Istoria decenta a bordelurilor din Romania

Vara trecuta am ajuns prima data in Amsterdam impreuna cu sotul meu, un popas intr-un circuit prin mai multe orase din Europa. Desi cu ani in urma, intr-un concediu la Paris, ajunsesem amandoi in cartierele Place Pigalle si Montmartre, pe Bulevard de Clichy, sa vedem Moulin Rouge, aveam curiozitatea nebuna de a vizita cu orice pret Cartierul Rosu din Amsterdam. 

In grupul nostru erau multe persoane de varsta a doua si a treia, dar erau si cativa tineri in perechi rataciti. Cand l-am rugat pe ghid sa includa acest cartier in traseu, s-a lasat o tacere mormant, aproape stanjenitoare. Sotul meu, amuzat de curiozitatea pe care nu mi-o temperam, a sustinut cererea mai degraba din solidaritate conjugala decat dintr-un interes real. Ghidul a propus sa vizitam cartierul seara, cand spectacolul stradal inregistreaza alt puls al animatiei si culorilor. Mirarea mea cea mare a fost cand, seara, la ora stabilita, am fost prezenti apropae “in par” tot grupul. Lipseau doar tinerii pe care i-am intalnit ulterior pe acelasi traseu.

Evident ca am fost dezamagita. Nu am regasit nimic din atmosfera misterioasa pe care mi-o imaginasem, din cochetaria ascunsa, din flirtul studiat, din jocul seductiei. Era un business ca oricare altul care se desfasura dupa propriile sale reguli si strategii de marketing. 

Strada oferea un veritabil spectacol de culoare si lumini prin multitudinea de sex shop-uri, fete expuse in vitrine, cimenatografe cu filme pentru adulti, muzee ale sexului, restaurante si magazine cu suveniruri in care erau expuse cele mai traznite si bizare obiecte. Cand m-am intors acasa, am fost curioasa sa aflu istoria bordelurilor romanesti, in speranta ca voi afla lucruri care vor indulci oarecum naratiunea. M-am inselat din nou. Parca era prima data?

Mai intai de toate, voi incerca o explicatie a termenilor, cat si o descriere a acestui fenomen vechi inca din antichitate. Lupanarul-termen deja consacrat, inseamna casa de toleranta sau bordel. In perioada interbelica, doamnele si prostituatele stiau unele de celelalte si se ignorau reciproc, desi nu isi vorbeau isi acceptau prezenta tacita in viata barbatului pe care il imparteau.Era vorba de protejarea statutului, iar fiecare dintre ele isi adjudeca atu-urile cum stiau ele mai bine. Singurii care aveau acces in cele doua lumi dominate de sexul frumos erau barbatii.

O vorba din popor spune ca prostitutia este “cea mai veche meserie din lume”. Primele bordeluri au fost infiintate in vremea persilor. In Romania, fenomenul a fost mentionat prima data in Moldova, in anul 1472, in timpul domniei lui Stefan cel Mare si se referea la incercarea domnitorului de a stopa retelele de racolare a fetelor care erau duse sa se prostitueze la turci, la Constantinopol, in Palatul Topkapi, resedinta haremurilor sultanilor otomani, unde se aflau femei din toate colturile lumii. Majoritatea erau rapite sau capturate din tarile vecine:Grecia, Serbia, Bulgaria, Tarile Romane, Cercheziam Georgia, Ungaria si Persia. Existau si femei exotice primite cadou din tari indepartate precum Rusia, Spania, Italia, Franta, Arabia, China, India sau Africa neagra. Inainte de ridicarea palatului, cadanele sultanilor traiau in cladirile administrative. Ele ii urmau in campaniile militare si erau transportate in carute speciale. 

Multe dintre ele erau furate din carutele turcesti si eliberate. In 1751, la Timisoara, Imparateasa Maria Tereza a Austriei a ordonat sa fie adunate toate prostituatele din imperiu si sa fie aduse in Banat pentru a-l popula. De frica bolilor venerice au aparut aici primele norme de igiena sexuala, fiind impuse vizitele obligatorii si periodice la doctor. Cu toate astea, in perioada respectiva au fost mentionate primele epidemii de sifilis in Caras-Severin, Arad si Timisoara. 

