Buzias - gloria apusa a unui brand banatean. Statiunea si apa minerala

Chestia asta cu brand-urile a plecat dintr-o joaca, transformata mai apoi intr-o curiozitate tot mai mare. Primisem sarcina sa vin cu o propunere de rebrandind, iar eu habar nu aveam nimic despre produs. Exercitiul s-a dovedit destul de greu, nu gaseam materiale, nu stiam nici de unde sa incep cautarile, asa ca am plecat direct la sursa. M-am urcat in masina si m-am dus la Buzias. Desi statiunea era la o aruncatura de bat, zau daca aveam habar cu ce se mananca. Am ajuns intr-un orasel ca in nuvelele lui Eliade, in care timpul fie facea o bucla, fie ramasese intepenit in asteptare. Era un oras suspendat intre doua lumi, una aristocratica, dar prafuita de uitare si de asteptare, iar alta sfidatoare prin indiferenta si delasare. Dar atunci am avut o revelatie: am inteles de ce banatenii spun cu atata mandrie "Tot Banatu-i fruncea". Cand vezi lumea asta aruncata in antiteze, nu numai ca iti dai seama de adevarul spuselor lor, dar incepi sa ii intelegi si sa le dai dreptate. 

Romania detine 60% din cota de apa minerala europeana si, cu toate astea, brand-urile nationale nu sunt promovate in afara granitelor tarii. Unele dintre ele sunt total necunoscute chiar si romanilor din alte zone geografice decat cele din care fac parte. Unul dintre acestea este, fara indoiala, apa minerala Buzias, un brand caruia ii datorez curiozitatea de a afla cat mai multe despre brand-urile banatene de succes de dinainte de nationalizare si despre istoria mai putin stiuta si promovata a Banatului de odinioara. 

Romania a avut izvoare de apa minerala descoperite si folosite inca din perioada romana, cand apa era transportata in amfore de lut. Prima atestare a apei minerale in Romania dateaza din anul 1594, cand apa minerala era transportata in butoaie din stejar si carata in carute catre curtile domnesti. In lucrarea "Orase, targuri si sate din Dacia Romana" scrisa de D. Tudose exista mentiunea "avem dovezi arheologice ca in epoca romana s-au folosit in Banat si apele minerale de la Buzias, in judetul Timis. In preajma izvoarelor minerale se injghebase o mica asezare balneara dovedita prin zidarii, conducta de teracota, monede, caramizi, scularii si inscriptii din piatra".  Atunci mica asezare se numea Alibos, iar mai apoi Centrum Ponti. Apa aceasta minerala a facut deliciul curtilor imparatesti, a dezvoltat o statiune de renume in jurul ei, a cunoscut faima, a dezvoltat traditii. Localitatea este situata la 128 de metri altitudine si este situata in bazinul superior al raului Timis, chiar in locul in care campia se uneste cu poalele dealurilor Banatului, la 34 de km de Timisoara. Buzias-ul este recunoscut pentru izvoarele sale minerale bogate in dioxid de carbon liber. Numele actual al localitatii deriva din "buz" sau "buza", cuvant trac ce se traduce prin "tinut apos". 

Legenda spune ca apa minerala ar fi fost descoperita de un cioban, Mos Bizies, considersat "descalecatorul" satului, care isi pierduse bunatate de scroafa grasa impreuna cu puzderia de purcelusi, ratacita prin mlastinile de langa padure. Mare i-a fost mirarea mosului cand a gasit scroafa in buza mlastinii guitand fericita in timp ce mlastina bulbucea imprejurul ei. Batranii spun ca atunci a fost descoperit primul izvor termal care, ulterior, a dat nastere unui lac care astazi nu mai exista. Aceasta legenda are mai multe versiuni, unele dintre ele fiind consemnate in lucrarile "Date referitoare la comuna Buzias" (analele banatului II, pag 53-57), scrisa de I. Ghetea, iar altele mentionate in lucrarea "Monografia orasului Buzias", scrisa de prof. Sfetcu I Iulian. Primele atestari dateaza din sec. 18, cand regele Ungariei a predat localitatea si teritoriile Buziasului fondului religionar maghiar de la acea vreme, Buziasul fiind ales resedinta de plasa. La inceputul sec. 19, mai exact intre anii 1802-1805, satenii au gasit un izvor peste care au asezat o buturuga de lemn prin care curgea apa. 

