Notiuni de baza despre istoria parfumurilor pentru femeia cu respect de sine

Astazi m-am decis sa va povestesc despre parfumuri. De fiecare data cand ma gandesc ce mi-ar placea sa fac, cum sa ma rasfat sau pur si simplu cum sa pierd vremea, gandul ma duce la parfumuri. Mi-amintesc cu mare drag de ziua in care am descoperit Sephora prima data si imi facusem obiceiul sa incep fiecare zi de hoinareala pariziana intr-o maniera parfumata. Eram tanara si imi doream ca toate aromele acelea ascunse in sticlute cu forme frumos conturate si colorate sa le iau acasa. Si ce greu mi-era sa aleg. Ca si astazi! Sephora a ajuns intre timp si-n Romania, dar parfumurile nicicodata n-au gasit TOATE odata calea catre mine. A ramas un vis, de femeie tanara, ca un fum...Ca si parfumul...
Cuvantul parfum provine din limba latina „per fumus” care se traduce „prin fum”. Arta de a prepara parfumuri isi are originea in Mesopotamia si Egiptul antic, cand parfumul era un simbol al nobletii. Primul parfumier atestat documentar a fost o femeie care se numea Tapputi si care a trait in Mesopotamia mileniumului inainte de Hristos. Ea a distilat flori, uleiuri impreuna cu alte aromatice pe care le-a filtrat si redistilat de mai multe ori. In acea perioada, parfumurile erau folosite in cadrul ritualurilor pentru purificarea aerului sau in imbalsamari. 

Regina sumeriana Schubab folosea cosmetice si parfumuri, in mormantul ei fiind gasite un ibric pentru turnat esente si un borcan, cu filigran din aur, in care se tinea vopseaua pentru buze. Nici literatura sumeriana nu duce lipsa de referinte la parfumuri si uleiuri aromate, cea mai cunoscuta scriere ramanand celebra epopee a lui Ghilgamesh. In Egipt, cosmeticele si parfumurile jucau un rol important in viata religioasa si in cea profana. Preotii isi instalasera laboratoarele in temple, de unde doritorii puteau cumpara parfumuri, uleiuri si esente. Multi le aduceau ca ofranda zeilor, altii le foloseau pentru placerea lor personala sau le dadeau drept plata ori daruri. Parfumurile erau folosite zilnic si reprezentau o dovata de civilizatie. Cand egiptenii au inventat sticla, ei depozitau esentele frumos mirositoare in recipiente de sticla pe care le vindeau apoi in Grecia antica. Daca este sa il citam pe Homer, zeii Olimpului i-ar fi invatat pe oameni secretele fabricarii esentelor parfumate, iar esentele au fost create de catre nimfele si zeitele Olimpului. Pana ce si trandafirul care a fost o banala floare alba, abia dupa ce Venus s-a intepat intr-unul din ghimpii lui si-a capatat culoarea sangerie , iar Cupidon, fascinat de rosul aprins al florii, a sarutat-o si i-a dat parfumul deosebit pe care il are si astazi. Primele parfumuri au aparut in Grecia aduse de parfumierii veniti de pe alte meleaguri, iar in scurt timp au aparut si parfumierii eleni care isi vindeau produsele in pietele publice sau pe strazi. In acelasi mod au ajuns parfumurile si la Roma, o data cu parfumierii veniti din colonii elene de asta data. Trebuie spus ca si in India au existat parfumerii, dar aromele lor se bazau pe tamaie. Daca ne deplasam catrerasarit, Imperiul Bizantin a fost marele continuator al gloriei Romei si a transformat moda parfumurilor intr-o arta care depasise tot ce se mai facuse pana atunci. In scurt timp, lumea uitase despre parfumurile romane si cautauparfumurile vrajite ale arabilor. Caravanele duceau parfumurile, uleiurile, apa de trandafiri, mirodeniile scumpe si condimentele pe toata coasta Mediteranei.Pana ce si in Coran paradisul promis credinciosilor este o gradina parfumata, cu rauri, arbori si gradini de vis, scaldate in miresme. Parfumierii arabi au fost si primii care au combinat parfumurile vechi si noi cu alcool, au creat apa de trandafiri si parfumul de mosc, deschizand o pagina noua in istoria parfumurilor.Prima carte cu retete de parfum a fost scrisa in secolul 9 de un arab, Al-Kindi, si contine 100 de retete de parfum, uleiuri aromate, balsamuri si ape aromatice. In carte sunt descrise retete de parfumuri si echipamentele folosite pentru prepararea parfumurilor. Cel care a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare a fost persanul Avicenna. Daca in antichitate se considera ca parfumierii erau detinatorii tainelor zeilor, in Evul mediu ei au fost numiti alchimisti sau magi. 

Primul parfum pe baza de alcool a fost Hungary Water, creat pentru Regina Elisabeta a Ungariei in 1370. Legenda spune ca frumoasa regina ar fi chemat un alchimist si l-ar fi rugat sa ii prepare o potiune care sa o ajute sa isi recapete frumusetea si tineretea. Aceasta tinctura pe baza de flori de rozmarin si uleiuri esentiale revigorante se vinde si astazi. 

