" Orasul florilor" fara Mühle nu exista!

In Timisoara de astazi, oamenii protesteaza impotriva indiferentei autoritatilor fata de una dintre cladirile emblema ale orasului: Casa Mühle, odinioara una dintre cele mai frumoase vile ale orasului, astazi o ruina, cazuta in posesia clanurilor tiganesti care o lasa sa se deterioreze si sa ridice, cel mai probabil, inca o oribilitate de palat tiganesc. Wilhelm si Arpad Mühle , tatal si fiul, doi celebri gradinari care au construit Parcul Rozelor din Timisoara si Parcul Cismigiu din Bucuresti, au fost singurii rozaristi care au fost investiti cu titlul de bey de catre ultimul sultan otoman. Inainte de inceperea Primului Razboi Mondial, in Timisoara existau mai multe parcuri: Parcul Catedralei, Parcul Justitiei, iar de estetica lor se ocupau Wilhelm Mühle, Franz Niemetz si Beno Agatsy. Acestia au adus flori, plante, arbori indigeni si straini, straduindu-se sa le dea aspectul unor superbe gradini botanice. In 1891, Timişoara avea 44 000 de locuitori si a gazduit unul dintre cele mai importante evenimente europene: Marea Expozitie Industriala si Comerciala. Au fost organizate 10 pavilioane din lemn cu 32 de sali, toate ridicate in actualul Parc al Rozelor. Pentru acest eveniment, Oskar Beran a editat un catalog bilingv maghiar-german, din 120 de pagini. Parcul expozitional a fost realizat gratuit de catre Wilhelm Mühle, in stil francez si englez. In catalogul expozitional, Beran descria ca in parcul principal erau alternate parcele cu pajisti si cu rondouri de flori tropicale si plante exotice. Parcela mare de flori era inconjurata de o pajiste verde smarald, in mijlocul careia trona la loc de cinste un aranjament floral uimitor realizat de catre maestrii gradinari Wilhelm Mühle si W.F. Niemetz. Tehnica lui Wilhelm Mühle se remarca prin aranjamentele florale din soiuri noi si rare şi plante ornamentale. Dar cine este acest Wilhelm Mühle, gradinarul? Beran scria cu adanc respect: „Se remarcă în primul rând grădina de horticultură a lui Wilhelm Mühle şi florăria aferentă calificată pe primul loc din ţară (Ungaria, n.n.). Această grădină dispune de 17 solare mari ocupând o suprafaţă totală de 8 200 m2, unde se remarcă mai ales plantaţia de trandafiri a căror frumuseţe nu este întrecută niciunde în ţară. Regina Ungariei, precum şi reginele României şi Serbiei au comandat de multe ori coroane şi buchete de flori din această grădină." Parcul a fost vizitat de catre ilustrii participanti sositi din lumea-ntreaga, inclusiv de catre Imparatul Franz Josef. Cu aceasta ocazie, Wilhelm Mühle expusese o colectie de peste 300 de hibrizi de trandafiri. La realizarea acestei expozitii, Wilhelm Mühle a fost ajutat de alti doi gradinari celebri, Agatsy si Franz Niemetz. Dar cine a fost Wilhelm Mühle, omul? La origini a fost un cetatean ceh care s-a nascut in 1844 in Boemia, la Kulm. A urmat studii de specialitate in Cehia si Germania cu privire la cresterea florilor, remarcandu-se repede in coloniile lui Wenceslasz Franz Niemetz, un cunoscut cultivator de flori din Timisoara, care avea sa il ajute niste ani mai tarziu in organizarea Expozitiei Universale. Mühle s-a stabilit in Timisoara in 1876 si a reusit sa ridice orasul la rang de “oras al florilor”.

In acest an el a pus bazele propriei sale afaceri in zona Elisabetin (Maiernfof) , cum tineai drumul din Telekhaz-ter sau Grundhaus Platz (Piata Balcescu de azi) spre Cetate, tinand drumul drept pe sub o alee umbroasa cu salcami.

In dreapta aleei erau gradinaria si serele de flori ale familiei Wilhelm Muhle, care se intindeau de-a lungul a 17 sere mari , ridicate pe o suprafata de 8200 metri patrati. Aici a cultivat toate soiurile de trandafiri incepand cu rasa nobila si pana la cel salbatic. Wilhelm Muhle si-a deschis totodata un magazin de prezentare si vanzare pe strada Rezso, actuala Alba Iulia. Din gradinile sale plecau flori si arbusti in toata Europa de sud-est, la Budapesta si la Viena. El era gradinarul care asigura toate aranjamentele florale cand Imparatul Franz Josef sau alte capete imperiale vizitau Timisoara. In semn de apreciere, Wilhelm Mühle a fost decorat cu ordinul de merit "Crucea de aur cu coroana" si a primit titlul de furnizor de flori al Curtii Imperiale si Regale. Odata cu infiintarea Serviciului horticulturii municipale, in 1902, s-a trecut la o arhitectura peisagistica sistematica, coordonata de specialisti.

Wilhelm Mühle locuia impreuna cu familia sa in vila in care functiona si firma, o casa frumoasa, cu terasa , din care se revarsau in cascade multicolore cele mai frumoase flori aranjate in moduri absolut originale in gradinile care flancau vila din toate partile. Poarta de intrare a firmei se afla pe strada Puspok ut sau Bischof Gasse (actuala Mihai Viteazu), casa inconjurata de copaci inalti si poarta mai exista si azi. Dar frumusetea acestei vile era data de trandafirii care tronau in gradina din jurul casei si pe care trecatorii se opreau sa ii admire printre grilajele din fier forjat care inca mai pastreaza initialele faimosului gradinar: JM .