Desi se presupune ca ar fi potolit setea pastorilor, exista dovezi ca apa nu putea fi bauta direct de la izvor, fiind prea tare datorita acidului carbonic (este vorba despre izvorul Iosif de astazi). Acesta a fost momentul care a marcat iesire localitatii din anonimat si inceperea ascensiuniiei. Potentialul apelor minerale Buzias a fost valorificat prima data in primul deceniu al sec 19, cand prof. universitar Andreas Winteri a testat calitatea apelor intr-un laborator din Viena si s-a constatat ca izvoarele contin carbon, calciu, sodiu si fier. In 1806, apa minerala Borsec era deja imbuteliata in sticle astupate cu coceni ceruiti pentru etansare si incarcate in carutele care bateau drumurile Transilvaniei, Moldovei, Valahiei si Ungariei pana in Austria imperiala. 

In 1909,doctorul Johann Bernhart Lindenmayr numea izvoarele din Banat "ape tamaduitoare". Profesorul Paul Kytaibel, mare chimist la vremea aceea, a venit de nenumarate ori aici ca sa faca analiza chimica a apei. In urma analizelor efectuate, s-a constatat ca apele detin proprietati curative, avand un continut mare de minerale, in special de fier. Specialistii vienezi deja o promovau ca fiind una dintre cele mai bune ape minerale din tara si din Europa. 

Primul sezon estival a fost inaugurat in 1811, dar localitatea a fost declarata statiune balneara in 1819. Atunci ea era arendata de catre Anton Hoffmann care, timp de 13 ani, a reusit sa investeasca si sa dezvolte statiunea transformand-o intr-un obiectiv de referinta pe harta Europei. Acesta a construit vilele Adela si Marghit, case de vacanta, hotelul Bazar. 

In 1840 a inceput imbutelierea apei, iar 10 ani mai tarziu, apa era mentionata in presa straina drept "bautura de lux ce poate si utilizata laolalta cu vinul, fiind un racoritor excelent". Atunci a fost una dintre cele mai infloritoare perioade din istoria statiunii, fiind recunoscuta la nivel european, apele ei fiind comparate cu cele din statiunea Neuheim din Germania. Datorita cererii crescande de tratamente balneare, autoritatile au decis sa imbunatateasca toate conditiile de cazare si tratament, incepand cu amenajarea bailor termale. In 1853 a fost renovata Baia Phoenix, actuala Baie 11. 

In 1856 s-au infiintat Posta si postalionul tras de cai, cu 4 locuri, care parcurgea drumul de la Timisoara la Buzias de 3 ori pe saptamana. O data pe luna ajungea aici diligenta, care facea legatura intre Sibiu - Timisoara - Buda - Viena si retur. In 30 august 1858 a fost inaugurata calea ferata Timisoara - Stamura Moravita - varset - iasenova, avand o lungime de 94.7km. Locomotivele au fost fabricate de catre Steg in Viena. Aceste doua cai ferate au facut legatura intre Buzias si Viena.

 In 1871, cantitatea de apa minerala imbuteliata ajungea la 15.000 de sticle pe an. Intre 1856 si 1881, la scoala confesionala romano-catolica si apoi scoala maghiara de stat a venit invatatorul Grand Nicoale care, in 1872, a infiintat Regionala Agricola a Banatului, cea dintai organizatie de acest fel din tara si numit in functia de inspector sef de agricultura. In 1884, el a organizat primul curs de apicultura la Buzias avandu-i ca si cursanti invatatorii e scoli primare. 

In 1875 a fost ridicata colonada acoperita, construita in stil turco-bizantin care este unica in Europa. ea face legatura intre sursele de apa si cazinou.

 Intre timp a fost renovat bazarul, au fost ridicate noi pavilioane, hoteluri si case de odihna.

 In 1873 a fost construita baia calda care a functionat cu apa izvoarelor de suprafata. In 1886 s-a organizat la Buzias primul congres al medicilor si specialistilor in stiintele naturale din Ungaria, cu participarea specialistilor din Europa si Asia, evenimet care a atras atentia lumii asupra acestei localitati. 

In 1893, statiunea a fost cumparata de Erwin Scottola care a dezvoltat rapid comertul cu apa minerala imbuteliata si a introdus pentru prima data dopurile de portelan cu garnitura de cauciuc. 

Tot la sfarsitul sec 19 a fost deschis si strandul in aer liber si au inceput lucrarile la parcul de agrement, au fost importati arbusti rari care se puteau adapta la conditiile climatice din tara.

 Statiunea, denumita "Heuheimul banatean", a fost frecventata sistematic de catre oameni politici importanti, de catre scriitori, artisti si nenumarati turisti veniti nu numai din tara, cat si din Ungaria si Serbia.

 Incepand din 1895 a fost construita calea ferata cu o lungime de 31.2km, care lega Timisoara de statiune, inaugurata in 1896. Trenul era compus dintr-un vagon de clasa I si alte 3 vagoane de clasa a doua, toate ocupate cu invitati. 

