetatia luxurianta, atent aranjata, pana la castelul cu elemente bizantine, frumos articulat de un minaret, situat pe malul marii. Parcul a fost structurat in gradini suspendate, impodobite cu cascade. Aleile sunt pavate cu lespezi de piatra naturala si puncteaza treceri pietonale peste canale de apa curgatoare care brazdeaza aleile. Intre ele sunt plantate flori multicolore si arbusti meridionali.

Parcul este impodobit cu vase vechi de ceramica, de dimensiuni si forme variate. Pe faleza sunt amplasate scaune venetiene din piatra sculptata si lustruita. Intre ele troneaza un fotoliu de piatra pe care se afla cioplita coroana Romaniei si un M stilizat . In multe locuri in parcul regal apare laitmotivul batut in piatra: “Aceste locuri minunate le-am faurit cu ajutorul bunului meu prieten Carol Gutman”. Lucrarile acestui parc au durat aproape opt ani. Plantele au fost aduse din Europa meridionala (Italia si Spania) si din Asia Mica. Cel care a creat acest loc de vis a fost Carol Gutman , un renumit peisagist vienez, care ulterior a fost angajat ca arhitect horticol permanent al Reginei Maria. Conceptul oriental al Palatului Regal de la Balcic i se datoreaza renumitului arhitect E.Gunes care a proiectat nu numai castelul, dar si pavilioanele adiacente: Vila Dalga sau “Pavilionul Printului Niculae”, Casa Intendentului, Pavilionul de odihna, Pavilionul Administratiei, cladirea Corpului de Garda, Salonul Cinematografic, Ciuperca, Pavilionul Granicerilor, Pavilionul Principesa Ileana. Castelul este imprejmuit de o gradina  botanica unica in Europa centrala si de est, datorita colectiei de cactusi. Locul a fost descoperit de Regina Maria in 1924, motiv pentru care si-a cumparat un domeniu pe care si-a construit caminul potrivit sufletului sau alcatuit din Castel, Capela Stella Maris si gradina botanica. Planurile arhitecturale au fost realizate de Augustino si Amerigo, doi arhitecti italieni, care au fost secondati de peisagistul Jules Jany din Elvetia. Desi inceputa in 1924, constructia a fost finalizata in 1936. Ca sa intrati pe domeniu, va trebui sa intrati pe sub arcul triumfal cunoscut sub denumirea de Ghereta santinelei. De-o parte si de alta se pot vedea locurile destinate santinelelor care pazeau intrarea pe domeniul regal. Nu departe de intrare se afla  Fantana de argint. Dar imaginatia decoratorului peisagist a tinut sa aduca orientul pe domeniul regal, motiv pentru care  a creat celebra Gradina a lui Allah, cu alei pavate cu piatra adusa din Maroc, care face legatura intre Fantana de argint si Vila Sageata albastra. Gradina nu trebuie ratata deoarece adaposteste o colectie unica de cactusi in aer liber, de fapt cea mai mare colectie din Sud-Estul Europei. 

Trebuie facut un popas la Coltul "Magnolia" si la Templul Apei, o constructie realizata din arcade pictate pe interior, sustinute de coloane impresionante, care imbratiseaza de jur imprejur bazine umplute odinioara cu apa.  Parcurgand distanta de la templu spre Capela Stella Maris se traverseaza o superba gradina cu trandafiri.

Inainte de intrarea in capela in care regina dorea sa fie pastrata inima sa dupa moarte, calatorul are de urcat cateva trepte de piatra. Pe o placa de marmura alba , acoperita partial de iedera, este mentionat faptul ca domeniul a fost construit de Regina Maria. Interiorul este frumos pictat. Langa capela, proiectantul a realizat o curte mica, cu o fantana si pietre funerare crestine. Pe domeniu mai pot fi vizitate  Izvorul Sfant, Gradina Ghetsemani, alcatuita dintr-o colectie de arbori pitici, Aleea Valului Albastru,  Digul catre mare, Gradina "Curtea englezeasca". O priveliste superba se deschide langa Cascada.

Raul isi arunca apele involburate de la o inaltime de noua metri. Terasele de piatra ale cascadei au o inaltime de 14 metri si au fosta ridicate intre anii 1929 si 1931. Apa se scurge de pe o terasa pe alta, imprejmuita de o parte si de alta de maluri inalte, acoperite cu salcii si flori. Cele doua maluri sunt unite de “Puntea Suspinelor” care traverseaza cascada. In apropierea acesteia se afla Vila "Moara" si Vila "Salon". Moara veche a fost transformata in bucatarie moderna.  Aici se preparau mancarurile pentru regina. In imediata vecinatate a bucatariei se aflau salile destinate servirii mesei: una pentru regina si suita ei, cealalta pentru personalul castelului.  Vechea moara exista anterior inceperii constructiilor din interiorul domeniului. In imediata lor apropiere se afla un loc special amenajat, destinat unei odihne bine meritate pentru regina si oaspetii ei. Acest loc este numit Tronul Reginei Maria. Aici este amplasat un fotoliu din marmura, amplasat la umbra unui copac, avand in fata sa  o masuta din piatra.

