Gaëlle Boissonnard

In cautarile mele nebunesti, am dat peste lucrarile unei artiste extrem de delicate si care fac furori in arta ilustratiei. Este vorba de Gaelle Boissonnard, o frantuzoaica extrem de sensibila care a obtinut un master in 1991 la Fine Arts in Saint Etienne si ale carei picturi au fost expuse in intreaga Franta. Ea locuieste in regiunea Valea Loarei si are un mic butic in Mont St Michel.  Gaelle inventeaza cadre perfecte in care plaseaza personaje delicate reprezentand tinere si cupluri de indragostiti aflati in miscare, plasati intr-un cadru feeric. Lumea prezentata este luxurianta prin combinatii si asocieri, colorata si vaporoasa. 

Uitandu-ma la lucrarile ei mi-am amintit de o poezie a lui Rabindranath Tagore:

Unending Love

"I seem to have loved you in numberless forms, numberless times...
In life after life, in age after age, forever.
My spellbound heart has made and remade the necklace of songs,
That you take as a gift, wear round your neck in your many forms,
In life after life, in age after age, forever.

(Imi pare ca te-am iubit in forme nenumarate, de nenumarate ori...
Viata dupa viata, era dupa era, dintotdeauna.
Inima mea fermecata a facut si refacut colierul de cantece
Pe care il primesti in dar si-l porti la gat in multele tale forme
Viata dupa viata, era dupa era, pentru totdeauna)

Whenever I hear old chronicles of love, is age-old pain,
Its ancient tale of being apart or together.
As I stare on and on into the past, in the end you emerge,
Clad in the light of a pole-star piercing the darkness of time:
You become an image of what is remembered forever.

(De cate ori aud stravechi povesti de iubire, e aceeasi straveche durere
Este stravechea poveste de a fi impreuna sau separat.
Privind cu uimire in trecut, iar si iar, in cele din urma mi te arati
Invesmantata in lumina stelei polare ce strapunge intunericul timpului:
Tu devii o imagine a ceea ce este amintit pentru totdeauna)

You and I have floated here on the stream that brings from the fount.
At the heart of time, love of one for another.
We have played along side millions of lovers, shares in the same
Shy sweetnness of meeting, the same distressful tears of farewall-
Old love but in shapes that renew and renew forever.

(Tu si eu am plutit pe curentul apei ce aduce apa dinspre izvor.
La inima timpului, dragostea unuia pentru celalalt.
Noi ne-am jucat odata cu alte milioane de indragostiti, impartasind aceeasi
Dulceata sfioasa a-ntalnirii,aceleasi lacrimi amare de adio-
Iubire straveche, dar in forme care se reinoiesc iar si iar pentru totdeauna.)

Today it is heaped at your feet, it has found its end in you
The love of all man's days both past and forever:
Universal joy, universal sorrow, universal life.
The memories of all loves merging with this one love of ours-
And the songs of every poet past and forever.

(Astazi sunt toate la picioarele tale, in tine si-a gasit sfarsit
Iubirea tuturor barbatilor, din trecut si pentru totdeauna:
Bucuria universala, durerea universala, viata universala,
Amintirile tuturor iubirilor amestecandu-se cu iubirea noastra -
Si cantecele tuturor poetilor din trecut si pentru totdeauna.")

Bucurati-va de imagini.

Povestea incredibila dintre Dom Pedro si Ines de Castro

Manastirea Santa Maria de Alcobaca este cea mai mare biserica din Portugalia si fondarea ei este strans legata de inceputul monarhiei portugheze. Cand Afonso Henriques a fost proclamat regele in 1139, el s-a bazat pe cruciati si pe ordinele religioase. Cistercienilor le-a dat in semn de multumire pamanturi pe care sa le lucreze si sa-si inalte o manastire, iar acestia au transformat-o intr-una dintre cele mai puternice si influente abatii cisterciene. Ea  a fost fondata de regele Alfonso I in sec 12, ridicarea ei fiind inceputa in anul 1178 si continuand vreme de cateva secole pana cand a capatat splendida infatisare pe care o are astazi. Calugarii cistercieni erau condusi dupa principiile Sfantului Bernard care isi indemna supusii sa evite bogatia si sa traiasca din rodul muncilor simple si rugaciunilor prin isihasm (tacere totala), avand ca scop cunoasterea lui Dumnezeu. 