Numele de “Cartierele rosii” provine de la felinarul rosu asociat caselor de toleranta. Alegerea acestei culori pentru industria placerilor isi are originea in lampile rosii purtate de catre lucratorii de la caile ferate pe care acestia le lasau la usa bordelurilor pentru a putea fi gasiti mai usor in cazul in care apareau probleme pe sinele de cale ferata sau se modifica traseul vreunui tren.

Casele de toleranta din Bucurestiul interbelic ai antebelic functionau legal inca de la finele sec 19. Bordelurile, alaturi de cafenele si baruri, ofereau tuturor un refugiu din calea mizeriei razboiului sau a saraciei. Erau luminoase si placute, frivole si joviale. Totusi, existau hanuri sau locuinte unde prostitutia se practica si clandestin. prima incercare de reglementare a prostitutiei s-a realizat in 1859, dupa ce 6 ani mai devreme fusese introdusa obligativitatea “conduitei”. Matroanele bordelurilor erau numite “femei pezevenghi”, iar legea mentiona faptul ca numai femeile puteau fi patroane de bordel. Ulterior, din 1895, a intrat in vigoare regulamentul dupa modelul frantuzesc prin care se interzicea plimbarea prostituatelor pe anumite artere bucurestene la orele promenadei. Intre 1862 si ai 1930 a functionat in in Romania sistemul prostitutiei colective, al prostitutiei practicate individual cu o condicuta de sanatate.

Conditia era ca fiecare practicanta sa fie inregistrata in prealalbil la Politie si la Serviciul Sanitar i sa corespunda limitei de varsta si stare de sanatate. “Privegherea” cadea in sarcina Prefecturii Politiei care trebuia sa le asigure un serviciu sanitar special. Toate femeile erau supuse vizitelor medicale regulate, de 2 ori pe saptamana, iar bolnavele erau tratate. Chiar si primarul era obligat sa tina evidenta femeilor usoare din oras intr-un registru special. Taxa Consiliului Comunal pentru aceasta meserie era de 16 lei pe luna pentru prostituatele pe cont propriu si de 8 lei pe luna pentru cele din bordeluri. Prostitutia individuala sau “singuratica” era practicata in locuinte particulare private sau inchiriate, iar racolarea se facea direct din strada, in vreme ce la bordel, barbatii erau asteptati in incinta, in sali special amenajate sau la intrare. 

Dezvoltarea acestei afaceri a impus elaborarea unui “Regulament pentru privegherea prostitutiei” in anul 1899 potrivit caruia prostituatele erau inscrise in registre speciale in baza unei cereri formale si primeau un libret de sanatate. Ele aveau obligatia de a avea o “condica”personala in care sa treaca vizitele medicale si numarul clientilor catre care prestasera activitati sexuale. Clientul avea dreptul sa ceara carnetul cu vizele lunare, iar, daca fata nu se prezentase regulat la controlul medical, putea sa o reclame la Politie, iar fetei ii era interzisa practicarea meseriei. In budoarele bordelurilor, pe perete, langa lavabou era afisat un imprimat al Ministerului Sanatatii cu instructiuni referitoare la masurile pentru evitarea contaminarii cu boli venerice.

Tarifele, implicit impozitele, erau diferite in functie de categoria bordelului. La intrare se platea o taxa de intrare si se elibera un bilet. In anii 1920, prostituatele castigau in medie 7.500 de lei pe luna. Doar 10% dintre ele strangeau peste 10.000 de lei, in vreme ce un muncitor castiga in medie 2.000 de lei, un avocat-6.000 de lei, un medic – 9.000 de lei, iar un ministru -54.000 de lei. Pe baza condicii se stabilea impozitul fiecareia. In 1921 s-a pus in aplicare legea contributiilor directe, potrivit careia femeile usoare erau obligate sa plateasca impozit 10% din venitul realizat.