In nenumarate randuri Reginele Ungariei, Romaniei si Serbiei au comandat coroane si buchete de flori din gradinaria lui Mühle. Tot el a fost acela care a infiintat doua publicatii de specialitate, foarte apreciate de catre specialistii vremii. Wilhelm Mühle s-a stins din viata in 1908, dar afacerea lui a fost continuata de fiul sau, Arpad. Pe vremea aceea, din cartierul Elisabetin plecau peste 1500 de specii de flori in toata Europa. Desi nu pare o cifra impresionanata, trebuie mentionat faptul ca existau 4500 de specii pe intreg continentul! Cei mai apreciati erau trandafirii, in culori splendide de la alb la mov si de la albastru la negru. Trandafirii timisoreni erau prezentati in toate revistele si in cataloagele de specialitate distribuite in toate capitalele. Si nu se concepea expozitie in care Timisoara sa nu fi fost prezenta prin florile care o facusera renumita. Arpad Mühle a calatorit in toata lumea, a adus flori pe care le-a cultivat in serele familiei si pe care le-a vandut apoi in toata Europa. In 1900, Arpad Mühle s-a dus pana in Japonia sa se specializeze in cultivarea crizantemelor. Trend-urile nu influentau numai moda vestimentara, ci si arhitectura peisagistica. In 1904, acesta a organizat in Timisoara o expozitie de crizanteme, deschisa oficial de insusi primarul Carol Telbisz. Ecourile acestui eveniment au rasunat in toata Europa. In serele sale cresteau plante exotice si arbusti rari. Acesta a detinut titlul de furnizor al Caselor Regale ale Romaniei si Bulgariei. Tot el a fost angajat consultant stiintific pentru realizarea planului peisagistic al parcurilor: Cismigiu, Parcul Public din Sinaia si Parcul Sofia. Dupa ce s-a sfarsit Primul Razboi Mondial, Parcul Rozelor a fost ingrijit de catre arhitectul Mihai Demetrovici, care i-a schimbat numele in Parcul "Rosarium". In 1928, parcul si-a reluat vechea denumire cu ocazia organizarii de catre Municipalitate a unei expozitii de prezentare publicului a 2.000 de trandafiri care existau in colectiile private ale gradinarilor banateni. In acelasi an, Societatea de Horticultura, impreuna cu Arpad Mühle infiintau Uniunea Amicilor Rozelor din Romania. Aceasta actiune legifera activitatea gradinarilor timisoreni care produceau anual sute de mii de trandafiri. Autoritatile locale, mai cu seama Primaria, sustinea efortul lor, cedandu-le un teren pentru plantarea soiurilor de trandafiri. Trei dintre soiurile create aici fusesera premiate in cadrul expozitiilor internationale. Arpad Muhle a murit in anul 1930 si din pacate, istoria celebrilor gradinari a intrat in conul de umbra. Nici unul dintre mostenitorii lui nu a imbratisat pasiunea tatalui si bunicului lor. Ce s-a intamplat cu toate aceste puncte de interes pentru oras? In 1934, numai in Parcul Rozelor erau plantate peste 1400 de soiuri de trandafiri, iar Timisoara detinea cea mai mare colectie de trandafiri din S-E Europei.

Timisoara nu mai este orasul florilor de vreme ce simbolul lor dispare sub privirile indiferente ale autoritatilor locale. De ani de zile au cedat cladiri emblema clanurilor tiganesti si au smuls cladiri de patrimoniu de pe harta orasului. O vreme nu a reactionat nimeni, pentru ca toti au sperat ca fiecare cladire ocupata de tiganii dornici sa se cocoate in cladirile istorice din centrul orasului va fi ultima cedata in mod abuziv. Acum centrul orasului este sub ocupatie. Timisorenii nu mai au loc in centrul orasului lor. Turnulete si statui grotesti au imbracat fatada cladirilor istorice. Au smuls usile si geamurile realizate in atelierele din Viena si au montat altele bogat sculptate si decorate cu clante imense si aurite dupa moda tiganeasca. Pana la Vila Mühle, cand timisorenii au spus PANA AICI! Sa vedem daca inteleg si cei in drept. Prea v-ati jucat cu spiritul acestui oras si cu rabdarea locuitorilor lui! Va spunem inca o data: AJUNGE! Dati-ne „orasul florilor” inapoi. Mühle ne apartine tuturor!

http://www.vest24.ro/protest-in-fata-casei-muhle-21335

Imaginile, in marea lor majoritate, sunt luate de pe pagina domnului Corneliu Vaida, initiatorul acestei actiuni de protest. Sper ca acest material sa ajute la promovarea istoriei renumitilor gradinari care au facut cinste orasului si Banatului. Si sa-i determine pe cei in drept sa treaca la actiune.

O idee de vacanta - „Bertha Benz Memorial Route”

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu, la final de an, am nevoie de o motivatie , astfel incat sa ma dau jos din pat in fiecare dimineata si sa ma iau la tranta cu fiecare zi in parte in anul care vine. De regula, cel mai bine ma motiveaza gandul unei vacante. Daca inainte ma apucam temeinic de studiu la inceputul noului an, cu cat inaintez in varsta, nerabdarea creste si ma trezesc tot mai devreme facand planuri. Anul acesta inca nu m-am decis. Oscilez intre un traseu pe care mi l-am propus de ani de zile si unul nou, despre care vreau sa va vorbesc astazi! Uneori e bine sa mai schimbi directia. Poate ca romantismul e bun intr-o relatie, dar uneori si spiritul de aventura mai baga putina frica in tabieturile prelung odihnite. Vacanta despre care ma documentez acum are o poveste frumoasa la origini , cu personaje care au intrat in istorie si care merita promovate. Se zice ca fiecare are predestinata, in lumea asta, jumatatea sa. Unii au norocul sa o gaseasca din prima, altii incearca la nesfarsit fara sanse de reusita.

Dar nu asa s-au intamplat lucrurile in cazul Berthei si lui Karl Benz. Bertha Ringer s-a nascut in Pforzheim, Germania, pe 3 mai 1849 si avea doar 23 de ani cand s-a casatorit cu Karl Benz. Daca Bertha nu si-ar fi iubit sotul atat de mult si n-ar fi crezut neconditionat in succesul lui, astazi compania Benz & Cie poate nu ar fi existat. Karl era un inventator excentric care, ca orice om de geniu, a avut de infruntat numeroase obstacole de ordin financiar, a avut de rezolvat numeroase probleme tehnice pentru toate ideile care ii treceau prin cap. Dar Bertha credea in inventiile lui si l-a sustinut intr-un mod absolut remarcabil inca de la inceput. Imaginati-va ca cei doi erau doar logoditi cand Bertha si-a oferit intreaga zestre ca sa isi ajute logodnicul sa iasa din parteneriatul de afaceri cu August Ritter, oferindu-i sansa extraordinara lui Karl de a lua singur deciziile viitoare cu privire la inventiile sale.Karl Benz scria in memoriile sale: „O singură persoană mi-a stat alături în clipele când mă îndreptam înspre abis. Soţia mea. Curajul ei a fost acela care mi-a dat puterea de a găsi o nouă speranţă.”