La sfarsitul sec 13, aceasta era cea mai bogata manastire care devenise un important centru educational si care detinea una dintre cele mai impresionante biblioteci din Portugalia. Influentele ei intelectuale si politice depasisera granitele de vest ale Peninsulei Iberice. Vreme de 6 secole abatia a prosperat si a capatat o putere regionala enorma. Inauntrul ei, calugarii studiau doctrina religioasa dezvoltand cea mai importanta scoala monahala a regatului, arta si literatura. Tot aici s-a stabilit sa fie inmormantati reprezentantii casei regale a Spaniei. Cand te uiti la ea de la distanta,  maretia si frumusetea ei te coplesesc. Inalta de 20 metri, ea se intinde pe o suprafata cuprinsa intre 106 metri lungime si 52 de metri latime. Aici sunt ingropati multi dintre regii Portugaliei, cel mai renumit fiind regele Pedro I si iubita lui, Ines de Castro. Astazi, manastirea este un important obiectiv turistic unde turisti din toata lumea vin sa-i admire frumusetea si sa afle trista poveste de iubire dintre Dom Padro si Ines de Castro.

Daca dam filele timpului inapoi pana in perioada medievala, ne aflam in secolul 14 cand Dom Pedro, fiul regelui Alfonso al IV-lea si al Beatricei de Castilia urma sa fie in cativa ani viitorul monarh al Portugaliei. Cuplul regal isi pierduse primii doi copii mai mari, astfel incat drumul catre tron ii era deschis in viitor printului mostenitor care fusese mezinul familiei. Acesta a fost obligat sa se casatoreasca pe 24 august 1339 cu fiica unui aristocrat castilian foarte influent, Constanza di Castiglia, ca sa ofere Portugaliei stabilitate politica sporita si sa mareasca averile regatului. Tatal acesteia, Juan Manuel, poreclit “El escritor” (Scriitorul) era print de Villena si duce de Penafiel. Cei doi s-au casatorit intr-o zi torida de august in Lisabona, iar pregatirile au fost fastuase, demne de un viitor cuplu regal. Aceasta a venit insotita de sute de servitori si nimeni nu stie exact ce varsta avea, dar se presupune ca intre 16 si 24 de ani. Tanarul Pedro avea 19 ani si era un barbat frumos. Printre doamnele de onoare ale Constanzei se afla o superba tanara de 14 ani, Ines de Castro. Printul nu a remarcat-o in ziua nuntii, dar a zarit-o la o partida de vanatoare in Coimbra si i-a cazut imediat draga. Ines de Castro era  fiica unui bogat proprietar de pamanturi in Castilia, Pedro Fernandez de Castro, Lord de Lemos si Sarria, administratorul regelui castilian, si a metresei acestuia, portugheza Aldonca Lorenco de Valadares. Prin tatal ei, ea era descendenta nobililor galicieni si era inrudita cu familia regala castiliana prin descendenti nelegitimi. Tinerii indragostiti s-au intalnit in secret, iar Pedro si-a instalat amanta intr-o casa mica de langa Manastirea Santa Clara-a-Velha, fondata de catre Regina Santa Isabel, bunica lui Pedro. Legenda spune ca Pedro construia barcute din lemn in care isi punea ravasele de amor pentru iubita lui. Se zice ca iubirea lor a inceput in gradina regala si avea sa dureze 15 ani. In ciuda precautiilor, dragostea lor a devenit cunoscuta in toata curtea regala. Desi multi nobili aveau amante, aceasta dragoste a starnit furia regelui tata, alimentata fiind de tatal Constanzei care se simtea profund jignit. Cand fratii lui Ines, Fernando de Castro si Alvaro Perez de Castro, au fost expulzati de la curtea castiliana, Pedro le-a oferit pozitii importante in instanta de judecata portugheza si i-a facut consilierii lui personali, fapt care a sporit tensiunile dintre rege si fiu, dar Pedro a ales sa-si ignore tatal. Printul si-a neglijat tanara sotie, periclitand relatiile politice cu Castilia, fapt care l-a fortat pe rege sa o expulzeze pe Ines de la curte cand aceasta avea 24 de ani. Cu toate astea cei doi tineri au continuat sa se vada in secret in castelul de la Albuquerque de la granita cu Castilia. Distanta nu le-a periclitat iubirea, ci din contra, relatia a devenit si mai puternica.  