Mademoiselle Alice Cocea si teatrul interbelic parizian

Sofia Alice Cocea a fost una dintre cele mai talentate actrite pe care le-a avut Romania. Ea s-a afirmat totodata ca regizor, creator de moda si pictor. S-a nascut intr-o familie de artisti, motiv pentru care talentul nativ a gasit mediul prielnic de a iesi la lumina la o varsta cand alte fetite se jucau cu papusa. Inca nu este clar stabilit anul nasterii sale (unele surse indica anul  1897 , altele 1899), dar stim sigur ca a vazut lumina zilei in Sinaia si a fost sora scriitorului si pamfletarului D. Nicolae Cocea si a actritei Florica Cocea, cea care avea sa realizeze un mariaj stralucit cu un milionar de pe Valea Loarei, desi era inca casatorita si nedivortata.  cand s-a nascut, tatal ei facea parte din comandamentul Garzii Regale. Alice a  urmat intre anii 1909 si 1912 Conservatorul de muzica si arta dramatica din Bucuresti, iar mai apoi Conservatorul de arta dramatica din Paris intre anii 1913-1917.  A fost considerata una dintre cele mai elegante aparitii in lumea buna pariziana din secolul 20, o aparitie sarmanta, eleganta si frivola.

Cat a stat in Romania, datorita fratelui sau mai mare cu 17 ani decat ea, care frecventa cercurile literare, a avut sansa sa cunoasca   oameni de cultura marcanti ai literaturii romane, printre care Gala Galaction, Tudor Arghezi, V. Demetrius si altii.  In anul 1909, cand inca nu implinise 10 ani, a fost distribuita in piesa “Noaptea invierii” de A de Herz, in care juca rolul baietasului, piesa care s-a jucat pe scena Teatrului National. Desi interpreta  roluri de adolescenta, ea s-a remarcat prin firea sa dinaminca, inteligenta usurinta cu care trecea de la o stare la alta, vocea care cuprindea reglistrul intreg de la replica taioasa la caldura transpusa in inflexiunile vocale. Dupa ce a petrecut un an la Teatrul National, in 1910 ea s-a inscris in “Compania Davila” si a jucat in  “Madam Colibri” , “Yuyu” sau “Poama cruda” unde avea sa interpreteze roluri de adolescenta. Doi ani mai tarziu, cand Maria Giurgea parasea Compania Davila, Alice a preluat partiturile acesteia, motiv pentru care Carol Davila avea sa devina mentorul ei si barbatul caruia ii va purta un respect adanc toata viata.

Alice a parasit Compania doar cand aceasta s-a desfiintat, moment in care a plecat din Romania impreuna cu mama si sora ei, la Paris, unde s-au stabilit definitiv. Tatal ei a ramas in tara,  fiind general in armata romana, si a continuat sa traiasca departe de ele. In capitata Frantei,  a urmat cursurile Conservatorului pe care le-a absolvit, fiind atrasa in mod evident de music –hall, teatru de revista si opereta. La absolvire a refuzat angajarea  la Teatrele de Comedie sau  Odeon, optand pentru teatrele particulare.  La 19 ani a debutat pe scena pariziana in spectacolul de opereta “Phi-Phi”, in care a jucat rolul Aspasiei.  Din acel moment, a marcat succes dupa succes, jucand  in spectacole de cabaret si in opereta. A evoluat alaturi de mari artisti ai vremii printre care trebuie mentionati  Sacha Guitry,  Pierre Fresnay, Maurice Chevalier, Pierre Brasseur  si Harry Baur.  A fost prietena cu Paul Claudel, Andre Gide, Jean Cocteau, Jean Giraudoux si altii. 

A jucat pe scena unor teatre renumite precum Palais Royal, Rennaisance, Antoine, Champs – Elysees, Michel, Mathurins  in piese celebre.  Tot in aceasta perioada a interpretat roluri de femeie cocheta si in cateva filme: “Ce copil de tata”, “Din toata inima”, “Divortam” si altele. In anii 1930, Alice tinea Parisul cu sufletul la gura atat prin succesul inregistrat pe scena, cat si prin scandalurile amoroase  in care era implicata. Ii placea sa fie iubita si nu se sfia sa isi traiasca iubirile furtunoase si pasagere tot la scena deschisa. Avea un gust exagerat pentru lux,  dovada fiind chiar propriul ei apartament decorat cu blanuri naturale aruncate pe parchetul alb stralucitor, cu oglinzile scumpe si mari si matasurile de un verde aprins.

 In 1926 s-a maritat cu contele Stanislas de la Rochefoucauld, Duce de Bisaccia, descendent al uneia dintre cele mai vechi, puternice si avute familii din aristocratia franceza, iar celebra actita franceza Colette a fost martora la nunta lor.  Dar familia contelui si anturajul lui nobiliar nu au acceptat-o niciodata in randul lor, fapt care a contribuit la pronuntarea divortului lor 5 ani mai tarziu. In perioada divortului, Alice a avut o relatie de amor cu Victor Point despre care actrita consemna: “ am fost ametita de dragostea si violenta pasiunii” si caruia avea sa ii promita ca se va casatori cu el dupa pronuntarea divortului. Acesta era el insusi un aventurier de cariera, fiind conducatorul expedietiei Citroen in Asia si cel care a refacut traseul lui Marco Polo pe “drumul matasii”.

Dar personalitatea puternica a celor doi protagonisti avea sa le marcheze relatia.  Amandoi erau patimasi, rasfatati de societate si de succes, motiv pentru care legatura lor a fost presarata cu scandaluri rasunatoare si impacari teatrale.  Povestea lor de amor avea sa se incheie cu sinuciderea lui Victor la bordul vasului sau ancorat intr-un port din Riviera franceza, dupa ce cei doi se certasera pe motiv ca Alice refuzase sa se casatoreasca cu el. Presa a comentat cu savoare momentul de vreme ce prietenii lui Victor o amenintau ca o vor impusca pe scena, in fata admiratorilor ei, asa cum se omorase prietenul lor.  

