Mademoiselle Alice Cocea si teatrul interbelic parizian

Sofia Alice Cocea a fost una dintre cele mai talentate actrite pe care le-a avut Romania. Ea s-a afirmat totodata ca regizor, creator de moda si pictor. S-a nascut intr-o familie de artisti, motiv pentru care talentul nativ a gasit mediul prielnic de a iesi la lumina la o varsta cand alte fetite se jucau cu papusa. Inca nu este clar stabilit anul nasterii sale (unele surse indica anul  1897 , altele 1899), dar stim sigur ca a vazut lumina zilei in Sinaia si a fost sora scriitorului si pamfletarului D. Nicolae Cocea si a actritei Florica Cocea, cea care avea sa realizeze un mariaj stralucit cu un milionar de pe Valea Loarei, desi era inca casatorita si nedivortata.  cand s-a nascut, tatal ei facea parte din comandamentul Garzii Regale. Alice a  urmat intre anii 1909 si 1912 Conservatorul de muzica si arta dramatica din Bucuresti, iar mai apoi Conservatorul de arta dramatica din Paris intre anii 1913-1917.  A fost considerata una dintre cele mai elegante aparitii in lumea buna pariziana din secolul 20, o aparitie sarmanta, eleganta si frivola.

Cat a stat in Romania, datorita fratelui sau mai mare cu 17 ani decat ea, care frecventa cercurile literare, a avut sansa sa cunoasca   oameni de cultura marcanti ai literaturii romane, printre care Gala Galaction, Tudor Arghezi, V. Demetrius si altii.  In anul 1909, cand inca nu implinise 10 ani, a fost distribuita in piesa “Noaptea invierii” de A de Herz, in care juca rolul baietasului, piesa care s-a jucat pe scena Teatrului National. Desi interpreta  roluri de adolescenta, ea s-a remarcat prin firea sa dinaminca, inteligenta usurinta cu care trecea de la o stare la alta, vocea care cuprindea reglistrul intreg de la replica taioasa la caldura transpusa in inflexiunile vocale. Dupa ce a petrecut un an la Teatrul National, in 1910 ea s-a inscris in “Compania Davila” si a jucat in  “Madam Colibri” , “Yuyu” sau “Poama cruda” unde avea sa interpreteze roluri de adolescenta. Doi ani mai tarziu, cand Maria Giurgea parasea Compania Davila, Alice a preluat partiturile acesteia, motiv pentru care Carol Davila avea sa devina mentorul ei si barbatul caruia ii va purta un respect adanc toata viata.

Alice a parasit Compania doar cand aceasta s-a desfiintat, moment in care a plecat din Romania impreuna cu mama si sora ei, la Paris, unde s-au stabilit definitiv. Tatal ei a ramas in tara,  fiind general in armata romana, si a continuat sa traiasca departe de ele. In capitata Frantei,  a urmat cursurile Conservatorului pe care le-a absolvit, fiind atrasa in mod evident de music –hall, teatru de revista si opereta. La absolvire a refuzat angajarea  la Teatrele de Comedie sau  Odeon, optand pentru teatrele particulare.  La 19 ani a debutat pe scena pariziana in spectacolul de opereta “Phi-Phi”, in care a jucat rolul Aspasiei.  Din acel moment, a marcat succes dupa succes, jucand  in spectacole de cabaret si in opereta. A evoluat alaturi de mari artisti ai vremii printre care trebuie mentionati  Sacha Guitry,  Pierre Fresnay, Maurice Chevalier, Pierre Brasseur  si Harry Baur.  A fost prietena cu Paul Claudel, Andre Gide, Jean Cocteau, Jean Giraudoux si altii. 

A jucat pe scena unor teatre renumite precum Palais Royal, Rennaisance, Antoine, Champs – Elysees, Michel, Mathurins  in piese celebre.  Tot in aceasta perioada a interpretat roluri de femeie cocheta si in cateva filme: “Ce copil de tata”, “Din toata inima”, “Divortam” si altele. In anii 1930, Alice tinea Parisul cu sufletul la gura atat prin succesul inregistrat pe scena, cat si prin scandalurile amoroase  in care era implicata. Ii placea sa fie iubita si nu se sfia sa isi traiasca iubirile furtunoase si pasagere tot la scena deschisa. Avea un gust exagerat pentru lux,  dovada fiind chiar propriul ei apartament decorat cu blanuri naturale aruncate pe parchetul alb stralucitor, cu oglinzile scumpe si mari si matasurile de un verde aprins.