Acesta era un loc preferat al Reginei, de aici putand admira marea in toata spledoarea ei. Apa din Gradina Divina izvoraste dintr-o cismea cu trei guri de scurgere, care simbolizeaza cele trei fete ale lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aceasta cismea se afla pe domeniu din anul 1863 si a fost amenajata astfel incat sa simbolizeze Casa Milosteniei  din Ierusalim.Deasupra cismelei este scris: ”Beti sanatosi din apa limpede de la aceasta cismea noua, ridicata cu ajutorul lui Asan Ugli, fiul lui Holed aga”. Dincolo de gradinile suspendate, la poalele dealurilor  plantate cu vita-de-vie, smochini si curmali , potecile coboara spre plaja,  spre  bisericuta Stella Maris, cladita din piatra, cu un acoperis de olane turcesti sustinut de bolti zidite in caramida.

Portile realizate din tamplarie metalica sunt protejate cu grilaje de fier forjat. Ferestrele sub forma de  arcade ogivale sunt prevazute cu vitralii colorate prin care razele de soare se joaca in forme multicolore. Picturile interioare sunt realizate de pictorii Atanasie Demian si Tache Papatriandafil.

Despre aceasta capela, Regina Maria, scria: "Stella Maris, cea mai mica biserica din tara; un smerit altar ortodox pe care eu, protestanta, l-am cladit, pentru ca Stella Maris imi sta inainte ca un simbol al vietii mele; un altar ridicat unei marturisiri de credinta care nu e a mea, intr-o tara unde am fost odata straina si pe care mi-am insusit-o prin bucuria, suferinta, lucrurile care m-au legat de ea, cu fiecare an, mereu mai mult”. Regina a decis sa fie inmormantata, in straie de culoare violet, la Curtea de Arges, dar inima ei sa ramana aici, in bisericuta. La 100 de metri de Stella Maris, se afla Casa de Piatra. 

Tot pe domeniu se afla si Mormantul Reginei Maria care este amplasat ceva mai sus de castel, intr-un loc ferit de privirile curioase, dar de unde se deschid niste privelisti ametitoare catre mare. Mormantul este sapat in stanca si personalizat cu o cruce pe care sta incrustata povestea reginei.

Crucea mormantului este una dintre cele mai interesante din complex. In centrul frescei centrale se afla un cerc, despre care se spune ca inscrisul din interior descrie viata ei. “...am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea marii. ... In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, asi dori sa mai poata veni la ea dea lungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria.” (Testamentul Reginei Maria).

Aici si-a dorit regina sa se odihneasca in eternitate. Conform dorintei reginei, in anul 1938, aici i-a fost depusa inima. "Am cerut fiului meu, Regelui Carol al II-lea, ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica pe care am cladit-o la marginea marii. In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, as dori sa mai poata veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria. (...) Stella Maris nu va fi loc de ingropaciune si nici de intristare, iar cei ce vor veni, sa paseasca pe o alee de crini." Regina Maria a murit in seara zilei de 18 iulie 1938 la Sinaia. Inima sa a fost depusa intr-o caseta de aur si a fost adusa in gradinile de la Balcic. In 8 septembrie 1940, la doar o zi dupa ce Cadrilaterul era redat Bulgariei, caseta cu inima Reginei Maria a fost scoasa din capela Stella Maris si predata aghiotantului Eugen Zwidinek care a adus-o in Romania. Domeniul este imens si merita vazut in tihna. Frumusetea parcului este evidentiata prin vase antice, banci din piatra plasate strategic in apropierea unor chiparosi zvelti. Parcul adaposteste peste 3.000 de specii de plante exotice, unele dintre ele rare, si o colectie de 250 de cactusi, una dintre cele mai importante din Europa. Din acest motiv, in 1955, gradina a fost preluat sub protectia directa a  Universitatii din Sofia. “Cuibul Linistit” este o vila cu influente maure si mediteraneene, dar imprumutand elemente din arhitectura locala, alcatuita din ziduri cu pereti albi si acoperisuri cu tigla rosie strajuite de un minaret indraznet.

Castelul este amplasat foarte aproape de mare, despartit de faleza. Aici a locuit regina.  O data ce se trece pragul, ochiul vigilent va descoperi  un interior modest, dar cochet. Palatul are ziduri albe si groase, strajuite de usi masive din lemn sculptat, bine pastrate si conservate din perioada in care regina locuia aici, cu camere putine.  Camerele sunt cochet decorate cu divane turcesti si candelabre enorme.  Cateva piese de mobilier care au apartinut  reginei inca mai pot fi admirate: dulapuri sculptate si pictate, oglinzi, scaune si un semineu.

