miercuri, 5 decembrie 2012

Divele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: "Nu e talentata, dar e tare-n tata!"

Scriu acest articol incercand sa inteleg nu atat ce s-a intamplat in perioada tineretii mele cand comunismul atinsese cele mai intunecate tuse, ci ceea ce se intampla intr-un prezent incert.  In materialele trecute, cu intentie sau nu, am mai amintit de unele aspecte comuniste, dar de data aceasta intentionez sa vorbesc depre primul dictator roman, Gheorghe Gheorghiu-Dej.  Acesta a fost  liderul absolut al Romaniei comuniste dupa indepartarea de la putere a grupului  Ana Pauker-Vasile Luca din 1952. Istoricii sustin ca el a fost initiatorul comunismului national, care a reusit sa indeparteze trupele sovietice din Romania. El s-a nascut intr-o familie de de muncitori din Barlad. Acesta a absolvit patru clase primare si scoala profesionala. In tinerete ar fi lucrat ca ucenic, apoi s-ar fi angajat ca electrician la Atelierele CFR din Galati, ceferist laAtelierele C.F.R. din orasul Dej , iar in 1930 a intrat in randurile Partidului Comunist Roman, o  miscarea de fatada a comunistilor romani care acoperea actiunile spionajului sovietic. Trei ani mai tarziu, participand la grevele de la Atelierele Grivita, a fost arestat , condamnat la 11 ani de munca silnica si incarcerat in penitenciarele: Jilava, Vacaresti, Doftana, Ocnele Mari, Aiud si in final in lagarul de la targul Jiu s.a. In puscarie s-a apropiat de un fost agent sovietic arestat si incarcerat in aceeasi inchisoare, Pantelimon Bodnarenko, conducatorul grupului de mai sus, care in 1928, cand a venit in Romania  si-a luat numele de Gheorghe Pintilie, care avea sa devina omul sau de incredere si sa il sprijine in toate ocaziile si deciziile pe care le-a luat. In 1948 a fost numit in fruntea Securitatii, fiind cel care l-a anchetat pe Lucretiu Patrascanu. La sfarsitul anilor 1930, desi nu implinise nici 40 de ani, Gheorghiu-Dej era considerat un „veteran al inchisorilor”, colegii de inchisoare adresandu-i-se cu apelativul: „Batrânul”. In 1936, a fost ales membru al CC al PCR, preluand functia de lider al celor arestati in inchisorile romanesti. Statutul de lider comunist l-a ajutata sa fie transferat intr-o inchisoare cu un regim mai permisibil, in lagarul din Targu Jiu. Aici a ramas pana in 1944 cand a evadat din inchisoare, ajutat fiind de avocatul Ghorghe Maurer , moment in care a inceput ascensiunea lui politica. In ultima perioada de detentie a fost coleg de celula cu Nicolae Ceausesc, al carui mentor politic s-a declarat. Un an mai tarziu a fost ales Secretar General al Partidului Comunist Român deoarece era singurul etnic roman din CC al PCR si provenea din randurile muncitorilor. Gheorghiu-Dej a intrat din ce in ce mai mult in atentia si gratiile Kremlin-ului datorita sustinerii pe care acesta o avea de la clasa muncitoare din Romania. Prezenta sa a jucat un rol important in toate momentele cheie ale evenimentelor care au condus la instaurarea comunismului. In perioada in care a fost in fruntea statului, a avut lor epurarea elitei sociale, a intelectualitatii romanesti, a justitiei, politiei, armatei, inaltilor demnitari , falsificarea alegerilor din 1946, abdicarea Regelui Mihai din 1947, nationalizarea, a frant opozitia taranilor care se impotriveau colectivizarii, a initiat colectivizarea agriculturii, a demarat represiunile politice asupra sefilor partidelor istorice, si-a anihilat adversarii,  a fost fondatorul industriei socialiste, a planurilor incinale si a celor mai mari crime din timpul