Un eveniment important la acea vreme a fost sosirea Imparatului Austro-Ungar Franz Josef si a printului Franz Ferdinand impreuna cu suita la vila imperiala, in septembrie 1898. 

Ei au venit pentru o saptamana cu campania militara avand ca scop pregatirea militara pentru angajarea trupelor in Primul Razboi Mondial. 

Pentru a onora aceasta vizita, autoritatile au facut trotuare din piatra pe langa case. In anii urmatori s-au inceput investitiile in "linia sanatatii", prin care se urmarea facilitarea transportului turistilor la apele minerale binefacatoare. Comitatul Timisoarei a donat 72.000 de florini pentru constructia caii ferate intre Timisoara si Buzias. In 1900 deja functionau Judecatoria, Cartea Funduara si perceptia. 

Tot atunci s-a exportat apa imbuteliata in Serbia, Ungaria, Rusia, Germania si Austria. In 1906, statiunea a trecut in proprietatea lui Jacob Muschong, industrias de origine germana. 

Sotia lui, Margareta, obisnuia sa se plimbe prin statiune imbracata in costum popular svabesc. Intr-o zi, vrand sa intre in casino, usierul a oprit-o spunandu-i ca nu ii este permis accesul pentru ca nu era imbracata "corespunzator". Intr-o zi, ea a aflat ca statiunea avea datorii la banca si a cumparat politele. 

O data cu intrarea in posesia noii proprietati, Muschong a demarat construirea unei fabrici de apa minerala pe care a denumit-o "Phoenix" si a continuat procesul de dezvoltare si modernizare a statiunii. fabrica a devenit functionala in 1907, avea o suprafata de 700mp si o capacitate de imbuteliere de 1 mil de sticle pe an si 1000 kg de bioxid de carbon. In fabrica lucrau 36 de muncitori, iar apa era distribuita gratuit muncitorilor din metalurgie. 

Muschong a modernizat statiunea: a construit o noua baie, care astazi este in stare de conservare, hotelul Phoenix, inclusiv linia ferata care lega gara Buzias de centrul statiunii. Ea facilita transportul de apa minerala si buteliile de dioxid de carbon de la fabrica la gara, aducand totodata si turistii in centrul statiunii. Un an mai tarziu, el a fondat Compania Privata de Cale Ferata Buzias, linie care a functionat intre 1908 si 1948, Buziasul devenind astfel prima statiune balneara din tara care a avut candva un tren, "trenul mic", si o cale ferata proprie ("Buzias - nostalgii feroviere" - Valentin Ivanescu, Ottmar Loffer si Alfred Martini). La vremea aceea, "gara mare" era amplasata in afara statiunii, iar "gara mica" in centrul ei. 

Tot atunci a fost introdus iluminatul electric. In 1922 a avut loc un fenomen rar intalnit in zona, in plin sezon de cura si tratament, in urma unei miscari seismice, a avut loc colmatarea izvoarelor, eveniment care ar fi putut distruge statiunea si genera pagube imense atat pentru locuitori cat si pentru proprietari.Muschong a adus de la Arad un specialist in foraje, care a forat la o adancime de 106 metri, mai adanc fiind imposibil datorita unui strat de roca foarte dura care nici in prezent nu a putut fi strapunsa. 

In urma forarii, s-a format un gheizer care arunca apa la peste 40 m inaltime. Astfel, izvoarele minerale au fost repornite si statiunea salvata. Vestea noului izvor s-a raspandit ca fulgerul, generand un adevarat pelerinaj. Sute de curiosi veneau zilnic sa vada momentul inaltarii si prabusirii coloanei de apa care scotea sunete bizare si speria doamnele sensibile. In cadere, apa se imprastia pe coroanele copacilor, inbracandu-le in pojghite de gheata si formand salbe si sloiuri lungi de gheata care ramaneau suspendate intre cer si pamant, generand adevarate pesteri cu reliefuri asemanatoare stalactitelor si stalacmitelor. In jurul gheizerului s-a format un lac. 

Vara se organizau plimbari cu barca, iar iarna se transforma in patinoar. Intre 1935 si 1937 s-a construit reteaua telefonica aeriana intre Timisoara si Buzias, iar in 1938, statiunea a avut primul medic balneolog roman in persoana lui Ghorghe Ciocarlan. 