Afacerea era atat de rentabila incat uneori se formau cozi interminabile la intrarea in bordel. Din acest motiv a fost introdus abonamentul pentru clientii fideli. Pe acesta era trecuta suma platita de client, numele prostituatei la care avea intrare si alte doua mentiuni: prima”o noapte intreaga se socoteste doua numere”, clinetul trebuind sa plateasca in plus pentru restul partidelor amoroase, iar cea de-a doua referitoare la orele in care bordelul era deschis numai pentru abonati in zilele de duminica si cele de sarbatoare. Intre 1925 si 1927, in baza unei noi legi aparute, era interzisa prostitutia in casele de toleranta , dar persoanele care doreau sa practice in continuare aceasta meserie se expuneau riscului penal al delictului de contaminare cu boli venerice. Condica a fost inlocuita cu o fisa de sanatate care a devenit confidentiala si cuprindea starea de sanatate a practicantei.  

Intr-un documenta care dateaza din 1927 este mentionat faptul ca in Romania practicau prostitutia 12.431 de femei: 9610 romance, 8 italience, 17 frantuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1404 de unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice, si 947 de alte nationalitati. O bogatie! In 1930 a aparut legea sanitara care prevedea desfiintarea prostitutiei, aceasta fiind scoasa in afara legii, dar a continuat sa functioneze sub protectia tacita a autoritatilor. Regulamentul nr 24 din 1943 a redefinit statutul prostituatei si al patronului de bordel. Frecventarea si stationarea in spatiul public si de consumatie publica au fost interzise si s-a reintrodus carnetul medical in care erau inregistrate consultatiile medicale, locatia autorizata de practica si instructiuni din vechiul regulament.

O declaratie a unei prostituate care dateaza din 1944 mentioneaza practicarea unor tarife personale care erau cotate astfel:”500 de lei fiecare client, cu doua, trei rapoarte sexuale si dormit cu el”. Asta in conditiile in care salariul vremii oscila intre 200 si 800 de lei. Spre exemplu, un mecanic de locomotiva – una dintre cele mai bine platite meserii- castiga in jur de 850 de lei si o paine de 2.5kg  ratie pe zi. Tot atunci a aparut “livretul de economii” al prostituatei si obligativitatea patronului de a depune la Casa de Economii 10% din incasarile zilnice ale femeii. Dupa 1949, prostituatele au fost “reeducate”, iar din 1957, practicantele prinse in flagrant erau pedepsite cu inchisoarea.

Elevii de liceu si barbatii cu posibilitati financiare reduse mergeau la bordelurile destinate unei clase sociale cu venituri mici unde aglomeratia era foarte mare in zilele de simbrie. Nu numai prostituatele isi rotunjeau astfel veniturile, ci si nevestele lautarilor, iar acest fenomen se desfasura cu asentimentul sotilor care cantau in acelasi local. Bordelurile de lux aveau restaurante scumpe si elegante, iar fetele erau foarte frumoase si educate, imbracate in toalete aduse direct de la Paris. 

Multe dintre ele vorbeau fluent franceza si engleza. In holul de la intrare era garderoba unde o fata iti lua haina, iti prezenta catalogul cu pozele iubaretelor si era mentionat tariful. Cea aleasa isi prelua clientul cu care se retragea in iatac. Multe dintre aceste curtezane traiau in doua lumi paralele: ziua aveau loc de munca onorabil, iar seara se transformau in dame de consumatie pentru a-si completa veniturile. O dama de lux avea in jur de 6-7 clienti pe noapte si nu primea altii noi. In general, acest serviciu era solicitat de catre domni cu venituri financiare mari si stabile care isi doreau o relatie stabila cu o amanta de profesie. Curtezanele care nu erau solicitate de catre clienti erau nevoite sa se “pensioneze”, iar cele trecute de prima tinerete erau recomandate adolescentilor timizi. 