Atunci cand nu puteau fi impreuna cei doi isi scriau in mod frecvent. Dupa 7 ani de casnicie, printesa Constanza a ramas pentru a treia oara gravida, dar, la nasterea mostenitorului, in octombrie 1345, aceasta a decedat la cateva saptamani dupa nasterea viitorul rege Fernando I, oferindu-i fara sa vrea libertatea atat de dorita printului mostenitor. Pedro a eliberat-o pe Ines din captivitate si a adus-o la castelul lui din Coimbra ca sa locuiasca impreuna. In 1346, Ines l-a nascut pe Alfonso care a murit la scurta vreme dupa nastere. Cei doi au mai avut impreuna alti trei copii sanatosi care au trait pana la batranete: Juan, viitor duce de Valencia de Campos si Denis, viitor Lord de Cifuentes, ambii pretendenti la tron in timpul crizei dintre anii 1383 si 1385, si o fata, Beatrice, care a devenit Contesa de Alburquerque prin casatoria cu contele Sancho Alfonso de Alburquerque. In 1354 Pedro s-a casatorit in secret cu Ines in Braganca, in nord-estul Portugaliei, casatorie confirmata de catre capelanul si servitorul lui sase ani mai tarziu in anul 1360. Cand zvonurile ca familia Castro ar conspira sa il ucida pe Printul Fernando, consiliul a solicitat regelui sa ia masuri de urgenta. Afonso a insistat ca fiul lui sa se casatoreasca cu cineva cu sange regal, dar Pedro nu-si dorea in dreapta lui decat pe Ines. El s-a eschivat ca inca tine doliu dupa sotia lui, cand de fapt toata curtea era la curent cu relatia de amor dintre cei doi. Intre timp, Ines si Padro s-au mutat in Manastirea Santa Clara-a-Velha unde si-au stabilit resedinta, fapt care l-a infuriat si mai tare pe rege, pentru ca mama acestuia, Regina Santa Isabel, care era profund religioasa, a trait acolo in ultimii ei ani de viata si dezaprobase vehement pe tot parcursul timpul vietii relatiile amoroase nelegitime. Regele si nobilii portughezi au decis ca singura sansa care sa duca la rezolvarea problemelor statale era asasinarea lui Ines. Au fost chemati 3 Cavaleri ai Ordinului lui Hristos, Pero Coelho, Diogo Lopes Pacheco si Alvaro Goncalves carora le-a dat ordin sa comita crima. In vreme ce Pedro se afla la vanatoare, cei 3 au decapitat-o pe Ines in fata fiului ei, Denis, in varsta de un an, in vreme ce Beatriz de 8 ani si Juan de 6 ani se jucau in gradina. Corpul ei a fost inmormantat prima data in Coimbra. Legenda spune ca lacrimile cu care incercase din rasputeri sa-si induioseze calaii ar fi creat Fantana Lacrimilor. Sangele ei s-ar fi transformat in alge rosii care imbraca peretii fantanii. Cand Dom Pedro a aflat, furios si innebunit de durere, a organizat si condus o revolta impotriva tatalui lui, iar vreme de un an de zile relatiile dintre tata si fiu au fost extrem de tensionate. In 1357, regele a decedat, iar Pedro a urcat pe tronul Portugaliei, devenind monarh de drept cu toate puterile conferite la tronul Portugaliei. In iunie 1360, in timp ce se afla la Cantanhede, un oras din regiunea Coimbra, capelanul si servitorul lui au anuntat public mariajul incheiat intre defuncta Ines si tanarul rege. Imediat ce a fost inscaunat, Pedro i-a cautat pe cei 3 asasini care fugisera din Lisabona si se refugiasera in Castilia si care au fost trimisi inapoi in Portugalia intr-un schimb de fugari. Doi dintre cei care participasera la crima, Pero Coelho si Alvaro Goncalves, au fost prinsi, iar Pedro i-a omorat cu mana lui smulgandu-le inimile din piept, in vreme ce, cel de-al 3-lea asasin, Diogo Lopes Pacheco, a reusit sa scape fugind in Franta. Dupa nici un an, in 1357, acesta avea si el sa isi gaseasca sfarsitul trecand in lumea umbrelor. Legenda spune ca atunci cand Don Pedro a fost uns ca rege, el a ordonat ca Ines sa fie dezgropata, imbracata de catre doamnele de companie in straie de incoronare, impodobita cu bijuterii si adusa in sala tronului. Regele a ordonat episcopilor sa o incoroneze ca regina a Portugaliei, iar fiecare nobil sa ingenuncheze si sa ii sarute mana. Vreme de 10 ani cat a domnit, Dom Pedro i-a pedepsit pe toti cei care au complotat impotriva iubitei lui, motiv pentru care poporul l-a numit Pedro cel Drept (Justiceiro) sau Pedro cel Crud. Dupa incoronare, regele a cerut ca trupul neinsufletit al iubitei lui sa fie inmormantat cu toate onorurile in Manastirea Alcobaca intr-un superb sarcofag sculptat in piatra, promitandu-i sa fie impreuna “ate ao fim do mundo" , adica pana la sfarsitul lumii. 