In Germania, la Koln, frizerul italian Giovanii Paolo Feminis a creat prima apa de colonie, denumita Aqua Admirabilis. In Koln puteti achizitiona esenta in forma sa initiala sau imbunatatita. Desi in Europa arta fabricarii parfumurilor era cunoscuta din 1221, aceasta a inregistrat prima sa perioada prospera abia in renascentismul italian (secoul 15) si francez (secolul 16). Dar, daca e sa dam Cezarului ce e al Cezarului, va trebui sa mentionez importanta celor doua orase italiene, Venetia si Florenta, centre culturale, militare si economice de prim rang, care au devenit si noile capitale ale industriei parfumului. Aici formulele din toata lumea s-au reinventat, iar nobilii se dadeau in vant dupa aromele imbietoare. Familia de Medici era mare amatoare de parfumuri scumpe si diverse, motiv pentru care, cand Caterina de Medici a plecat in Franta pentru sa se marite cu Henri II, nimeni nu si-a imaginat ca ea avea sa scrie o pagina importanta in istoria parfumurilor. Ea a fost insotita de un parfumier renumit, Renato din Florenta, cel care a deschis primul magazin de parfumuri la Paris.Datorita acestuia, Franta avea sa devina unul dintre cele mai importante centre de fabricat parfum din intreaga lume. Era o moda ca fiecare nobil sau negustorsa prefere un anumit tip de parfum, iar parfumierii ajungeau sa aiba adevarate cataloage ale preferintelor. Ludovic al XIV - lea si Ludovic al XV-lea au fost cei mai mari consumatori de parfumuri. Atunci Franta si-a dezvoltat cultura florilor cu esenta parfumata. Montpellier si Grasse isi disputau cultura ierburilor medicinale si a florilor, garoafe, violete, lavanda, iasomie, trandafir si tuberoza.Trebuie mentionat faptul ca in secolele 16-17 doar cei bogati isi permiteau sa foloseasca parfumurile. Atunci mizeria atinsese apogeul chiar si in stralucitorul Versailles, iar baia nu reprezenta o prioritate nici macar pentru patura aristocratica. Era bine stiut faptul ca insusi Ludovic al 14-lea, denumit si Regele Soare, a facut o singura baie in 4 ani. Parfumul avea menirea de a estompa mirosurile corporale persistente si niciodata nu s-a consumat in exces parfumul ca atunci. In 1650, in timpul lui Ludovic al 14-lea s-a reinnoit „Cartea parfumierului” care impunea fiecarui parfumier o ucenicie de 4 ani si apoi 3 ani de lucru sub indrumarea unui maestru, inainte de a fi primit in Breasla Maestrilor Parfumieri. Curtea Regelui Ludovic al 15-lea a fost numita si „curtea parfumata”, iar regele folosea cate un parfum diferit in fiecare zi. Era perioada in care Marie Antoinette facea furori prin vestimentatii fastuoase si perucile impresionante. Tot atunci a fost descoperit rolul benefic al igienei, iar perceptia asupra parfumurilor s-a schimbat. Dar aceasta moda avea sa se termine o data cu Revolutia Franceza, deoarece revolutionatii considerau parfumurile un moft nobiliar, iar multi dintre acestia murisera sub taisul ghilotinei. In acea perioada cineva a avut inspiratia sa lanseze un parfum nou, "Guillotines", care a cunoscut un succes rasunator printre revolutionari. Si cum nimic nu tine o eternitate, dupa putin timp, lucrurile au revenit la normal, iar odata cu urcarea pe tron a luiNapoleon a inceput un nou capitol in istoria parfumierilor. Imparateasa Josephine cheltuia averi pe mirosuri exotice, iar lui Napoleon ii placeau frectiilecu apa de colonie. Igiena engleza a relansat gustul pentru baile parfumate.Acesta a fost momentul in care micile parfumerii aveau sa se transforme in adevarate industrii ce aveau sa cucereasca lumea. In Anglia, in perioada domniei Elisabethei I, erau preferate aromele de mosc, lavanda si si menta. Parfumul era stropit in par ori pe fata sau picurat pe batiste. Pana la aparitia caselor de parfum nu a mai fost decat un pas. In epoca La Belle Epoque parfumul avea sa devina un produs de lux, cu pedigree, adica cu nume si sticla pe masura. Coty si Lalique au lansat parfumuri de lux, in vreme ce Poiret re-desena tiparul femeii sic. O data cu emanciparea femeii, aceasta redescopera parfumul, dar pentru scurt timp, deoarece lumea acea sa traverseze criza economica din 1929. Abia din 1950 aveau sa invete din nou sa traiasca, iar parfumurile sa devina, ca pret, accesibile atat pentru femei, cat si pentru barbati. Rasul este precedat acum de lavanda cu miros discret. Miscarea hippie cu celebrul ei slogan:”Faceti dragoste, nu razboi!” a dat startul revolutiei sexuale. Dar nici acest curent nu avea sa dureze nici macar pret de o viata pentru ca miscarea feminista aparuse la orizont si tot atunci si-au facut simtita prezenta miscarile: gay, punk, neo-romantism, atat de evidente in perioada anilor 1970, cand stilurile de viata se vedeau puse intre oglinzi paralele si in note de contrast. Parfumul incepuse sa defineasca personalitatea purtatorului, iar barbatii sa faca diferenta dintre lotiunea dupa ras si parfumul barbatesc. Dar sa revenim la istoria parfumurilor lasand de-o parte curentele care au traversat timpul. Astfel, incepand din 1747, am spus ca incep sa apara casele de parfum;
·                     Casa Galimard, fondata de Jean de Gallimard, care aproviziona cu parfumuri curtea Regelui Ludovic al 15-lea;
·                     Casa Creed, fondata in 1760 de catre James Hanry Creed care a deschis primul magazin cu parfumuri la Londra, 

                      Casa Antoine Chiris deschisa in 1768 la Grasse, care avea sa devina capitala parfumurilor, si care avea fabrici in mai multe tari (Franta, Italia si Algeria)si prima retea de magazine in orasele : Paris , Bordeaux, Geneva, Milano, Viena si chiar la Bucuresti,

·                     Casa Houbigant si-a deschis portile in 1770 la Paris si pe langa nobilii care ii devenisera clienti, era furnizorul de parfumuri al Mariei Antoaneta.
·                     In 1790 a aparut „4711 Echt Kolnisch Wasser” care a fost realizata in localitatea Cologne, Germania. Aceasta a fost prima apa de colonie creata vreodata. 4711 este numarul casei in care se afla laboratorul unde a fost gandita si a devenit si numele celebrei case de parfumuri. Tot in acest an s-a infiintat Casa Atkinson la Londra. 


                      

·                     In 1820 s-a infiintat la Paris Casa Worth. 

·                    In 1828 a fost fondata Casa Guerlain , fondata de Pierre Francois Pascal Guierlain. In 1853 avea sa devina Parfumeria Oficiala a Majestatii sale si furnizorul reginei Victoria si a reginei Spaniei.

·                     In 1830 a aparut Casa Hermes.
·                     In 1846 Theron T. Pond a creat Crema Pond’s Extract, careia Regina Maria avea sa-i imprumute imaginea si sa ii scrie testimonialele.
·                     In 1886 se infiinta Casa California Perfume Company, cea care va fi cunoscuta ulterior drept Avon.
·                     In 1900 aveau sa fie infiintate Compania Gilette Co si Casa Max Factor.
·                     In 1904 se infiintau Casa Coty, fondata de Francois Coty, si casa Caron, fondata de catre Ernest Daltroff.
·                     In 1910 au aparut Casa Elizabeth Arden, Crema Nivea,
In 1921 s-a infiintat Casa Chanel, iar Ernest beaux creeaza Chanel nr 5, cel mai bine vandut parfum din toate timpurile, pentru Gabrielle Chanel.

                          

·                     In 1950 au fost fondate Casa Christian Dior si Casa de moda Givenchy.

·                     In 1960 au fost fondate Casa Yves Saint Laurent, Oscar de la renta, Paco Rabanne.

·                     in 1989 s-au infiintat Casele Calvin Klein si Ralph Lauren, Donna Karan, Tom Ford si Dolce & Gabanna.

Dar ce este parfumul? Este un amestec de uleiuri aromatice, folosit pentru a oferi un miros placut atat corpului uman, cat si mediului ambiental. Specialistii au impartit parfumurile in familii olfactice in functie de temele si notele predominante. Astfel, parfumurile se impart in:

1. Parfumuri individual FLORALE sau de buchet floral in care predomina esenta unei anumite flori sau a mai multora. Cand se foloseste o singura floare, se numeste seliflore. Tratatele de specialitate dau ca exemplu parfumul Diorissimo al casei Dior, realizat din esenta de lacramioare.

2. Parfumurile CITRICE sau FRUCTATE erau reprezentate pana nu demult de apa de colonie. Ele au in compozitia lor esenta de citrice (bergamota, lamaie verde, portocala, grapefruit, mandarina).

3. Parfumurile CHYPRE, care si-au imprumutat denumirea dupa numele parfumului creat de Francois Coty, sunt cele produse pe baza unui amestec din bergamote, patchouli, muschi de stejar si labdanum.Acestea sunt parfumuri racoroase, fresh. Din aceasta categorie fac parte: parfumurile citrice, parfumurile verzi si parfumurile marine.

4. Parfumurile ALDEHIDICE reprezinta un amalgam de substante chimice cu miros picant, iar primul parfum aldehidic a fost Chanel no 5, creat de Ernest Beaux in anul 1921.

5. Parfumurile FOUGERE sunt denumite dupa parfumul Fougere Royale, produs de Houbigant, si au la baza amestecul de esenta de lavanda, muschi de stejar si cumarin. Aceasta categorie este reprezentata de mirosurile lemnoase, specifice parfumurilor barbatesti.