Incepand din 1948, spre marea tristete a populatiei masculine, casele de toleranta au fost desfiintate. Vremea fetelor cu condicuta apusese. Ultimele case de toleranta din Bucuresti au fost inchise de ziua lui I.V. Stalin in 1957. Dupa acest moment, prostituatele au fost trimise in centre de reeducare pentru “adaptarea lor la exercitarea unei meserii si al redresarii lor morale”. Incriminarea prostitutiei s-a facut prin publicarea articolului 433 din Noul Cod Penal din 1957 prin care practicarea prostitutiei era considerata infractiune. Cele prinse in culpa erau angajate in fabrici, dar ramaneau in serviciul sefilor comunisti si numai aparent figurau ca si angajate. Intre 1965 si 1970, tinerele care in urma cu 2-3 decenii fusesera dame de consumatie detinatoare de condica si carnet erau acum muncitoare cu vechime in campul muncii si se transformasera in femei respectabile, cu familie si copii. Doar securitatea le mai folosea uneori in diferite misiuni. printre cele mai cunoscute matroane poreclite cu nume dintre cele mai hazlii se numarau: Schioapa, Pica, Tanti Berta, Ovreica, Madam Gonda, Unguroaica, Tiganca Mandica. Nici “pestii” (protectorii fetelor) nu scapau de porecle: Iancu Chelbosu, Mitica Buzatu, Gonea, Victor Talantu- ultimul fiind eroul bordelurilor, ucis miseleste in bataia cu cheia de la roata trasurii de catre un birjar furios caruia refuzase sa ii achite cursa. La sfarsitul sec 19, curtezanelor li se spunea”mititica”, “lelita”. “talinca” sau “vino’ncoa”. Toate damele, “grizetele” sau “podaresele” cum erau denumite in perioada interbelica aveau un nume format din doua silabe: Lili, Mimi, Sisi sau Bibi. Printre cele mai renumite erau: Lina Magazia, Lili Gheorghiadis, Maria Studenta, Napoleon, Foamea Neagra, Angela Marioteanu si Cur de Fier care a murit sub daramaturile balconului Carlton la cutremurul din 1940. Constantin Beldie, istoricul care a studiat acest fenomen, analizand un catalog al prostituatelor din prima generatie a sec 20, vorbeste despre cateva personaje renumite: “Lili Gheorghiadis, cea blonda, azi tarandu-si picioarele adipoase ca de elefant; Lina Magazia, proprietareasa cuminte, peste drum de Liceul lazar; Mita Biciclista, fosta mai tarziu nevasta a bunului meu coleg, premiant de onoare al Sf. Sava, azi maritata cu un general si avand 83 de ani, dar parand numai de 50 si locuind in casele ei din fata bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la inceputul inceputurilor dusa la Paris, decortata, stilata si culcata cu berberul rege Leopold I al Belgiei; apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei, Pokliewski-Koziel, amanta regelui Alfonso al 13-lea si ctitora a dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie; Angela Marioteanu, fosta amanta atitrata a printului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de la care s-a ales cu o riviera de 140 briliante mari” -(Constantin Beldie – Memorii). 