Astazi, in partea opusa sarcofagului, regele indragostit isi doarme si el somnul de veci. Tot legenda spune ca cei doi au fost inmormantati fata in fata la capetele opuse ale transeptului, Ines in stanga altarului, iar Pedro la dreapta lui, astfel incat, in Ziua Invierii, privirile lor sa se intalneasca imediat. 

Ambele sicrie sunt realizate din marmura pe fetele carora sunt sculptate basoreliefuri cu scene din viata lor. Calitatea ornamentelor sculptate a depasit simbolismul iconografiei care evoca destinul uman cu valorile sale in care moartea si speranta crestina reprezinta filonul vietii vesnice. Desi au fost construite in 1360, cele doua morminte sunt o forma de reabilitare a dragostei care i-a legat pe cei doi protagonisti: Pedro I si Ines de Castro.

In timpul domniei lui Petru a fost restructurat sistemul judiciar care a fost considerat unul dintre cele mai bune din acea vreme. A incercat sa isi reabiliteze copiii nascuti din relatia cu Ines, dar ei niciodata nu au fost considerati drept urmasi legitimi la tron, motiv pentru care s-au intors in Castilia. Pedro si-a gasit consolarea in relatia cu Teresa Gille Lourenco, fiica unor negustori din Lisabona care era cu 10 ani mai tanara ca el. Cei doi au avut un fiu, Joan, care a devenit unul dintre cei mai importanti 3 regi ai Portugaliei. Dar, ca de obicei, aceasta este o alta poveste.

Ploaia

"Spui ca iubesti ploaia, dar folosesti umbrela cand mergi prin ea. Spui ca iubesti soarele, dar cauti umbra cand straluceste. Spui ca iubesti vantul, dar inchizi fereastra cand bate. De aceea sunt speriat cand spui ca ma iubesti" - Bob Marley

Colindul meu de Anul Nou.