Dar nu pot sa nu ma-ntreb: ce-ar fi fost Bertha fara Karl si ce-ar fi fost Karl fara Bertha? Greu de spus. Karl Benz s-a nascut la data de 25 noiembrie 1844. Tatal sau, care fusese mecanic de locomotiva, a murit cand Karl avea doi ani, iar mama s-a straduit din rasputeri sa-i asigure fiul ei o educatie buna. Benz a absolvit Universitatea Politehnica din Karlsruhe, a fost stagiar la compania de inginerie mecanica Maschinenbau-Gesellschaft, iar prima sa slujba a fost aceea de proiectant la o fabrica de cantare din Mannheim. Karl a continuat sa isi diversifice pregatirea si a lucrat la o firma specializata in poduri, apoi intr-o companie de constructii metalice. In 1871, Karl Benz si-a infiintat propria sa companie in parteneriat cu August Ritter, in Mannheim, caruia avea sa ii dea zestrea logidnicei sale ca sa il scoata din firma care avea sa-l faca renumit in toata lumea. Un an mai tarziu, Karl s-a insurat cu Bertha Ringer, femeia care avea sa joace un rol important nu numai in viata lor, in evolutia fulminanta a companiei, dar si in istoria lumii. Bertha Benz a fost prima persoana care a condus un automobil pe o distanta lunga, devenind prima femeie sofer din istorie. Trebuie sa stiti ca, in acea perioada, aristocratia isi etala cu mare fast calestile, trasurile si caii. Nimeni nu era dispus sa renunte atat de usor la aceste mijloace de locomotie numai de dragul ideii ca cineva ar putea revolutiona lumea cu o idee geniala.

Karl inventase deja Motorwagen, dar nu reusise sa convinga pe nimeni de utilitatea lui, cu atat mai putin pe cineva care sa ii finanteze proiectul. Vehicul de lemn avea doua roti in partea din spate, una in fata si o maneta in loc de volan. Propulsat de un singur cilindru, cu o putere de 2,5 cai putere, motorul atingea viteze de pana la 25 de mile pe ora. Nimeni nu intelegea de ce ar trebui sa schimbe caii cu un ansamblu ciudat de transport. Cea care l-a salvat pe Karl a fost tot Bertha. Ea a fost aceea care s-a gandit ca singura maniera in care putea convinge publicul cu privire la avantajele automobilui era sa dovedească practic acest lucru. Asta trebuia facut, alta sansa nu aveau. Karl Benz a continuat sa construiasca versiuni noi si imbunatatite ale automobilului sau patentat. Dar Betrha a realizat ca publicul larg era sceptic cu privire la caracterul practic si fiabilitatea acestei masini autopropulsate si a propus sa organizeze o cursa publicitara. Karl era neincrezator, dar asta nu a impiedicat-o pe ea sa se gandeasca serios la asta.

La începutul lunii august 1888, Bertha, impreuna cu cei doi fii ai sai, Richard de 16 ani si Eugen de 14 ani, doi adolescenti indrazneti ca si mama lor, au pus la cale un plan de a lua masina si de a pleca intr-o vizita surpriza la mama ei, in Pforzheim. Daca i-ar fi cerut sfatul lui Karl, aceasta nu ar fi fost niciodata de acord. Urmand intocmai planul stabilit, Bertha a aruncat boabe de fasole pe alee ca sa amortizeze zgomotul, s-a urcat in masina dis de dimineata cand Karl inca dormea dus si a pornit la drum, din Mannheim, in a automobilul lui cu trei roti. Ea a strabatut cu masina aproximativ 65 de mile, adica 106 km. Imaginati-va ce alta maniera de promovare mai eficienta decat asta ar fi putut fi folosita in acea perioada. Ganditi-va la reactia tuturor celor intalniti pe drum vazand aceasta femeie curajoasa, insotita de doi copii, conducand un vehicul ciudat si nemaivazut pana atunci. Vestea calestii fara cai, care suiera, tremura si scartaia a facut, inconjurul tinutului. Dar drumul nu a fost fara peripetii. Desi bulevardele principale din marile orase era pavate cu piatra, in afara lor, drumurile erau pline de hartoape si necunoscute, astfel incat Bertha a trebuit sa mearga de-a lungul liniilor de cale ferata ca sa fie sigura ca nu se rataceste.

Pentru a realimenta masina, ea a cumparat din farmaciile locale Ligroin drept combustibil, un fel de benzina folosita pe post de detergent in spatiul domestic. Pe vremea aceea, podelele nu se frecau cu Pronto, ci cu Ligroin. Rezervorul masinii avea o capacitate necesara pentru parcurgerea doar a 12 mile. Prima farmacie unde ea s-a oprit sa alimenteze mai exista si astazi, fiind considerata prima statie de gaz din lume. Cu ocazia acestei excursii, Bertha a devenit prima femeie mecanic, deoarece a fost nevoita sa gaseasca solutii pentru desfundarea carburatorului. Femeie inventiva, ea si-a folosit agrafele din par, iar problema a fost pana la urma rezolvata. Dar ghinioanele ei nu s-au oprit aici. Cand cureaua de transmisie s-a rupt, Bertha si-a folosit jarteaua, dar apoi, in Bruchsal, s-au defectat franele si a trebuit sa opreasca la un fierar sa le repare. Bertha este considerata inventatorul placutelor de frana deoarece, o data ajunsa in Bauschlott, ea a angajat un cizmar care sa-i imbrace franele in piele. Se presupune ca actualii saboti de frana ar fi fost inventati chiar de catre Bertha de vreme ce ei i-a venit ideea sa ii inveleasca in piele, crescandu-le astfel rezistenta la uzare si frecare. Intr-un alt punct al destinatiei lor, baietii ei si cateva familii de fermieri locali au impins masina ca sa poata urca un deal, deoarece motorul de 2,5 cai-putere nu a putut face fata pantei.