El a fost autorul multor lucrari de specialitate, printre care " Efectul terapeutic al apelor minerale" si " Arta de a preveni imbolnavirile". familia Muschong prospera atragand invidia celorlalti industriasi mai mici care, invidiosi pe succesul lui, au dat foc cazinoului, fabricii de caramida si altor proprietati pe care acesta le detinea aici. Muschong a fost foarte afectat de aceasta lovitura si o perioada a neglijat afacerile pe care reusise sa le salveze din dezastru. Nu dupa mult timp a venit nationalizarea, iar astatul avea sa ii confiste toate bunurile. Comunistii au oprit imbutelierea apei, iar activitatea a fost reluata in 1956 de catre Apemin. Statiunea a continuat sa functioneze, dar aura sa aristocratica insepuse sa paleasca, cedand locul constructiilor mari si lipsite de personalitate. Pe aleile unde odinioara se plimbasera aristocratia unui imperiu, oameni de stat si artisti importanti, erau acum asediate de clasa muncitoare care deplangea luxul si risipa inutila. Apa minerala Buzias a fost premiata la concursurile internationale, castigand 8 medalii, dintre care una de aur la concursul de la Bratislava din anul 1920. 

Toate medaliile au disparut, nu se stie daca la venirea comunistilor sau dupa revolutie, au ramas doar mentionarea lor pe etichetele care au rezistat timpului. 

Pe aceleasi etichete erau mentionat si buletinul de analiza chimica al apei. Apa era buna aproape pentru orice, inclusiv pentru "problemele femeiesti". 

Dupa nationalizarea din 1948, statiunea a intrat in proprietatea statului si a primit numele de Intreprinderea Balneara Buzias pana in 1990, cand a devenit Tratament Balnear Buzias. In perioada comunista, activitatea curativa a fost intensiv modernizata, focusandu-se pe tratarea bolilor cardiovasculare. Procesul intens de dezvoltare, fluxul tot mai mare de pacienti veniti la tratament pe bani putini a condus la scaderea standardelor de calitate a serviciilor, pierzand cota de piata generata de turistii straini care erau deja clienti fideli din perioada de dinainte. Imbutelierea si comercializarea zacamantului hidromineral au ramas initial in sarcina vechilor proprietari, statul preluand doar apa minerala, pe care a gestionat-o pana in 1963, dupa care a fost trecuta in administrarea unor unitati din Timisoara pana in 1990 cand a fost cumparata si redenumita Phoenix Buzias. 

Niste concluzii se cer a fi trase: apa minerala si statiunea nu pot exista una fara cealalta. Faima lor s-a construit prin efortul lor conjugat. Nu pot decat sa sper ca odata si-odata un om de afaceri banatean care pretuieste deopotriva atat investitia cat si capitalul ei istoric si sentimental va decide sa le preia pe amandoua si sa le dezvolte in timp redandu-le statutul de "micul paradis banatean". Asta daca mai ramane ceva din ele pana atunci! Astazi statiunea este intr-o stare deplorabila, muzeul ferecat cu lacatul, plin de praf, cu tencuiala cazuta. Burlanele cad imreuna cu bucati din colonada, cazinoul este si el in paragina, arborii rari au tulpinile incrustate cu mesaje amoroase. va las pe voi sa priviti o statiune de renume odinioara, astazi aflata intr-o stare deplorabila, uitata, parasita si neglijata, pierzandu-se intr-un anonimat nemeritat.

ORAVITA - un alt oras banatean al premierelor romanesti si europene

Oravita, un oras prafuit  si obosit care odinioara reprezenta un centru important de cultura, dotat cu  farmacie, teatru, o imensa primarie si mai multe biserici - un oras al premierelor romanesti si europene.

                                                      Casa de Pastrare
Oravita este un orasel in jud. Caras-Severin, care  azi are in jur de 15000 locuitori. Pozitia localitatii este foarte pitoreasca, fiind aşezata  la poalele Muntilor Aninei, intr-o vale ingusta, unde casele localnicilor  se insiruie una dupa alta pe circa 7 km de-a lungul vaii, incepand din Campia Carasului si pana sub munte, unde incepe padurea. 

                                             Cinematograful
Situatia economica dificila din ultimii 20 de ani aproape ca a sters localitatea din peisajul banatean, insa Oravita mai are ce oferi turistilor curiosi. Oravita este un orasel situat  in centrul regiunii miniere din Banatul Montan. Minereurile din zona au fost  exploatate incă de pe vremea romanilor si apoi inclusiv in perioada ocupatiei turcesti. Nevoia de metale din Imperiul Habsburgic era mare si, in consecinta, administratia a luat masuri pentru dezvoltarea mineritului in Banatul Montan. S-au deschis noi mine, s-au  infiintat furnale si topitorii, s-a adus mana de lucru specializata  din toate colturile imperiului, indeosebi din zonele montane in care deja exista o industrie dezvoltata  (Tirol, Carintia, Stiria, Boemia etc.).