6. Urmatoarea familie are un nume cel putin ciudat: parfumurile PIELE, realizate din combinatia esentelor de miere, lemn, gudron de lemn si tutun, din care rezulta un miros asemanator cu cel al pielii. Nu stiu cine si-ar putea dori un parfum care sa miroasa ca pielea, dar fiecare domeniu cu ciudateniile lui.

7. Parfumurile LEMNOASE sunt reprezentate de esentele de lemn de santal sau de cedru si paciuli, vetiver sau ambra. Aceste parfumuri sunt reprezentate de casele Givenchy, Yves Saint Laurent si Yssey Miyake.

8. Parfumurile AMBRATE sau ORIENTALE au ca nota dominanta esenta de vanilie, uleiul de camfor sau de rasina. In general, aceste parfumuri sunt destul de grele si pretentioase. Guerlain este unul dintre creatorii de parfumuri orientale.

Daca tot am amintit de categorii, trebuie mentionat faptul ca specialistii vorbesc si despre notele parfumului:

1. Notele de varf sunt cele mai putin durabile si persista mai putin de 5 minute si nu mai mult de 30 de minute, dar sunt cele care creeaza prima impresie. Cine nu stie pana acum, aceste note determina alegerea unui parfum in momentul in care cumparam unul.

2. Notele de mijloc sau de inima sunt cele care se simt imediat dupa cele de varf si dureaza cateva ore.

3. Notele de baza persista cel mai mult si sunt cele care dureaza si 24 de ore in functie de parfum.

Dupa concentratia de parfum, ele se impart in:

1. Extras de PARFUM care are o concentratie intre 20 si 40% de uleiuri aromate esentiale.

2. APA DE PARFUM (Eau de parfum) care are cea mai mare concentratie (intre10 si 30%) de uleiuri aromate parfumate.

3. APA DE TOALETA (Eau de toilette), cea mai intalnita varianta de parfum, cu o concentratie intre 5 si 20 % de uleiuri si esente.

4. APA DE COLONIE (Eau de Cologne – marca inregistrata „Original Eau de Cologne”) are cea mai mica concentratie de uleiuri si esente, cuprinsa intre 3 si 5%

5. APA DE SOLIDE (Eau de Solide) se lauda doar cu aproximativ 1% compusi aromatici.

Poate ar trebui mentionat faptul ca parfumurile se pastreaza in cutiile lor, deoarece se degradeaza daca sunt tinute la temperaturi ridicate, expuse la lumina si la praf. Temperatura de pastrare ideala este de 3-5 grade Celsius. Daca este pastrat in conditii optime, parfumul isi mentine proprietatile si aroma timp de mai multi ani. Astazi industria parfumurilor este una dintre cele mai puternice, care cunoaste o dinamica permanenta, marcata de factorul concurential si sugrumata de politici de marketing cat mai diverse pentru o piata intr-o continua expansiune. Astazi, pentru orice femeie din lume, alegerea unui parfum reprezinta cea mai mare provocare. Parfumieri celebri precum Yves Saint Laurent, Jean Paul Guerlain, Hubert de Givenchy, Nina Ricci, Max Factor, Christian Dior, Gabrielle Chanel, Francois Cotz, Pierre Balmain, Helena Rubinstein, Helene Rochas, Robert Ricci, Charles Revson, Francisco Rabaneda,Jean Paul Gaultier, Manolo Pertegaz, Antonio Puig, Dr N.G. Payot, Estee Lauder, Germaine Monteil, Yves Lavin le pun nasul, nervii si portofelul la mare incercare. Fara indoiala, au existat si parfumuri care au scris istoria parfumeriei universale. Si n-am sa fac trimiteri la literatura ca sa va amintesc faptul ca fiecare dintre noi stocam in memoria olfactiva amintiri si miresme legate de persoane sau intamplari, de iubiri si despartiri. Cateva dintre parfumurile lansate de-a lungul timpului au devenit simboluri.

Printre acestea se numara “Shalimar, creat in 1925 de catre Guerlain, simbol al luxului, care a rams unul dintre cele mai apreciate parfumuri din toate timpurile.

Chanel No 5, creat in 1921 de catre Ernest beaux pentru gabrielle Chanel, este parfumul cel mai bine vandut in intreaga lume si reprezinta simbolul elegantei feminine si simbolul marcii Coco Chanel.

Angel a revolutionat istoria parfumurilor, creatorul lui, Thierry Mugler, a vrut sa creeze un parfum cu miros de dragoste. Sa fie atat de senzual incat sa nu poti sa te desparti de cea care il foloseste. Se pare ca i-a reusit.

Casa Dior a lansat in 1948 parfumul Miss Dior, un omagiu parfumat adus surorii lui Christian Dior, Catherine. Aromele sale se doreau expresia de libertate, intruparea olfactiva a leminitatii absolute, freamatul vietii si bucuria tineretii.

Daca este sa facem o ierarhie a celor mai scumpe parfumuri din lume, aceasta ar arata cam asa:

Cel mai scump parfum din lume costa 1 million de dolari, sticla acestuia fiind decorata cu 2909 de bijuterii : diamante, safire si rubine de diferite culori. Sticla a fost realizata de renumitul bijutier Martin Katz. 


O sticluta cu cel mai scump parfum din lume, Imperial Majesty Clive Cristian, costa 215.000 de dolari. 
dolari.

Clive Christian No.1 a intrat in Cartea Recordurilor la categoria cel mai scump parfum din lume. Desi sunt multe parfumuri foarte scumpe, Clive Christian No.1 a primit aceasta titulatura atat pentru flaconul sau deosebit, cat si pentru faptul ca parfumul a fost realizat din cele mai rare si mai scumpe ingrediente din lume: lemn de santal din India, vanilie de Tahiti, trandafir, iasomie, orris, garoafa rosie, balsam benjoin si seminte tonka. Pentru confectionarea sticlutei de parfum, creatorii casei Clive Christian au cerut permisiunea Reginei Angliei sa foloseasca drept simbol coroana regala, iar legenda spune ca regina a fost onorata sa puna la dispozitia creatorilor coroana monarhei britanice.Sticla este confectionata din cristal de Baccara de 500 ml suflat cu aur de 18 carate si incrustat cu un diamant de cinci carate, iar dopul are simbolul Coroanei Regale. Pretul unui flacon de 500 ml de Clive Christian No.1 este de 168.000 de euro, parfumul fiind scos pe piata in editie limitata, de doar 10 exemplare. 

Baccarat este cunoscut pentru utilizarea de sticlute incrustate cu cristale pentru a parfumurile exclusive pe care le produce. Cu parfumul Les Larmes Sacrees de Thebes, Baccarat a intrat in aria parfumurilor business. O sticluta de parfum costa 6.800 de dolari. 

Parfumul Ralph Lauren Notorious este unul din cele mai scumpe parfumuri lansate vreodata si este dedicat persoanelor din segmentul ultra premium. Pretul unei sticlute de 75 de ml este de 3540 de dolari.

 Parfumul Caron’s Poivre se gaseste intr-o sticluta incrustata cu cristale si capac din aur alb. Pretul unei sticlute de 60 ml costa 2000 de dolari.

Joy este un parfum creat in anul 1929 de catre Henri Almeras pentru creatorul de moda Jean Patou. Este cel care a adus genul floral printre parfumuri. 30 de ml din acest parfum costa 800 de dolari. 

Parfumul Jar The Bolt of Lightening este facut de creatorul de bijuterii Joel A. Rosenthal. 30 de ml din acest parfum costa 765 de dolari.  