La apusul soarelui, distanta fusese parcursa in siguranta, iar cei trei temerari au ajuns cu bine la destinatie. Ajunsesera la tanc, de vreme ce prima masina a lui Karl nu avea faruri. Bertha i-a trimis bucuroasa o telegrama prin care ii aducea la cunostinta faptul ca parcursese cu succes prima distanta lunga din istoria omenirii in automobilul lui. In ziua următoare, ea s-a urcat din nou la volan sa parcurga drumul de intoarcere acasa, pentru a stinge orice dubiu din partea scepticilor cu privire la eficienta automobilului. Pe tot traseul parcurs catre casa, lumea a intampinat-o bucuroasa, dar si ingrozita de suieratul masinii fara cai. Cand a ajuns acasa, Bertha i- a sugerat sotului ei sa adauge inca o viteza la cutia vehiculului pentru a usura abordarea rampelor. Drumurile erau pline de hartoape! Inca nu se inventasera arcurile pentru amortizare. Toti scepticii si criticii de pana mai ieri fusesera convinsi ca proiectul lui Karl urma sa revolutioneze lumea. Ca om de marketing si PR as indrazni sa spun ca Bertha a fost primul specialist in PR industriei de automobile. Presa a consemnat entuziasta aceasta reusita, iar cererile au inceput sa curga din toata lumea. Pe 29 ianuarie 1886, Karl a solicitat patentarea „vehiculului cu motor cu gaz” pe trei roti. La sfarsitul secolului 19, Benz & Cie era cea mai mare companie de automobile din lume, care vanduse numai in 1899 un numar de 572 de vehicule. Astazi, patentul DRP 37435 este recunoscut ca fiind certificatul de nastere al automobilului. Cum ar fi evoluat istoria automobilismului fara curajul Berthei? Probabil mult mai lent. Bertha Benz a decedat pe 5 mai 1944, la varsta de 95 de ani, in orasul Ladenburg din statul Baden. Daca istoria automobilistica il consemneaza pe Karl Benz ca tatal industriei auto, cred ca trebuie sa nu uitam ca aceeasi industrie azi de succes a avut o mama temerara, in persoana Berthei Benz.

Revenind la subiectul acestui material, cred ca ar fi o idee excelenta de vacanta sa urmati „Bertha Benz Memorial Route” intr-o incursiune in trecut si in acelasi timp in prezent, pentru a vizita regiunea Baden, renumita pentru vinurile si castelele sale. Cei atrasi de acest traseu au de parcurs distanta dintre Mannheim si Pforzheim / Padurea Neagra si inapoi, mai exact o distanta de 194 km (120 mile). Aceasta ruta a inceput sa fie promovata de catre doi antreprenori germani, Frauke si Edgar Meyer, in anul 2007, pentru a comemora actiunea temerara a Berthei, un veritabil pionier in istoria auto si in marketing-ul industriei auto. „Bertha Benz Memorial Route” a devenit un traseu german oficial din 2008. Acest traseu al patrimoniului industrial al omenirii urmeaza mai multe drumuri romane din zona Campia Rinului Superior (Mountain Road), care se desfasoara de-a lungul poalelor muntilor Odenwald si Kraichgau si care duce la Pfinztal Pforzheim, adica la intrarea in Muntii Padurea Neagra.

Pe ruta Mannheim la Pforzheim, aprox. 104 km (64 mile), spre sud (S) sunt recomandate urmatoarele obiective turistice:
Castelul Heidelberg
Mannheim – Palatul Mannheim, Luisenpark, Turnul de apă, mai multe muzee
Feudenheim
Ilvesheim-Castelul Ilvesheim
Ladenburg – Muzeul auto Dr. Carl Benz, Casa si mormantul familiei Benz, Orasul Vechi, datand din epoca romană
Schriesheim - Castelul Strahlenburg, Mina de argint
Dossenheim - Cariera
Heidelberg - Castelul Heidelberg, Orasul Vechi , Hotel Old Bridge "Zum Ritter", Universitatea din Heidelberg
Leimen
Nussloch
Wiesloch – Prima statie de benzina din lume, unde Bertha a alimentat prima data (Oras farmaceutic)
Mingolsheim
Langenbrücken
Stettfeld
Ubstadt
Bruchsal - Castelul Bruchsal
Untergrombach
Weingarten - Haus Walk'sches
Karlsruhe-Grötzingen
Berghausen
Söllingen
Kleinsteinbach
Wilferdingen
Königsbach - pahar special de bere
Eisingen
Pforzheim - Muzeul de bijuterii, Casa de Industrie

Traseul de intoarcere la Mannheim , aprox. 90 km (56 mile), spre nord (N):

Pforzheim - Muzeul de bijuterii, Casa de Industrie
Bauschlott - Castelul Bauschlott
Bretten - Casa lui Melanchton, aproape de Maulbronn Abbey, casele memoriale ale lui: Johannes Kepler, Friedrich Hölderlin si Hermann Hesse
Gondelsheim - Castelul Gondelsheim, Gasthaus "LoewenThor"
Helmsheim
Heidelsheim
Bruchsal - Castelul Bruchsal
Forst
Hambrücken
Wiesental - Eremitage Waghäusel
Kirrlach, Reilingen – gastronomia specifica cu sparanghel, cele mai bune retete culinare din Germania
Hockenheim - Muzeul Motorsports la Hockenheimring, Hockenheimring (Formula 1)
Talhaus
Ketsch - Backfischfest (festival de pește la cuptor) în luna august
Schwetzingen – Castelul Schwetzingen
Friedrichsfeld
Seckenheim - SAP-Arena
Mannheim – Palatul Mannheim, Luisenpark, Turnul de apă, mai multe muzee

Inainte de a incheia acest material, as vrea sa va povestesc cum a reactionat barbatul meu cand i-am povestit istoria Berthei Benz. Entuziasmata de ingeniozitatea acestei femei, tot ii enumeram cate chestii a facut ea pentru prima data in lume. El m-a urmarit cu atentie in timp ce povesteam, iar cand m-am apropiat de final, a adaugat: a mai facut ceva pentru prima data in lume - a fost prima femeie care i-a luat masina lui barbata-su fara sa-i spuna.

Celor pasionati de subiect le atasez si cateva materiale video.

The Man Without a Face. The Unlikely Rise of Vladimir Putin

Omul fara chip poate fi totodata omul cu 1000 de fete. Noi, romanii, o stim! Pentru ca si noi am trait in comunism!