Localitatea a fost  aleasa drept centru administrativ al zonei miniere, de aici urmand  sa fie coordonata activitatea in intreaga regiune. Datorită acestei dezvoltari, multi  birocrati si functionari, unii chiar veniti din Viena, altii educati în spiritul Vienei secolului luminilor,  si-au stabilit aici resedintele. In scurt timp, Oravita s-a umplut de oameni educati, care aveau anumite pretentii si aspiratii culturale.   

                                                      Centrul Oravitei
Astfel localitatea devine un prosper orasel modern, cu aspiratii central-europene, dar,  pentru birocratul vienez,  Oravita inca era doar un punct pe harta, situat undeva la marginea lumii civilizate. Acestei paturi sociale, a "functionarilor camerali austrieci",  i se datoreaza avantul  economic si cultural al Oravitei in sec. XVIII-XIX, rezultand o viata culturala care, raportata la marimea localitatii, nu îsi avea egal niciunde in Romania.

    

                                               Prima gara din Romania

                                                       Trenul de epoca

Anul acesta s-au implinit 148 de ani de la darea in folosinta a liniei ferate ce leaga localitatea Oravita de Anina. Aceasta a fost printre primele linii ferate montane construite in Europa.

                                                     Viaductul

De la aceasta gara pleaca trenul care inca traverseaza muntii printr-o serie de tunele si viaducte pentru a ajunge, serpuind, la gara Anina, o alta gara extrem de veche, marturie a interesului major din punct de vedere economic al austro-ungarilor.

Prima farmacie montana din Romania

Tot aici exista cea mai veche farmacie montanist. In anul 1763, cand la Bucuresti stapaneau inca fanariotii, iar leacurile se preparau in casa, in Oravita se inaugura prima farmacie miniera din Romania. Ulterior , ea a fost preluata de catre familia Knoblauch, iar farmacia a rezistat pana in 1950. Astazi ea este un muzeu in care poti vedea cum arata o farmacie cu doua secole in urma.

Casa de marcat a fost fabricata in Ohio, SUA, iar rafturile pline cu tot felul de recipiente adaposteau leacurile pentru orice fel de afectiune .

Toate aceste exponate inca pot fi vazute in farmacia Knoblauch , transformata in muzeu.

Intr-o  camera alaturata salii principale, pe o masa antica stau aruncate documente ingalbenite de vreme. O bucata de hartie are chiar semnatura farmacistului Knoblauch. Toate acestea sunt documente extrem de importante pentru istoria farmaciei in Romania, dar carora nu li se acorda atentia si importanta cuvenita.

Si pentru ca istoria capata de cele mai multe ori conotatii ironice, trebuie sa va spun ca fosta farmacie "Vulturul Negru" se deschide vizitatorilor la cerere, doar daca il cautati pe paznicul Teatrului Mihai Eminescu din localitate. Nu este un caz singular, ne vom reintalni cu aceasta situatie bizara in prezentarea altui brand renumit din Banat.

In timpul domniei imparatului Iosif al II-lea (1781-1790) incepe o emancipare a vietii culturale in întreaga Austrie, incurajandu-se dreptul la invatatura si religie. Oravita a beneficiat si ea de acest curent, unde, prin cresterea numarului de intelectuali veniti in special din Apus, se simtea nevoia desfasurarii unei vieti culturale.

     

                                                         Hotel Coroana
Dupa cel de-al doilea razboi cu turcii, Peter Eirich a facut o sala de teatru la Hotelul Coroana unde se dadeau reprezentatii cu trupe de teatru, venite din tara si strsinatate,  in turneu aici. In curand s-a ajuns la necesitatea construirii  unei cladiri special amenajate  pentru teatru , cu scena, parter,  loje si cu o galerie. Asa a  inceput construirea acestui edificiu.

                                            Primul teatru din Romania
Atunci a fost construit primul teatru din Romania, mai exact  in anul 1817, dupa proiectele arhitectului macedo-roman Ion Niuni (sau John Malosse, cum apare mentionat in anumite documente), care a fost si prima cladire de teatru din Europa iluminata cu lampi de acetilena si  prima cladire de teatru construita din piatra, din sud-estul Europei.

Decorurile interioare, realizate de pictorul Francisc Knee, dupa proiectele arhitectului vienez Ieronimus Platzger, sunt o copie fidela a fostului Burgtheater din Viena.

Cladirea Teatrului a fost terminata pe data de 1 iulie 1817. In aceasta perioada Oravita avea deja un număr de 3500 de locuitori. 