Parfumul Shalini este creat de Maurice Roucel, faimos pentru parfumurile de lux pe care le-a  facut de-a lungul timpului. O sticla de 65 de ml costa 900 de dolari. 

Parfumul Eau D’Hadrien este creat de catre Annick Goutal, model, pianist si creator de parfumuri si este rezultatul unei indelungi cercetari cu citrice. Parfumul este facut din extracte de struguri si lamai siciliene. O sticluta de 100 de ml costa 1,500 de dolari.

Chanel No.5 este primul parfum lansat de catre creatorul de moda parizian Gabrielle “Coco” Chanel. Parfumul a fost in continua vanzare din momentul aparitiei, anul 1921, si pana in prezent. Potrivit companiei, la nivel mondial, o data la 30 de secunde se vinde o sticluta de Chanel No5, pretul acesteia fiind de 234 de dolari (100 ml).

Desigur, nu toata lumea isi permite un parfum foarte scump, dar impartasesc parerea exprimata atat de bine de Coco Chanel: “ Parfumul este un accesoriu suprem, nevazut si neuitat. Iti anunta sosirea si iti prelungeste prezenta dupa ce pleci” Deci nu renuntati la parfum! Pentru ca “ eleganta este imposibila fara parfum! El este accesoriul invizibil, ultimul si cel care nu poate fi niciodata uitat” si “o femeie fara parfum e o femeie fara viitor “- Coco Chanel

Mademoiselle Alice Cocea si teatrul interbelic parizian

Sofia Alice Cocea a fost una dintre cele mai talentate actrite pe care le-a avut Romania. Ea s-a afirmat totodata ca regizor, creator de moda si pictor. S-a nascut intr-o familie de artisti, motiv pentru care talentul nativ a gasit mediul prielnic de a iesi la lumina la o varsta cand alte fetite se jucau cu papusa. Inca nu este clar stabilit anul nasterii sale (unele surse indica anul  1897 , altele 1899), dar stim sigur ca a vazut lumina zilei in Sinaia si a fost sora scriitorului si pamfletarului D. Nicolae Cocea si a actritei Florica Cocea, cea care avea sa realizeze un mariaj stralucit cu un milionar de pe Valea Loarei, desi era inca casatorita si nedivortata.  cand s-a nascut, tatal ei facea parte din comandamentul Garzii Regale. Alice a  urmat intre anii 1909 si 1912 Conservatorul de muzica si arta dramatica din Bucuresti, iar mai apoi Conservatorul de arta dramatica din Paris intre anii 1913-1917.  A fost considerata una dintre cele mai elegante aparitii in lumea buna pariziana din secolul 20, o aparitie sarmanta, eleganta si frivola.

Cat a stat in Romania, datorita fratelui sau mai mare cu 17 ani decat ea, care frecventa cercurile literare, a avut sansa sa cunoasca   oameni de cultura marcanti ai literaturii romane, printre care Gala Galaction, Tudor Arghezi, V. Demetrius si altii.  In anul 1909, cand inca nu implinise 10 ani, a fost distribuita in piesa “Noaptea invierii” de A de Herz, in care juca rolul baietasului, piesa care s-a jucat pe scena Teatrului National. Desi interpreta  roluri de adolescenta, ea s-a remarcat prin firea sa dinaminca, inteligenta usurinta cu care trecea de la o stare la alta, vocea care cuprindea reglistrul intreg de la replica taioasa la caldura transpusa in inflexiunile vocale. Dupa ce a petrecut un an la Teatrul National, in 1910 ea s-a inscris in “Compania Davila” si a jucat in  “Madam Colibri” , “Yuyu” sau “Poama cruda” unde avea sa interpreteze roluri de adolescenta. Doi ani mai tarziu, cand Maria Giurgea parasea Compania Davila, Alice a preluat partiturile acesteia, motiv pentru care Carol Davila avea sa devina mentorul ei si barbatul caruia ii va purta un respect adanc toata viata.

Alice a parasit Compania doar cand aceasta s-a desfiintat, moment in care a plecat din Romania impreuna cu mama si sora ei, la Paris, unde s-au stabilit definitiv. Tatal ei a ramas in tara,  fiind general in armata romana, si a continuat sa traiasca departe de ele. In capitata Frantei,  a urmat cursurile Conservatorului pe care le-a absolvit, fiind atrasa in mod evident de music –hall, teatru de revista si opereta. La absolvire a refuzat angajarea  la Teatrele de Comedie sau  Odeon, optand pentru teatrele particulare.  La 19 ani a debutat pe scena pariziana in spectacolul de opereta “Phi-Phi”, in care a jucat rolul Aspasiei.  Din acel moment, a marcat succes dupa succes, jucand  in spectacole de cabaret si in opereta. A evoluat alaturi de mari artisti ai vremii printre care trebuie mentionati  Sacha Guitry,  Pierre Fresnay, Maurice Chevalier, Pierre Brasseur  si Harry Baur.  A fost prietena cu Paul Claudel, Andre Gide, Jean Cocteau, Jean Giraudoux si altii. 

A jucat pe scena unor teatre renumite precum Palais Royal, Rennaisance, Antoine, Champs – Elysees, Michel, Mathurins  in piese celebre.  Tot in aceasta perioada a interpretat roluri de femeie cocheta si in cateva filme: “Ce copil de tata”, “Din toata inima”, “Divortam” si altele. In anii 1930, Alice tinea Parisul cu sufletul la gura atat prin succesul inregistrat pe scena, cat si prin scandalurile amoroase  in care era implicata. Ii placea sa fie iubita si nu se sfia sa isi traiasca iubirile furtunoase si pasagere tot la scena deschisa. Avea un gust exagerat pentru lux,  dovada fiind chiar propriul ei apartament decorat cu blanuri naturale aruncate pe parchetul alb stralucitor, cu oglinzile scumpe si mari si matasurile de un verde aprins.

 In 1926 s-a maritat cu contele Stanislas de la Rochefoucauld, Duce de Bisaccia, descendent al uneia dintre cele mai vechi, puternice si avute familii din aristocratia franceza, iar celebra actita franceza Colette a fost martora la nunta lor.  Dar familia contelui si anturajul lui nobiliar nu au acceptat-o niciodata in randul lor, fapt care a contribuit la pronuntarea divortului lor 5 ani mai tarziu. In perioada divortului, Alice a avut o relatie de amor cu Victor Point despre care actrita consemna: “ am fost ametita de dragostea si violenta pasiunii” si caruia avea sa ii promita ca se va casatori cu el dupa pronuntarea divortului. Acesta era el insusi un aventurier de cariera, fiind conducatorul expedietiei Citroen in Asia si cel care a refacut traseul lui Marco Polo pe “drumul matasii”.

Dar personalitatea puternica a celor doi protagonisti avea sa le marcheze relatia.  Amandoi erau patimasi, rasfatati de societate si de succes, motiv pentru care legatura lor a fost presarata cu scandaluri rasunatoare si impacari teatrale.  Povestea lor de amor avea sa se incheie cu sinuciderea lui Victor la bordul vasului sau ancorat intr-un port din Riviera franceza, dupa ce cei doi se certasera pe motiv ca Alice refuzase sa se casatoreasca cu el. Presa a comentat cu savoare momentul de vreme ce prietenii lui Victor o amenintau ca o vor impusca pe scena, in fata admiratorilor ei, asa cum se omorase prietenul lor.  