 In 1926 s-a maritat cu contele Stanislas de la Rochefoucauld, Duce de Bisaccia, descendent al uneia dintre cele mai vechi, puternice si avute familii din aristocratia franceza, iar celebra actita franceza Colette a fost martora la nunta lor.  Dar familia contelui si anturajul lui nobiliar nu au acceptat-o niciodata in randul lor, fapt care a contribuit la pronuntarea divortului lor 5 ani mai tarziu. In perioada divortului, Alice a avut o relatie de amor cu Victor Point despre care actrita consemna: “ am fost ametita de dragostea si violenta pasiunii” si caruia avea sa ii promita ca se va casatori cu el dupa pronuntarea divortului. Acesta era el insusi un aventurier de cariera, fiind conducatorul expedietiei Citroen in Asia si cel care a refacut traseul lui Marco Polo pe “drumul matasii”.

Dar personalitatea puternica a celor doi protagonisti avea sa le marcheze relatia.  Amandoi erau patimasi, rasfatati de societate si de succes, motiv pentru care legatura lor a fost presarata cu scandaluri rasunatoare si impacari teatrale.  Povestea lor de amor avea sa se incheie cu sinuciderea lui Victor la bordul vasului sau ancorat intr-un port din Riviera franceza, dupa ce cei doi se certasera pe motiv ca Alice refuzase sa se casatoreasca cu el. Presa a comentat cu savoare momentul de vreme ce prietenii lui Victor o amenintau ca o vor impusca pe scena, in fata admiratorilor ei, asa cum se omorase prietenul lor.  

Alice a continuat sa joace alaturi de Pierre Fresnay, Michel Simon, Pierre Brausseur si Harry Baur, interpretand personaje in piese la moda, construite in jurul temei  “menaj a trois”.  Binenteles ca amenintarile nu au fost duse pana la capat. In anul 1934, Alice a plecat la Berlin unde si-a simulat sinuciderea din dorinta de a-si face reclama. Dar berlinezii au tratat cu indiferenta acest episod, iar ea a decis sa se intoarca la Paris. Anul 1937  i-a oferit provocarea de a incerca regia de teatru si de a ocupa un post de conducere, alaturi de Roger Capgras, la Le Theatre des Ambassadeurs. Inceperea razboiului avea sa schimbe viata multor artisti, deci implicit si viata ei.  Chiar si dupa ocuparea Parisului de nazisti, in mai 1940, Alice a fost mereu pe scena, in ciuda faptului ca actorilor evrei le fusese interzisa evolutia. A fost admirata si curtata de catre ofiterii germani, fiind deseori vazuta alaturi de acestia in restaurantele la moda.  In vremea ocupatiei, cele 34 de teatre pariziene impreuna cu cele 14 music-hall-uri,  12 sali de cabaret, 30 de cinema-uri si salile de opereta au fost arhipline. Ulterior a fost arestata de aceeiasi ofiteri germani sub pretextul ca aparitiile ei in piese frantuzesti ar fi obstructionat cultura germana. Desi a continuat sa joace si dupa incheierea razboiului, aparitiile ei pe scena au fost sporadice datorita faptului ca fusese suspectata de colaborationism. In 1958  a fost impiedicata sa performeze in piesa lui Robert Brasillach, scriitor antifascist executat de nemti, pe motiv ca “ nu este demna”. Ea si-a dedicat cea mai mare parte a timpului regiei de spectacole, picturii si creatiilor de moda.

In 1968 si-a publicat memoriile “Dragostele pe care le-am iubit asa de mult” in care scria: “Care mi-a fost destinul? Am gustat viata fara sa cunosc caculul si fara sa cunosc interesul. Banii si zilele fericite mi-au curs printre degete”.  A murit in anul 1970 si a fost ingropata la Boulogne Billancourt, in Franta. Desi nu a avut succesul rasunator pe care l-au cunoscut alti compatrioti de-ai ei pe scena pariziana precum: Maria Venturia, De Max, Elvira Popescu si Jean Yonnel, in 1982, revista Cosmopolitan a inclus-o pe lista celor mai fatale femei ale secolului 20, alaturi de nume celebre precum protagonista scandalului “Profumo”, Christine Keller, amanta lui Mussolini, Clara Petacci,  sau Mary Jo Kopechne al carei nume este legat de “afacerea Kennedy”. Pentru noi, romanii, numele ei este legat de arta teatrala romaneasca de calitate care a ingenunchiat publicul francez la el acasa si de nepoatele sale care i-au  dus mai departe harul actoricesc pe scenele romanesti:  Dina Cocea si Tantzi Cocea, fiicele publicistului D.N.Cocea, fratele celebrei actrite.