Alice a continuat sa joace alaturi de Pierre Fresnay, Michel Simon, Pierre Brausseur si Harry Baur, interpretand personaje in piese la moda, construite in jurul temei  “menaj a trois”.  Binenteles ca amenintarile nu au fost duse pana la capat. In anul 1934, Alice a plecat la Berlin unde si-a simulat sinuciderea din dorinta de a-si face reclama. Dar berlinezii au tratat cu indiferenta acest episod, iar ea a decis sa se intoarca la Paris. Anul 1937  i-a oferit provocarea de a incerca regia de teatru si de a ocupa un post de conducere, alaturi de Roger Capgras, la Le Theatre des Ambassadeurs. Inceperea razboiului avea sa schimbe viata multor artisti, deci implicit si viata ei.  Chiar si dupa ocuparea Parisului de nazisti, in mai 1940, Alice a fost mereu pe scena, in ciuda faptului ca actorilor evrei le fusese interzisa evolutia. A fost admirata si curtata de catre ofiterii germani, fiind deseori vazuta alaturi de acestia in restaurantele la moda.  In vremea ocupatiei, cele 34 de teatre pariziene impreuna cu cele 14 music-hall-uri,  12 sali de cabaret, 30 de cinema-uri si salile de opereta au fost arhipline. Ulterior a fost arestata de aceeiasi ofiteri germani sub pretextul ca aparitiile ei in piese frantuzesti ar fi obstructionat cultura germana. Desi a continuat sa joace si dupa incheierea razboiului, aparitiile ei pe scena au fost sporadice datorita faptului ca fusese suspectata de colaborationism. In 1958  a fost impiedicata sa performeze in piesa lui Robert Brasillach, scriitor antifascist executat de nemti, pe motiv ca “ nu este demna”. Ea si-a dedicat cea mai mare parte a timpului regiei de spectacole, picturii si creatiilor de moda.

In 1968 si-a publicat memoriile “Dragostele pe care le-am iubit asa de mult” in care scria: “Care mi-a fost destinul? Am gustat viata fara sa cunosc caculul si fara sa cunosc interesul. Banii si zilele fericite mi-au curs printre degete”.  A murit in anul 1970 si a fost ingropata la Boulogne Billancourt, in Franta. Desi nu a avut succesul rasunator pe care l-au cunoscut alti compatrioti de-ai ei pe scena pariziana precum: Maria Venturia, De Max, Elvira Popescu si Jean Yonnel, in 1982, revista Cosmopolitan a inclus-o pe lista celor mai fatale femei ale secolului 20, alaturi de nume celebre precum protagonista scandalului “Profumo”, Christine Keller, amanta lui Mussolini, Clara Petacci,  sau Mary Jo Kopechne al carei nume este legat de “afacerea Kennedy”. Pentru noi, romanii, numele ei este legat de arta teatrala romaneasca de calitate care a ingenunchiat publicul francez la el acasa si de nepoatele sale care i-au  dus mai departe harul actoricesc pe scenele romanesti:  Dina Cocea si Tantzi Cocea, fiicele publicistului D.N.Cocea, fratele celebrei actrite.

Paste Fericit!

Paste Fericit!

Boldog Husveti!

Unnepeket!

Buona Pasqua!

Joyeux Paques!

Happy Easter!

Ion Barbu - oscilatia lirica intre droguri si amor.