Stimate Doamne si stimati Domni, va doresc un An Nou fericit! Sper sa ne aduca multa sanatate, fericire, sa ne ajute sa muncim (eu imi doresc pe branci!) ca sa avem ce cheltui. Sa ne indeplineasca toate visele pe care nu ne-a fost dat inca sa ni le implinim. Sa ne fie cei dragi aproape si sa mai uitam din griji. Cine a fost singur sa-si gaseasca tovaras de drum, cine il are sa si-l pastreze cum poate mai bine. Cine a fost trist sa cunoasca si bucuria fara de margini, cine a fost bolnav sa fie sanatos, cine a fost sarac sa primeasca macar ceea ce ii este necesar. Cine n-a cununat sa puna mana sa o faca, cine n-a botezat sa incurajeze natalitatea, cine n-a inflorit la tinerete sa se vestejeasca frumos si lin. :)) V-as dori si tinerete fara batranete si viata fara de moarte, dar ar cam fi prea mult, chiar si pentru o optimista ca mine. La multi ani.

Nasterea in umbra istoriei

“Seriozitatea fara suras este ca un cer nocturn vaduvit de stele” – Henri Wald

O legenda mentionata in Kabbala povesteste cum Adam a fost creat din lut, iar Dumnezeu, in marea sa marinimie, i-a daruit-o pe Lilith. Cei doi au trait impreuna pana cand o cearta conjugala a determinat-o pe aceasta sa-si paraseasca barbatul si implicit Gradina Raiului si sa se uneasca cu diavolul. Lilith n-avusese intentia de a-si insela barbatul, ci ne putem imagina ca traia intr-o maniera mult prea tumultoasa si navalnica, asta ca sa nu spunem patimas, aceasta experienta cognitiva cu care Dumnezeu o inzestrase, iar Adam nu reusise sa se ridice la inaltimea impetuozitatii ei.  Adam s–a simtit singur si Creatorul a decis sa il adoarma pana cand i-a daruit-o pe Eva. El a creat-o din coasta lui Adam pentru ca femeia sa fie supusa barbatului. Se zice ca Lilith ar fi adementit-o pe Eva cu fructul cunoasterii, razbunandu-se astfel pe amandoi. O data cu izgonirea Evei din Rai ar incepe misterioasa si fascinanta istorie a nasterii, trecand prin etapele firesti ale descoperirii esteticii anatomiei umane si importanta religiei in viata de cuplu, religia fiind reprezentata in plan social de clerul format din barbati celibatari. Nasterea a fost pedeapsa data de Dumnezeu Evei pentru a-i sanctiona atitudinea oscilanta din Edenul biblic. Ea a fost sortita sa poarte samanta pacatului vreme de noua luni si sa nasca prin durerile facerii. Imaginea femeii era net inferioara barbatului, atat din punct de vedere moral, social, fizic sau spiritual. Singura ei virtute era virginitatea. Femeile aristocratice se maritau pentru ca dispuneau de o zestre substantiala, in vreme ce tinerele de rang social inferior se calugareau in cazul cel mai bun sau intrau slujnice la stapan. In caz de boala, fiecare dintre ele era tratata dupa rangul si pozitia sociala. Personalul medical era atunci format din calugari de ambele sexe, preoti si servitori, iar cunostintele lor proveneau din informatiile preluate de la medicii greci, latini si arabi. Doctorii erau putini si acestia erau obligati sa trateze bolnavele la domiciliu. In familiile nobiliare, doctorul era chemat la stapana casei ori de cate ori aceasta cadea la pat. Accesul doctorului in camera bolnavei se facea intotdeauna in prezenta rudelor, chiar si atunci cand era gravida. Medicul urmarea evolutia sarcinei in timpul vizitelor la domiciliu, dar nasterea propriu –zisa era asistata de moase. Ele aveau pregatire practica, dar acestea nu faceau fata nasterilor cu complicatii, astfel incat rata mortalitatii atat a fatului, cat si a mamei, era destul de ridicata. In plus, rolul femeii in societate era sa procreeze, sa asigure urmasi, motiv pentru care multe dintre ele nasteau in medie 5-6 copii intr-o viata, unele dintre ele avand chiar si 11-12 copii. Existau femei care nasteau si pentru a 15-16 oara, chiar daca nu toti nou-nascutii supravietuiau. Multe dintre ele suportau avorturi, erau predispuse la infectii