Viata in timpul pandemiei

 

Acum trei ani, am vandut apartamentul din Timisoara si ne-am mutat la casa intr-o comuna limitrofa a orasului. Ne placea ideea sa avem o curte a noastra si sa ne jucam de-a gradinaritul. Viata la sat nu mai era o necunoscuta pentru noi dupa experienta Dognecea, dar profilul comunitatii era clar diferit. Faptul ca granita dintre sat si oras era doar in mintea locuitorilor de ambele parti reducea cumva impactul diferentelor. Casele mari ridicate intr-un ritm accelerat peste noapte nu pastrau nicicum specificul vechilor case banatene cu frontoane decupate in linii curbe si camerele dispuse de-a lungul coridorului lung construit pe toata lungimea constructiei. Erau un fel de struto-camila, cuburi peste cuburi aruncate de-a valma, cu gradini mici inghesuite in curti. Rezistenta localnicilor fata de noii veniti era mult mai mare, la fel ca si curiozitatea fara de intrusi. De fapt, totul era calcul matematic, anticipand in ce fel se pot face bani de pe urma oraseniloc capatuiti. Vindeau gradinile mari pe bani multi in care dezvoltatorii ingramadeau de-a valma blocuri cu etaje intre casele existente si cele noi ridicate. Erau avizi dupa bani, dar nu vroiau nici in ruptul capului sa renunte la cocina plina de porci si sutele de oratanii care scoteau din minti orasenii refugiati la periferii. Comuna s-a transformat intr-un mic oras cu vreo 15.000 de suflete in care oamenii inca se razboiesc in mentalitati si cutume. Cand am ajuns aici, n-a fost nevoie sa cautam noi piata pentru ca a venit ea la poarta noastra. Ofertele de oua, carne, lapte, legume si fructe curgeau garla, doar trebuia sa deschizi gura si oamenii locului licitau preturile produselor intre ei. Asa am cunoscut-o pe Ioana, femeia trecuta de floarea varstei. Mulgea vacile dis-de-dimineata, umplea sticlele cu lapte, agata toate plasele de coarnele bicicletei electrice si pornea sa imparta laptele orasenilor. Ioana este pocaita, isteata foc, desi nu avea la activ multa carte, era experta in marketing. De fiecare data iti vorbea despre cultul ei religios pe care il transformase intr-un fel de casta elevata la care aderasera doar oamenii buni, destepti si avuti care doreau sa se conecteze la divinitate prin virtuti atent verificate. Iti "vindea" un statut social, neuitand sa mentioneze ca cei alesi beneficiau de ajutorul "fratilor" ei, dar si obligatia de a dona un procent generos din ceea ce produceai bisericii. Evident ca nu facea asta aleatoriu, se interesa unde lucrezi, se uita la casa in care locuiesti si apoi la tine. Nu s-a prins de noi, insistenta ei la inceput ni s-a parut comica, apoi agasanta. A continuat si dupa ce noi am schimbat furnizorul de lapte trimitandu-ne scrisori lungi in care ni se explicau ca la prosti oportunitati ratate sau agatand de clanta portii pungi cu portocale si pliante cu texte din scripturi. Asa am cunoscut-o pe mama Sida, femeie trecuta usor de 65 de ani, ramasa vaduva pe la 40 de ani, care isi crescuse singura 2 copiii pe care ii asezase la casele lor si le ridicase recent case in curtea ei nepotilor. Impartise atent averea intre copii si nepoti, sa aiba fiecare "rostul lui" si sa isi aminteasca de ea cand nu va mai fi. Sida era o femeie vanjoasa care in tinerete fusese cu siguranta foarte frumoasa. Desi era o diferenta de 10 ani intre noi, postura ei impozanta imi ridica bariere de comunicare si nu puteam sa ii spun pe nume. "Doamna Sida" i se potrivea ca nuca in perete pt ca, nascuta si crescuta la sat, statutul de doamna echivala pentru ea cu o minorosita careia ii pica fatza sa dea cu aspiratorul sau sa gateasca o oala de "zupa" pentru barbat. Asa ca i-am zis mama Sida. Era vesela, deschisa la minte si sloboda la gura. Radea cu pofta, vorbea sfatos, cand muncea, muncea, cand se distra, facea totul cu placere. Sambata si duminica isi scotea scaunul la strada, isi punea bijuteriile si hainele de duminica, isi aranja atent parul si se aseza la sfat cu prietena ei la strada. Stia tot ce se intampla in sat si era imposibil sa treci pe langa ea fara sa te opreasca la vorba. Cand a venit pandemia peste noi, il tot oprea pe Vali si il intreba cat de serioasa e problema, iar al meu ii raspundea cu calm la intrebari incercand sa nu creeze panica, dar atent sa nu bagatelizeze pericolul expunerii. Eu muream de frica virusului pentru ca in casa mea circulau informatiile referitoare la pandemie ca pe autostrada inter stelara. Si deseori o certam ca sta la strada fara masca sau o poarta sub barbie. Un an de zile am certat-o zicandu-i sa poarte masca si atunci cand ii vin nepotii la masa sau trece strada la fiu-su cu castronul plin cu langosi aburinzi. "Poarta masca, mai femeie, vrei sa mori?" strigam la ea. "Lasa, tu, Denisa mama, ca doar nu o sa imi dea virusul asta tocmai ai mei! Cu aia straini am grija, stai pe pace." imi raspundea cu incapatanare si zambind calm de fiecare data. Acum trei saptamani, una dintre nepoate a luat covid-ul si l-a dus fara sa stie si bunicii. "E doar o raceala, ca doar nu ma-mbolnaveste pe mine tocmai nepoata-mea". Intr-o seara a venit salvarea si a luat-o, avea covid. Spitalele Timisoarei erau pline, asa ca a fost internata la Oradea. Ieri am aflat cu stupoare ca mama Sida a murit, n-a trecut testul pandemiei, si in urma ei a ramas un gol. In ziua inmormantarii , am vrut sa imi iau ramas bun. Afara era frig tare, desi soarele stralucea putin. "Sa nu intri in multime. Stai acasa , poti sa mergi cand totul se termina in cimitir" imi repeta barbata-miu insistent de fiecare data cand vorbeam la telefon. Dupa amiaza am luat buchetul de flori si m-am dus agale catre locul ei. Strazile erau pustii, satul oarecum incremenit. Cand am trecut poarta, am uitat frigul de afara. Mana imi inghetase de mult timp. Era liniste totala, soarele cu dinti trona cumva nefiresc deasupra mea intr-o lume inghetata. Dar dincolo de privirea mea , cimitirul devenise o gradina botanica. Zeci de cruci acoperite cu flori colorate umpleau spatiile in perimetrul limitat. Atunci am realizat dimensiunea tragediei, cati oameni trecusera in nefiinta in acest val. Si atunci mi s-a facut si mai frica. Fiti prudenti, viata este o loterie si nu toti tragem lozul castigator. Mai bine nu jucati, stati pe margine, in casa si in curti, puneti lumea de afara pe pauza extinsa pana cand viata va fi din nou sigura si noi de vom recupera ceea ce ne apartine inapoi. Buna dimineata.