Mi-amintesc ca, pe la 18 ani, facusem o pasiune pentru lirica lui Ion Barbu. Eram in ultimul an de liceu si nici unui profesor de limba romana nu-i trecea prin cap atunci sa povesteasca la clasa acele picanterii din viata poetilor si scriitorilor romani care te-ar fi putut apropia si mai mult de creatia lor literara. Dar cine ar fi avut curajul sa afirme in anii 1980 ca Ion Barbu fusese un narcoman, un mare amator de sex, cand manualele il prezentau drept unul dintre cei mai importanti poeti interbelici, omul care a restabilit echilibrul perfect intre matematica si poezie. In ceea ce priveste poezia „Riga Crypto si lapona Enigel“ era prezentata drept obalada cu accente romantice, o poezie initiatica, a carei arhitectura lirica se construia pedrama cunoasterii. Traiam intr-o lume „perfecta”, ajustata de moralitatea comunista in care se mintea prin omisiune. Manualele ii prezentau ca niste genii care nu faceau altceva decat sa scrie. Nu stiam daca aveau micile sau marile lor naravuri ca noi toti, oamenii de rand, daca si viata lor era presatata de ispite si greseli, de adevaruri nerostite si taine neimpartasite. Unele dintre apucaturile lor erau bine cunoscute in lumea artistica, dar atent ascunse de indiscretiile publicului cititor. Si numai Dumnezeu stie cata literatura s-a consumat in acea perioada. Despre viata si lirica lui Ion Barbu aveam sa invat in profunzime niste ani mai tarziu, in studentie. Atunci am aflat istoria privata a poetului, de bataliile pe care le-a dus, pe unele le-a castigat, pe altele le-a pierdut. Ion Barbu a avut trei mari pasiuni: poezia, cocaina si femeia.Ma intreb si acum ce s-ar fi intamplat daca un profesor neconventional si-ar fi inceput disertatia povestind episodul in care poetul a aruncat pur si simplu cu volumul „Istoria literaturii române” dupa Geroge Calinescu, care venise in vizita sa ii daruiasca un exemplar al proaspatului volum iesit de sub tipar. Iata cum povestea sotia lui acest moment:“Pe aleea din faţa casei parcă-l văd pe Dan aruncând cu Istoria literaturii române după Călinescu. Nu-i plăcuse deloc lui Dan cum l-a prezentat. Călinescu venise să-i aducă un exemplar. Nu i-a plăcut lui Dan nici că a scris că “avea ochi vegetali” şi semăna cu un nomad… kurd.” Ion Barbu a fost totodata cunoscut in caliatea sa de matematician sub numele de Dan Barbilian,dar a fost unul dintre cei mai importanti poeti romani interbelici. La 26 de ani, mai exact in anul1921, acesta a plecat in Germania pentru a-si da doctoratul in matematica, dar, odata ajuns acolo, avea sa renunte la acest plan: “Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experiențele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină!” ii scria poetul prietenului sau Léo Delfoss. Acestei stari de delir i se datoreaza frumoasa poezie „Riga Crypto si lapona Enigel“ pe care a scris-o in Germania in1923. Poezia este de fapt o alegorie despre dependenta sa de droguri si depre povestea de amor cu Helga, pictorita norvegiana. Cand a scris aceasta poezie, poetul era intr-o perioada marcata nu numai de consumul de eter si cocaina, dar si de singuratatea apasatoare. Trecusera doar cateva luni de la despartirea de pictorita pe care o cunoscuse la unul dintre vernisajele ei in München. Helga, mai in varsta decat el, fusese, dupa cum insasi sotia poetului avea sa consemneze mai tarziu, "marea dragoste" a lui Ion Barbu, "singura femeie pe care a iubit-o sincer, la care s-a gandit cu duiosie pana la sfarsitul vietii", "singura pentru care a suferit cu desperare, pana in adancul sufletului". Despartirea de Helga "i-a zguduit viata", lasandu-l pe poet "descumpanit, adanc deprimat, desperat". Se zice ca inspiratia i-a venit in somn, dupa cum singur avea sa marturiseasca intr-o scrisoare adresata prietenului sau Léo Delfoss: "Originea baladei rigai Crypto este onirica, cu siguranta (…). Cel putin ca intentie si ca schema; caci compozitia s-a dezvoltat si desavarsit in momente de luciditate" si continua: "Eu credeam [ca] elementele: ciupearca, fragi, lapona, tari de ghiata, reni (sunt) pe deplin justificate de necesitatea, cu totul intima pentru mine, de a da un cadru scandinav poemului". Desi recunoastea ca Helga fusese marea lui iubire, Gerda era de parere intr-o maniera total gresita, ca poetul nu ii dedicase norvegiencei nici o poezie de dragoste. Dar Helga nu se regaseste doar in ipostaza lirica a Laponei Enigel, ci si in "neclatinatul idol El Gahel" din "tara lui norvega" (Isarlak), dar si in "rusalca unui iezer scandinav" (Portret), In aceasta perioada in care poetul se simtea singur si parasit intr-o lume imposibila, Ion Barbu a cerut-o in casatorie pe Gerda Hossenfelder. El singur se autodefinea ca un barbat "etero-hetero-sexual", care si-ar fi putut gasi echilibrul emotional in prezenta unei sotii iubitoare si tolerante. Ca si alti poeti si scriitori tineri din generatia sa, si el a simpatizat cu legionarii, dedicandu-i o poezie lui Corneliu Zelea Codreanu si una chiar lui Hitler":

„Mărire ţie, Führer, veşnic ţie!

Legiunea-aşterne verdele covor,

Să merg în pas de altă-Alixăndrie

Spre Indii şi spre împăratul Por!".

Dar nu impactul Miscarii Legionare avea sa marcheze viata poetului, ci consumul excesiv de cocaina. Viitoarea lui sotie, Gerda Hossenfelder, avea sa povesteasca ulterior cum a aflat in anul 1924, la Cottbus, despre consumul de droguri al lui Ion Barbu: "Tremurand de frig, am pus mana in buzunarul paltonului lui, ca sa mi-o incalzesc. Acolo am dat de o cutie rotunda si, fara sa ma gandesc la ceva rau, am scos-o afara. Insa tulburarea vadita a lui Dan m-a facut banuitoare. Am vrut să aflu ce era inauntru. El a spus un singur cuvant scurt: "Cocaina".(...)Printr-un prieten capatase intr-o zi drogul. Luase mai intai din curiozitate - nu trebuie sa uit ca era poet, iar eu stiam despre alti poeti ca incercasera senzatiile drogurilor! - i-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urma si l-a procurat din cand in cand, ca sa uite mizeria sufleteasca in care se zbatea. Nu devenise sclavul drogului”. Desi Gerda refuza sa recunoasca adevarul, poetul devenise dependent de narcotice puternice. El insusi, jenat, avea sa incerce o explicatie stanjenitoare: "Printr-un prieten cautasem drogul. Mi-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urma mi l-am procurat din cand in cand, ca sa uit de mizeria sufleteasca in care ma zbateam, dar nu am fost niciodata dependent de el". Poetul a inceput sa consume cocaina in 1921, la 26 de ani, pe cand se afla pentru teza de doctorat in Germania, la Göttingen, apoi la Berlin si Tübingen, perioada in care a abandonat studiile doctorale („uitasem docta muză”) si le-a inlocuit cu „un facil Eden“.Criticii literari aveau sa consemneze voalat acest episod barbian, in cuvinte masurate, intelese doar de catre stiutori.Serban Cioculescu o lauda pe sotia poetului, Gerda Barbilian, pentru atentia cu care “l-a adunat de pe drumuri” pe poetul “batut de vanturi, naucit de «paradisuri artificiale» si de aventuri erotice”, in vreme ce Ovid Crohmalniceanu n-a facut aluzii decat la “ viata boema, ale carei paradisuri rau famate le evoca nu putine «versuri de circumstanta» barbiene”, iar Eugen Lovinescu consemna “I. Barbu (...) imi povesteste aventurile amoroase din Germania ce l-au dus din desperare la... eter si cocaina” 