Mita Biciclista, pe numele ei real Maria Mihaescu, fiica unei spalatorese, s-a nascut intr-o localitate din judetul Prahova. ea a fost remarcata pe la 15 ani si luata cu consimtamantul mamei la Bucuresti unde si-a inceput cariera de curtezana. Aceasta a fost trimisa la pension in strainatate unde a primit educatie in arta conversatiei de salon, a in vatat fluent franceza, fapt care a ajutat-o in cariera ulterioara, primul ei amant fiind Regele leopold al Belgiei. Mita isi alegea singura clientii care, de regula, erau persoane foarte bogate si influente. “Era o demimondena, ma rog, hai sa ii spunem in mod vulgar, o curva de mare lux. Lucru rar la vremea aceea, in anii ‚20, facea ciclism prin Bucuresti pentru a-si mentine silueta. Facuse avere si una dintre casele ei era cea in care am locuit noi” povesteste istoricul neagu Djuvara in cartea “Un secol cu Neagu Djuvara”. La sfarsitul sec 19, bicicleta era un mijloc de locomotie rar intalnit pe strazile capitalei, iar Mita a fost prima femeie care iesea pe strazile Bucurestiului pedaland. Frumoasa blonda cu ochii verzi atragea privirile barbatilor ca un magnet. Mita traia in lux: avea trasura, masina si servitori, manca numai la Athenee palace si frecventa cel mai scumpcoafor. A fost curtata de Octavian Goga, Nicolae Grigorescu, iar Regele Ferdinand ar fi fost un admirator infocat. Alexandru Predescu o descrie in lucrarea “Vremuri vechi bucurestene”: “Cand aparea pe Calea Victoriei, aristocratii de la Capsa, burghezii de la Otetelesanu si boemii de la Kruber abandonau politica si svartul ca sa admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple si elegante fiice a Evei, cu zulufii negri, cu pantaloni de catifea mov stransi pe picior, cu bluza corai din care fluturau maneci inflorate, cu ghete inalte si cu o cascheta de matase alba, infasurata in voal alb, din care rasareau incrucisate doua ace mari a la madame Buttefly”. Unul dintre cei indragostiti pana peste urechi de frumoasa curtezana a fost ziaristul George Ranetti care, respins de Mita, a poreclit-o “biciclista”. Folclorul dambovitean mentioneaza extravagantele sale: facea baie in mare in costum de baie pe cand ceilalti intrau in apa in halat.

O alta curtezana de lux a carei frumusete a pus pe jar sufletele barbatilor bogati a fost Zaraza. Povestea ei inca se mai canta prin localurile care ne fascineaza cu povestile triste ale Bucurestiului interbelic:

“Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza

Cine te-a iubit?

Cati au plans nebuni dupa tine

Si cati au murit?

Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza

Sa ma-mbete mereu.

De-a ta sarutare Zaraza vreau sa mor si eu.“

Cel care a transformat-o intr-o legenda a fost renumitul cantaret interbelic Cristian Vasile care a facut o mare pasiune pentru Zaraza si a compus romante in care a cantat frumusetea acesteia. Focoasa tiganca era o femeie senzuala, cu parul lung si negru, uns cu ulei de nuci, cu ochii verzi si buze rosii si carnoase. Purta culori vii si pastelate, iar din urechi ii atarnau cercei lungi in stil baroc.In picioare purta pantofi impodobiti cu strasuri care faceau ca fiecare pas al ei sa fie o tainica melodie pentru privitori. Legenda spune ca a murit de tanara, ucisa de un barbat platit de un admirator gelos, iar lautarul care o iubea ca un nebun, i-ar fi mancat cenusa cu lingurita. In 1944 Cristian Vasile canta in cele mai renumite birturi din capitala alaturi de Titi Botez, Jean Moscopol si Zavaiduc, cel care avea sa lupte pentru un loc in inima Zarazei. 

Povestea dintre Cristian Vasile si zaraza a inceput in localul “Vulpea Rosie” de pe Lipscani unde lautarul canta seara de seara. Cand a vazut-o prima data, nu si-a mai putut lua ochii de la ea. Se spune ca ar fi fost dragoste la prima vedere si din acea noapte, Zaraza a devenit femeia lui vreme de 2 ani.Dar frumusetea ei salbatica continua sa atraga privirile barbatilor care il invidiau pe lautar. Istoricii mentioneaza rivalitatea dintre el si Zavaidoc care a planuit sa il ucida pe lautar si sa ii fure femeia, dar a renuntat la plan din pricina faptului ca Vasile era celebru si ar fi riscat sa se afle repede cine ar fi planuit crima. In schimb, acesta a decis sa puna ca Zaraza sa fie ucisa si l-ar fi tocmit pe Borila, un tigan din anturajul lui, “antrenat” sa ucida la comanda. 