La parter se afla trei incaperi special amenajate pentru Regele Ferdinand: cabinetul, salonul si dormitorul. Un gong masiv din bronz trona in salonul cel mare de primire in care erau expuse vase antice in vitrine. Castelul avea trei verande de unde marea putea fi admirata. Din dormitorul reginei, treptele te conduceau spre terasa inelara a minaretului. In aceasta parte a complexului regal a fost construita o imitatie a celebrului labirint cretan, realizat cu materiale aduse din Insula Creta.  Labirintul a fost realizat dupa un proiect al elvetianului Jeul Jani in 1926. De asemenea a ramas intacta baia de marmura, cu cada ingropata in piatra, cu chiuveta si masuta de toaleta.

Sub directa supraveghere a reginei, castelul de la Balcic devenea tot mai frumos. A fost o mare iubitoare de arta, motiv pentru care a supravegheat din aproape decorarea domeniului in tendintele moderne ale timpului sau, fiind o promotoare a curentului Art Nouveau. Prezenta reginei a dus la un avant economic real al zonei, motiv pentru care locuitorii o pretuiau si ii spuneau “Sultana”. Numele acesta i se tragea de la faptul ca vila, denumita de localnici castel,  aduce cu arhitectura musulmana, iar turnul seamana cu un minaret. Regina nu se sfia sa se plimbe singura prin oras si sa ajute persoanele nevoiase. In perioada interbelica, locul a devenit atelierul de creatie pentru multi artisti , cu preponderenta pictori, care isi petreceau vara aici: Petrascu, Samuel Mützner, Cecilia Cutescu-Storck, Tonitza, Grigorescu, Stefan Dumitrescu, Darascu, Pallady, Rodica Maniu, Ressu si multi altii.

In fiecare vara, la Balcic,  se refugiau peste 150 de pictori. Lumea buna frecventa localurile la moda, restaurantele Elita si Caramitru, renumita cafenea Mamut. Datorita renumelui acestei localitati, in 1926 a fost infiintata Universitatea Libera Coasta de Argint, unde au predat mari intelectuali romani: Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Seicaru, Ion Pillat, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga. Administratia a speculat aceasta oportunitate pentru oras, de aceea a improprietarit multi  oameni de cultura, care si-au ridicat case aici. Cine a citit romanele Cellei Delavrancea a retinut faptul ca sora autoarei,  arhitectei Henrieta Delavrancea Gibori, a proiectat numeroase cladiri in aceasta zona.  Regina Maria a iubit locul pe care si-a pus amprenta , la fel cum a iubit si Bran-ul dupa cum singura marturisea: "Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea".

Din pacare pentru Romania si istoria ei, acest castel nu ne mai apartine. Vizitatorului i se mentioneaza in prezent ca acest castel a apartinut unei regine, dar niciodata nu se spune carei regine. O granita ne desparte de acest loc, dar curiosilor le recomand sa o treaca pentru a parcurge astfel o pagina din istoria Romaniei.

Cei care vor dori sa vada imagini din Balcic-ul de astazi, va recomand fotografiile realizate de Daliana Iacobescu:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.116402518373546.20047.100000113947963&type=3

si

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.116472968366501.20064.100000113947963&type=3

 

Trebuie sa imi fac mea culpa! Din anul 1988, eu nu am mai ajuns la Balgic. O cititoare din Galati, care mi-a trimis un comentariu si careia ii multumesc, m-a tras, pe buna dreptate, de urechi si mi-a scris printre altele:
"Imi pare rau, dar eronat ati consemnat ca bulgarii nu precizeaza anume carei regine i-a apartinut castelul. Din contra, chiar am cumparat frumoasele fotografii ale reginei cu cadranul tricolorului romanesc. Ba mai mult, toate punctele de interes turistic sint prevazute cu informatii detaliate scrise si in romaneste.
Haideti sa nu fim rai. Istoria nu o facen noi si teritoriul acela nu poate fi considerat romanesc doar pentru ca vremelnic, si doar pentru 40 de ani a apartinut Romaniei..."
Din respect pentru cititori, imi cer scuze ca am persistat in ideea ca timpul si regimul politic nu schimba mare lucru intr-o tara. Distinsa doamna m-a atentionat aspura faptului ca si eu am ramas blocata intr-o perioada care a trecut demult. Vremurile sunt altele. Aveti dreptate si va multumesc. Nu stiam ca intre timp, in alte tari, lucrurile se schimba in bine! Ce pacat ca doar la altii.