marți, 15 octombrie 2019

Haimana prin Franta - Vitre, Fourgeres si Comburg


Bretania este una dintre cele 26 de regiuni ale Frantei, al carei nume deriva din britoni, o populatie celtica venita in secolul 6 din Marea Britanie, izgonita fiind de catre anglo-saxoni. Regiunea este scaldata de apele Marii Manecii la nord si de Golful Biscaya la sud. Coasta bretana are o lungime de 2800 de km, fiind formata din multe golfuri, estuare si insule, cu faleze decupate si stanci abrupte, aflate permanent in bataia curentilor oceanici. Tot aici au loc mareele de amplitudine mare, cu diferente intre flux si reflux de 10 metri. Portiunile de coasta sunt denumite dupa culoarea stancilor: Coasta de Smarald, de Jad, de Granit Roz, ori dupa caracteristici climatice: Coasta Salbatica si cea Nisipoasa. Si pentru ca vorbim despre Franta, trebuie spus ca alimentatia bretona este bogata in fructe de mare (in special stridii si midii)  si lactate. Preparatele traditionale sunt les crepes si les galettes, clatite umplute cu diverse amestecuri sarate sau dulci, iar bautura traditionala este cidrul de mere. Noi l-am asortat intotdeauna cu o bere locala sau un pahar de vin.



Ne-am trezit dimineata intr-o lumina nefiresc de calda, de parca divinitatea poleise cerul in foita de aur. Era atata liniste in jur incat ne dureau urechile. 


Pe geamul terasei, dincolo de lac, se zarea castelul. Lucine, gazda noastra, pregatea masa pentru micul dejun. Era mandra ca la masa ei serveau micul dejun 6 grupuri din 6 tari diferite. Seara ne intrebase cum preferam sa fie, sarat sau dulce. "Sarat!" am raspuns toti patru dintr-o rasuflare. Pe masa tronau 6 recipiente cu dulceata diverita, altul mai mare cu unt, produse de patiserie dulce si felii de pepene galben. In loc de cafea, era o carafa mare cu suc natural. Ce dezamagire! Am mancat doar ca sa nu plecam cu burtile goale si, in timp ce fiecare indesa in sila cate o felie de paine cu gem, au inceput sa intre pe usa platourile cu branzeturi, omleta, sunca si o carafa mare cu cafea. Un festin, ce sa mai vorbim. Radeau ochii gazdei uitandu-se la mirarea noastra si nu contenea sa ne povesteasca cat de bucuroasa este sa ne aiba pe toti veniti din toate colturile continentului in jurul mesei sale. Eram 4 turisti romani amestecati printre cupluri de olandezi, italieni, germani, croati, francezi, tineri si batrani. Socializam, impartaseam impresii, schimbam rute si trasee, harti si pliante. Vorbeam putin despre politica, despre locurile de vizitat din tarile de unde venim. Toti erau curiosi sa ne intrebe despre Romania, despre coruptia instalata la noi, despre guvernul aflat la butoane. La aceasta masa am cunoscut un cuplu de lesbiene. Am stat trei dimineti de vorba si ne-au povestit viata lor din Olanda. Am inteles ca singura conditie sa fii fericit este sa iti permiti sa fii ceea ce esti, chiar si atunci cand altii nu te lasa sa traiesti. Ca iubirea vine la pachet cu grija fata de celalalt, ca lucrurile marunte construiesc relatii stabile si durabile. Toti patru am fost placut impresionati de naturaletea asumarii a ceea ce sunt si de atentia si afectiunea cu care se inconjurau reciproc. Exista in Occident o politete care are duritatea unui zid impenetrabil. Nu stii daca persoanele de fata impartasesc aceleasi opinii si acelasi grad de toleranta, exista o educatie transmisa din generatie in generatie cu mesajul ca drepturile tale se sfarsesc acolo unde incep cele ale celui de langa tine. Nu stiu daca toate discutiile de la masa au avut acelasi impact asupra lor, dar pe mine, personal, m-au impresionat. Ne ridicam de la masa bucurosi, fiecare intreptandu-se spre masinile din dotare.