comunismului romanesc. Au urmat 8 ani in care s-a straduit sa curete partidul de rusii ramasi in tara si condusi de catre Ana Pauker, liderul neoficial al partidului care avea sustinerea lui Stalin. Gheorghe Gheorghiu-Dej ocupat cel mai important post din acele vremuri: de secretar general al Partidului Comunist Român. A fost un personaj nemilos cu adversarii sai politici, istoricii afirmand ca Lucretiu Patrascanu ar fi fost executat din ordinul sau direct, iar Ana Pauker a scapat de aceeasi pedeapsa doar din noroc. A avut abilitatea de a se indeparta de URSS, dar nu din considerente politice logice si concrete, ci doar din dorinta de a-si consolida independenta in fata liderilor sovietici. O data cu desprinderea de URSS, incearca o apropiere de occident, semnand acorduri cu SUA, a stopat bruierea emisiunilor in limba romana emise de catre posturile de radio occidentale, a eliberat detinutii politici. Cu toate astea, in fruntea Romaniei se afla un regim totalitarist. Si-a eliminat cu o cruzime greu de imaginat toti adversarii din interiorul partidului, a eradicat anumite categorii sociale, pe altele supunandu-le unor traume greu de descris.  Viclenia cu care isi gandea si punea in aplicare aceste strategii, el a fost poreclit „Vulpea din Carpati”.
Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost un mare consumator de alcool si un mare iubitor de femei. Ce-i trebuie prostului ca sa fie fericit: puterea, femeia si bautura! Pe bulevardele bucurestene aparusera masini aduse din occident, baruri cu program de striptease, haine elegante aduse din Paris sau Londra, baruri si localuri deschise pana dimineata. Scriitorul  Dan Ciachir, povestea despre aceasta perioada intr-un interviu:  “Lui Dej îi plăceau restaurantele încă din tinereţe, întocmai cum îi plăceau şi regelui Carol al II-lea. În ocurenţă cu ei, atât mareşalul Antonescu, cât şi Ceauşescu nu numai că le evitau, dar le detestau de-a dreptul”.  “Bea vin, dar băutura sa preferată era coniacul, Coniac franţuzesc. Coniacul era şi băutura preferată a lui Carol al II-lea, la care adăuga – din aceeaşi familie – Armagnac-ul”, spune Ciachir. “ Dej frecventa restaurantele ‘Pescăruş’ şi ‘Parcul privighetorilor’ din Pădurea Băneasa. Niciodata nu punea să fie dati afara ceilalti clienti. “În restaurante apăruse Coca Cola (9 lei cutia), ţigările americane, începuseră să se importe patru tipuri de Fiat şi multe bunuri de larg consum, de la stofe englezeşti la conicac franţuzesc Martell sau cacao olandeză Zaan.” “S-a redeschis Continentalul de pe Calea Victoriei, în 1957, unde era prezent aproape zilnic – până ce va fi arestat – Păstorel Teodoreanu, implicat în procesul Noica – Pillat din 1958.  La Continental, de la orele 21, cântau Maria Tănase şi acordeonistul Fărâmiţă Lambru. La începutul anilor 1960 cânta la Continental romanţe Ioana Radu, acompaniată de un pianist şi de un violonist. La Cina cânta Gigi Marga. La Casa Centrală a Armatei (Cercul Militar) solista se numea Mica Pariziancă şi interpreta bucăţi din repertoriul solistelor la modă. Trecuse vremea Dorinei Drăghici, a cărei voce îi plăcea lui Dej, deopotrivă cu glasul unei tinere basarabence, Angela Moldova, care părăsise Opera pentru muzica populară. La începutul anilor ‘60, prima solistă de muzică uşoară era Aida Moga, o femeie de treizeci şi ceva de ani, elegantă şi cu o voce plăcută şi elevată”.
Dej s-a straduit sa pastreze o anumita aparenta culturala si a profitat de faptul ca locuia in  acelasi cartier cu George Călinescu ca sa pozeze intr-un om care proteja cultura.

