Cine
citeste stirile din ziua de astazi se cruceste de toate comentariile
rautacioase cu privire la cele doua femei inscrise in cursa prezidentiala. Una
este frumoasa, eleganta si determinata. Nimeni nu poate dovedi ca minte sau fura, dar
faptul ca e frumoasa obliga critica ratiunii pure sa o acuze de
superficialitate, coruptie si prostie. Cealalta, nu tocmai o frumusete, dar o femeie cu
masura faptelor si vorbelor sale care si-a facut din justitie un crez. Intr-o
tara corupta pana in maduva oaselor ai crede ca e ca o gura de aer curat! Dar nici
ea nu se bucura de o foarte mare simpatie. E clar: romanii de azi au ce au cu
femeile. Ma-ntreb: oare ce s-a intamplat de istoria ne-a aruncat inapoi, in
trecut, cu cateva secole? Odinioara existau romance in fata carora Europa isi
scotea palaria. Frumoase, destepte, plecate peste hotare sa faca lobby pentru tara, dar militante active
si devotate pentru locurile natale in care isi aveau originile.
Elena Ghica s-a nascut in Bucuresti-ul anilor
1828 si a fost primul copil dintre cei 6 cati au avut impreuna banul Mihalache Ghica si Caterina
Ghica. Mama ei a fost prima femeie din Tara Romaneasca, care a publicat o carte
in limba romana “Pentru educatia
copiilor”, iar tatal ei a infiintat Muzeul National din capitala. Fiica lor fost una
dintre romancele frumoase, inteligente si culte care au facut onoare tarii. Printesa
a fost nepoata domnitorului Grigore Ghica, fratele tatalui ei, si de mica s-a
dovedit un copil precoce: la 5 ani vorbea fluent in limbile: romana, greaca, italiana, latina,
engleza, germana si franceza. La 11 ani, a scris o nuvela, la 15 ani a tradus “Iliada”,
iar la 16 ani a avut primul vernisaj la Dresda. Pana la majorat a invatat alte
2 limbi straine: rusa si albaneza. Aristocratia romaneasca era fascinata de
inteligenta si frumusetea tinerei printese, care isi desavarsise educatia peste
hotare in Dresda, Viena, Venetia si Berlin, obtinand masterul in greaca antica.
Adora calaria si manuia cu indemanare armele. In 1849 s-a reintors in tara si ,
la 21 de ani, s-a casatorit cu ducele rus Alexander Koltsoc – Massalski pe care
il cunoscuse la unul din evenimentele mondene la care era invitata. Cei doi
tineri s-au stabilit la curtea tarului Nicolae I din Sankt Petersburg, dar
maniera in care tanara ducesa isi exprima cu dezinvoltura si sinceritate
parerile personale nu a fost pe placul aristocratiei tariste. Desi avertizata
sa isi tina parerile politice pentru sine, aceasta a ignorat avertismentele, iar
comportamentul excesiv de liberal a dus la biciuirea ei in fata Prefecturii. Dupa acest
incident, Elena s-a mutat in Elvetia, iar mai apoi in Grecia si Anatolia. A fost pictorita, cantareata, compozitoare si scriitoare talentata,
publicand mai multe articole si carti sub pseudonimul Doria d’Istria. Lucrarile sale de etnografie si folclor
balcanic, de geografie si istorie, despre religie, economie politica si
agricultura, eseuri de arta si despre necesitatea emanciparii femeilor si
dreptul lor la respect si demnitate au fost foarte apreciate de catre oamenii
de cultura ai timpului. A fost un militant constant pentru egalitatea dintre
sexe si emanciparea femeilor.