  

 Francis                                           Imparatul Francisc I
Cu ocazia aniversarii a o suta de ani de la eliberarea Timisoarei, Imparatul Francisc I sic I si

                                                  Imparateasa Augusta Carollina

Imparateasa Augusta Carollina au vizitat si Oravita, unde s-a pregatit inaugurarea teatrului. Astfel, in data de 8 octombrie 1817,  clubul diletantilor a prezentat piesa in trei acte Gelozia umilita (Die Beschämte Einversucht) de Franiul von Weisenturm. Inaugurarea teatrului de catre Imparatul Austriei a fost dovada atentiei deosebite acordate de austro-ungari dezvoltarii acestei zone miniere, nu doar in plan economic, ci si in plan cultural.

Cladirea bebficiaza de trei niveluri cu scaune de mobilier bine pastrat si renovat, o scena cu o acustica extraordinara, o instalatie de lumini profesionala si o atmosfera neasteptat de primitoare pentru  un teatru care nu vede in zilele noastre  prea des prestatia trupelor de actori calcandu-i pragul.

Pe scena teatrului s-au perindat trupe din Austria, Germania, Ungaria, de la Teatrul National din Bucuresti, insusi George Enescu a concertat odinioara aici. Ornamentele sunt in stil rococo, in culorile rosu şi auriu. Cladirea are o lungime de 36 m si o latime de 15 m.

Din foaier se ajunge la balconul sprijinit pe coloane. La parter se gaseste cercul locurilor bune. Cortina mare a fost pictata de Francisc Zech, directorul Scolii Gimnaziale din Oravita. De - a lungul timpului,  aici au sustinut spectacole multe trupe de teatru din tara si din strainatate. In 1868  aici a sustinut un spectacol  si trupa Pascaly cu care a venit si sufleurul, poetul Mihai Eminescu. In amintirea acestui eveniment, teatrul poarta numele poetului.Teatrul are o capacitate de 150 de locuri si, dupa aproape 200 de ani,  si-a pastrat forma de la inceput. Deoarece acustica salii e deosebita, inca  nu sunt necesare mijloace de amplificare la nici un spectacol.

Sala Mare a teatrului este  de o frumusete rara, o bijuterie arhitectonica.  In interiorul cladirii Teatrului Vechi functioneaza astazi un muzeu, unde sunt expuse elemente de cultura locala. In zilele noastre, teatrul ar putea fi centrul de organizare a unui festival care sa aduca putina lumina si speranta unor locuitori mult prea istoviti de eforturile supravietuirii zilnice pentru a-şi mai dori cultura pentru ei insisi si pentru copiii lor. Dar cum speranta moare ultima, ma gandesc ca cineva, cândva, işi va reaminti de acest lăcaş şi va face o minune si-l va scoate din anonimat si-i va reda gloria de odinioara. Pe langa cladirea teatrului, Oravita poseda un centru vechi valoros, care este un mic muzeu in aer liber, pastrand cu fidelitate imaginea tipică a unui orasel minier al monarhiei austriece in secolele XVIII – XIX . Deci nu omiteti aceasta localitate din calatoriile viitoare prin tara.

calatoriile viitoare prin tara.

Turist prin Europa virtuala - Germania: Funnel Wall

Fiica mea ma obliga sa fiu in trend cu prezentul. Nu va ganditi la moda, machiaje si alte minuni de acest gen. Aici si-a revendicat tacit demult suprematia. Furioasa ca nu poate citi istoria Banatului deruland obositor paginile de pe facebook, m-a obligat sa imi deschid blog. Daca vrei sa scrii, scrie pe blog! daca vrei poze, posteaza pe facebook., zice ea, ca argument care sa convinga obligativitatea gestului ei. Exista si o recompensa: ea ma tine la curent cu toate ciudateniile arhitecturale pe care le descopera in studiile sale. Si ca sa ma impinga definitiv si irevocabil de la spate, astazi mi-a trimis niste imagini cu o cladire care canta atunci cand ploua. 

V-ati prins, se asorteaza cu Ploaia de cuvinte. Deci trebuie sa scriu din nou.

In ceea ce priveste cladirea cu pricina, nu va faceti ganduri ca imi trimite si informatiile. Doar este fiica mamei sale. A trebuit sa le caut. Cladirea se afla in Germania si este cunoscuta sub numele de  Funnel Wall  si se afla amplasata la Kunsthof-Passage in Neustadt (Kunsthofpassage). De fiecare data cand afara ploua, ea se transforma intr-o fermecatoare orchestra in care instrumente frumos colorate se intrec intr-o ploaie de sunete muzicale. 

Nu va imaginati ca o sa auziti acordurile unei arii complicate de muzica simfonica. Ci doar sunetul ploii intr-o alta rezonanta acustica. Aceasta cladire, spun specialistii, este una dintre cele mai ciudate si vesele atractii pe care Dresda te asteapta sa le descoperi. Daca ajungeti acolo, trebuie sa o cautati in orasul nou, in campusul studentesc. Mda, muzica se pare ca se asorteaza mai bine cu tineretea. Cine ar putea sa-i contrazica?