bacteriene, hemoragii care si acestea conduceau deseori la decese de vreme ce inca nu se inventase antibioticul. Multi barbati aveau din aceasta cauza mai multe neveste. Acesta trebuie sa fi fost motivul pentru care femeile din lumea buna nu incurajau actul sexual, protejandu-se de sarcinile in care isi puteau gasi sfarsitul. Dar asta nu excludea relatiile sexuale dintre stapan si slujnicele cele tinere care munceau pe mosie. Doctorul era chemat la domiciliu de fiecare data cand stapanii se imbolnaveau. Personalul auxiliar care muncea la conac era consultat si tratat in afara resedintei, special ca bolile sa nu fie transmise catre stapani sau ca acestia sa fie deranjati. Asa au aparut primele spitale, din dorinta de a externaliza serviciile medicale dedicate bolnavilor de rang inferior. Primele case de nasteri au aparut din aceleasi considerente, stapanele nedorind sa fie deranjate de slujnicele aflate in travaliu si care nasteau bastarzii propriului barbat. Ele erau duse la spital si mosite de catre personalul medical, predispuse la infectii deoarece nu existau saloane de tratament pentru fiecare specialitate medicala. Desi rata de mortalitate era destul de mare in spitalele din Evul Mediu, a existat si o latura benefica: pana la aparitia lor, doctorii nu aprofundasera anatomia si fiziologia femeii decat la nivel teoretic. Cand au realizat cat de utila este prezenta femeii in spitale si ce castig enorm este pentru medicina sa o aiba ca subiect de studiu fara sa fie deranjati de catre sot si rude, medicii au introdus primele elemente birocratice, menite sa restranga si apoi sa limiteze accesul apartinatorilor langa patul bolnavei. Pana atunci, nasterea nu a fost privita sau tratata ca o boala. Dar prezenta pe masa de nasteri a femeii, indiferent de rang social, deschidea intregului personal medical posibilitatea cercetarii anatomiei sexului slab aflat in cele mai diverse ipostaze. Se zice ca atunci cand o aristocrata era adusa in travaliu la spital, sotul era obligat sa completeze atat de multe formulare care ii luau vreo 3 ore de scris, exact timpul necesar unei gravide sa nasca normal in cele mai multe cazuri. Cand sotului i se permitea sa mearga in salon, aceasta deja nascuse. In plus, in spitale exista un numar considerabil de doctori care se puteau consulta si ajuta in caz de urgente medicale extreme. Astfel li s-a inoculat inclusiv bolnavelor care faceau parte din patura aristocratiei ca este recomandabil sa fii tratat in spital si nu la domiciliu, deoarece aici se aflau mai multi specialisti, un instrumentar complet si medicamentatia adecvata in functie de natura problemei medicale. Tot asa au aparut saloanele in care erau spitalizati bolnavi cu aceleasi afectiuni si care faceau parte din aceeasi patura sociala. Trebuie spus ca rata mortalitatii in cazul bolnavelor la domiciliu era mult mai mica comparativ cu cea din spitalele sociale, deoarece acestea erau protejate tocmai de mediul in care traiau, neintrand in contact cu microbii care populau spitalele. Cu toate astea, stiinta acumula informatii si progresele pe care medicina le bifa erau extrem de importante pentru omenire. Femeile din paturile instarite au reactionat atunci cand au fost obligate sa nasca in spitalele sociale unde erau tratati toti bolnavii, indiferent de afectiunile medicale. Ele doreau un mediu protejat de molimele care bantuiau spitalele, si asa au aparut casele de nasteri. Medicina femeii, adica giniatria, alcatuita din obstretica si ginecologie, a derivat tocmai din procesul de asistare a gravidei la nastere si a abordat intregul proces de reproducere umana. Usor-usor, practicile empirice ale primelor moase, traversand ritualurile vrajitoresti cu leacuri si potiuni, au facilitat evolutia catre practicile stiintifice uzitate in zilele noastre. Dar a fost nevoie de secole de practica si cercetare medicala. 