In 1924, deoarece poetul traversa o puternica depresie generata atat de consumul de droguri, dar si de despartirea de Helga, a fost internat intr-un spital de dezintoxicatie la Marcuta, nu departe de Bucuresti, unde avea sa stea spitalizat aproximativ jumatate de an, pana la inceputul anului 1925. Desi multi considera acest an sfarsitul perioadei narcomanice, criticul Serban Cioculescu rememoreaza un episod din anul 1930, in care acesta a fost rugat de Ion Barbu sa ii cumpere dintr-o farmacie eter, deoarece naravul poetului era cunoscut de catre toti farmacistii din capitala care refuzau sa ii mai vanda doza necesara. Criticul Marius Chivu nu l-a menajat nici el, descriindu-l: “Ion Barbu era un cocainoman si intra in sevraj cand scria. Consuma droguri in timp ce facea sex extraconjugal, iar toate lucrurile acestea isi gasesc o expresie in ce a scris. “Riga Crypto si lapona Enigel” este o poezie despre dependenta de cocaina a lui Barbu si despre o relatie amoroasa ratata, pe care acesta a avut-o cu o pictoritanorvegiana.” O data cu instalarea comunismului, regulile si exigentele s-au schimbat, iar poetul a fost obligat sa isi inlocuiasca excitantele cu cafeaua la filtru, iar acelasi Serban Cioculescu il descria intr-un mod absolut original: “Un cap rotund, lucios ca o bila, plesuv, cu parul lateral ravasit, cu o pereche de mustati, din care se prelingea cafeaua sorbita cu lacomie (...), cu niste enormi ochi verzi, de halucinat”. In 1947, Ion Barbu ii scria poetei Nina Cassiancu care avea o relatie amoroasa: “Voi putea distruge legenda ca am fost ori sunt modernist? E o eroare care s-a acreditat din vina indoitei mele specialitati: toxicomania si matematica, pe care n-am stiut sa le tin bine, sa nu [se] prelinga in scrisul meu”. De fapt, poetul marturisea ca lirica sa se afla “strivita” intre “veracitatea cartesiana”, adica in matematica, si “navigarea prin somnul controlat”, “catre faptele de somn”, adica in euforia narcoticelor. “Credeam insa pe atunci in Poesie si aduceam, in adancirea ei, o veracitate cartesiana si o ardoare de navigator. Natura ei imi aparea identica somnului controlat” , recunoscand inca o data, daca mai era nevoie, influenta perioadei narcomaniei asupra liricii sale:

“Deci versul meu legat in largi turbane,

De lanci zbarlit, ca teasta unei cegi,

Cu albele-i prapastii si capcane

De munti opiomani, nu-l intelegi” (Portret).

“Castelul tau de gheata l-am cunoscut, Gandire!”, scria Ion Barbu.

Dar Ion Barbu a mai avut un viciu, a iubit femeia prin prisma tentatiei, aventurii, experientei de o seara. Nu se sfia niciodata sa afirme faptul ca a cunoscut dragostea sub forma a cinci mii de muze. Si, desi pare greu de crezut, o parte dintre aceste aventuri aveau sa fie confirmate chiar de sotia poetului in volumul „Ion Barbu: amintiri”: “Sigur c-am fost si geloasa, dar nu sa-i fac scene. Uneori nu a fost usor să lupt cu sentimentul asta. Cu timpul insa, ramane doar ce-a fost frumos. Dar era intr-adevar un barbat curtat oriunde isi facea aparitia. Normal ca atragand atentia, nu putea ramane in umbra. Era vivace, ochii lui sclipitori, ah, tempi pasati. Nu era un molau, stiam ca trebuie sa rezist. Am fost mandra de el.” 

Si algebrista Emmy, sordida şi divina
Al cărei steag şi preot abia încerc să fiu
Se mută-n nefireasca - nespus de albă!- Nina." (Ion Barbu)

Cea mai renumita relatie extraconjugala in ochii cititorilor a ramas aceea cu tanarea poeta de atunci, Nina Cassian. Ion Barbu a cunoscut-o in 1946, iar acesta era mai mare cu 30 de ani decat ea (ea implinise 22 de ani, iar el numara 52 de ani). Nina Cassian a considerat ca “relatia noastra a fost afectatadin cauza tineretii mele nesabuite“. Tanara poeta promitea, dar era uratica, dupa cum singura avea sa marturiseasca intr-un interviu: “ pana la 17 ani nu se uita la mine nici macar un caine”. Intr-un interviu luat de Rodica Binder, Nina Cassian declara: “ ...pe Ion Barbu l-am cunoscut abia in 1946. Nu vă spun, era poetul meu preferat, era idolul meu. Eram incremenita cu micile mele "randulete" in fata lui. Dar el mi-a citit cartea de debut in manuscris si mi-a facut adnotari, unele elogioase, dar nu toate. De exemplu despre poemele in "limba sparga" pe care am inventat-o - nu stiu daca ati auzit despre acea dracovenie pe care am facut-o - a scris: "Nina Cassian, daca pui in volum nazdravaniile astea, te ucid, cu dreptul pe care mi-l da marele, fara de seama talent ce-l ai." Am aceste manuscrise in fotocopii si le-am predat si la Academie. Da, a fost o intalnire providentiala în viata mea, cea cu Ion Barbu. I-am descifrat nopti intregi cu alti prieteni poemele. Ermetismul lor este foarte dominator, dar nu in toate textele. Cand l-am cunoscut l-am intrebat despre o anume poezie. Asta poate sa te amuze pe matale, d-na Binder, care te-ai ocupat indeaproape de poezia lui Ion Barbu. Este vorba de poezia care se termina cusapte semne puse ciclic "El Gahel". Ei, ne-am batut capul o noapte intreaga ce-o fi si asta? Suna destul de arabeste. Cand l-am intrebat a spus: " Da de unde, asta a fost o femeie pe care am iubit-o, sau aaa ceva, HELGA, si i-am pus numele pur si simplu...in roata". Am fost putin dezamagita, dar se amuza si el”.Cat de tare a iubit-o Ion Barbu pe Nina Cassian este greu de spus, dar si mai greu de crezut dupa numarul mare de amoruri bifate. Evident, e bine sa judecam cartea nu dupa coperta, ci dupa continut. Dar cine nu zaboveste cu privirea pe coperta atent construita, inainte de a se cufunda in lectura?