Guban - brand-ul care a incaltat America!

Cine n-a avut norocul sa poarte macar o data in viata lui un pantof Guban, a pierdut sansa de a simti ce inseamna sa traiesti pe picior mare. Cred ca este un motiv la fel de bun ca oricare altul de a va povesti istoria unul alt brand din Banat care, pur si simplu, a incaltat pana si America!

Cel care a fost initiatorul firmei Guban s-a numit Blaziu Guban si este cel care a patentat brand-ul  GUBAN ( crema de ghete si productia de incaltaminte)  recunoscut atat in tara, cat si peste hotare. Acesta avea un fiu,  Tiberiu Guban, care a continuat munca tatalui sau si a brevetat ulterior numeroase produse. Blaziu Guban a avut o copilarie umila, fiind crescut de parinti adoptivi, la Oradea. Prima data,  Blaziu Guban a lucrat  la o crescatorie de porci ca ingrijitor. In timpul primului razboi mondial s-a angajat la fabrica de ghete Derby, unde a descoperit ca are talent pentru combinarea substantelor. Un simplu pantofar la origine, care nu avea mai mult de cinci clase primare,  a creat o fabrica care  i-a purtat numele intr-o perioada in care statul comunist confisca toate averile nationale si a murit lasand in urma sa unul dintre cele mai celebre brand-uri  romanesti. “Tot timpul spun asta tuturor. Tata a avut cinci clase. Abia stia sa scrie si sa citeasca. A cladit totul prin munca si inteligenta lui”, spune Tiberiu Guban. Inteligenta sa nativa l-a propulsat pe Blaziu Guban in pozitia de chimist al fabricii oradene. “

„In 1932, directorul de la fabrica Filt din Timisoara a fost la Oradea. Era prieten cu directorul de la fabrica la care lucra tatal meu. Cauta un chimist bun. A discutat cu tata, care i-a spus directorului ca daca ii da 4500 de lei se muta la Timisoara”, isi aminteste Tiberiu Guban. Pentru a se muta la Timisoara, Blaziu Guban a negociat un salariu enorm la vremea respectiva. Tiberiu Guban explica: “Ca sa va dati seama ce insemna suma de 4500 de lei va spun ca o gasca atunci costa 60 de lei. Ulterior a mai negociat salariul cu directorul fabricii si a obtinut o marire la 6000 de lei”. In perioada cand era chimist la Filt, Guban a inventat crema de ghete care ii va purta numele pana la caderea comunismului.

In 1935 a obtinut salariul care valora 100 de gaste lunar. In 1937s-a inregistrat la Registrul Comertului drept “Uzinele Chimice Guban Timisoara”, moment din care afacerea a inceput sa creasca de la un an la altul. A incheiat  contractul cu fabrica Mecher pentru cutiile de tabla inscriptionate cu marca ce ii purta numele.
“A primit cutiile pe datorie si apoi le-a achitat din vanzari”, spune Tiberiu Guban. De la crema de ghete s-a trecut si la diverse tipuri de ceara si solutii de lipit ghete.

“Tata s-a dus la o fabrica de cutii metalice, a fratilor Mecher din Timisoara. Vroia 5000 de cutii. I-au spus ca nu se merita sa creeze o matrita pentru un numar atat de mic de ambalaje si ca ar trebui sa comande 100 de mii de cutii. La inceput a luat cutii folosite pe care le-a frecat cu soda caustica pentru a le curata de ce era scris pe ele. Cand au fost curate a pus crema de ghete si le-a dat gratuit la muncitorii din fabrica la care lucra pentru a o testa”

“In 1953, tata a venit de la Bucuresti si mi-a spus in masina ca a castigat cea mai mare batalie. Vom face o fabrica asa cum nu ai visat”, isi aminteste Tiberiu Guban. In perioada in care Guban tatal a obtinut de la liderii comunisti permisiunea si ajutorul pentru noua fabrica s-a produs si nationalizarea Uzinelor Chimice Guban. In 1953 s-a inceput ridicarea fabricii care si azi are la intrare numele Guban, pe strada Eroilor din Timisoara.

Fiul a pasit si el pe urmele tatalui, fiind cel care a produs pentru prima oara in Romania  pielea artificiala, apoi masele plastice. Dezvoltarea uriasa a firmei s-a datorat familiei Guban, care a fost cu multi pasi inaintea pietei. Simtul comercial deosebit, dublat de stapânirea perfecta si dragostea pentru aceasta meserie, a facut din cei doi Guban (tatal si fiul)  o marca de renume mondial. Pantofii sai au fost incaltati de personaje  celebre, de la presedintele american Harry Truman,

pana la Gheorghe  Gheorghiu Dej si nomenclatura comunista.

 pana la Gheorghe  Gheorghiu Dej si nomenclatura comunista.