Nu stiu daca ati avut curiozitatea sa cititi cartea Mashei Gessen, o jurnalista americana, nascuta in Rusia, repatriata dupa 1991. De ce va spun toate astea? Pentru ca “Omul fara chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin” (“The Man Without a Face. The Unlikely Rise of Vladimir Putin”) este o carte care merita citita si pe care v-o recomand. Cartea isi dezvolta naratiunea pe trei planuri care se intretaie: cel al Rusiei contemporane, al orasului Sankt Petersburg care reprezinta leaganul de istorie al tarilor rusi si martorul tacut la ascensiunea ofiterului KGB, ajuns viceprimar, apoi sef al FSB – ului (denuminrea noua a politiei secrete rusesti) si ascensiunea lui Vladimir Putin care va ajunge, pentru doua mandate, cel mai inalt om in stat. Este impresionant sa citesti cum Putin, fost ofiţer KGB, a fost propulsat la conducerea Rusiei de catre oamenii din anturajul lui Boris Elţîn in anul 2000. Cu un an inainte, oligarhul Boris Berezovski, un apropiat al lui Elţîn, lansase ideea de a infiinta un partid faraideologie, supranumit Medved, adica Ursul, din care sa faca parte numaipersonaje noi, inca necunoscute alegatorilor (asta imi aminteste de FSN-ul nostru, alcatuit din aceleasi ratiuni si cam din aceleasi motive). Printre fetele noi proaspat racolate si propulsate in postura de consilieri prezidentiali era siVladimir Putin, un tip marunt, lipsit de charm, disciplinat si discret. Sub masca sa de obedient se ascundea un temperament puternic. Rusia avea sa afle prima, dar de puterea si intransigenta sa avea sa se convinga intreaga lume. In scurt timp, oamenii politici si de afaceri au realizat ca nu stiau nimic despre acest personaj care avea sa ajunga prima data prim-ministru, iar mai apoi preşedinte . Descrierea lui Putin este exacta : aparent lipsit de charisma , un tip rece, calculat, fara un program politic coerent, care avea sa devina omul cu mana de fier. Desi pare un om normal, caruia ii place sa schieze, sa vaneze, detinecentura neagra la judo, trage cu arcul si face alpinism, lui Putin ii place sa se distreze periculos la fel cum ii si place sa traiasca. Periculos. E pasionat de avioane şi motociclete si chiar participa calare pe Harley-ul personal la intalnirile anuale ale motociclistilor, atunci cand nu canta la pian. Odata chiar s-a luptat cu un tigru siberian si a salvat viata unor jurnalisti. Cine este VladimirPutin? O provocare pentru inteligenta personala, cand citind esti indemnat la reflectie si nu te poti abtine sa nu te intrebi: cum este omul asta? Ceea ce mi-a placut de la inceputul lecturii a fost faptul ca autoarea s-a implicat in naratiune cu pasiunea celui care crede: are o parere personala despre personaj pe care nu se sfieste sa o afiseze, despre faptele prezentate, o pozitie de explicat fata de istorie. Ea nu incearca sa afle adevarul dincolo de faptele prezentate, ci sa sustina actiunile acestuia, argumentandu-le. Meritul ei consta in faptul ca documentarea s-a bazat pe surse ramase inca neexplorate de catre toti cei care au incercat sa descifreze tacerea de dincolo de chipul lui Putin, studiind nu numai numeroasele interviuri date de catre acesta, dar a parcurs km intregi de articole de presa, reportaje, memorii, biografii oficiale, inregistrari audio si video, stenograme si alte documente care au avut de-a face cu renumitul personaj. A stat de vorba cu cei apropiati presedintelui, la fel cum i-a intervievat dusmanii. Unii dintre ei au murit ulterior in conditii stranii, altii au luat calea exilului sau s-au retras din viata publica. Si autoarea nu se teme sa mentioneze ca tehnicile presedintelui acopera o paleta larga, de la santaj, amenintari pana la asasinat. Tocmai de aceea nu este de mirare faptul ca vorbeste “la cald” despre omul care s-a aflat in spatele ascensiunii presedintelui, oligarhul Berezovski, despre fuga din calea furiei lui Putin a disidentei Mariei Salie, din Sankt Petersburg, despre atacul de cord total neasteptat si destul de suspect care l-a rapus pe primarul Sobceak, despre asasinarea jurnalistei Anei Politkovskaia, care nu se sfia sa critice sistemul politic, despre declinul celui mai bogat om din Rusia, fostul patron al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski, despre faptele de dincolo de lumina reflectoarelor ale conflictului din Cecenia care au avut ca rezultat atentatele puse la cale de catre cecenii separatisti la Moscova si Beslan. Atacurile teroriste de la Moscova au fost atacuri sinucigașe de tip „kamikaze”, declansate de doua teroriste originare din Cecenia, in doua statii centrale ale metroului din Moscova: Lubianca si Parc Kulturii. Comentatori rusi de la acea data au numit incidentul „cel mai mortal și sofisticat atac terorist din capitala rusă din ultimii 6 ani”. Tot aici povesteste despre atentatul de la Beslan, revendicat de catre Samil Basaiev, in care si-au pierdut viata peste 320 de persoane, in marea lor majoritate copii. Acest terorist cecen a fost cel care a planuit luarea de ostatici intr-unul dintre teatrele moscovite si cel care s-a ocupat de instruirea femeilor cecene sinucigase, cunoscute sub numele de :Brigada Vaduvelor Negre”. Dar autoarea merge mai departe in culisele altei actiuni care a pus pe jar opinia publica internationale,acela al naufragiului submarinului Kursk care s-a scufundat in Marea Barents, in urma unei explozii. Deoarece Putin a refuzat initial ajutorul echipelor de salvare din Anglia si Norvegia, incidentul s-a soldat cu decesul a 118 oameni, membrii echipajului. Ulterior, epava a fost recuperata de catre o echipa olandeza si membrii echipajului au fost inmormantati in panantul natal. Surprinzatoare este maniera in care autoarea alege sa il descrie pe Putin, folosindu-se de toate mijloacele pe care le are la-ndemana pentru a oferi un portret veridic si cat mai aproape de adevarul pe care il vede ea. Astfel, vorbind despre copilaria lui, parca special pentru a pune in lumina agresivitatea personalujui, preia un citat din declaratia facuta de catre Putin ziaristilor:„Nu mă insultaţi. Am fost un golan adevărat!" Inca de mic a practicat artele marţiale, fiind cel mai „tare" bataus din bloc. „Curtea interioară a blocului e un punct central în viaţa sovietică de după război, iar mitologia personală a lui Vladimir Putin îşi are aici numeroase rădăcini", scrie Masha Gessen. Descrierea mediului in care a fost obligat micul Vladimir sa isi consume copilaria ne aminteste de copilaria noastra din perioada comunista, cand parintii lucrau 6 zile din saptamana, iar copiii isi petreceauorele de dupa scoala in spatiile “de joaca” amplasate in jurul blocurilor, adica„pe fundul puţului", un loc plin de gunoaie menajere si de copii certati cu buna cuviinta. Colegul si prietenul din copilărie al lui Putin, Viktor Borisenko, ne lamureste: „Ei, ce curte mai era! Plină de golani. Tipi nespălaţi, nebărbieriţi, cu ţigări în colţul gurii şi sticle de vin prost. Mereu beţie, înjurături şi bătăi. Şi Putin era în mijlocul lor". Dar Putin era marunt, astfel incat duritatea si brutalitatea trebuiau sa compenseze diferenta de centimetri in inaltime. „Dacă îl jignea cineva, în orice fel, Volodea îi sărea imediat la beregată, îl muşca, îi rupea părul din cap, orice, numai să nu fie niciodată umilit de nimeni.", continua Borisenko relatarea. Datorita comportamentului sau agresiv, Putin a fost facut pionier abia in clasa a 6-a. Iata raspunsul lui cand a fost intrebat de ziaristi despre acest subiect: „De ce nu aţi fost făcut pionier până-n clasa a şasea? Chiar aşa de gravă era situaţia?" „Sigur. N-am fost pionier. Am fost huligan." „Şi vă lăudaţi cu asta?" „Nu mă insultaţi. Am fost un golan adevărat!",a fost raspunsul raspicat al lui Putin pentru jurnalisti. Ca adolescent nu si-a dorit nimic altceva decat sa devina ofiţer KGB. Si pentru ca stia clar ce dorea sa faca in viata, la 16 ani s-a dus la sediul KGB din Leningrad solicitand sa fie primit in randurile lor. Dar acestia i-au recomandat sa urmeze facultatea de drept si apoi sa se intoarca. Nu a mai fost nevoie, deoarece in anul 4 de facultate au venit ei la el! “N-a spus cine era, dar am intuit imediat, fiindcă a zis <<O să vorbim despre viitorul tău serviciu, dar n-o să intru acum în detalii>>. Şi atunci m-am prins. Dacă nu vrea să zică unde lucrează, asta înseamnă că lucrează acolo.” “În ziua în care a aflat că avea să lucreze pentru KGB, Putin s-a dus să-l viziteze pe Viktor Borisenko, care-i rămăsese prieten din şcoala primară. ”Vine şi zice <<Hai să mergem>>, iar eu zic <<Unde să mergem, de ce?>> El nu răspunde. Ne suim în maşină şi pornim […] Şi ne oprim la un restaurant caucazian. Eram nedumerit, încercam să-mi dau seama ce se întâmplă. Dar n-am reuşit […] Doar că el nu-mi suflă o vorbă, nu dă vreun indiciu. Dar era într-o dispoziţie de sărbătoare. Ceva foarte important se petrecuse în viaţa lui. Doar mai târziu am înţeles că aşa sărbătorise el, cu mine, intrarea în KGB”. Se pare ca Putin avusese doua modele in copilaria sa, care i-au calauzit pasii in aceasta directie. Primul fusese tatal sau, Vladimir Putin, care luptase in cel de-al Doilea Razboi Mondial in „trupelesubversive" ale NKVD, un fel de soldati parasutati in spatele liniilor inamice,trimisi de regula in actiuni sinucigase, care a fost unul dintre cei 4 supravietuitori. Iar cel de-al doilea a fost Ian Berzin, fondatorul serviciilor secrete militare sovietice, al carui portret trona pe biroul lui de scolar cu ambitii de KGB-ist. Si atunci Putin s-a pus pe invatat, pentru ca avea un vis clar: sa fie spion in Germania. Dintr-un pierde-vara a ajuns un tocilar, decis sa infrunte cei 40 de concurenti pe locul de admitere la facultate care I se cuvenea. Toata lumea a fost socata. „Cum ai să iei tu la Universitate?", l-a întrebat dirigintele. „Mă descurc eu", i-a raspuns el. Si a intrat! .