Creatorii de Ingeri din Nagyrev

Ma gandeam zilele trecute cum crizele mondiale au generat fapte de neconceput in conditii normale de viata. Nu pentru faptul ca o anumita fapta a unui dezaxat ar soca opinia publica internationala, ci ca atitudinea de grup a condus la niste actiuni absolut inexplicabile si greu de acceptat. Mi-am amintit fara sa vreau de un articol pe care il citisem acum cateva luni si care, la vremea aceea, m-a socat. Se intamplase in 1914, intr-un oras provincial, Nagyrév, situat pe malul Tisei, in imediata apropiere a localitatilor Tiszakurt si Satolnok, nu mai depate de 60 de km de Budapesta, pe vremea cand Ungaria, pana atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, intra in Primul Razboi Mondial. Barbatii fusesera obligati sa se inroleze, iar in micul orasel ramasesera femeile, batranii si copiii.

Se zice ca orice nebun are nevoie de un mediu propice in care sa se manifeste, iar aceste evenimente au ajutat-o pe Julia Fazekas sa se afirme si sa dea masura propriilor sale fapte care au socat intreaga lume. Aceasta era o femeie retrasa, stearsa, care detinea cunostinte rudimentare de medicina si al carei sot disparuse in circumstante ciudate si niciodata elucidate. Familia ii alesese sotul pe vremea cand inca era adolescenta, iar mariajul s-a dovedit unul destul de greu de suportat de vreme ce acesta avea patima bauturii si era violent. Si cum divortul era interzis, se pare ca tanara si-a rezolvat singura problemele in casnicia nefericita. Desi ajunsese cu doar 3 ani inainte de inceperea razboiului in acest orasel, numele ei avea sa fie legat pe vecie de el si sa aduca o reputatie trista asupra intregii comunitati locale. Initial, isi castigase renumele de moasa care scapa femeile de sarcinile nedorite, fapt care a dus la arestarea ei de aproximativ 10 ori in perioada respectiva, deoarece legea ungara interzicea avortul. Dar justitia avea atunci alte preocupari atunci legate de razboi, fapt care a condus la eliberarea acesteia de fiecare data. Tot atunci, avea sa fie infiintat lagarul pentru prizonierii de razboi. Austro-Ungaria era atunci pe val, motiv pentru care numarul detinutilor devenea pe zi ce trece tot mai numeros.

Si, cum barbatii erau pe front, intre detinuti si localnice se legau si dezlegau multe povesti de dragoste. Dar motivele au fost multe si diverse: micul orasel provincial era macinat de saracie, dar si de lacomie si chiar de plictiseala. Femeile s-au combinat cu prizonierii rusi deoarece acestia le lucrau in ferme si ispita le statea sub nas, iar barbatii lor erau plecanti pe front. Batranii nu vedeau cu ochi buni legaturile amoroase clandestine, care le stricau casniciile si sporeau numarul de avorturi ce aveau sa dea mult de lucru Iuliei Fazekas. Avand din ce in ce mai multe cereri, aceasta a fost obligata sa isi ia un ajutor, pe cea care avea sa ii devina complice, Zsuzsanna, zisa Susi, Oláh, femeia vraci din satul Nagyrev, ea insasi maritata cu un om batran pe care il ura si pe care avea sa il omoare. Cand razboiul s-a sfarsit, iar barbatii au inceput sa se intoarca de pe front, multe dintre femei nu au fost incantate sa se intoarca la vechile reguli si principii familiale si nici sa renunte la libertatile pe care le capatasera. Natura absolut cutremuratoare a faptelor Iuliei Fazekas si ale complicei sale abia atunci a iesit la lumina. Iulia a fost aceea care le-a sfatuit pe femeile care nu isi mai doreau sotii acasa sa ii otraveasca. Cele doua femei fierbeau hartiile de prins insecte care erau fabricate pe baza de arsenic si dadeau solutia rezultata femeilor care doreau sa isi omoare partenerii. Se pare ca primul care cazuse victima acestei proceduri fusese batranul Peter Hegedus, care condamnase public lipsa de moralitate a tinerelor, imediat dupa inrolarea barbatilor din sat, in 1914.

Istoricii sunt de parere ca , intre 1918-1929, in Nagyrev, 50 de femei isi otravisera partenerii sau apropiatii, numarul victimelor fiind estimat in jurul a minim 70 de persoane, in vreme ce altii indica 300 de victime. Acestea formasera un “district al mortii” cunoscut sub numele de „Creatorii de Ingeri din Nagyrev”. Cele doua complice isi adusesera in anturajul lor rude si femei de incredere, astfel incat secretul era foarte bine pastrat. Acestea au avut curajul si nebunia de a genera un fenomen de masa in sat, un fel de psihoza criminala, care a dus nu numai la otravirea sotilor, dar si a propriilor copii, rude sau rivale din acelasi grup de actiune. Motivele erau dintre cele mai diverse: fie nu mai doreau sa traiasca impreuna cu barbatii lor, fie erau supuse oprobiului familial, fie erau interesate de mostenire sau pur si simplu pentru ca se putea. Aceasta nebunie avea sa se opreasca in 1929. Este absolut inexplicabil cum o adunatura de femei au pus la cale un asemenea plan diabolic care s-a dovedit mai mult decat functional si au reusit sa insele vigilenta autoritatilor timp de 15 ani. Evident ca numarul mare de victime inregistrate a condus la un fel de siguranta , la acel sentiment care iti da impresia falsa ca esti un mic Dumnezeu in spatiul tau de confort si ca nimeni nu este mai presus de tine. Acesta avea sa fie inceputul sfarsitului lor. Intamplarea a facut ca una dintre ucigase, Laszlo Szabo, sa fie surprinsa de catre doi vizitatori in timp ce turna otrava in paharul unui pacient. Laszlo Szabo a fost retinuta imediat de catre autoritati, iar in timpul cercetarilor, aceasta a numit-o pe Julia Fazekas drept furnizoare a otravii si creatoarea intregului plan criminal.