Alice a continuat sa joace alaturi de Pierre Fresnay, Michel Simon, Pierre Brausseur si Harry Baur, interpretand personaje in piese la moda, construite in jurul temei  “menaj a trois”.  Binenteles ca amenintarile nu au fost duse pana la capat. In anul 1934, Alice a plecat la Berlin unde si-a simulat sinuciderea din dorinta de a-si face reclama. Dar berlinezii au tratat cu indiferenta acest episod, iar ea a decis sa se intoarca la Paris. Anul 1937  i-a oferit provocarea de a incerca regia de teatru si de a ocupa un post de conducere, alaturi de Roger Capgras, la Le Theatre des Ambassadeurs. Inceperea razboiului avea sa schimbe viata multor artisti, deci implicit si viata ei.  Chiar si dupa ocuparea Parisului de nazisti, in mai 1940, Alice a fost mereu pe scena, in ciuda faptului ca actorilor evrei le fusese interzisa evolutia. A fost admirata si curtata de catre ofiterii germani, fiind deseori vazuta alaturi de acestia in restaurantele la moda.  In vremea ocupatiei, cele 34 de teatre pariziene impreuna cu cele 14 music-hall-uri,  12 sali de cabaret, 30 de cinema-uri si salile de opereta au fost arhipline. Ulterior a fost arestata de aceeiasi ofiteri germani sub pretextul ca aparitiile ei in piese frantuzesti ar fi obstructionat cultura germana. Desi a continuat sa joace si dupa incheierea razboiului, aparitiile ei pe scena au fost sporadice datorita faptului ca fusese suspectata de colaborationism. In 1958  a fost impiedicata sa performeze in piesa lui Robert Brasillach, scriitor antifascist executat de nemti, pe motiv ca “ nu este demna”. Ea si-a dedicat cea mai mare parte a timpului regiei de spectacole, picturii si creatiilor de moda.

In 1968 si-a publicat memoriile “Dragostele pe care le-am iubit asa de mult” in care scria: “Care mi-a fost destinul? Am gustat viata fara sa cunosc caculul si fara sa cunosc interesul. Banii si zilele fericite mi-au curs printre degete”.  A murit in anul 1970 si a fost ingropata la Boulogne Billancourt, in Franta. Desi nu a avut succesul rasunator pe care l-au cunoscut alti compatrioti de-ai ei pe scena pariziana precum: Maria Venturia, De Max, Elvira Popescu si Jean Yonnel, in 1982, revista Cosmopolitan a inclus-o pe lista celor mai fatale femei ale secolului 20, alaturi de nume celebre precum protagonista scandalului “Profumo”, Christine Keller, amanta lui Mussolini, Clara Petacci,  sau Mary Jo Kopechne al carei nume este legat de “afacerea Kennedy”. Pentru noi, romanii, numele ei este legat de arta teatrala romaneasca de calitate care a ingenunchiat publicul francez la el acasa si de nepoatele sale care i-au  dus mai departe harul actoricesc pe scenele romanesti:  Dina Cocea si Tantzi Cocea, fiicele publicistului D.N.Cocea, fratele celebrei actrite.

Paste Fericit!

Paste Fericit!

Boldog Husveti!

Unnepeket!

Buona Pasqua!

Joyeux Paques!

Happy Easter!

Ion Barbu - oscilatia lirica intre droguri si amor.

Mi-amintesc ca, pe la 18 ani, facusem o pasiune pentru lirica lui Ion Barbu. Eram in ultimul an de liceu si nici unui profesor de limba romana nu-i trecea prin cap atunci sa povesteasca la clasa acele picanterii din viata poetilor si scriitorilor romani care te-ar fi putut apropia si mai mult de creatia lor literara. Dar cine ar fi avut curajul sa afirme in anii 1980 ca Ion Barbu fusese un narcoman, un mare amator de sex, cand manualele il prezentau drept unul dintre cei mai importanti poeti interbelici, omul care a restabilit echilibrul perfect intre matematica si poezie. In ceea ce priveste poezia „Riga Crypto si lapona Enigel“ era prezentata drept obalada cu accente romantice, o poezie initiatica, a carei arhitectura lirica se construia pedrama cunoasterii. Traiam intr-o lume „perfecta”, ajustata de moralitatea comunista in care se mintea prin omisiune. Manualele ii prezentau ca niste genii care nu faceau altceva decat sa scrie. Nu stiam daca aveau micile sau marile lor naravuri ca noi toti, oamenii de rand, daca si viata lor era presatata de ispite si greseli, de adevaruri nerostite si taine neimpartasite. Unele dintre apucaturile lor erau bine cunoscute in lumea artistica, dar atent ascunse de indiscretiile publicului cititor. Si numai Dumnezeu stie cata literatura s-a consumat in acea perioada. Despre viata si lirica lui Ion Barbu aveam sa invat in profunzime niste ani mai tarziu, in studentie. Atunci am aflat istoria privata a poetului, de bataliile pe care le-a dus, pe unele le-a castigat, pe altele le-a pierdut. Ion Barbu a avut trei mari pasiuni: poezia, cocaina si femeia.Ma intreb si acum ce s-ar fi intamplat daca un profesor neconventional si-ar fi inceput disertatia povestind episodul in care poetul a aruncat pur si simplu cu volumul „Istoria literaturii române” dupa Geroge Calinescu, care venise in vizita sa ii daruiasca un exemplar al proaspatului volum iesit de sub tipar. Iata cum povestea sotia lui acest moment:“Pe aleea din faţa casei parcă-l văd pe Dan aruncând cu Istoria literaturii române după Călinescu. Nu-i plăcuse deloc lui Dan cum l-a prezentat. Călinescu venise să-i aducă un exemplar. Nu i-a plăcut lui Dan nici că a scris că “avea ochi vegetali” şi semăna cu un nomad… kurd.” Ion Barbu a fost totodata cunoscut in caliatea sa de matematician sub numele de Dan Barbilian,dar a fost unul dintre cei mai importanti poeti romani interbelici. La 26 de ani, mai exact in anul1921, acesta a plecat in Germania pentru a-si da doctoratul in matematica, dar, odata ajuns acolo, avea sa renunte la acest plan: “Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experiențele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină!” ii scria poetul prietenului sau Léo Delfoss. Acestei stari de delir i se datoreaza frumoasa poezie „Riga Crypto si lapona Enigel“ pe care a scris-o in Germania in1923. Poezia este de fapt o alegorie despre dependenta sa de droguri si depre povestea de amor cu Helga, pictorita norvegiana. Cand a scris aceasta poezie, poetul era intr-o perioada marcata nu numai de consumul de eter si cocaina, dar si de singuratatea apasatoare. Trecusera doar cateva luni de la despartirea de pictorita pe care o cunoscuse la unul dintre vernisajele ei in München. Helga, mai in varsta decat el, fusese, dupa cum insasi sotia poetului avea sa consemneze mai tarziu, "marea dragoste" a lui Ion Barbu, "singura femeie pe care a iubit-o sincer, la care s-a gandit cu duiosie pana la sfarsitul vietii", "singura pentru care a suferit cu desperare, pana in adancul sufletului". Despartirea de Helga "i-a zguduit viata", lasandu-l pe poet "descumpanit, adanc deprimat, desperat". Se zice ca inspiratia i-a venit in somn, dupa cum singur avea sa marturiseasca intr-o scrisoare adresata prietenului sau Léo Delfoss: "Originea baladei rigai Crypto este onirica, cu siguranta (…). Cel putin ca intentie si ca schema; caci compozitia s-a dezvoltat si desavarsit in momente de luciditate" si continua: "Eu credeam [ca] elementele: ciupearca, fragi, lapona, tari de ghiata, reni (sunt) pe deplin justificate de necesitatea, cu totul intima pentru mine, de a da un cadru scandinav poemului". Desi recunoastea ca Helga fusese marea lui iubire, Gerda era de parere intr-o maniera total gresita, ca poetul nu ii dedicase norvegiencei nici o poezie de dragoste. Dar Helga nu se regaseste doar in ipostaza lirica a Laponei Enigel, ci si in "neclatinatul idol El Gahel" din "tara lui norvega" (Isarlak), dar si in "rusalca unui iezer scandinav" (Portret), In aceasta perioada in care poetul se simtea singur si parasit intr-o lume imposibila, Ion Barbu a cerut-o in casatorie pe Gerda Hossenfelder. El singur se autodefinea ca un barbat "etero-hetero-sexual", care si-ar fi putut gasi echilibrul emotional in prezenta unei sotii iubitoare si tolerante. Ca si alti poeti si scriitori tineri din generatia sa, si el a simpatizat cu legionarii, dedicandu-i o poezie lui Corneliu Zelea Codreanu si una chiar lui Hitler":