Sofia Loren

si Tudor Arghezi

 i-au purtat pantofii”, spune Tiberiu Guban. „Tata a făcut cizme şi pentru Regele Mihai.

Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.

Surprinzator este faptul ca firma nu a fost nationalizata in 1948. Desi s-a incercat acest lucru in repetate randuri,  prestigiul produselor si numarul mic de  50 de muncitori a facut posibila o prelungire a vechiului statut pâna in 1952, când Blazius Guban a fost presat din punct de vedere politic si economic si “a donat” fabrica si brand-ul statului.  Fabrica s-a numit “Victoria” in perioada comunista, dar produsele erau comercializate tot sub marca Guban.  El a ramas director pâna cand a decedat, dupa care i-a urmat in functie fiul sau – inginerul Tiberiu Guban, care si-a inceput ucenicia aici si a devenit autorul a zeci de patente de inventator. Dupa nationalizarea socialista din 1948 Fabrica Guban si-a schimbat numele in "Prima fabrica de incaltaminte din Banat", iar din 1930 a fost numita  "Fabrica Banatul". 

In 1978 Blaziu Guban a murit, la doi ani de zile dupa ce s-a pensionat. Fusese acceptat director pe viata. Fiul lui a prins caderea comunismului. In 1992 s-a pensionat si de aici incepe o alta poveste. Pantofii Guban se  găseau greu pentru ca mare parte din productie se exporta. Pantofii erau scumpi, iar  preţurile porneau de la 300 de lei si ajungeau pana la 900.

“Tata a fost un pantofar. Facea si pantofi pentru diverse personalitati”, spune Tiberiu Guban. Productia de pantofi a demarat, dar nu in serie, in timpul razboiului cand Blaziu Guban a inchiriat casa avocatului Babos de pe strada Victor Babes din Timisoara, unde s-a extins productia de substante pentru “cosmetica” pantofilor. In 1943 fabrica lui Guban avea atunci 10 angajati. Atunci Guban s-a asociat cu Andre Kaldori. “Avea nevoie de capital pentru a se dezvolta mai repede si Kaldori a oferit capital. Era in 1943 cand americanii si englezii au bombardat Timisoara”, spune Tiberiu Guban. Membru al Partidului Socialist in tinerete,  arestat apoi  la Oradea si devenit astfel “ilegalist”, Blaziu Guban s-a transformat intr-un veritabil capitalist in perioada in care comunismul a nationalizat toata industria romaneasca. Marca Guban s-a creat in bucataria casei in care locuia familia Guban, la Timisoara. Aici s-a nascut primul atelier chimic in care s-a produs totodata si crema de pantofi. Crema inventata de Guban a avut un asa mare succes incat, in acelasi an, acesta a putut sa vanda dreptul de a fabrica noua crema unei companii palestiniene. Tranzactia a fost consemnata intr-un ziar din 1935. In 26 mai 1935, Blaziu Guban era chimist la fabrica Filt.  “Chimistul fabricii Filt, Guban Blaziu, a inventat o crema de ghete si a vandut apoi dreptul de a o fabrica unui grup de capital palestinian. Din banii obtinuti din Palestina, Blaziu Guban infiinteaza in Timisoara o fabrica de crema de ghete”, se arata in ziarul din 1935. Tot Tiberiu Guban povesteste ca  atelierul din bucatarie a fost extins in mai multe apartamente ale cladirii in care locuiau, aceasta fiind de fapt prima fabrica de crema de ghete Guban, iar primele ambalaje ale cremei Guban au fost cutii reciclate. 

Astazi  femeile inca mai povestesc despre calitatea si eleganta de odinioara a pantofilor Guban. O femeie respectabila isi afirma statutul social prin numarul perechilor de pantofi Guban pe care ii detinea. Erau imposibil de copiat: calapodul unic, design-ul ca o promisiune sa te simti sexi, unica si cu personalitate, stanta in relief aplicata delicat de talpa pantofului ca un veritabil certificat de garantie al calitatii. Pingeleai pantoful pana la saturatie si nu te indurai sa ii arunci: fata se pastra ca noua! Cine a avut ocazia sa viziteze fabrica in perioada de glorie poate certifica faptul ca majoritatea operatiilor erau facute manual. Iar pantofii de Guban erau renumiti nu doar prin eleganta lor, cat si pentru faptul ca erau cei mai comozi pantofi de pe piata.  Sa nu va mire, prin urmare, faptul ca femeile inca viseaza la pantoful elegant marca Guban.