Dar deja erau anumite semne de intrebare in comunitatea locala deoarece doi dintre cei care fusesera otraviti reusisera in mod miraculos sa scape cu viata. Un alt caz indica faptul ca un student la medicina identificase un nivel ridicat de arsenic in lesul unui decedat gasit inecat pe malul unei ape. Inclusiv o scrisoare anonima ajunsese la redactia unui ziar local in care erau acuzate femeile din regiunea Tiszazug ca membrii familiilor lor decedasera in mod ciudat in urma unor intoxicatii. Intre timp, in randul criminalelor se instalase teama. Una dintre ele, Christine, vaduva lui Czordas Balint, mai curajoasa, si-a pus hainele bune si a tras o fuga pana la Budapesta unde s-a dus glont intr-o farmacie. Acolo l-a intrebat pe farmacist daca se pot identifica urme de otrava intr-un corp ingropat si putrezit. A fost absolut socata sa afle ca urmele de otrava pot fi depistate in unghii si firele de par. Aceasta s-a intors speriata si le-a informat pe toate celelalte, iar panica incepuse sa se instaleze in mijlocul lor. Nu dupa mult timp, vaduva lui Czordas Balint avea sa fie arestata, iar sotul ei deshumat. Aceasta a fost dusa la inchisoarea de la Szolnok unde avea sa se spanzure in celula, dupa ce marturisise anchetatorilor ca ajutase la moartea a 20 de soti si a mai multor copii care, din pricina razboiului, nu aveau cu ce sa se hraneasca. Tot atunci a ajuns o alta scrisoare anonima la seful politiei din Szolnok, in care se faceau referiri la alte morti misterioase ale unor barbati din satele de Szolnok si Tiszakurt. Seful politiei a trimis acolo doi detectivi, Bartok si Frieska, ca sa faca cercetari la fata locului.

Acestia s-au dus direct in hanul satului cu intentia sa intrebe oamenii. Acolo, cei doi au vorbit cu 4 sateni carora le-au cumparat de baut si i-au intrebat de mortii din sat. Aceia s-au uitat speriati unii la ceilalti si i-au indemnat sa vorbeasca cu preotul satului. Dar si popa era speriat de parca traia cu dracul la masa si, dupa ce a tras storurile la geam, le-ar fi spus: "Domnilor, ati ajuns prea tarziu. Aici traim constant in umbra mortii. Fara nici un motiv, oameni sanatosi si robusti se imbolnavesc si mor brusc. In aceasta primavara, cand tatal doamnei Szabo a murit , s-a zvonit ca ea si Susi Olah l-au otravit. Cand am intrebat-o pe doamna Szabo, ea a negat zvonul, dar inainte sa plec mi-a dat o ceasca de ceai. Intr-o ora am avut niste crize violente si numai prezenta in casa a unui prieten medic m-a salvat. Acesta a sustinut ca am fost otravit. " Cei doi detectivi s-au uitat unul la altul in vreme ce popa a continuat: "In aceste sate nu avem nici medic, nici politist. Toate certificatele de deces sunt semnate de catre medicul nostru legist, care este ginerele lui Susi Olah. "

Cand au plecat de la casa parohiala, noaptea se asternuse demult peste sat. La un moment dat, unul dintre detectivi s-a impiedicat de ceva si a cazut cat era de lat. Abia apoi a constatat ca s-a impiedicat de cadavrul unuia dintre barbatii caruia ii daduse de baut la han si il sfatuise sa mearga sa vorbeasca cu popa. Batranul vorbise prea multe, iar doamna Szabo aflase despre aceasta cutezanta si a avut indrazneala sa il omoare chiar sub nasul politiei, transmitand un mesaj tacut celor care ar fi fost dornici sa le spuna mai multe. Detectivul Frieska a luat atunci o decizie curajpasa si s-a dus glont la casa acesteia acuzand-o de uciderea unchiului ei. Luata prin surprindere, femeia a marturisit nu numai aceasta crima, dar si uciderea tatalui ei. Tot ea a dat numele lui Susi Olah, dar si al altor femei din grupul criminal. Ca urmare, Susi Olah impreuna cu alte 6 colaboratoare au fost arestate si duse la Ezolnok pentru interogatoriu.

Vaduvele ramase nearestate au incercat sa schimbe noaptea pietrele de mormant din cimitir , dar politia deja il supraveghea, facand imposibila aceasta straduinta de a se salva. Autoritatile au exhumat zeci de cadavre din cimitirul local, printre acestea numarandu-se 15 cadavre care erau sotii a 15 membre din grup. Politia i-a intis o cursa Juliei, iar aceasta a cazut in plasa. Avertizata de catre una dintre complicele ei, Julia avea sa se sinucida prin spanzurare acasa, in noiembrie 1929, inainte sa fie arestata, judecata si condamnata. In casa ei aveau sa fie gasite multe sticlute cu arsenic, pregatite spre a fi vandute amatoarelor. Acestea erau ascunde in mansarda si in podeaua casei. In ziua sinuciderii, politia a arestat 38 dintre complicele ei, iar acestea, in timpul anchetei, aveau sa le denumeasca si pe cele care nu fusesera inca arestate.

Datorita amplorii evenimentului, politistii au decis ca toti cei care decedasera din 1911 pana atunci sa fie deshumati si examinati. Intregul cimitir avea aspectul unui camp de lupta. In timpul cercetarilor, politistii au fost socati sa constate ca femeile erau mandre de actiunile lor, ca nu aveau nici un fel de regrete si ca nu au incercat sa nege faptele pe care le comisesera. Ucigasele aveau sa recunoasca faptele, marturisind uciderea sotilor, a rudelor, a copiilor. Palinka, una dintre membrele grupului, avea sa recunoasca faptul ca si-a ucis sotul, parintii, fratii, cumnatele si o matusa , ca sa mosteneasca o casa frumoasa si 2 de acrii si jumatate de pamant. In urma procesului, 8 dintre ele au fost spanzurate, 7 au fost inchise pe viata, iar restul au fost arestate pe perioade mai scurte de timp. Acest caz este unic in istoria umanitatii, nemainregistrandu-se un asemenea caz de psihoza in masa care sa duca la acte criminale in masa. La finalizarea anchetei, a rezultat un numar total de 300 de victime, acestea fiind soti, tati, frati sau fii.