Am pornit spre Vitre, orasul medieval amplasat pe malul stang al raului Vilaine. Inconjurat de zidurile medievale ale batranului castel, localitatea s-a dezvoltat puternic intre secolele 14 si 16 datorita comertului cu materiale textile pe care le exporta in toata Europa. 




Cea mai frumoasa strada din oras este Rue de Baudraine (care deriva din baudroyeurs), traducandu-se prin strada sasilor.








  


Castelul Vitre, construit de catre Baronul de Vitre, este  situat pe o coasta inalta si a avut rol de aparare in razboaiele purtate de bretoni. Astazi el gazduieste muzeul de istorie medievala si Primaria orasului.



  



La poalele lui se intinde orasul vechi cu biserica gotica Eglise Notre-Dame in mijloc, constructie inceputa in secolul 15 si terminata in urmatorul. Casele din centrul medieval pastreaza aspectul original, cu barne de lemn, incadrandu-se perfect in arhitectura zonei.




   

  
  

  






Cele mai frumoase strazi sunt Baudraire, En Bas Poterie si Piata Saint Yves, strajuite de cladirile medievale conservate ireprosabil. Imaginea orasului este strans legata de Marchiza Sevigne, scriitoare a secolului 18 care a locuit in castelul Roches - Sevigne care se afla foarte aproape de Vitre.







La o distanta de 30 de km, descoperim un alt castel medieval inconjurat de ziduri de aparare, amplasat pe malul raului Nancon, in localitatea Fourgeres, in mijlocul unor paduri si pajisti linistite. In secolul 15, acest castel era considerat cea mai mare fortareata de pe continent, avand 13 turnuri unite de ziduri de protectie, cu sculpturi in basorelief.
  




  



In interiorul zidurilor se afla gradinile unde presupunem ca se organizau promenade.






In jurul Place du Marchix, pozitionata strategic in fata intrarii in castel, se afla vechile case ridicate in secolul 17. 




  

Pe coasta laterala a vechii cetati a fost ridicata Catedrala Sainte Leonard in acelasi stil gotic prezent in Bretania. Fatada este decorata cu balustrade si burlane cu figuri biblice, cu vitralii superbe aduse de la Abatia Saint Denis si tablouri semnate de fratii Deveria. Odinioara, intrarea in oras se facea prin cele patru porti medievale, dar una singura a trecut testul istoriei, Poarta Fecioarei. 



In Fourgeres s-a dezvoltat industria pielariei, devenind un centru important in fabricarea incaltamintei, motiv pentru care exista si Museu des Metieres de la Chaussure (muzeul de pantofi). Dupa o zi in care am sarit de 20 de km batuti la pas, ne-am intors pe drumul stridiilor si midiilor, cu oceanul pe dreapta si campul nesfarsit pe stanga, la niste terase de lemn, plantate langa sosea, ca sa mancam scoici si fructe de mare si un pahar cu vin bun. Si ieri mancasem aici si nu ne-am putut abtine sa nu revenim. Localul era cotat Trip Advisor. Apoi ne-am urcat din nou in masina si ne-am indreptat spre pensiune, nu inainte sa ne oprim putin in centrul Comburg-ului.







  



Comburg ne-a fost gazda in acele trei nopti si, desi nu este o localitate mare, este considerat leaganul romantismului francez, imaginea sa fiind strans legata de scriitorul francez Chateaubriand. In centrul comunei , ridicat pe o coasta, se afla castelul cu acelasi nume, construit in secolul 11. Si acesta a avut rol de aparare a Bretaniei. Sleiti de oboseala, ne-am indreptat spre pensiune. Se prefigura o noua zi cu alte provocari la orizont.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.