Istoricul Dan falcan spune ca: “A fost omorata de un tigan gelos pe malul Dambovitei in timp ce mergea sa cumpere tutun”. Lautarul a fost devastat de moartea ei, astfel incat ar fi furat din crematoriu urna cu cenusa si ar fi mancat-o cu lngurita. Vasile a murit la Sibiu in anul 1974. Insa nimeni nu stie cu certitudine daca Zaraza chiar a existat cu adevarat, dar un lucru ramane cert: legenda ei inca dainuie si va ramane pe buzele multor cantareti din zilele noastre.

                

In Romania au existat numeroase bordeluri. “Crucea de Piatra” a fost cel mai celebru in capitala si era amplasat intr-un cartier al placerilor, fiind situat intre Posta Vitan si zona Dristor de astazi. Numele i se tragea de la o cruce masiva din piatra amplasata in fata unei biserici, ambele distruse in timpul Primului Razboi Mondial. Cei care ii treceau prajul proveneau din toate paturile sociale, de la adolescenti naivi si curiosi pana la oameni maturi, de la servitori la burghezi si de la hamali la scriitori renumiti. Se zice ca insusi Carol al II-lea frecventa bordelul si ar fi avut o aventura cu faimoasa prostituata Foamea Neagra. Regele a fost un client cunoscut in bordelurile amplasate pe strada Brezoianu, iar “fetele” stiau orele cand majestatea sa obisnuia sa se plimbe cu masina. Armand Calinescu ar fi vrut sa ia masuri eficiente de triere si selectie a celor care ii ajungeau in pat, dar a ales sa fie ingaduitor cu “problema” regelui care avea deja renumele de afemeiat.

Fetele de lux populau cabaretele Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele selecte ale unor hoteluri precum Bulevard, Lido, Continental, Ambasador si Hotel de France. Existau si proxeneti pentru doamnele de companie. “Fetite dulci ca-n Bucuresti” puteau fi gasite atat pe ulitele mahalalelor, cat si pe vechea strada regala, evident, la tarife pe masura. daca in 1875 existau 243 de prostituate inregistrate, in 1898 erau 354, iar dupa 30 de ani, numarul lor crescuse de 10 ori.

In Timisoara, Sari_Neni a fost cel mai cunoscut bordel interbelic si se afla in cartierul Elisabetin, la intersectia strazilor Romulus cu Odobescu. Proprietarul era Madam Foldessy Charlotta, zisa Sarlota. Aceasta patrona un restaurant cochet cu o atmosfera intima care era frecventat de oamenii cu bani. Acestia aveau de unde alege dame frumoase si tinere, astfel incat veneau cat de des puteau. Madama era foarte grijulie si se asigura ca servicile prestate de fetele ei sa fie impecabile. Oferta de servicii de budoar era prezentata in albume cu fotografii realizate de profesionisti. Dupa cel de-al Doilea razboi Mondial, localul a fost desfiintat. Astazi, aici functioneaza Restaurantul Intim.

Cetatea avea numeroase bordeluri cu standarde mai scazute care erau amplasate si in cartierele marginase din Fabric sau Iosefin. In 1750, acolo se aflau cele mai multe case de toleranta din oras, precum si cele mai multe birturi, adunate ciorchine in jurul portului din Iosefin.  

In ziua de astazi fenomenul inca este prezent, dar nimeni nu ne poate spune cat de amplu este si care este numarul fetelor care se prostuteaza. Morala si decenta ne obliga sa inchidem ochii si sa ne prefacem ca nu exista, desi fetele sunt vazute la fiecare iesire sin oras. Inca scoasa in afara legii, prostitutia este un flagel care ne macina societatea si asupra caruia autoritatile nu exercita nici un fel de control. Nu se iau in calcul riscurile si nici nu se doreste preintampinarea traficului sexual. Pentru ca nimanui nu ii pasa de toate tinerele care cad victime acestei meserii. Desigur, decizia ne apartine, dar cine sa-si gaseasca timp pentru o atitudine?