“Dej şi G. Călinescu locuiau, în acelaşi cartier – Floreasca. Dej, la Vila Lac; Călinescu pe strada Vlădescu, o stradă strâmtă, străbătută într-un singur sens de tramvaiul 5″, povesteşte Dan Ciachir. “Când Dej a coborât din Buickul cu care venise, după ce s-a îmbrăţişat cu gazda, s-a oprit la icoana Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, încastrată în zidul casei. “Ce icoană frumoasă!”, a exclamat şeful partidului. Întrucât lui Călinescu exclamaţia i-a sunat în urechi mai degrabă a reproş. Dej i-a spus: “Dle profesor, Sfântul Gheorghe este şi patronul meu!” Atunci Călinescu s-a liniştit.” “Poate de aceea, aşa cum a scris istoricul literar Cornelia Ştefănescu, Gheorghiu-Dej îi trimitea în fiece an marelui scriitor câte un coş de flori de Sfântul Gheorghe şi nu de ziua naşterii. Au răposat amândoi, în martie 1965, la patru zile unul de altul. Atunci a publicat Arghezi poezia “Lui Gheorghiţă, mamă”; poezie frumoasă – am recit-o – şi semn că răposatul se purtase bine cu el. Oricum, pe Ceauşescu nu l-a regretat niciun artist sau intelectual autentic şi nici nu l-a vizitat pe vreunul.” Gheorghe Gheorghiu-Dej. a avut o viata amoroasa condimentata de prezente feminine renumite perioadei,  printre iubitele lui numarandu-se actritele  romance Elvira Godeanu, Dina Cocea, dar si actrita franceza Michele Morgan.
Pe vremea aceea, Gheorghe Gheorghiu-dej era deja un barbat insurat. Sotia sa se numea Maria Alexe si era fiica unui sifonar din Galati. Impreuna au avut doua fete: Vasilica ( Lica) si Constantina(Tanti). Cand Ghoerghiu –Dej a fost mutat disciplinar in orasul Dej, sotia sa l-a parasit inainte sa fie arestat si a fugit cu un jandarm. Amandoua fiicele au fost atrase de lumea artei si, cata vreme tatal lor a fost la putere, ele au trait ca mari dive hollywoodiene. In 1938a incercat sa se recasatoreasca cu o profesoara, Maria Sarbu, desi ei nu se cunoscusera niciodata, dar autoritatile politice nu le-au permis mariajul.  cea mai disputata relatie a sa a fost cu actrita franceza Michele Morgan. Intr-un interviu, , Mioara Roman povestea ”Se ştie, el (nr – Gh.Gh.-Dej) avea o amantă celebră, actriţa Michele Morgan.
Îi trimitea săptămânal un avion de vănătoare să o aducă în Romănia”, spunea Mioara Roman în acel interviu. Cu toate astea, iubirea vietii lui a fost actrita Elvira Godeanu. Tot Dan Ciachir povesteste: “ În timp ce Dej era la închisoare, soţia sa a divorţat”. “Nu s-a recăsătorit. Însă, la începutul anilor ’50 era colat, cum se spunea pe vremuri, cu actriţa
Dina Cocea, fiica scriitorului N.D. Cocea. Ulterior, până la moarte, are o altă legătură: cu actriţa Elvira Godeanu.
O actriţă mare, o femeie inteligentă şi totodată plină de feminitate. Mărturie stă ecranizarea din 1954 a “Scrisorii pierdute”, unde ea deţine rolul lui Zoe.” Dina a fost cea care l-a cizelat pe acest lider brut si needucat, l-a invatat sa se imbrace, sa se poarte:  “Auzeam în copilărie că ea îl învăţase pe Dej să se îmbrace; stăteau pe el costumele impecabil. La 60 de ani era corpolent fără să fie gras sau obez şi avea o voce plăcută de bariton. Mi-l amintesc de la un jurnal de actualităţi, în loja Teatrului Naţional (sala Odeon), luând parte la premiera piesei Richard al III-lea, cu George Vraca în rolul principal: într-un costum gris-fer croit poate de hanganu, ridicat în picioare, aplauda la sfârşitul piesei. Părea mai degrabă un domn decât un “tovarăş”. Desi nu se afisau in public impreuna, despre legatura lor amoroasa vorbea toata lumea. Era o moda ca toti necioplitii comunisti sa aiba macar o amanta de notorietate publica, astfel incat sa ii spele ignoranta. Insusi ministrul Sanatatii, Voinea Marinescu, dupa ce i se sinucisese nevasta cu arma de vanatoare a sotului, s-a recasatorit cu actrita Simona Bondoc.
Dincolo de toate aceste detalii sordide ale vietii private ale primului dictator roman, trebuie  mentionat faptul ca Dej a avut o slabiciune mare pentru Vasilica, fiica sa mai mare. Aceasta se visa mare actrita si, desi nu era talentata, datorita pozitiei tatalui sau a fost distribuita in cateva roluri. Niciunul nu a facut istorie in cinematografie, dar s-a incetatenit o expresie care ramane si astazi de actualitate in randul clasei politice: “nu e talentata, dar e tare-n tata”. Lica , desi a fost casatorita de doua ori, a facut o mare pasiune pentru Gheorghe Plăcinţeanu, fratele fratele celebrei regizoare Sorana Coroamă-Stanca, care a fost iubirea vieţii ei. dar tatal ei a avut grija sa il inlature pe amantul burghez din viata fiicei sale, aranjand sa fie anchetat, arestat si condamnat la 5 ani de inchisoare, unde a si murit. Lica Gheorghiu a fost o actrita mediocra, Dar care a jucat in filmele „Erupţia“, „Avalanşa“, „Soldaţi fără uniforme“, „Tudor Vladimirescu“, „De-aş fi... Harap Alb“. in compania unor nume mari ale cinematografiei romanesti: George Vraca, Ştefan Ciubotăraşu, Iurie Darie, Gheorghe Dinică, Colea Răutu, George Motoi, George Calboreanu. Desi a luat cateva premii, nimeni nu isi aminteste de prestatia actoriceasca a fiicei lui Ghorghe Gheorghiu – Dej. Inca nu se lasa mostenire puterea din generatie in generatie. Acum se lasa. Am evoluat!

Celor interesati de subiect le recomand:



Un comentariu:

  1. Bine , fiica lui Dej nu era talentată , e clar ..... dar astelalte actrițe cu talent (evident) care i-au fost amante , cum le putem numi ? Femei lipsite de scrupule și caracter întru parvenire sau mai simplu ,popular , curvistine ?

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.