Ceea ce v-am povestit aici este doar un capitol din cartea “Discrimination by Design- A Feminist Critique of the Man-Made Environment” scrisa de catre Leslie Kanes Weisman care ofera o perspectiva asupra proceselor sociale complexe, asupra luptelor de putere prin care stiinta a evoluat, atacand problematici de gen, rasa si clasa sociala. Ea dezbate rolul femeii in societate si ridica la fileu intrebari importante cu privire la maternitate, familie si societate. Autoarea prezinta oamenii intr-un context social, politic si economic in incercarea de a intelege problemele care macina societatea actuala, din dorinta de a explica faptul ca mediul modeleaza experiente in viata noastra de zi cu zi. Iar trecutul, prezentul si viitorul sunt victimele acestor influente exercitate de mediu. Ca nu exista doar fapte bune si ca tocmai aceasta dualitate genereaza progresul uman.

Hristos s-a nascut!  

Poeme de Lancome

Astazi este Sfantul Nicolae. S-ar zice ca ghetele ar fi fost lustruite si puse langa usa, cuminti, in asteptarea cadourilor. Anul acesta ne-a ocolit mosul, nu pentru ca n-am fi fost ascultatori, ci doar excesiv de risipitori. Insa povestea trebuie sa fie spusa, ca o recompensa afectuoasa adresata tuturor celor care ma cititi.

Intr-o seara fierbinte, pe o banca intr-o gradina, o tanara statea si asteapta. Bruneta, cu fata prelunga si ochi mari si negri, umbriti de gene lungi, femeia era mica de statura, dar cu o atitudine ferma si plina de personalitate. Era imbracata in haine barbatesti si incaltata in cizme, iar trecatorii, barbati si femei deopotriva, se uitau la ea scandalizati. Nimeni nu banuia faptul ca strabunicul ei fusese Maresalul de Saxa, ca stia sa cante la pian si la harpa, iar maicutele ii oferisera o educatie completa, conform standardelor si pozitiei in societate. Stia sa calareasca si sa vaneze cu precizia si eleganta unui adevarat gentilom. Aceasta nonconformista nu era nimeni alta decat George Sand, pe numele ei real, Amantine Lucille Aurore Dupin de Francneil, viitoare baroana Dudevant prin mariajul cu baronul Casimir Dudevant. Cei doi s-au casatorit cand ea avea 18 ani si era inca o blanda si delicata pretendenta la rolul de nevasta cuminte si devotata. Se indragostise de acest sublocotenent prezentabil, fara sa stie ca-i placea sa frecventeze tavernele si femeile usoare din Cartierul Latin. In noaptea nuntii, barbatul pe care il iubea s-a dovedit a fi o bruta, iar tanara a trecut prin toate starile, de la spaima la dezgust, caci el nu stia sa trateze femeia decat ca pe-o desfranata. Cei doi au avut impreuna doi copii. Firea delicata avea sa se transforme intr-o femeie puternica si independenta, decisa sa lupte pentru emanciparea femeii in societate si pregatita sa isi castige singura existenta, asumandu-si propria libertate. Dupa divortul lor, George Sand s-a stabilit la Paris unde debutul ei literar a fost marcat de un succes rasunator. Fusese amanta lui Jules Sandeau, cel care avea sa ii inspire pseudonimul literar sub care ii este astazi cunoscuta opera in intreaga lume. Obiceiurile sale, considerate mult prea masculine, au scandalizat societatea pariziana atat prin faptul ca fuma trabuc si pipa, cat mai cu seama prin nenumaratele sale aventurile amoroase cu Prosper Merimee, Alfred de Musset, Alexandre Manceau si Frederic Chopen.  A fost apreciata de Balzac, Alfred de Vigny, Sainte-Beuve, Stendhal, Flaubert si Theophile Gautier. 