Povestita din perspectiva lui Putin, putem sa ii dam crezare ca nu a fost incitat de cariera de spion detasat la Dresda, in Germania de Est unde „Putin şi colegii săi nu prea aveau altceva de făcut decât să strângă tăieturi din ziare”. Si, parca special pentru a demitiza viata de huzur a securistului universal, ne relateaza cum, la intoarcerea in Rusia anului 1990, Putin a adus „o maşină de spălat veche de douăzeci de ani, dăruită de foştii vecini” est-germani si o suma acoperitoare pentru o masina sovietica. De aici , cartea isi schimba dinamica. Urmatorii 10 ani aveau sa descrie parcursul spionului KGB-ist in politica, un parcurs care avea sa ii aduca doua mandate de prim-ministru si inca doua de presedinte (cartea a aparut cu cateva zile de investirea lui Putin in cel de-al doilea mandat de presedinte!). Ceea ce este absolut fascinant este descrierea tacticilor si metodelor de manipulare si propulsare in varful puterii politice, despre raportul dintre fortele de putere, dintre putere si oligarhi, dintre putere si contestatarii ei. Sunt multe aspecte care te tin pur si simplu cu sufletul la gura si iti dai seama ca in lumea asta sunt oameni politici de diferite categorii, de diferite calibre: sunt cei puternici cu adevarat si cei care mimeaza puterea, sunt oameni cu un caracter puternic precum piatra si sunt barbatii de paie, sunt oameni care, dincolo de faptele lor, acceptate sau contestate, impun teama si respect sau mila si dispret. Un episod marcant este acela in care este relatata povestea unui alt ofiter KGB, pe nume Alexandr Litvinenko, care in 2006 murea într-un spital londonez. Ultimele sale zile au facut inconjurul mapamontului si au fosttransmise in direct de presa britanica si de o parte a celei rusesti. Daca scormoniti putin mai adanc in memorie, in mod cert va veti aminti acest episod ultramediat in acea perioada. „Cu doar trei săptămâni în urmă era un bărbat înstărit, fericit, cu păr des, care alerga câte opt kilometri pe zi”, scria pe 21 noiembrie Daily Mail. Din fotografia publicata in ziar se vedea un barbat slab si chel, acoperit de electrozi. „Dl Litvinenko abia-şi poate înălţa capul, atât de slăbiţi îi sunt muşchii gâtului. Îi vine greu să vorbească şi poate pronunţa cuvintele doar în izbucniri scurte, dureroase”. A doua zi dupa publicarea articolului avea sa intre in coma, iar analizele aveau sa scoata la lumina urme ale otravii : era poloniu, o substanta foarte rara si foarte radioactiva. In ziua urmatoare se consemna decesul lui. Desi informator de talie normala, cu o cariera de locotenent-colonel, facuse greseala sa critice imperfectiunea sistemului al carui membru fusese. Autoarea nu se sfieste sa faca unele conexiuni si ajunge la concluzia ca asasinarea lui Litvinenko a fost , probabil,decisa in urma unei conferinte de presa organizata cu doi ani in urma, in careLitvinenko declarase ca primise misiuni ilegale de la FSB, printre care si ordinul de a-l ucide pe magnatul Boris Berezovski. Conferinta fusese organizata de Berezovski, pe care Litvinenko il cunoscuse in 1994, in urma unei tentative de asasinat esuate. Litvinenko cercetase atentatul. Patru ani mai tarziu, Vladimir Putin a fost numit şef al FSB in urma destituirii vechii conduceri pe motiv de coruptie. Litvinenko avea sa ii spuna sotiei lui, Marina, despre avansarea lui Putin: „Mi-a spus că se zvoneşte printre colegii lui că n-ar fi fost niciodată în acţiune. Asta însemna că-l priveau de sus — nu avansase în grad pe merit“.Autoarea este de parere ca atat Berezovski , cat si Litvinenko nu credeau ca Putin stia ceva despre ordinul de asasinat al lui Berezovski, dar cum Putin nu se aratase interesat de subiect, Litvinenko a cazut pe ganduri si, cand s-a intorsacasa era destul de ingrijorat pentru viitorul sau, fapt care l-a determinat sa ia atitudine. Aceasta decizie care avea sa-l coste chiar viata.