„Mărire ţie, Führer, veşnic ţie!

Legiunea-aşterne verdele covor,

Să merg în pas de altă-Alixăndrie

Spre Indii şi spre împăratul Por!".

Dar nu impactul Miscarii Legionare avea sa marcheze viata poetului, ci consumul excesiv de cocaina. Viitoarea lui sotie, Gerda Hossenfelder, avea sa povesteasca ulterior cum a aflat in anul 1924, la Cottbus, despre consumul de droguri al lui Ion Barbu: "Tremurand de frig, am pus mana in buzunarul paltonului lui, ca sa mi-o incalzesc. Acolo am dat de o cutie rotunda si, fara sa ma gandesc la ceva rau, am scos-o afara. Insa tulburarea vadita a lui Dan m-a facut banuitoare. Am vrut să aflu ce era inauntru. El a spus un singur cuvant scurt: "Cocaina".(...)Printr-un prieten capatase intr-o zi drogul. Luase mai intai din curiozitate - nu trebuie sa uit ca era poet, iar eu stiam despre alti poeti ca incercasera senzatiile drogurilor! - i-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urma si l-a procurat din cand in cand, ca sa uite mizeria sufleteasca in care se zbatea. Nu devenise sclavul drogului”. Desi Gerda refuza sa recunoasca adevarul, poetul devenise dependent de narcotice puternice. El insusi, jenat, avea sa incerce o explicatie stanjenitoare: "Printr-un prieten cautasem drogul. Mi-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urma mi l-am procurat din cand in cand, ca sa uit de mizeria sufleteasca in care ma zbateam, dar nu am fost niciodata dependent de el". Poetul a inceput sa consume cocaina in 1921, la 26 de ani, pe cand se afla pentru teza de doctorat in Germania, la Göttingen, apoi la Berlin si Tübingen, perioada in care a abandonat studiile doctorale („uitasem docta muză”) si le-a inlocuit cu „un facil Eden“.Criticii literari aveau sa consemneze voalat acest episod barbian, in cuvinte masurate, intelese doar de catre stiutori.Serban Cioculescu o lauda pe sotia poetului, Gerda Barbilian, pentru atentia cu care “l-a adunat de pe drumuri” pe poetul “batut de vanturi, naucit de «paradisuri artificiale» si de aventuri erotice”, in vreme ce Ovid Crohmalniceanu n-a facut aluzii decat la “ viata boema, ale carei paradisuri rau famate le evoca nu putine «versuri de circumstanta» barbiene”, iar Eugen Lovinescu consemna “I. Barbu (...) imi povesteste aventurile amoroase din Germania ce l-au dus din desperare la... eter si cocaina” 

In 1924, deoarece poetul traversa o puternica depresie generata atat de consumul de droguri, dar si de despartirea de Helga, a fost internat intr-un spital de dezintoxicatie la Marcuta, nu departe de Bucuresti, unde avea sa stea spitalizat aproximativ jumatate de an, pana la inceputul anului 1925. Desi multi considera acest an sfarsitul perioadei narcomanice, criticul Serban Cioculescu rememoreaza un episod din anul 1930, in care acesta a fost rugat de Ion Barbu sa ii cumpere dintr-o farmacie eter, deoarece naravul poetului era cunoscut de catre toti farmacistii din capitala care refuzau sa ii mai vanda doza necesara. Criticul Marius Chivu nu l-a menajat nici el, descriindu-l: “Ion Barbu era un cocainoman si intra in sevraj cand scria. Consuma droguri in timp ce facea sex extraconjugal, iar toate lucrurile acestea isi gasesc o expresie in ce a scris. “Riga Crypto si lapona Enigel” este o poezie despre dependenta de cocaina a lui Barbu si despre o relatie amoroasa ratata, pe care acesta a avut-o cu o pictoritanorvegiana.” O data cu instalarea comunismului, regulile si exigentele s-au schimbat, iar poetul a fost obligat sa isi inlocuiasca excitantele cu cafeaua la filtru, iar acelasi Serban Cioculescu il descria intr-un mod absolut original: “Un cap rotund, lucios ca o bila, plesuv, cu parul lateral ravasit, cu o pereche de mustati, din care se prelingea cafeaua sorbita cu lacomie (...), cu niste enormi ochi verzi, de halucinat”. In 1947, Ion Barbu ii scria poetei Nina Cassiancu care avea o relatie amoroasa: “Voi putea distruge legenda ca am fost ori sunt modernist? E o eroare care s-a acreditat din vina indoitei mele specialitati: toxicomania si matematica, pe care n-am stiut sa le tin bine, sa nu [se] prelinga in scrisul meu”. De fapt, poetul marturisea ca lirica sa se afla “strivita” intre “veracitatea cartesiana”, adica in matematica, si “navigarea prin somnul controlat”, “catre faptele de somn”, adica in euforia narcoticelor. “Credeam insa pe atunci in Poesie si aduceam, in adancirea ei, o veracitate cartesiana si o ardoare de navigator. Natura ei imi aparea identica somnului controlat” , recunoscand inca o data, daca mai era nevoie, influenta perioadei narcomaniei asupra liricii sale:

“Deci versul meu legat in largi turbane,

De lanci zbarlit, ca teasta unei cegi,

Cu albele-i prapastii si capcane

De munti opiomani, nu-l intelegi” (Portret).

“Castelul tau de gheata l-am cunoscut, Gandire!”, scria Ion Barbu.

Dar Ion Barbu a mai avut un viciu, a iubit femeia prin prisma tentatiei, aventurii, experientei de o seara. Nu se sfia niciodata sa afirme faptul ca a cunoscut dragostea sub forma a cinci mii de muze. Si, desi pare greu de crezut, o parte dintre aceste aventuri aveau sa fie confirmate chiar de sotia poetului in volumul „Ion Barbu: amintiri”: “Sigur c-am fost si geloasa, dar nu sa-i fac scene. Uneori nu a fost usor să lupt cu sentimentul asta. Cu timpul insa, ramane doar ce-a fost frumos. Dar era intr-adevar un barbat curtat oriunde isi facea aparitia. Normal ca atragand atentia, nu putea ramane in umbra. Era vivace, ochii lui sclipitori, ah, tempi pasati. Nu era un molau, stiam ca trebuie sa rezist. Am fost mandra de el.” 