Notre Dame du Théâtre - Elvira Popescu

Elvira Popescu a fost o renumita actrita romanca de teatru si film, directoare a mai multor teatre din capitala Romaniei dar si din cea a Frantei, care a avut o cariera stralucita, recunoscuta si premiata de catre statul Francez care a adoptat-o. Ea s-a nascut la 10 mai 1894, la Bucuresti si a avut o copilarie fericita. Inca de mic copil, Elvirei i-a placut sa imite toate personajele care faceau parte din anturajul familial, uimindu-si unchiul, pe vestitul actor Ion Nicolescu, cel care a si initiat-o in tainele actoriei. A urmat cursurile Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti, debutand pe scena Teatrului National din Bucuresti la varsta de 16 ani. I-a avut ca mentori pe celebrii profesori C.I. Nottara si Aristizza Romanescu si a performat alaturi de Ion Manolescu si Ion Iancovescu.  In anul 1923 a interpretat un rol in regia lui Alfred Halm, regizor austriac, in filmul  “Tigancusa de la mansarda”.  La 25 de ani, in 1919, a fost numita directoare artistica a Teatrului Excelsior. In 1921 a infiintat Teatrul Mic, a carui director a ramas in paralel pana la plecarea ei in Franta. In perioada cand tanara actrita locuia la Bucuresti, se zice ca, atunci cand trecea prin fata Palatului Regal, coltul perdelei din cabinetul Regelui Ferdinand I se ridica usor, iar privirea melancolica din spatele perdelei urmarea silueta tinerei pana aceasta disparea la orizont. Gurile rele spun chiar ca suveranul ar fi iubit-o in taina si ar fi ramas neconsolat atunci cand aceasta a parasit definitiv tara. "Cand aparea Elvira Popescu pe scena, un fluid magnetic strabatea sala. Orice piesa, oricat de slaba, capata viata si orice spectacol incepea sa straluceasca. Spectatorii nu o lasau sa plece de pe scena, iar aplauzele si bisurile nu mai conteneau ", scria Jerzy Toeplitz, presedintele Federatiei Internationale a Arhivelor de Film. A fost maritata de trei ori, dar viata sa amoroasa a fost marcata de mai multe prezente masculine.  Imediat ce s-a lansat in lumea teatrala, ea s-a maritat cu actorul Aurel Athanasescu, tatal singurului ei copil, Tatiana, de care a divortat dupa cativa ani. Cel de-al doilea sot a fost omul politic Ion Manolescu-Strunga, ministrul Finantelor si Agriculturii din acea vreme, dar nici aceasta casatorie nu a durat foarte mult, deoarece Elvia a divortat din nou si a  plecat la Paris. Aici  si-a trait povestea de dragoste cu dramaturgul si omul de teatru Louis Verneuil, pe numele sau adevarat - Louis Colin du Bocage, autor de piese bulevardiere. 

Cariera artistica a Elvirei a cunoscut o cotitura importanta o data cu intrarea lui Louis in viata ei. Acesta era atat iubitul cu care impartea dormitorul, dar si autorul favorit, care scria piese de teatru special pentru ea. Tot acesta i-a facilitat debutul pe scena pariziana in piesa “Verisoara din Varsovia” unde Elvira interpreta rolul Soniei. El a angajat-o, in 1923, la Teatrul De la Michodière din Paris, cu toate ca ea nu vorbea fluent si corect limba franceza. Asta nu a impiedicat spectatorii sa o indrageasca imediat si sa promoveze "L'accent d'Elvira Popescu", transformandu-l in brand personal. Accentul sau unic si "r"-ul puternic o faceau inimitabila. Prestatia scenica a Elvireai nu a fermecat doar spectatorii, ci si criticii au elogiat prestatiile ei, denumind-o  "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré",  "cea mai aristocratica dintre actrite", "extraordinara", "vulcanica". Verneuil a scris piese noi pentru ea: "Ai sa te mariti cu mine ", "Amantul doamnei Vidal ", "Traiasca regele" etc. Spectacolele in care numele ei aparea pe afis se jucau cu casele inchise. Ea a jucat atat in piesele lui Louis Verneuil, dar si in creatiile lui Sacha Guitry, Henry Bernstein sau André Roussin. Unele dintre piesele in care ea a avut rolul principal au inregistrat si 2000 de spectacole, un record greu de egalat in lumea teatrala. A jucat in numeroase piese de teatru printre care "Verisoara din Varsovia", "Tovaritch", "Masina infernala" si "La contessa", dar si in 26 de filme printre care "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil" etc. Printre filmele in care a jucat se numara  “Plein soleil”, din anul 1959, in regia lui Rene Clement, film in care a jucat alaturi de Alain Delon si Maurice Ronet. In 1960, a jucat in “Austerlitz” in regia lui Abel Gance, alaturi de Martine Carol si Pierre Mondy. 