Lansarea volumului s-a facut simultan in 14 tari, printre care si Romania. Desi nu este singura carte publicata despre viata sefului de la Kremlin, se pare ca volumul Mashei Gessen a avut un succes de casa nesperat. Nu le-am citit pe celelalte trei, dar lectura acestui volum mi-a deschis curiozitatea asupracontroversatul lider rus. Motiv pentru care voi cauta si volumele: “Rusia lui Putin. Toamna oligarhilor” de Andrew Jack, “Rusia lui Putin” de Anna Politovskaiasi “Rusia contraatacă: planul secret” de Laure Mandeville.

Lucretia Borgia: Ca si copila am iubit plina de speranta, ca adult am iubit plina de pasiune, ca femeie in varsta am iubit cu amintirile

Daca nu ati citit romanul „Borgia. Pacatele familiei” scrisa de Sarah Bower ” ar trebui sa o faceti. Romanul aduce in prim plan povestea unei tinere, Esther Sarfati, care se trezeste propulsata in lumea stralucitoare, corupta si imorala a celebrei familii Borgia. Ea devine doamna de onoare a tinerei vaduve Lucrezia Borgia, fiica nelegtima a papei, si se indragosteste de Cesare, sarmantul si diabolicul ei frate. De fapt, apartitia acestei tinere este un motiv de incursiune in intrigile celebrei familii Borgia. Tanara Ferrara, transformata aici in eroina acestui captivant roman, deschide cititorului calea spre intrigile care au marcat istoria fascinanta a familiei de Borgia. Scriitoarea Sarah Bowler realizeaza o cronica a Italiei renascentiste, imbinand perfect  istoria oficiala a familiei Borgia cu zvonuri si ipoteze care nu sunt consemnate in analele de istorie. Lucretia Borgia este una dintre cele mai controversate figuri din istoria universala, care inca nu poate fi plasata in galeria marilor criminali sau a versatelor curtezane. Ea ramane personajul care a bifat trei casnicii zgomotoase, asasinatul unuia dintre soti, o galerie generoasa de amanti.  A nascut sapte fii, se spune ca ar fi trait in incest , ar fi comis crime monstruoase, toate acestea transformand-o in simbolul feminin al raului absolut, un  fel de Vaduva neagra a Renasterii italiene. Familia Borgia  isi are originea in Spania secolului 14, urmand ca in urmatoarele doua secole membrii ei sa fie identificati in Italia, Spania si Franta. A dat omenirii 11 cardinali ai Sfintei Biserici Romano-Catolice, 3 papi, o regina a Angliei si un sfint, dar figurile marcante ale familiei de Borgia, exempleedificatoare de lacomie si cruzime, au fost cei doi papi, Calixtus al III-lea (Alonso Borgia), si Alexander al VI-lea (Rodrigo Borgia), urmati de catre Cesare Borgia, fratele Lucretiei, ridicat de tatal sau la rangul de Cardinal si Duce, si Lucretia de Borgia insasi. Familia ei a avut o singura ambitie: sa domine Italia, iar pentru asta s-a folosit de  toate mijloacele posibile: coruptie, adulter, incest, otrava si pumnale.

Lucretia a fost fiica nelegitima a Cardinalului Rodrigo Borgia, viitorul papa Alexandru VI, si a amantei sale, Vannozza Cattanei, avandu-i ca frați pe Cesare, Giovanni si Gioffre. Cei doi frati , Lucretia si Cesare, erau deosebit de frumosi, destepti, imorali, cu statut privilegiat. Prezenta lor inspira teama, admiratie si impuneau loialitate deplina. In acea perioada erau de notorietate luptele pentru favoruri intre fratii Lucreziei, Cesare, Juan (Giovanni) si Gioffre si intrigile lor atat politice, cat si amoroase. Desi nu se incadra in canoanele frumusetii clasice, Lucretia avea calitatile apreciate in societatea renascentista: gratioasa, fata prelunga, par blond lung pana mai jos de genunchi, ten frumos si luminos, cu ochi caprui - cenusii, gura frumos conturata,  cu dinti albi si stralucitori, piept plin si inalt. Intr-o  alta descriere este prezentata cu  "gura ei este destul de mare, dintii incredibil de alb, gâtul ei este subţire şi corect, iar bustul este admirabil proportionat".  Facand parte dintr-o familie care incerca sa isi consolideze puterea , ea s-a trezit la varsta de 13 ani casatorita cu Giovanni Sforza, mostenitorul uneia dintre cele mai puternice familii din Milano. Ceremonia a fost una somptuoasa, alaiul miresei fiind format din 500 de curtezane , coordonate de insasi amanta papei, Giulia Farnesse. Inca de la inceputul casniciei sale a aprofundat arta amorului luand lectii de la faimoasa curtezana Imperia, care a initiat-o in arta subtila a galanteriei. Desi istoria o catalogheaza ca cea mai renumita experta in arta otravurilor, Lucretia avea sa realizeze ca cea mai teribila arma  care ridica sau darama puterile lumii  este dragostea, nu otrava.