Si algebrista Emmy, sordida şi divina
Al cărei steag şi preot abia încerc să fiu
Se mută-n nefireasca - nespus de albă!- Nina." (Ion Barbu)

Cea mai renumita relatie extraconjugala in ochii cititorilor a ramas aceea cu tanarea poeta de atunci, Nina Cassian. Ion Barbu a cunoscut-o in 1946, iar acesta era mai mare cu 30 de ani decat ea (ea implinise 22 de ani, iar el numara 52 de ani). Nina Cassian a considerat ca “relatia noastra a fost afectatadin cauza tineretii mele nesabuite“. Tanara poeta promitea, dar era uratica, dupa cum singura avea sa marturiseasca intr-un interviu: “ pana la 17 ani nu se uita la mine nici macar un caine”. Intr-un interviu luat de Rodica Binder, Nina Cassian declara: “ ...pe Ion Barbu l-am cunoscut abia in 1946. Nu vă spun, era poetul meu preferat, era idolul meu. Eram incremenita cu micile mele "randulete" in fata lui. Dar el mi-a citit cartea de debut in manuscris si mi-a facut adnotari, unele elogioase, dar nu toate. De exemplu despre poemele in "limba sparga" pe care am inventat-o - nu stiu daca ati auzit despre acea dracovenie pe care am facut-o - a scris: "Nina Cassian, daca pui in volum nazdravaniile astea, te ucid, cu dreptul pe care mi-l da marele, fara de seama talent ce-l ai." Am aceste manuscrise in fotocopii si le-am predat si la Academie. Da, a fost o intalnire providentiala în viata mea, cea cu Ion Barbu. I-am descifrat nopti intregi cu alti prieteni poemele. Ermetismul lor este foarte dominator, dar nu in toate textele. Cand l-am cunoscut l-am intrebat despre o anume poezie. Asta poate sa te amuze pe matale, d-na Binder, care te-ai ocupat indeaproape de poezia lui Ion Barbu. Este vorba de poezia care se termina cusapte semne puse ciclic "El Gahel". Ei, ne-am batut capul o noapte intreaga ce-o fi si asta? Suna destul de arabeste. Cand l-am intrebat a spus: " Da de unde, asta a fost o femeie pe care am iubit-o, sau aaa ceva, HELGA, si i-am pus numele pur si simplu...in roata". Am fost putin dezamagita, dar se amuza si el”.Cat de tare a iubit-o Ion Barbu pe Nina Cassian este greu de spus, dar si mai greu de crezut dupa numarul mare de amoruri bifate. Evident, e bine sa judecam cartea nu dupa coperta, ci dupa continut. Dar cine nu zaboveste cu privirea pe coperta atent construita, inainte de a se cufunda in lectura?

Creatorii de Ingeri din Nagyrev

Ma gandeam zilele trecute cum crizele mondiale au generat fapte de neconceput in conditii normale de viata. Nu pentru faptul ca o anumita fapta a unui dezaxat ar soca opinia publica internationala, ci ca atitudinea de grup a condus la niste actiuni absolut inexplicabile si greu de acceptat. Mi-am amintit fara sa vreau de un articol pe care il citisem acum cateva luni si care, la vremea aceea, m-a socat. Se intamplase in 1914, intr-un oras provincial, Nagyrév, situat pe malul Tisei, in imediata apropiere a localitatilor Tiszakurt si Satolnok, nu mai depate de 60 de km de Budapesta, pe vremea cand Ungaria, pana atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, intra in Primul Razboi Mondial. Barbatii fusesera obligati sa se inroleze, iar in micul orasel ramasesera femeile, batranii si copiii.

Se zice ca orice nebun are nevoie de un mediu propice in care sa se manifeste, iar aceste evenimente au ajutat-o pe Julia Fazekas sa se afirme si sa dea masura propriilor sale fapte care au socat intreaga lume. Aceasta era o femeie retrasa, stearsa, care detinea cunostinte rudimentare de medicina si al carei sot disparuse in circumstante ciudate si niciodata elucidate. Familia ii alesese sotul pe vremea cand inca era adolescenta, iar mariajul s-a dovedit unul destul de greu de suportat de vreme ce acesta avea patima bauturii si era violent. Si cum divortul era interzis, se pare ca tanara si-a rezolvat singura problemele in casnicia nefericita. Desi ajunsese cu doar 3 ani inainte de inceperea razboiului in acest orasel, numele ei avea sa fie legat pe vecie de el si sa aduca o reputatie trista asupra intregii comunitati locale. Initial, isi castigase renumele de moasa care scapa femeile de sarcinile nedorite, fapt care a dus la arestarea ei de aproximativ 10 ori in perioada respectiva, deoarece legea ungara interzicea avortul. Dar justitia avea atunci alte preocupari atunci legate de razboi, fapt care a condus la eliberarea acesteia de fiecare data. Tot atunci, avea sa fie infiintat lagarul pentru prizonierii de razboi. Austro-Ungaria era atunci pe val, motiv pentru care numarul detinutilor devenea pe zi ce trece tot mai numeros.

Si, cum barbatii erau pe front, intre detinuti si localnice se legau si dezlegau multe povesti de dragoste. Dar motivele au fost multe si diverse: micul orasel provincial era macinat de saracie, dar si de lacomie si chiar de plictiseala. Femeile s-au combinat cu prizonierii rusi deoarece acestia le lucrau in ferme si ispita le statea sub nas, iar barbatii lor erau plecanti pe front. Batranii nu vedeau cu ochi buni legaturile amoroase clandestine, care le stricau casniciile si sporeau numarul de avorturi ce aveau sa dea mult de lucru Iuliei Fazekas. Avand din ce in ce mai multe cereri, aceasta a fost obligata sa isi ia un ajutor, pe cea care avea sa ii devina complice, Zsuzsanna, zisa Susi, Oláh, femeia vraci din satul Nagyrev, ea insasi maritata cu un om batran pe care il ura si pe care avea sa il omoare. Cand razboiul s-a sfarsit, iar barbatii au inceput sa se intoarca de pe front, multe dintre femei nu au fost incantate sa se intoarca la vechile reguli si principii familiale si nici sa renunte la libertatile pe care le capatasera. Natura absolut cutremuratoare a faptelor Iuliei Fazekas si ale complicei sale abia atunci a iesit la lumina. Iulia a fost aceea care le-a sfatuit pe femeile care nu isi mai doreau sotii acasa sa ii otraveasca. Cele doua femei fierbeau hartiile de prins insecte care erau fabricate pe baza de arsenic si dadeau solutia rezultata femeilor care doreau sa isi omoare partenerii. Se pare ca primul care cazuse victima acestei proceduri fusese batranul Peter Hegedus, care condamnase public lipsa de moralitate a tinerelor, imediat dupa inrolarea barbatilor din sat, in 1914.