Louis i l-a prezentat pe cel de-al treilea si ultimul ei sot, baronul Maximilien Sébastien Foy, cu care Elvira s-a casatorit in 1934, devenind contesa De Foy. Acesta s-a simtit tradat si a plecat in America, unde a ramas pana la sfarsitul razboiului. Barfele care au rezistat timpului povestesc despre puternica depresie peste care Louis nu a putut trece si s-a sinucis, taindu-si beregata. In 1952,  trupul lui neinsufletit a fost gasit intr-o camera a Hotelului Terminus - Saint Lazare. Ziarele au descris in detaliu acest incident, spre marea disperare si durere a Elvirei care nu incetase sa il iubeasca, desi era casatorita. Scriitorul a lasat in urma lui trei testamente, scrise la distanta de cateva zile, unul de celalalt, pe parcursul lunii octombrie 1952. Desi primul si ultimul testament erau scrise in favoarea Elvirei, aceasta a trebuit sa se judece cu Clara Tambour, inainte de a intra in posesia mostenirii lasate de el. Elvira a stiut sa isi urmareasca parcursul profesional cu o tenacitate greu de imaginat. Era o femeie frumoasa care se incapatana sa se metamorfozeze, pastrandu-si charm-ul si sex-appeal-ul intacte. In august 1935, la receptia organizata in cinstea casatoriei fiicei sale, Tatiana Athanasescu, devenita doamna Guillaume Lecointre, ziarele mondene scriau:  "Elvira Popesco arata mai degraba ca o tanara mireasa, decat ca o soacra tanara". Parisul o adora si o rasfata, desemnand-o printre cele mai pretuite vedete frantuzesti, mai populara decat Greta Garbo. Mariajul cu baronul a introdus-o in cercurile nobiliare frantuzesti, iar cand sotul ei a fost ridicat la rang de conte, dupa moartea tatalui lui, Elvira a devenit contesa. La scurta vreme, sotul ei a decedat, lasandu-i o avere impresionanta si o proprietate deosebita la Mezy, care a devenit locul unde se organizau receptii fastuoase. In salonul ei de pe Strada Foch, din Paris erau prezenti: dramaturgul Andre Roussin, bancherul Guy de Rotschild, politicienii Jacques Chirac si Valery Giscard d'Estaing, designerul Pierre Cardin, renumiti actori, politicieni si academicieni. In 1956 a fost numita director al Teatrului din Paris, iar in 1978 a preluat conducerea  Teatrului Marigny. A interpretat multe roluri si i-a avut ca parteneri pe Alain Delon si Claudia Cardinale. A fost numita membru al Legiunii de Onoare in 1970 si a fost ridicata la grad de comandor in 1989. 

La 93 de ani  i-a fost decernat Premiul Molière pentru cea mai buna actrita de catre asociatia actorilor francezi. Tototdata a fost medaliata de doua ori  cuordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai respectate distinctii ale statului francez. Una dintre salile Teatrului Marigny din Paris ii poarta numele, iar cinematograful Institutului Francez din Bucuresti se numeste "Elvira Popesco". A incetat din viata pe 12 decembrie 1993, la venerabila varsta de 99 de ani, la Paris , si a fost inmormantata in Cimitirul Père-Lachaise.

Lumea si poezia - Ioana Antonache

Nu ma iubi - Ioana Antonache

Eu stiu ca ma iubesti chiar fara de cuvinte
Iar daca taci tu ma iubesti mai mult....
Si nu vreau in iubire juraminte
Dar nu vreau nici iubire cu-mprumut...
De te-am facut sa ma iubesti, ma iarta !
Caci fara voia mea s-a intamplat...
Sunt inocenta, mi-e inima curata
Si n-am facut nimic premeditat...

Tot ce-mi spui tu imi da adanci fiori!
Nu ma iubi!!... uita de poti de mine!
Ca sa n-ajungem sa fim doi infractori,
Sa nu fim judecati pentru iubire....

Nu ma iubi cu patos dimineata
Si nici fierbinte cand vine noaptea iar !
Din buze dulci nu-mi mai lua dulceata
Nici ochii mei nu-i mai iubi avar!

Nu ma iubi, ca e doar o greseala
Nici sarutari fierbinti nu-mi cere patimas !
Iar tot ce simt nu pune la-ndoiala
Si nu ma-mbratisa cand spun ca sa ma lasi....

Parca te stiu de cand e lumea toata
Si inima mi-ai tulburat de tot...
Pentru iubirea ta ma simt eu vinovata..
Nu ma iubi !... si am sa fac la fel, dac`am sa pot... 

                              Te cunosc, iubire – Ioana Antonache

                     Eu te cunosc, iubire, dintr-o dimineață
                               Când părul meu ușor l-ai mângâiat,
                               Când m-ai purtat înspre o altă viață
                               Și nu știam ce mult te-am așteptat...

                               Eu te cunosc, iubire, dintr-o zi
                               Când ochii mei albaștri erau triști,
                               Când nu credeam ca tu ai să mă știi
                               Și nu știam că undeva exiști...

                               Eu te cunosc, iubire, dintr-o seară
                               Când gura mea dorea sărutul tău.
                               Când m-ai luat în brațe-ntâia oară
                               Și-n brațul tău eu am rămas mereu...

                               Eu te cunosc, iubire, dintr-o noapte
                               Când trupul meu te aștepta rebel,
                               Când nu știam că, într-o altă parte
                               Și trupul tău mă aștepta la fel...

                               Eu te cunosc, iubire...și te știu
                               Din zori de zi în zorii următori,
                               Când tu îmi ceri numai a ta să fiu
                               Și mă iubești pe patul plin cu flori...

                               Eu te cunosc, iubire...și te vreau
                               Când mă privești cu chipul tău frumos...
                               Și când dorești iubirea mea să-ți dau,
                               Eu te cunosc, iubire...te cunosc.

                               Eu te cunosc iubire dintr-o dimineață
                               Eu te cunosc iubire dintr-o zi
                               Când m-ai purtat înspre o altă viață
                               Și de acum al meu mereu vei fi....

IN PLOAIE - Ioana Antonache

Cad stropi de ploaie asteptati,
dupa torida zi de vara
si ochii mei sunt bucurati,
ca-n stropi te vad pe tine iara...

Esti undeva, dar esti cu mine,
te simt aproape, esti aici
si ploaia tot mai iute vine,
iar tu in brate parca-mi pici...

Ma picura pe frunte stropii,
la fel ca sarutarea ta
si-am incercat sa mi te-apropii...
sau, poate, gura ta era...

Raman in ploaie, sa ma ude,
imi cad rafalele pe trup,
iar glasu-ti cand prin stropi se-aude,
ma-ntind, in brate sa te strang...

E rece ploaia, sau e calda,
nu mai conteaza cum o simt,
in stropi, iubirea mea se scalda
si printre picuri te alint...

Ma uda stropii acestia grei,
iar tu, cu vorbe-ametitoare,
in brate cu nesat ma iei,
intr-o nebuna imbratisare...

Dar ploua rau, ploua salbatic,
venind torentii peste mine
si-n brate te cuprind fanatic,
eu, cea salbatica... de tine...

eu, cea salbatica... de tine...