Epitaful de pe piatra ei funerara  mentioneaza: “Ca si copila am iubit plina de speranta, ca adult am iubit plina de pasiune, ca femeie in varsta am iubit cu amintirile“. A fost inconjurata de oameni de stiinta, poeti, curtezane, pictori si scriitori. Dar aliantele politice se legau si se desfaceau la fel de usor ca si in zilele noastre, motiv pentru care, la scurt timp dupa casatorie, prezenta lui Giovanni Sforza sa nu mai fie agreata in anturajul  papal. Lucretia a fost avertizata de catre fratele sau, Cesare, ca Giovanni urmeaza sa fie asasinat. In vreme ce Lucretia era nerabdatoare sa scape de un sot plictisitor, Papa Alexander si fratele ei, Cesare, puneau la cale un nou mariaj profitabil pentru Lucretia si pentru consolidarea puterii Borgia in Italia. Maniera in care erau rezolvate aceste conflicte nu difera foarte mult de cea pusa in practica in zilele noastre: acuzatii de incest cu fratii si tatal ei, pe de-o parte, acuzatii de impotenta si imposibilitatea consumarii casniciei de cealalta parte.  Ca si acum , banii faceau diferenta dintre aparenta si esenta. In vreme ce Papa a consideratnula casatoria, el i-a daruit fostului ginere dreptul de a pastra zestea fiicei sale. Desi acesta a semnat o declaratie de impotenta si actele de anulare a casatoriei, el poate fi considerat un personaj norocos de vreme ce a scapat cu viata. Fatarnicia in clasele superioare era asa de mare incat, la 6 luni de la divort, desi Lucretia era insarcinata cu  calugarul Perotto, judecatorii Vaticanului atestau faptul ca ea era virgina. Cesare l-a injunghiat pe calugarul Perotto, si l-a aruncatin Tibru impreuna cu  menajera Lucretiei, Pantasilea, banuita ca ar fi facilitat intilnirile romantice dintre cei doi. Se zice ca insasi Lucretia nu stia cu certitudine cine era tatal copilului sau nascut in secret si ulterior botezat Giovanni, „infans Romanus“.

Dupa un an de la nasterea copilului, Lucretia s-a casatorit cu Alfonso, Print de Aragon, la Napoli, mariaj care si acesta s-a terminat destul de repede. Papa nu a dorit nici un moment sa consolideze pozitia noului sa ginere, motiv pentru care a numit-o pe Lucretia guvernatoare a provinciilor Spoleto si Foligno, post rezervat de obicei cardinalilor. Pozitia sotiei sale il facea pe Alfonso sa para un consort fara putere, de vreme ce Lucretia chiar se pricepea sa administreze bine provinciile. Dupa cateva luni, Papa si-a adus fiica impreuna cu sotul acesteia la Roma, ca primul copil al lor sa se nasca in capitala.  Lucretia a nascut un baiat pe care l-a numit Rodrigo, dupa numele tatalui ei. Nu dupa mult timp, sotul acesteia a fost atacat si ranit grav, iar Lucretia a banuit ca in spatele acestei actiuni nu a fost altul decat fratele ei, Cesare. Daca analizam modul in care s-a sfarsit si cea de-a doua casatorie a Lucreziei , cat si gelozia lui Cesare fata de cumnatul sau, Alfonso de Aragon, se poate trage concluzia ca acuzatiile de incest erau intemeiate. Dar  Lucrezia chiar a fost indragostita de cel de-al doilea sot si este foarte probabil ca  fratele ei sa nu a suportat acest lucru , poruncind ca acesta sa fie strangulat. Lucrezia nu a putut depasi niciodata aceasta drama din viata sa conjugala, cu atat mai mult cu cat fiul lor, Rodrigo, a murit la varsta de 13 ani.

La nici un an de la incident,  Papa Alexander al VI-lea a lasat indatoririle Vaticanului in mainile Lucretiei care, la numai 21 de ani, a devenit capul Adunarii Crestine. In timp ce Papa strangea averi, iar  Cesare pleca in expeditii militare, ei pregateau un nou mariaj pentru Lucretia, alesul de data aceasta fiind Ducele de Ferrara. Ducele avea 24 de ani, era un barbat puternic, tacut, meloman,  pasionat de arme si fascinat de frumoasa sa sotie. Lucretia si-a respectat noul ei sot, caruia i-a daruit 4 copii, chiar daca pe parcursul casniciei a mai avut si ati amanti. In timpul acestui mariaj, fratele ei Cesare, a murit pe campul de lupta, iar Lucretia a fost devastata. Cu toate astea, ea si-a adus ceilalti doi fii in Ferrara si s-a straduit sa fie integrati in familie, in ciuda opozitiei sotului ei. Lucretia a murit la nici 39 de ani, dupa nasterea celui de-al cincilea copil al Ducelui de Ferrara, pe 24 iunie 1519. 

Desi  Victor Hugo si  Alexandre Dumas o mentioneaza si caracterizeaza in scrierile lor,  facand referire la obiceiul de a utiliza  otrava pentru a-si elimina adversarii, nu exista dovezi ca Lucretia ar fi fost autoarea sau ca ar fi participat activ la crimele comise de cei din familia ei. Dar putem presupune ca  a fost un martor tacut si pasiv, aratandu-si astfel devotamentul fata de tatal si fratele ei. Desi era renumita pentru aventurile ei sexuale, nu au existat dovezi care sa sustina  acuzatiile de incest. Niccolò Machiavelli a fost cel care a scris despre coruptia sexuala si politica dura exercitata in timpul lui Alexander al VI-lea.  De-a lungul timpului au rezistat legende care confirma faptul ca Lucrezia Borgia participa la banchete alaturi de Cesare si de tatal lor, unde isi otraveau inamicii. Literatura mentioneaza prezenta unui inel care a apartinut Lucretiei Borgia in care pastra otrava pe care o turna in cupa cu vin a victimelor. Aceleasi surse confirma faptul ca  familia Borgia detinea o otrava speciala, preparata dintr-un amestec de fosfor cu arsenic,  pentru care nu exista antidot. Cat este fictiune? cat este realitate? greu de spus. Personajele controversate au facut intotdeauna deliciul atat al istoriei, dar mai cu seama al literaturii. Daca mai luam in calcul si serialul „Borgia”, deja parasim lumea cuvantului si facem reverenta in fata imaginii. Si cand viata bate filmul?