Intr-o seara a fost invitata intr-un mic restaurant, iar la capatul mesei la care prietenii se stransesera gramada a remarcat un tanar plin de sine, constient de frumusetea si eleganta lui. Acesta era Alfred de Musset. Relatia lor avea sa devina una dintre cele mai celebre povesti de amor, dar si una care i-a adus multa tristete, deoarece familia acestuia nu a agreat niciodata legatura dintre cei doi. 

Desi l-a inselat de cateva ori, avea sa il paraseasca pentru nu mai putin celebrul pianist polonez, Frederic Chopen, pe care l-a curtat indelung. Tanarul compozitor era mai degraba timid. Inalt, blond si rezervat, abia scotea cate un cuvant la avalansa de intrebari cu care il asalta de fiecare data. Uneori parea absent, tusea mult si deseori era febril, fapt care ii dadea aparenta unei oarecare fragilitati. Acesta considera ca femeia care il exaspera “are ceva care imi provoaca repulsie”. In plus, era logodit cu Maria Wodzinska, iar George Sand u parea genul de femeie care sa se lase cucerita. Il speria determinarea cu care il asalta considerandu-l o reduta. Insa a fost atras de forta si exuberanta ei, in vreme ce ea ii aprecia talentul si firea boema. Cei doi s-au cunoscut in salonul Contesei Marie d’Agoult, amanta compozitorului Franz Liszt. Relatia lor a durat 8 ani si, pe masura ce sanatatea lui Chopen s-a deteriorat, relatia dintre cei doi s-a consumat fiind acaparata de certuri si tensiuni generate de multiplele scene de gelozie, dar si ajutata oarecum de fiica ei care il vroia afara din viata mamei sale.

Muzica razbatea printre ramurile inverzite pana in inima gradinii coplesita de miresme florale. George Sand se ridicase usor de pe banca umeda in vreme ce o carte isi rasfirase paginile ca niste petale in iarba. Pasii ei nu se auzeau pe caldaram, caci parca plutea suava ca o amintire si usoara ca o zbatere de aripi. Cunostea acum dimensiunea singuratatii si purta pe umeri povara acestei apasari. 

Viata ei controversata a fost menita sa intrupeze definitia romantismului exprimat de nu mai putin renumitul parfum pe care l-a inspirat, "Poeme". Jaques Cavallier, creatorul parfumului "Poeme", a marturisit la lansarea parfumului din 1995 ca George Sand a fost muza lui. El a fost atras de firea ei extravaganta, de manifestarea plenara a propriei libertati si identitati, de lipsa de prejudecati, de bogatia sentimentelor si senzualitatea ei nestapanita. "Poeme" este metafora olfactiva a acestui “menage a trois”, delicat in lirismul si fragilitatea lui. Povestea spune ca George Sand l-ar fi parasit pe poet de dragul compozitorului, dupa nenumarate certuri secondate de pasionante impacari, parasindu-l apoi pe Chopen ca sa se arunce iarasi in bratele lui de Musset.

Parfumul "Poeme" al casei Lancome debuteaza cu note de varf de-a dreptul ravasitoare ale florilor de datura, urmate de acordurile delicate ale macilor albastri himalaieni, ale narciselor si bergamotelor, completate de aromele cuminti si fructate de coacaze negre, mandarine, prune si piersici. Urmeaza hora notelor de mijloc in care sunt prinse laolalta flori de portocal, frezii si iasomie, tuberoze si flori de vanilie, trandafiri si ylang-ylang. Ca un ultim acord de vioara, notele de baza imprastie miros ambra, mosc, cedru si boabe de tonka. 

Imaginea acestui parfum a fost actrita franceza Juliette Binoche. O intrupare a fragilitatii si feminitatii, a seductiei si frumusetii.

Daca Mos Nicolae n-a fost darnic sau inspirat, scrieti repede o scrisoare. In curand vine Mos Craciun. Cine stie ce aduce? Pana atunci eu va doresc sa va fie viata un adevarat "Poeme". De la Lancome.