Istoricii sunt de parere ca , intre 1918-1929, in Nagyrev, 50 de femei isi otravisera partenerii sau apropiatii, numarul victimelor fiind estimat in jurul a minim 70 de persoane, in vreme ce altii indica 300 de victime. Acestea formasera un “district al mortii” cunoscut sub numele de „Creatorii de Ingeri din Nagyrev”. Cele doua complice isi adusesera in anturajul lor rude si femei de incredere, astfel incat secretul era foarte bine pastrat. Acestea au avut curajul si nebunia de a genera un fenomen de masa in sat, un fel de psihoza criminala, care a dus nu numai la otravirea sotilor, dar si a propriilor copii, rude sau rivale din acelasi grup de actiune. Motivele erau dintre cele mai diverse: fie nu mai doreau sa traiasca impreuna cu barbatii lor, fie erau supuse oprobiului familial, fie erau interesate de mostenire sau pur si simplu pentru ca se putea. Aceasta nebunie avea sa se opreasca in 1929. Este absolut inexplicabil cum o adunatura de femei au pus la cale un asemenea plan diabolic care s-a dovedit mai mult decat functional si au reusit sa insele vigilenta autoritatilor timp de 15 ani. Evident ca numarul mare de victime inregistrate a condus la un fel de siguranta , la acel sentiment care iti da impresia falsa ca esti un mic Dumnezeu in spatiul tau de confort si ca nimeni nu este mai presus de tine. Acesta avea sa fie inceputul sfarsitului lor. Intamplarea a facut ca una dintre ucigase, Laszlo Szabo, sa fie surprinsa de catre doi vizitatori in timp ce turna otrava in paharul unui pacient. Laszlo Szabo a fost retinuta imediat de catre autoritati, iar in timpul cercetarilor, aceasta a numit-o pe Julia Fazekas drept furnizoare a otravii si creatoarea intregului plan criminal.

Dar deja erau anumite semne de intrebare in comunitatea locala deoarece doi dintre cei care fusesera otraviti reusisera in mod miraculos sa scape cu viata. Un alt caz indica faptul ca un student la medicina identificase un nivel ridicat de arsenic in lesul unui decedat gasit inecat pe malul unei ape. Inclusiv o scrisoare anonima ajunsese la redactia unui ziar local in care erau acuzate femeile din regiunea Tiszazug ca membrii familiilor lor decedasera in mod ciudat in urma unor intoxicatii. Intre timp, in randul criminalelor se instalase teama. Una dintre ele, Christine, vaduva lui Czordas Balint, mai curajoasa, si-a pus hainele bune si a tras o fuga pana la Budapesta unde s-a dus glont intr-o farmacie. Acolo l-a intrebat pe farmacist daca se pot identifica urme de otrava intr-un corp ingropat si putrezit. A fost absolut socata sa afle ca urmele de otrava pot fi depistate in unghii si firele de par. Aceasta s-a intors speriata si le-a informat pe toate celelalte, iar panica incepuse sa se instaleze in mijlocul lor. Nu dupa mult timp, vaduva lui Czordas Balint avea sa fie arestata, iar sotul ei deshumat. Aceasta a fost dusa la inchisoarea de la Szolnok unde avea sa se spanzure in celula, dupa ce marturisise anchetatorilor ca ajutase la moartea a 20 de soti si a mai multor copii care, din pricina razboiului, nu aveau cu ce sa se hraneasca. Tot atunci a ajuns o alta scrisoare anonima la seful politiei din Szolnok, in care se faceau referiri la alte morti misterioase ale unor barbati din satele de Szolnok si Tiszakurt. Seful politiei a trimis acolo doi detectivi, Bartok si Frieska, ca sa faca cercetari la fata locului.

Acestia s-au dus direct in hanul satului cu intentia sa intrebe oamenii. Acolo, cei doi au vorbit cu 4 sateni carora le-au cumparat de baut si i-au intrebat de mortii din sat. Aceia s-au uitat speriati unii la ceilalti si i-au indemnat sa vorbeasca cu preotul satului. Dar si popa era speriat de parca traia cu dracul la masa si, dupa ce a tras storurile la geam, le-ar fi spus: "Domnilor, ati ajuns prea tarziu. Aici traim constant in umbra mortii. Fara nici un motiv, oameni sanatosi si robusti se imbolnavesc si mor brusc. In aceasta primavara, cand tatal doamnei Szabo a murit , s-a zvonit ca ea si Susi Olah l-au otravit. Cand am intrebat-o pe doamna Szabo, ea a negat zvonul, dar inainte sa plec mi-a dat o ceasca de ceai. Intr-o ora am avut niste crize violente si numai prezenta in casa a unui prieten medic m-a salvat. Acesta a sustinut ca am fost otravit. " Cei doi detectivi s-au uitat unul la altul in vreme ce popa a continuat: "In aceste sate nu avem nici medic, nici politist. Toate certificatele de deces sunt semnate de catre medicul nostru legist, care este ginerele lui Susi Olah. "

Cand au plecat de la casa parohiala, noaptea se asternuse demult peste sat. La un moment dat, unul dintre detectivi s-a impiedicat de ceva si a cazut cat era de lat. Abia apoi a constatat ca s-a impiedicat de cadavrul unuia dintre barbatii caruia ii daduse de baut la han si il sfatuise sa mearga sa vorbeasca cu popa. Batranul vorbise prea multe, iar doamna Szabo aflase despre aceasta cutezanta si a avut indrazneala sa il omoare chiar sub nasul politiei, transmitand un mesaj tacut celor care ar fi fost dornici sa le spuna mai multe. Detectivul Frieska a luat atunci o decizie curajpasa si s-a dus glont la casa acesteia acuzand-o de uciderea unchiului ei. Luata prin surprindere, femeia a marturisit nu numai aceasta crima, dar si uciderea tatalui ei. Tot ea a dat numele lui Susi Olah, dar si al altor femei din grupul criminal. Ca urmare, Susi Olah impreuna cu alte 6 colaboratoare au fost arestate si duse la Ezolnok pentru interogatoriu.

Vaduvele ramase nearestate au incercat sa schimbe noaptea pietrele de mormant din cimitir , dar politia deja il supraveghea, facand imposibila aceasta straduinta de a se salva. Autoritatile au exhumat zeci de cadavre din cimitirul local, printre acestea numarandu-se 15 cadavre care erau sotii a 15 membre din grup. Politia i-a intis o cursa Juliei, iar aceasta a cazut in plasa. Avertizata de catre una dintre complicele ei, Julia avea sa se sinucida prin spanzurare acasa, in noiembrie 1929, inainte sa fie arestata, judecata si condamnata. In casa ei aveau sa fie gasite multe sticlute cu arsenic, pregatite spre a fi vandute amatoarelor. Acestea erau ascunde in mansarda si in podeaua casei. In ziua sinuciderii, politia a arestat 38 dintre complicele ei, iar acestea, in timpul anchetei, aveau sa le denumeasca si pe cele care nu fusesera inca arestate.

Datorita amplorii evenimentului, politistii au decis ca toti cei care decedasera din 1911 pana atunci sa fie deshumati si examinati. Intregul cimitir avea aspectul unui camp de lupta. In timpul cercetarilor, politistii au fost socati sa constate ca femeile erau mandre de actiunile lor, ca nu aveau nici un fel de regrete si ca nu au incercat sa nege faptele pe care le comisesera. Ucigasele aveau sa recunoasca faptele, marturisind uciderea sotilor, a rudelor, a copiilor. Palinka, una dintre membrele grupului, avea sa recunoasca faptul ca si-a ucis sotul, parintii, fratii, cumnatele si o matusa , ca sa mosteneasca o casa frumoasa si 2 de acrii si jumatate de pamant. In urma procesului, 8 dintre ele au fost spanzurate, 7 au fost inchise pe viata, iar restul au fost arestate pe perioade mai scurte de timp. Acest caz este unic in istoria umanitatii, nemainregistrandu-se un asemenea caz de psihoza in masa care sa duca la acte criminale in masa. La finalizarea anchetei, a rezultat un numar total de 300 de victime, acestea fiind soti, tati, frati sau fii.